Puterea Dumnezeirii este manifestată în templele lui Dumnezeu
Puterea divinităţii se manifestă tuturor oamenilor care… fac legăminte sacre cu Tatăl nostru Ceresc
Dragii mei fraţi şi surori, unul dintre lucrurile pentru care Îi sunt cel mai recunoscător Tatălui meu Ceresc este ocazia pe care am avut-o de a lucra 15 ani ca notar al templului Mexico din Mexico City. În acest loc sacru, la fel ca în toate templele, rânduielile sunt îndeplinite pentru vii şi morţi, prin puterea preoţiei. În 1832, profetul Joseph Smith a primit revelaţia referitoare la preoţie:
„Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheia tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu.
De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei“ (D&L 84:19-20).
Am avut experienţe minunate în interiorul templului, care demonstrează aceasta.
În 1993, după ce am slujit ca preşedinte al Misiunii Gutiérrez Tuxtla din Mexic, am călătorit împreună cu familia pentru a-mi vedea părinţii care locuiau în nordul Mexicului. În timpul călătoriei, am vorbit despre bucuria de a-I sluji Domnului şi de a vedea schimbările în oamenii care au acceptat Evanghelia în timpul celor trei ani cât am fost în misiune. Discutam despre oamenii care fuseseră botezaţi, confirmaţi şi primiseră preoţia şi despre unii care ştiam că fuseseră la templu şi erau pecetluiţi cu familiile lor pentru eternitate.
Fiul meu cel mai mic a pus o întrebare care m-a pus pe gânduri: „Tată, eşti pecetluit cu părinţii tăi?“. I-am spus că, deoarece tatăl meu fusese mai puţin activ timp de mulţi ani, el şi mama mea nu erau pecetluiţi în templu. Pentru a-l ajuta să devină activ am pus la punct un plan. Acesta îi implica pe copii şi le-am explicat cum urma să-l facem activ din nou: în fiecare duminică, tatăl meu avea obiceiul să se scoale devreme pentru a le duce pe mama şi pe sora mea la Biserică, apoi se întorcea acasă, aştepta să se termine întrunirea şi, apoi, mergea înapoi să le aducă acasă. Aşa încât i-am desemnat pe copii să meargă cu el şi să spună: „Bunicule, ai vrea să ne faci o favoare“? Ştiam că răspunsul lui ar fi fost: „Orice doriţi, copiii mei“. Atunci ei urmau să-l întrebe dacă voia să meargă cu ei la Biserică şi să stea cu ei ca să le poată asculta mărturiile. Era prima duminică din lună. Ştiam, de asemenea, că tatăl meu ar fi putut găsi orice scuză ca să nu meargă, aşa încât am planificat să intru în cameră pentru a-i ajuta pe copii să-l convingă.
Momentul pentru a pune planul în aplicare a venit repede. Fiica mea, Susana, l-a abordat pe tata şi l-a întrebat dacă-i face această favoare. Cu convingere, tatăl meu i-a spus că va face tot ce putea pentru ei. Apoi a venit invitaţia de a merge la Biserică şi, exact cum prezisesem, a folosit această scuză: „Nu pot, deoarece nici măcar nu am făcut duş“. Atunci eu şi soţia mea, care eram ascunşi după uşă, am strigat: „Te vom aştepta!“.
Când am înţeles că nu luase o decizie, soţia mea şi cu mine am intrat în cameră şi, împreună cu copiii, am început să insistăm: „Fă duş! Fă duş!“. Apoi s-a întâmplat ceea ce aşteptam. Tatăl meu a venit cu noi, a stat la adunare, a ascultat mărturiile copiilor mei, inima lui a fost înduioşată şi, din acea duminică, nu a mai lipsit niciodată de la Biserică. Câteva luni mai târziu, la vârsta de 78 de ani, el şi mama mea au fost pecetluiţi, iar noi, copiii lui, am fost pecetluiţi cu ei.
Ştiu că, datorită puterii divinităţii care se manifestă în rânduielile din templu, pot acum să fiu reunit cu părinţii mei pentru toată eternitatea, chiar după ce voi muri.
De multe ori, nu înţelegem pe deplin motivul rânduielilor din templu decât după ce am cunoscut necazuri sau am trecut prin experienţe care pot fi extrem de triste dacă nu cunoaştem planul salvării.
Când soţia mea şi cu mine eram căsătoriţi doar de un an şi jumătate, ea era gata să dea naştere primului nostru copil. Decisesem că urma să nască în coloniile Chihuahua, unde fusese născută ea. Pe acea vreme, lucram în Mexico City şi am decis că va fi acolo cu o lună înainte de naştere. Planificasem să vin la ea mai târziu.
A sosit ziua când trebuia să nască. Eram la lucru când am primit un telefon de la socrul meu. Vestea era bună: „Octaviano, soţia ta a născut şi acum ai o fetiţă care este frumoasă“. Foarte fericit, am început să-mi anunţ prietenii şi partenerii de la serviciu, care mi-au cerut să vin cu bomboane de ciocolată pentru a sărbători naşterea micuţei mele.
În ziua următoare, am început să împart bomboanele de ciocolată celor de la cele patru etaje din clădirea noastră de birouri. Când am ajuns la etajul doi, am primit un alt telefon de la socrul meu. De această dată, vestea era diferită: „Octaviano, soţia ta este bine, dar fetiţa a murit. Înmormântarea va avea loc azi şi tu nu ai timp să vii. Ce intenţionezi să faci?“ Am cerut să vorbesc cu Rosa, soţia mea, şi am întrebat-o dacă se simţea bine. Mi-a răspuns că era bine, câtă vreme şi eu mă simţeam bine. Am vorbit apoi despre planul salvării, amintindu-ne această scriptură:
„Şi, de asemenea, am văzut că toţi copiii care mor înainte de a ajunge la vârsta responsabilităţii sunt salvaţi în împărăţia celestială a cerului“(D&L 137:10).
Am întrebat-o: „Crezi aceasta?“ Şi ea a spus: „Da, cred“. Apoi, i-am spus: „Atunci, trebuie să fim fericiţi. Te iubesc. Şi, dacă eşti de acord, îmi voi lua vacanţă peste două săptămâni, voi petrece ceva timp cu tine şi ne vom întoarce împreună în Mexic“.
Ştiam că într-o zi vom fi reuniţi cu fiica noastră, deoarece eram pecetluiţi în templu, prin puterea preoţiei. Am închis telefonul şi am terminat de împărţit bomboanele de ciocolată în clădirea unde lucram.
Văzându-mă că fac aceasta, unul dintre colegii mei a fost surprins şi m-a întrebat cum puteam face aceasta după ce aflasem acea veste îngrozitoare. I-am răspuns: „Dacă ai trei ore libere, îţi pot explica de ce nu sunt foarte supărat şi îţi pot împărtăşi cunoştinţele mele despre ce se întâmplă după moarte“. Nu a avut trei ore libere în acel moment, dar a avut mai târziu. Am sfârşit prin a vorbi timp de patru ore. El a acceptat Evanghelia şi, împreună cu mama şi cu fratele lui, au fost botezaţi în Biserică, după ce au primit lecţiile cu misionarii.
Ştiu că, datorită puterii divinităţii care se manifestă în rânduielile din templu, pot fi acum în stare să o întâlnesc pe fiica mea. O voi îmbrăţişa şi noi vom fi cu ea în eternitate, chiar aşa cum suntem acum cu cei trei copii ai noştri care sunt în viaţă acum.
Mă bucur de cuvintele din Maleahi:
„Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!“(Maleahi 4:5-6).
Preoţia face posibilă existenţa eternă a familiilor. Îmi permite mie, un fiu, să-mi întorc inima spre tatăl meu, care a murit anul trecut, şi să fiu liniştit în speranţa mea în Salvator, că îl voi vedea din nou. Această preoţie îmi permite mie, ca tată, să-mi întorc inima spre cei doi copii ai noştri care au murit curând după naştere şi să fiu liniştit în speranţa mea în Salvator, că îi voi cunoaşte şi ei vor şti că am fost tatăl lor pe pământ când îi voi privi în ochi şi le voi spune că-i iubesc. Această preoţie este cea care îmi permite să văd, în sfinţenia templului, cum se manifestă puterea divinităţii faţă de toţi oamenii care – după ce-şi dovedesc credinţa în Hristos, se pocăiesc de păcatele lor şi caută cu ardoare fericirea – vin să facă legăminte sacre cu Tatăl nostru Ceresc şi primesc rânduielile Lui sfinte, care leagă pe pământ la fel ca şi în ceruri.
Iubesc munca din templu. Ştiu că Dumnezeu trăieşte, că Isus Hristos este Salvatorul meu şi că preşedintele Gordon B. Hinckley este un profet adevărat. În numele lui Isus Hristos, amin.