Piatra desprinsă din munte

Preşedintele Gordon B. Hinckley

Domnul Îşi îndeplineşte promisiunea că Evanghelia Sa va fi ca piatra desprinsă din munte, fără ajutorul vreunei mâini.

Dragii mei fraţi şi dragele mele surori, trăim acum un fenomen interesant. Un solist interpretează acelaşi cântec din nou şi din nou. O orchestră interpretează aceeaşi partitură în repetate rânduri. Dar un vorbitor trebuie să vină cu ceva nou de fiecare dată când vorbeşte. Eu voi încălca tradiţia în această dimineaţă şi voi repeta, într-o anumită măsură, ce am spus cu o altă ocazie.

Biserica a devenit o familie mare răspândită pe tot pământul. Suntem acum în număr de peste 13 milioane în 176 de naţiuni şi teritorii. Ce lucru uimitor şi minunat este pe cale să se întâmple. Domnul Îşi îndeplineşte promisiunea că Evanghelia Sa va fi ca piatra desprinsă din munte, fără ajutorul vreunei mâini, care se rostogoleşte şi umple întregul pământ, aşa cum a văzut Daniel în viziunea sa (vezi Daniel 2:31-45; D&L 65:2). Un măreţ miracol se produce chiar sub ochii noştri.

Vă voi vorbi despre ceva ce s-a întâmplat cu 184 de ani în urmă, în anul 1823. Era luna septembrie, noaptea dintre 21 şi 22 septembrie, mai exact.

Băiatul Joseph Smith se rugase în acea seară înainte de a merge la culcare. El i-a cerut Domnului iertare pentru frivolitatea sa. Atunci s-a petrecut un lucru miraculos. El spune:

„În timp ce Îl chemam astfel pe Dumnezeu, am descoperit o lumină apărând în camera mea, care a continuat să crească până când camera a fost mai luminoasă decât ziua în amiaza mare, când imediat un personaj a apărut la marginea patului meu. …

El m-a chemat pe nume şi mi-a spus că era un mesager trimis… din prezenţa lui Dumnezeu şi că numele lui era Moroni; că Dumnezeu avea o lucrare pe care să o fac eu; şi că numele meu va fi ţinut de bine şi de rău printre toate naţiunile, neamurile şi limbile, sau va fi pomenit şi de bine şi de rău printre toate popoarele“ (Joseph Smith – Istorie 1:30, 33).

Băiatul trebuie să fi fost copleşit de cele auzite. În ochii celor care îl cunoşteau, el nu era decât un sărman băiat de la ţară, fără ştiinţă de carte. Nu avea nicio bogăţie. Vecinii săi erau în aceeaşi stare. Părinţii săi erau fermieri care se străduiau să-şi întreţină familia. Zona în care trăiau era rurală şi, în mare măsură, necunoscută. Erau oameni obişnuiţi, simpli, care încercau să supravieţuiască prin muncă grea.

Şi, totuşi, un înger al lui Dumnezeu a spus că „numele“ lui Joseph „va fi ţinut de bine şi de rău printre toate naţiunile, neamurile şi limbile“. Cum era posibil? Această descriere se potriveşte întregii lumi.

Acum, când privim în urmă cu 177 de ani, la organizarea Bisericii, ne mirăm de ceea ce s-a întâmplat deja. În 1830, când Biserica a fost organizată, existau numai şase membri, doar o mână de credincioşi, toţi locuitori ai unui sat aproape necunoscut. Astăzi, am devenit a patra sau a cincea dintre cele mai mari biserici din America de Nord şi avem congregaţii în fiecare oraş important. Ţăruşii Sionului înfloresc astăzi în fiecare stat al Statelor Unite, în fiecare provincie a Canadei, în fiecare stat din Mexic şi în fiecare naţiune din America Centrală şi din America de Sud.

Congregaţii se află pe tot cuprinsul Insulelor Britanice şi Europei unde mii de oameni s-au alăturat Bisericii de-a lungul anilor. Această lucrare a ajuns în sus, până la naţiunile baltice, şi în jos, până în Bulgaria şi Albania şi alte zone ale acelei părţi a lumii. S-a întins de-a lungul vastei suprafeţe a Rusiei. Ajunge până în Mongolia şi în toate naţiunile din Asia, în insulele Pacificului, în Australia şi Noua Zeelandă şi în India şi Indonezia. Înfloreşte în multe dintre naţiunile din Africa.

Conferinţele noastre generale sunt transmise, prin satelit şi alte mijloace, în 92 de limbi.

Şi acesta este numai începutul. Această lucrare va continua să crească, să prospere şi să cuprindă întreg pământul. Aşa trebuie să se întâmple dacă promisiunea făcută lui Joseph de către Moroni este să fie împlinită.

Această lucrare este unică şi minunată. Este total diferită de orice altă doctrină religioasă dintre cele pe care le cunosc.

Când Isus a păşit pe pământ, El a spus: „Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3).

Joseph, la vârsta de 14 ani, a avut o experienţă în acea Primă Viziune glorioasă, care a fost diferită de oricare altă experienţă consemnată a vreunui alt om. În niciun alt moment, despre care avem vreo consemnare, Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, şi Preaiubitul Său Fiu, Domnul înălţat, nu au apărut pe pământ împreună.

În momentul botezului lui Isus de către Ioan în râul Iordan, glasul lui Dumnezeu a fost auzit, dar El nu a fost văzut. Pe Muntele Schimbării la Faţă glasul lui Dumnezeu s-a auzit din nou, dar nu există vreo consemnare despre apariţia Sa. Ştefan l-a văzut pe Domnul la dreapta Tatălui, dar Ei nu i s-au adresat şi nu l-au învăţat.

După învierea Sa, Isus S-a arătat nefiţilor din emisfera vestică. Glasul Atotputernicului a fost auzit de trei ori, făcându-L cunoscut pe Hristos Înălţat, dar Tatăl nu S-a arătat.

Cât de extraordinară a fost acea viziune din anul 1820, când Joseph s-a rugat în pădure şi când atât Tatăl, cât şi Fiul au apărut în faţa lui. Unul dintre ei i-a vorbit, spunându-i pe nume şi, arătând spre Celălalt, a spus: „Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!“ (Joseph Smith – Istorie 1:17).

Un astfel de eveniment nu mai avusese loc până atunci. Unii s-ar putea întreba de ce era atât de important ca atât Tatăl, cât şi Fiul să se arate. Cred că motivul a fost că ei anunţau începutul dispensaţiei plinătăţii vremurilor, ultima şi cea din urmă dispensaţie a Evangheliei, când aveau să fie adunate împreună, într-una singură, toate elementele dispensaţiilor precedente. Acesta avea să fie capitolul final al îndelungatei cronici a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa bărbaţilor şi femeilor de pe pământ.

După moartea Salvatorului, Biserica pe care El o stabilise s-a rătăcit în apostazie. Au fost împlinite cuvintele profetului Isaia care a spus: „Ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic“ (Isaia 24:5).

Înţelegând importanţa cunoaşterii adevăratei naturi a lui Dumnezeu, oamenii s-au luptat să găsească o modalitate de a-L defini. Clerici învăţaţi au purtat dispute. Când Constantin a devenit creştin în secolul al patrulea, el a convocat o mare adunare a acestor oameni învăţaţi cu speranţa că ei ar putea ajunge la o concluzie cu privire la înţelegerea adevăratei naturi a Dumnezeirii. Nu au ajuns decât la un compromis incluzând mai multe puncte de vedere. Rezultatul a fost Crezul de la Niceea din 325 d.H. Acesta şi crezurile ulterioare au devenit declaraţii doctrinale referitoare la natura Dumnezeirii, pentru majoritatea creştinilor, de atunci înainte.

Le-am citit pe toate de mai multe ori. Nu le pot înţelege. Cred că nici alţii nu le pot înţelege. Sunt sigur că şi Domnul a ştiut că mulţi nu le vor înţelege. Aşa că, în 1820, în acea viziune incomparabilă, Tatăl şi Fiul au apărut în faţa băiatului Joseph. Ei au vorbit cu el, în cuvinte care se puteau auzi, şi el a vorbit cu Ei. Ei puteau vedea. Ei puteau vorbi. Ei puteau auzi. Ei erau în persoană acolo. Erau din materie. Nu erau fiinţe imaginare. Erau fiinţe cu trup de carne. Rezultatul acelei experienţe a fost înţelegerea unică şi adevărată pe care o avem a naturii Dumnezeirii.

Nu este de mirare că, în 1842, când Joseph a scris Articolele de credinţă, el a afirmat în primul articol: „Noi credem în Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în Fiul Său, Isus Hristos, şi în Duhul Sfânt“ (Articolele de credinţă 1:1).

După cum dumneavoastră, toţi, ştiţi prea bine, a urmat, de-a lungul anilor, un veritabil „nor… de martori“, aşa cum este descris profetic de Pavel (vezi Evrei 12:1).

Întâi, a venit Moroni cu plăcile de pe care a fost tradusă Cartea lui Mormon. Ce moment unic şi extraordinar. Relatarea lui Joseph despre plăcile de aur a fost fantastică. Era greu de crezut şi uşor de contestat. Ar fi putut el s-o scrie cu propriile puteri? Oricine poate s-o vadă, s-o atingă, s-o citească. Fiecare încercare de a-i explica originea, alta decât cea dată de el, s-a dovedit a fi nefondată. El nu avea prea multă carte; totuşi, într-o perioadă de timp foarte scurtă, el a adus la lumină traducerea care, în formă publicată, ajunge la peste 500 de pagini.

Pavel declară: „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori“ (2 Corinteni 13:1).

Biblia a existat timp de secole. Este o carte preţioasă şi minunată. Apoi, a apărut a doua mărturie declarând divinitatea lui Hristos. Cartea lui Mormon este singura carte publicată vreodată, despre care să am ştiinţă, care poartă în ea promisiunea că celui care o citeşte, cu evlavie, şi care cere, în rugăciune, să ştie dacă este adevărată i se va revela, prin puterea Duhului Sfânt, cunoaşterea că este adevărată (vezi Moroni 10:4).

De la prima ei publicare, într-o tipografie rurală din Palmyra, New York, au fost realizate peste 133 de milioane de exemplare. A fost tradusă în 105 limbi. Nu cu mult timp în urmă, a fost apreciată ca una dintre cele mai influente douăzeci de cărţi publicate vreodată în America de Nord.

O primă ediţie a fost vândută recent pentru suma de 105.000 de dolari. Dar şi cea mai ieftină ediţie este la fel de preţioasă pentru cititorul care-i iubeşte limbajul şi mesajul.

De-a lungul tuturor acestor ani, criticii au încercat s-o explice. Au făcut declaraţii împotriva ei. Au ridiculizat-o. Dar, ea le-a supravieţuit lor, tuturor, şi influenţa ei este astăzi mai mare decât în orice alt moment din istoria ei.

Următorul din această serie de evenimente este restaurarea preoţiei, conferită de fiinţe înviate care au deţinut-o când Salvatorul păşea pe pământ. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1829, când Joseph avea numai 23 de ani.

După restaurarea preoţiei, Biserica a fost organizată în data de 6 aprilie 1830, când Joseph era un tânăr ce nu împlinise încă 25 de ani. Din nou, organizarea ei este remarcabilă şi deosebită de cea a creştinătăţii tradiţionale. Ea funcţionează folosind, în cea mai mare parte, o slujire laică. Slujirea voluntară este cea care face ca Biserica să fie atât de deosebită. Pe măsură ce ea creşte şi se întinde peste hotare, mii şi mii de bărbaţi credincioşi şi capabili îi îndrumă eforturile.

Astăzi, sunt uimit de lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a revelat profetului numit de El, deşi el era atât de tânăr şi necunoscut. Însăşi limbajul acestor revelaţii depăşeşte capacitatea chiar şi a unui bărbat foarte învăţat.

Învăţaţii care nu sunt de credinţa noastră, care nu acceptă doctrinele noastre unice sunt nedumeriţi de marea desfăşurare a acestei lucrări care ajunge la inimile oamenilor de pe întregul pământ. Toate acestea le datorăm lui Joseph, profetul, văzătorul şi revelatorul, apostolul Domnului Isus Hristos, care a fost prerânduit să vină în această generaţie ca instrument în mâinile Celui Atotputernic în restaurarea pe pământ a ceea ce Salvatorul a propovăduit în timp ce străbătea drumurile Palestinei.

Îmi declar în faţa dumneavoastră astăzi mărturia despre chemarea profetului Joseph, despre lucrările sale, despre pecetluirea mărturiei sale cu propriul sânge, ca martir pentru adevărul etern. Fiecare dintre dumneavoastră poate depune mărturie despre acelaşi lucru. Dumneavoastră şi cu mine avem în faţă întrebarea lipsită de ambiguităţi referitoare la acceptarea adevărului Primei Viziuni şi a lucrurilor care au urmat după ea. Această întrebare privind realitatea ei stă la baza însăşi validităţii acestei Bisericii. Dacă este adevărată, şi eu depun mărturie că este, atunci lucrarea în care suntem angajaţi este cea mai importantă lucrare de pe pământ.

Vă las mărturia mea despre adevărul acestor lucruri şi invoc binecuvântările cerului asupra dumneavoastră, preaiubiţii mei fraţi şi surori. Fie ca zăgazurile cerului să se deschidă şi binecuvântările să se reverse asupra dumneavoastră aşa cum a promis Domnul. Să nu uitaţi niciodată că aceasta a fost promisiunea Sa şi că El are puterea şi capacitatea de a face ca ea să se împlinească. Mă rog pentru aceasta, lăsându-vă dragostea şi binecuvântările mele, în numele sacru al Mântuitorului nostru, chiar Domnul Isus Hristos, amin.