De ce suntem noi membri ai singurei Biserici adevărate?
Cea mai de preţ putere pe care o putem deţine este comoara mărturiei personale despre Domnul nostru Isus Hristos.
De ce suntem noi membri ai singurei Biserici adevărate? Cu toate că nu pot răspunde la această întrebare în numele celor 13 milioane de membri ai Bisericii, doresc a-mi exprima din inimă câteva răspunsuri care ar putea să se asemene cu răspunsurile dumneavoastră.
Bogăţiile veşniciei
„Iată, cel care are viaţă veşnică este bogat“ (D&L 6:7).
N-am avut parte de bogăţii în copilăria mea. Am fost o familie de cinci persoane: tatăl meu şi patru fraţi. Mama mea a decedat pe când aveam cinci ani. Venitul mic al tatălui meu era folosit pentru cumpărarea mâncării; achiziţionarea de haine era amânată cât mai mult cu putinţă.
Într-o zi, întrucâtva deranjat, m-am dus la tatăl meu şi i-am spus: „Tăticule, de ce nu-mi cumperi nişte pantofi? Uită-te la ăştia, sunt jerpeliţi şi mi se vede şi degetul mare prin gaura din pantof“.
„O vom rezolva“, mi-a răspuns, iar cu cremă neagră de pantofi mi-a lustruit pantofii. Mai târziu mi-a spus: „Fiule, am rezolvat-o“.
„Nu“, i-am răspuns, tot mi se mai vede degetul mare“.
„Şi asta se poate rezolva“, mi-a spus. A luat iar crema de pantofi şi mi-a dat pe degetul mare, şi imediat strălucea ca şi pantofii. Aşadar, am învăţat de timpuriu în viaţă, faptul că fericirea nu depinde de bani.
Pe măsură ce vremea a trecut, o echipă de misionari ne-a învăţat despre bogăţiile Evangheliei restaurate, ale doctrinei planului salvării şi ale familiilor veşnice. Am fost botezaţi, iar atunci când tatăl meu a fost chemat ca preşedinte de district, primul său ţel a fost de a călători la templu şi de a primi binecuvântările ce rezultau datorită acestui sacrificiu. A fost o călătorie de 15 zile, pe o distanţă de 7.725 km – o călătorie plină de dificultăţi şi piedici, autostrăzi îngrozitoare, autobuze neconfortabile, fără a şti măcar drumul, dar având speranţă mare în rânduielile la care urma să luăm parte.
Odată ajunşi în oraşul Mesa, Arizona, am luat-o în jos pe un bulevard la capătul căruia am zărit casa Domnului, radioasă şi frumoasă. Îmi amintesc bucuria ce ne-a umplut inimile; cu toţii am început să cântăm şi să preamărim, iar lacrimile au curs pe obrajii multor sfinţi.
Mai târziu, în templu, am îngenuncheat ca familie pentru a asculta promisiunile minunate despre familia veşnică, având siguranţa că mama noastră, deşi nu de faţă, era de-acum mama noastră pentru totdeauna, şi am simţit pacea ce vine datorită cunoaşterii faptului că suntem o familie veşnică.
Promisiunea vieţii veşnice ne-a oferit astfel bogăţiile veşniciei! „Iată, cel care are viaţă veşnică este bogat“ (D&L 6:7).
Preoţia restaurată
Biserica lui Isus Hristos este o biserică a preoţilor o „preoţie împărătească, un neam sfânt“ (1 Petru 2:9).
Biserica restaurată dă şansa ca în fiecare cămin să existe un deţinător al preoţiei care are puterea lui Dumnezeu pentru a binecuvânta. De câte ori n-am avut ocazia de a auzi acasă glasul încet şi dulce al unui copilaş spunând: „Tăticule, poţi să-mi dai o binecuvântare?“, apoi să-mi aşez mâinile pe capul său în momente de durere şi greutate şi să rostesc binecuvântări de alinare şi vindecare, şi să văd puterea preoţiei exercitându-şi influenţa, iar a doua zi să aud acel glas firav zicând: „Mulţumesc, tăticule, am dormit foarte bine aseară“. Nu trebuie să ieşim ca să căutăm pe „cineva“ care are acea putere – ea se află printre noi! Ce binecuvântare să-i putem învăţa acest principiu pe copiii noştri! Aceasta este singura biserică de pe pământ care oferă familiilor o astfel de binecuvântare.
Prin intermediul acestei puteri, am putut să rânduiesc la preoţie pe fiecare dintre băieţii mei, dându-le astfel puterea lui Dumnezeu de a administra rânduielile Lui.
Şi astfel, acesta este, de asemenea, un alt motiv pentru care sunt membru al acestei Biserici, deoarece puterea preoţiei este iar pe pământ şi a pătruns chiar şi în casele noastre.
Mărturia noastră personală
Cea mai de preţ putere pe care o putem deţine este comoara mărturiei personale despre Domnul nostru Isus Hristos şi puterea ispăşirii Lui.
Dobândim o mărturie pe măsură ce trăim o viaţă demnă şi căutăm s-o avem cu ajutorul rugăciunii. „Şi Spiritul vă va fi dat vouă prin rugăciunea făcută cu credinţă“ (D&L 42:14), a sfătuit Domnul nostru prin profetul Joseph.
Când fiul meu Daniel avea şase ani, a observat că eram îngrijorat deoarece trebuia să particip la o conferinţă de ţăruş; nu eram sigur ce să-i învăţ pe sfinţi. El a venit la mine şi mi-a spus: „Tăticule, asta e foarte uşor“. Aşa văd copiii totul.
„Hai să vedem, fiule“, i-am spus. „Dacă tot e uşor, spune-mi despre ce le pot vorbi.“
„Vorbeşte-le despre rugăciune“, mi-a spus.
„Acesta-i un subiect bun“, i-am spus, „dar au auzit o mulţime de cuvântări despre rugăciune; ce le pot spune eu nou?“.
„Şi asta e uşor, tăticule. Mai întâi, spune-le: ‘Înainte de-a începe să vorbiţi cu Tatăl Ceresc, gândiţi-vă la lucrurile pe care vreţi să I le spuneţi’“.
„Pare a fi o idee minunată“, i-am răspuns. „Şi-apoi?“.
„Ei bine, după ce v-aţi gândit, spuneţi-I şi Lui! Când încheiaţi, aşteptaţi să vedeţi dacă El are să vă spună ceva.“
Aşadar, prin rugăciunile noastre, Spiritul vorbeşte spiritului nostru şi ne mărturiseşte despre realitatea existenţei Salvatorului nostru.
Sunt copleşit de mirare faţă de dragostea pe care Salvatorul meu Isus Hristos a arătat-o coborând din locaşurile cereşti şi a venit într-o lume unde mai toţi au respins mesajul Său, şi chiar dacă n-aveau puterea de a-I lua viaţa, l-au condamnat la moarte. Hristos a plătit pentru păcatele, infirmităţile, suferinţele şi tristeţile mele. Chinul Său a fost de nedescris; Luca spune că: „sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge“ (Luca 22:44).
Mai presus de orice, acesta este motivul pentru care sunt membru în această Biserică: deoarece Spiritul Sfânt mi-a pătruns în inimă şi mi-a făcut cunoscut faptul că Hristos trăieşte, că El este Salvatorul meu, că El a plătit pentru păcatele mele şi că El a pregătit calea de a mă bucura de toate celelalte binecuvântări promise, dacă trăiesc conform preceptelor Sale.
Cu câteva săptămâni în urmă, a decedat şi tatăl meu, iar acum, mai mult ca oricând, simt recunoştinţă faţă de Dumnezeul meu pentru bogăţia şi frumuseţea doctrinei Lui.
Pentru că viaţa de familie poate continua şi după pragul morţii. Pentru că preoţia împărătească a fost restaurată pe pământ. Şi pentru că Spiritul a vorbit spiritului meu, dându-mi o mărturie despre faptul că Salvatorul meu Isus Hristos trăieşte şi că datorită mijlocirii Sale voi putea, conform loialităţii mele, să trăiesc alături de El. Pentru aceste motive şi încă altele, sunt membru al singurei Biserici adevărate de pe faţa pământului, şi voi fi veşnic recunoscător pentru acest lucru. În numele lui Isus Hristos, amin.