2007
Credinţă, familie, fapte şi roade
Noiembrie 2007


Credinţă, familie, fapte şi roade

Creşterea evidentă a Bisericii şi numărul crescut de întrebări din partea altora ne creează mari posibilităţi de a dezvolta relaţii, de a ne face prieteni şi de a le împărtăşi informaţii exacte.

Imagine

Dragi fraţi şi surori, de la aniversarea în 1997 a 150 de ani de la intrarea pionierilor în valea Salt Lake, a avut loc în lume o creştere spectaculoasă a numărului de întrebări despre Biserică. Acest interes crescând este alimentat de creşterea noastră rapidă, de evenimente cum au fost jocurile olimpice de iarnă din 2002, ţinute aici în oraşul Salt Lake, şi de poziţiile marcante în profesiile alese de mulţi dintre membrii noştri.

Sunt sigur că aceste întrebări sunt adresate nu numai Bisericii, dar şi dumneavoastră, ca membri. Nu este uşor să explici ceva atât de cuprinzător cum este Biserica sau atât de minunat cum este Evanghelia restaurată unor oameni care ştiu puţin sau nimic despre noi. Poate fi dificil de răspuns chiar la întrebările despre un anumit aspect, deoarece fiecare întrebare pare a fi legată de altele. Cea mai obişnuită întrebare pe care o auzim este una foarte simplă, care sună cam aşa: „Povesteşte-mi puţin despre Biserica ta“. Cuvântul cheie este „ puţin“. Ei nu spun: „Spune-mi tot ce ştii şi, apoi, trimite-mi pe altcineva să-mi spună tot ce nu ştii“.

Noi, desigur, primim cu bucurie interesul oamenilor, iar mulţi vor dori să fie învăţaţi mai multe despre doctrina şi credinţa noastră. De aceea avem peste 53.000 de misionari cu timp deplin care slujesc pe cheltuiala lor peste tot în lume.

Dar trebuie să ne amintim că există o diferenţă între interes şi simpla curiozitate. Uneori oamenii doar vor să ştie ce fel de Biserică este. Cei care sunt doar curioşi, în general, merită să primească informaţia clară şi exactă care vine direct de la aceia dintre noi care suntem membri, astfel încât să nu trebuiască să se bazeze pe răspunsuri incomplete, jumătăţi de adevăr sau declaraţii false care pot veni de la mass media sau alte voci din afară. Multele neînţelegeri şi informaţii false despre Biserică sunt într-un fel vina noastră pentru că nu explicăm clar cine suntem şi în ce credem.

Comitetul pentru Relaţii cu Publicul, în care slujesc, a aflat că este o mare nevoie de declaraţii clare, simple care să le fie prezentate celor curioşi, principiile de bază despre Biserică, aşa cum se prezintă ea astăzi. Permiteţi-mi să vă împărtăşesc unele dintre lucrurile despre care am aflat că sunt de ajutor. Poate că veţi dori să vă pregătiţi propria dumneavoastră listă cu subiecte de discutat care vă vor ajuta să le explicaţi în ce credem noi prietenilor dumneavoastră şi altor cunoştinţe de alte credinţe. Ar putea fi de folos pentru dumneavoastră, aşa cum este pentru mine, să aveţi pregătită o pagină cu câteva lucruri despre Biserică aşa cum este ea astăzi, pentru a o da împreună cu un exemplar al Articolelor de credinţă.

Iată patru subiecte care vor ajuta pe cineva astăzi să obţină cunoştinţe de bază despre Biserică. Sub fiecare din cele patru titluri există nişte declaraţii simple, pe care le-am considerat că sunt de ajutor. Încercaţi să vi le imaginaţi auzite sau citite de o persoană care nu cunoaşte practic nimic despre noi. Cele patru subiecte principale sunt despre fapte, credinţă, familii şi roade ale Evangheliei restaurate.

Fapte

Unele fapte ar putea include:

  • în primul rând, „biserica mormonă“ este o poreclă dată Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Deseori se fac referiri la membri sub denumirea de „mormoni“, „sfinţi din zilele din urmă“ sau „SZU“. Termenul „sfânt“ înseamnă „membru“;

  • în al doilea rând, Biserica a fost restaurată în 1830 în nordul statului New York, Joseph Smith fiind primul ei profet şi preşedinte. Astăzi, sediul ei este în oraşul Salt Lake, iar preşedintele Gordon B. Hinckley este profetul de azi;

  • în al treilea rând, acum, există peste 13 milioane de membri în 176 de ţări şi regiuni. În jur de 6 milioane dintre aceştia sunt în Statele Unite, făcând din noi a patra mare confesiune creştină din America. Fiind una dintre religiile creştine din lume care creşte cel mai rapid, terminăm de construit o nouă capelă în fiecare zi lucrătoare. Membrii plătesc zeciuială, ceea ce înseamnă 10 procente din venitul lor, făcând posibil acest program, precum şi altele;

  • în al patrulea rând, congregaţiile locale sunt conduse de membri voluntari, neplătiţi. Atât bărbaţii, cât şi femeile slujesc în calitate de conducători desemnaţi;

  • şi în al cincilea rând, mormonii sunt bine reprezentaţi în politică şi în guvern (în Statele Unite, de exemplu, există 16 membri în Congres, din partea ambelor partide politice). Membrii slujesc, de asemenea, în poziţii înalte şi de încredere în toată lumea, în afaceri, în medicină, în avocatură, în educaţie, în sport şi în lumea spectacolelor.

Credinţă

În continuare, oamenii au nevoie să ştie ceva despre credinţa noastră, în calitate de creştini devotaţi cu puternice valori tradiţionale. Împreună cu Articolele de credinţă trebuie să subliniem că:

  • noi credem în eternitatea sufletului, că Dumnezeu este Tatăl spiritelor noastre şi că ne întoarcem la El după moarte;

  • credem că Isus Hristos este Salvatorul personal şi încercăm să ne modelăm vieţile după exemplul Lui şi după învăţăturile Sale. Onorăm sacrificiul ispăşitor al lui Hristos în slujbele noastre de preaslăvire de duminica, asemănătoare cu luarea comuniunii în alte biserici. Îi acceptăm ca tovarăşi de credinţă pe toţi cei care cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Salvatorul omenirii. Mulţi creştini nu înţeleg că avem multe lucruri comune cu ei. Joseph Smith ne-a învăţat că Isus Hristos este centrul credinţei noastre, iar orice altceva derivă din El sau se bazează pe El (vezi Elder’s Journal, iulie, 1838, p. 44). Numele Bisericii este „Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă“;

  • credem că biserica originală pe care a stabilit-o Isus s-a pierdut şi a fost restaurată din nou în zilele noastre. Preoţia, autoritatea dată omului să acţioneze în numele lui Dumnezeu, cu apostoli şi un profet care să ne conducă, a fost restaurată pentru a avea toate rânduielile necesare salvării;

  • credem în şi folosim Biblia sfântă, atât Vechiul, cât şi Noul Testament;

  • şi credem în Cartea lui Mormon şi în alte cărţi de scripturi care susţin şi autentifică Biblia şi mărturisesc despre slujirea şi divinitatea lui Hristos şi despre revelaţia neîntreruptă pe care Dumnezeu o dă omului. Într-adevăr, Cartea lui Mormon este „un alt testament al lui Isus Hristos“.

Familia

Următorul lucru pe care este bine ca oamenii să-l ştie este felul în care teologia noastră se concentrează asupra familiei şi care este stilul nostru de viaţă. Încă o dată, declaraţiile simple sunt folositoare cuiva care nu este informat, dar vrea să cunoască importanţa pe care o acordăm familiilor.

  • Mormonii acordă o atenţie deosebit de mare familiei ca unitatea de bază a Bisericii şi a societăţii. Suntem profund devotaţi căsătoriei (definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie). Poligamia, o practică limitată la zilele de pionierat ale Bisericii, a fost oprită în anul 1890, cu aproximativ 117 ani în urmă.

  • Familiile şi indivizii, membri ai religiei noastre sau nu, pot participa la întrunirile de duminica din capelele noastre. Aici, noi preaslăvim împreună, instruindu-ne unul pe celălalt din scripturi.

  • Familiile sfinte din zilele din urmă sunt încurajate să ţină serile în familie săptămânal, de obicei în serile de luni. Aceasta furnizează, periodic, părinţilor un timp stabilit dinainte pentru a-i învăţa valorile pe copii lor şi pentru a se distra împreună. Îi invităm pe cei care nu au religia noastră să adopte această practică în propriile lor familii.

  • Biserica are programe auxiliare pentru femei, tineri şi copii, menite să ajute familia. Aceste programe furnizează lucruri precum instruirea religioasă, ocazii de slujire creştină, sport, teatru, muzică şi activităţi specifice Organizaţiei Cercetaşilor.

  • Se acordă, de asemenea, multă atenţie familiei extinse, genealogiei şi istoriei personale a familiei, dându-le tinerilor şi celor vârstnici un sentiment mai puternic al originii, al identităţii şi al aparteneţei. Cele mai înalte şi mai sacre rânduieli ale credinţei noastre se referă la familiile noastre, atât la membrii vii, cât şi la cei morţi, iar unele dintre aceste rânduieli au loc în templele noastre.

Roadele

Acum, chiar dacă cineva începe să înţeleagă unele lucruri despre noi şi ajunge să ne cunoască mai bine prin credinţa noastră şi prin importanţa pe care o acordăm familiei, totuşi Salvatorul a fost Cel care a spus: „după roadele lor îi veţi cunoaşte“ (Matei 7:20; subliniere adăugată). O biserică sau un stil de viaţă trebuie să fie judecate după roadele sau rezultatele pe care le generează. Iată câteva exemple bazate pe statistici din Statele Unite. Dar ele sunt similare peste tot în lume printre mormonii activi (adică cei care merg periodic la Biserică şi la templu):

  • unul dintre roade este o viaţă mai lungă. Studiile arată că mormonii activi sunt mai sănătoşi şi, prin urmare, trăiesc mai mult decât indică media naţională. În anul 1833, Domnul i-a revelat lui Joseph Smith Cuvântul de înţelepciune, care este modul de a trăi pentru a te bucura de o viaţă lungă şi sănătoasă;

  • al doilea rod, cei care sunt căsătoriţi în templu şi merg periodic la el au o rată a divorţurilor mult sub media naţională şi chiar cea din întreaga lume;

  • al treilea rod, noi atingem un nivel de educaţie care este mai mare decât media naţională;

  • al patrulea rod, peste 70.000 de membri, în acelaşi timp, se oferă voluntar şi pe cheltuiala lor proprie să slujească între 18 până la 24 de luni în activităţi umanitare, chemări în Biserică şi muncă misionară cu timp deplin peste tot în lume;

  • şi al cincilea rod, noi punem un accent deosebit pe bizuirea pe forţele proprii şi pe etica muncii. Încurajăm implicarea activă în comunităţile noastre şi în slujirea altora. Biserica face în continuare donaţii considerabile în bani, bunuri şi servicii în cauzele umanitare din întreaga lume, inclusiv nenumărate ore de muncă donate de membrii care ajută la curăţarea după calamităţi şi la alinarea celor în suferinţă.

Dragi fraţi şi surori, în lumea ocupată de astăzi, am văzut că cei mai mulţi oameni nu citesc sau nu se concentrează decât doar asupra câtorva lucruri în acelaşi timp. Indiferent ce lucruri alegeţi să folosiţi pentru a vă informa prietenii sau cunoştinţele despre Biserică, scrieţi-le pe hârtie, verificaţi-le să fie exacte şi păstraţi-le simple şi scurte.

Creşterea evidentă a Bisericii şi numărul crescut de întrebări din partea altora ne creează mari posibilităţi de a dezvolta relaţii, de a ne face prieteni şi de a le împărtăşi informaţii exacte. Dar, de asemenea, există o mai mare posibilitate de a crea neînţelegeri şi uneori chiar prejudicii, dacă permitem celor care nu sunt membri să definească cine suntem şi în ce credem, în loc să facem aceasta noi înşine.

În general, nu există probleme cu cei care sunt cunoştinţe apropriate cu membrii noştri. Dar există milioane şi milioane de oameni care nu cunosc nici un membru din religia noastră. Sper că aceia care cunosc foarte puţin despre Biserică vor căuta să afle mai multe despre noi. Sper că vor încerca să cunoască membrii noştri, în loc să ne judece prin informaţiile greşite date de cei care nu cunosc şi, în unele cazuri, de cei care în mod voit înşeală sau defăimează.

Dumneavoastră, ca membri, puteţi ajuta să se întâmple aceasta implicându-vă şi împărtăşind cu alţii informaţiile de bază care se găsesc în Articolele de credinţă împreună cu lucruri cum ar fi faptele, credinţa, familiile şi roadele Evangheliei.

Trebuie, de asemenea, să ne amintim că, uneori, cea mai bună cale de a răspunde interesului oamenilor poate fi felul în care trăim, felul în care ne exprimăm bucuria Evangheliei în vieţile noastre, modul în care îi tratăm pe alţii şi modul în care urmăm cu sinceritate învăţăturile lui Hristos.

Pentru aceia care vor să înveţe mai mult decât doar cele câteva lucruri de bază despre care am amintit, pot fi chemaţi misionarii, pentru a-i învăţa doctrina din capitolul 3 din Predicaţi Evanghelia Mea. Misionarii ştiu cum să răspundă mai bine la întrebările lor şi să-i îndrume spre convertire şi botez.

Acum este timpul ca noi, toţi, să ne implicăm şi să spunem celorlalţi cine suntem. Pregătiţi lucruri simple cum sunt cele pe care vi le-am împărtăşit eu astăzi şi ajutaţi-i pe cei care doresc să ştie puţin despre Biserică, astfel încât să vrea după aceea să cunoască mai mult despre restaurarea Evangheliei.

Stimaţi fraţi şi surori, să nu ezitaţi niciodată să vă depuneţi mărturia cu sinceritate şi dragoste. Puterea mărturiei personale nu poate fi negată şi adesea aprinde în alţii interesul de a cunoaşte mai mult. Ştiu că acest lucru este adevărat şi vă las mărturia mea absolută că eu ştiu că Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este adevărată, iar eu vă depun această mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.

Tipărește