Dumnezeu îi ajută pe deţinătorii fideli ai preoţiei

Preşedintele Henry B. Eyring

al doilea consilier în Prima Preşedinţie

Mesajul poate veni în mintea dumneavoastră sub forma cuvintelor, poate veni sub forma unui sentiment sau sub ambele forme. Dar… [o] să vă ofere siguranţă şi [o] să vă îndrume în ceea ce trebuie să faceţi.

Remarcile mele din această seară sunt despre un băiat ce se află undeva în lume. El se întreabă dacă va putea face ceea ce i se cere unui deţinător al preoţiei. Am fost îngrijorat de acelaşi lucru când aveam 13 sau 14 ani.

Am crescut într-o misiune unde exista o singură ramură mică ce se întâlnea la mine acasă. Apoi, familia mea s-a mutat în locuri unde existau ţăruşi, episcopii mari, capele şi cvorumuri ale băieţilor, băieţi care păreau cu toţii să cunoască mult mai mult decât cunoşteam eu despre ceea ce trebuie să facă deţinătorii preoţiei. În acea episcopie, ei aveau un mod complicat de a da împărtăşania. Eram aproape sigur că voi face ceva greşit atunci când urma să-mi vină rândul să împart sau să administrez împărtăşania.

Îmi amintesc cum, în teama şi disperarea mea, am ieşit din capelă pentru a fi singur. Eram îngrijorat. M-am rugat pentru ajutor şi pentru puţină încurajare că nu voi eşua în a-L Sluji pe Dumnezeu prin preoţia Sa.

Au trecut mulţi ani de atunci. Deţin Preoţia lui Melhisedec de peste 50 de ani. Însă în ultimele câteva zile m-am rugat cu aceeaşi stăruinţă pentru ajutor şi pentru încrederea că nu voi eşua în chemarea pe care am primit-o de a sluji în Prima Preşedinţie. Sunt alţii care pot să slujească mult mai bine şi sunt mult mai bine pregătiţi. Însă, de data aceasta, în timp ce mă rugam, cred că am simţit răspunsul care mi-a fost trimis probabil atunci, cu mulţi ani în urmă, în afara capelei episcopiei Yalecrest. Este acelaşi răspuns la care vă puteţi aştepta să-l primiţi atunci când aveţi de îndeplinit o chemare de a sluji în preoţie care pare să fie peste puterile dumneavoastră.

Mesajul poate veni în mintea dumneavoastră sub forma cuvintelor, poate veni sub forma unui sentiment sau sub ambele forme. Dar va conţine cel puţin trei lucruri care să vă ofere siguranţă şi să vă îndrume în ceea ce trebuie să faceţi în această chemare ce pare copleşitoare.

Primul, siguranţa o veţi primi prin reamintirea momentelor în care Tatăl Ceresc v-a ajutat să treceţi prin pericole şi încercări. Acest lucru mi s-a întâmplat în ultimele zile.

Când eram tânăr şi încă locuiam în New Jersey, o gloată mare de oameni furioşi s-a adunat în faţa casei noastre. Mama mea a ieşit singură pentru a le vorbi, stând singură în mijlocul acestei gloate de oameni care mie îmi păreau foarte periculoşi. Nu am putut să aud ce le-a spus, însă după câteva minute ei au plecat paşnici. Încă îmi amintesc faptul că am văzut un miracol.

Am o amintire mai recentă, de când eram mai mare, cu o mulţime de oameni furioşi pe care Prima Preşedinţie m-a chemat s-o înfrunt şi care dintr-o dată şi în mod inexplicabil a fost atinsă de un spirit calm şi împăciuitor.

Altădată, am fost trimis să mă adresez conducătorilor bisericilor din Statele Unite şi pastorilor acelor biserici care se întâlniseră în Minneapolis pentru a discuta despre problema competiţiei existente între biserici.

Când am sosit, am aflat că fusesem desemnat să fiu unul dintre vorbitori. Subiectul meu urma să fie: De ce a fost nevoie de o restaurare a Bisericii adevărate prin intermediul lui Joseph Smith. Am fost înlocuitorul de ultim moment al vârstnicului Neal A. Maxwell.

După ce am ajuns în oraş, în noaptea premergătoare adunărilor, şi m-am uitat în program, l-am sunat pe preşedintele Hinckley. I-am spus că adunările urmau să se desfăşoare pe durata a trei zile, că urmau să fie rostite multe cuvântări în acelaşi timp, că mulţimea putea să aleagă la care să meargă, i-am spus că mă gândeam la faptul că dacă aş spune adevărul mă temeam că nimeni nu ar mai fi venit la a doua mea sesiune şi că aş fi putut veni acasă foarte repede. L-am întrebat ce credea că ar trebui să fac. El a spus: „Foloseşte-ţi judecata cea mai bună“.

M-am rugat în timpul nopţii. La un moment dat înainte de ivirea zorilor, ştiam că nu trebuia să vorbesc despre restaurare sub forma: „Acest lucru este ceea ce credem noi că i s-a întâmplat lui Joseph Smith şi de ce credem că s-a întâmplat“, ci trebuia s-o abordez sub forma: „Acesta este lucrul care i s-a întâmplat lui Joseph Smith şi acesta este motivul pentru care Domnul a făcut acest lucru“. În timpul nopţii, nu am primit nicio garanţie în ceea ce privea rezultatul, ci doar o îndrumare clară – mergi înainte.

Spre surprinderea mea, după cuvântarea mea pastorii au stat la coadă pentru a-mi putea vorbi. În principiu, fiecare dintre ei, venind unul după altul, a spus acelaşi lucru. Fiecare dintre ei, la un moment dat în viaţa lor, a întâlnit membri ai Bisericii pe care-i admirau. Mulţi dintre ei au spus că au trăit într-o comunitate unde preşedintele de ţăruş a sărit nu numai în ajutorul membrilor săi, ci şi în ajutorul comunităţii, în cazul vreunui dezastru. M-au întrebat dacă puteam să le transmit salutările şi mulţumirile lor oamenilor pe care nu numai că nu-i cunoşteam, dar nici nu credeam că i-aş întâlni vreodată.

Spre sfârşitul celor trei zile de adunări, grupuri din ce în ce mai mari de oameni veneau să asculte mesajul restaurării Evangheliei şi a adevăratei Biserici a lui Isus Hristos, nu pentru că ar fi crezut deja mesajul, ci pentru că văzuseră bunătatea din viaţa oamenilor – roadele acelei restaurări.

În timpul rugăciunilor spuse în aceste ultime nopţi, acestea şi alte amintiri mi-au revenit în minte aducând cu ele o asigurare de genul: „Nu am avut Eu grijă mereu de tine? Gândeşte-te la momentele când te-am dus la apele de odihnă. Adu-ţi aminte de momentele când am întins masa în faţa potrivnicilor tăi. Adu-ţi aminte şi nu te teme de niciun rău“ (vezi Psalmii 23).

Deci, vouă, noilor diaconi: ţineţi minte. El a avut mereu grijă de voi, încă din copilăria voastră. Către noii preşedinţi de cvorumuri: ţineţi minte. Către dumneavoastră, taţi care aveţi copii care sunt o provocare pentru dumneavoastră, ţineţi minte şi nu vă temeţi. Ce este imposibil pentru dumneavoastră, este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu în slujirea Sa. Şi chiar şi atunci când eraţi foarte mici, şi în anii care au trecut de-atunci, El, cu puterea şi cu Spiritul Său, a mers în faţa dumneavoastră şi a fost la dreapta şi la stânga dumneavoastră atunci când I-aţi slujit (vezi D&L 84:88). Puteţi să primiţi asigurarea că Dumnezeu va veghea asupra dumneavoastră dacă vă rugaţi cu credinţă pentru acest lucru. Ştiu acest lucru.

A doua parte a mesajului pe care-l veţi primi pe măsură ce vă rugaţi pentru ajutorul de a face faţă unei însărcinări dificile eu am primit-o vineri dis-de-dimineaţă. M-am rugat, aşa cum o veţi face şi dumneavoastră despre propriile insuficienţe copleşitoare. În timp ce mă rugam, răspunsul a fost foarte clar şi foarte direct şi a venit ca şi o mustrare: „Uită de tine – începe să te rogi pentru oamenii cărora trebuie să le slujeşti“. Pot să mărturisesc că acest lucru face minuni în aducerea Duhului Sfânt.

Însă fiţi pregătiţi să pierdeţi noţiunea timpului pe când vă rugaţi. Îi veţi iubi pe oamenii cărora trebuie să le slujiţi. Veţi simţi nevoile, speranţele, durerile lor şi ale familiilor lor. Şi, pe măsură ce vă rugaţi, cercul se va mări mai mult decât vă puteţi imagina, cuprinzând oameni din întreaga lume care probabil nu fac parte din cvorumul sau din familia dumneavoastră dar pe care aceştia îi iubesc. Când vă cufundaţi în rugăciune pentru cercul celorlalţi, slujirea dumneavoastră se va extinde în inima dumneavoastră. Acest lucru va schimba nu numai slujirea dumneavoastră, ci şi inima dumneavoastră. Acest lucru se datorează faptului că Tatăl şi Fiul Său Preaiubit, Cărora sunteţi chemaţi să le slujiţi, cunosc şi iubesc foarte mulţi oameni care vor fi influenţaţi de slujirea dumneavoastră, chiar dacă dumneavoastră vi se pare că sunt puţini.

Al treilea şi ultimul mesaj la care trebuie să fiţi atenţi atunci când vă rugaţi pentru ajutor într-o însărcinare dificilă a preoţiei este acesta – l-am primit şi eu – treceţi la treabă. Puterea preoţiei vă este dată pentru a-i binecuvânta pe alţii. Şi acest lucru înseamnă întotdeauna că trebuie să mergeţi şi să faceţi ceva, de regulă ceva greu de făcut. Deci, vă puteţi aştepta, pe lângă asigurarea ajutorului din partea lui Dumnezeu şi porunca de a uita de dumneavoastră înşivă, la îndemnul clar al Duhului Sfânt să mergeţi şi să faceţi ceva care va binecuvânta viaţa unei alte persoane. Acest lucru poate fi chiar simplul fapt de a merge inspirat prin rugăciune în vizită la o persoană, la o familie sau la un membru al cvorumului care v-a fost desemnat să-i slujiţi. Pentru un tată, poate fi faptul de a-şi corecta unul dintre copii.

Fie că ceea ce trebuie să faceţi este să corectaţi sau să predaţi Evanghelia lui Isus Hristos, o veţi face mai bine dacă vă veţi aduce aminte ce înseamnă să aveţi succes. Trebuie să-I ajutaţi pe Tatăl Ceresc şi pe Fiul Său, Isus Hristos, să facă posibilă viaţa veşnică celor cărora le slujiţi. Pentru a face aceasta, Spiritul trebuie să le formeze o mărturie în adâncul inimilor. Şi acea mărturie trebuie să-i conducă spre alegerea de a ţine poruncile lui Dumnezeu indiferent de furtunile şi ispitele de care pot avea parte.

Ţinând minte acest lucru, Spiritul vă va îndruma în predarea dumneavoastră şi în corectarea prin puterea preoţiei. Vă veţi menţine curaţi pentru a putea preda cu ajutorul Spiritului. Vă veţi ruga ca Spiritul să vă spună când să corectaţi, cum să corectaţi şi cum să arătaţi o dragoste sporită (vezi D&L 121:43-44). Orice aţi face, în slujirea dumneavoastră ca deţinător al preoţiei puteţi fi îndrumaţi şi evaluaţi prin modul în care aţi ajutat persoana respectivă să-şi formeze o mărturie despre adevăr în viaţa şi în inima sa, destul de puternică încât ispăşirea să poată avea efect şi să continue să aibă efect.

Puteţi să primiţi reasigurare în slujirea dumneavoastră. Puteţi să uitaţi de dumneavoastră înşivă şi să începeţi să vă rugaţi pentru şi să-i iubiţi pe cei cărora trebuie să le slujiţi. Şi puteţi să alegeţi ce veţi face şi să măsuraţi succesul în funcţie de gradul în care acest lucru schimbă inima oamenilor cărora le slujiţi.

Însă niciodată nu va fi uşor nici pentru dumneavoastră şi nici pentru cei cărora le slujiţi. Întotdeauna va exista durere în slujire şi în pocăinţa necesară pentru a permite puterii ispăşirii să schimbe inimile. Aceasta este natura chemării dumneavoastră. Gândiţi-vă la Salvator, în a Cărui slujbă sunteţi. În care moment din viaţa Sa muritoare vi se pare că I-a fost uşor? Le-a cerut ucenicilor Săi lucruri uşoare? Atunci de ce ar trebui vreodată să fie uşor să fim în slujba Sa sau să le fie uşor ucenicilor Săi?

Motivul pentru aceasta este sugerat de expresia: „o inimă frântă“, despre care aţi fost învăţaţi atât de bine astăzi. Din când în când, scripturile vorbesc despre inimile oamenilor care au fost înmuiate, însă de cele mai multe ori, cuvintele care descriu starea pe care o căutăm pentru noi şi pentru cei cărora le slujim sunt „o inimă frântă“. Acest lucru ne poate ajuta să acceptăm faptul că slujirea la care am fost chemaţi şi nevoia pocăinţei de care avem nevoie şi pe care o căutăm nu vor fi uşoare. Şi ne ajută să înţelegem mai bine motivul pentru care mărturia trebuie să fie în adâncul inimilor oamenilor noştri. Credinţa că Isus Hristos a ispăşit pentru păcatele lor trebuie să coboare adânc în inimă – într-o inimă frântă.

Astfel, în această seară, să ne decidem cu toţii ce vom face. Noi toţi, indiferent de chemările pe care le avem, avem de-a face cu responsabilităţi care ne depăşesc puterile. Eu am de-a face cu astfel de responsabilităţi şi, la fel şi dumneavoastră. Acest lucru este adevărat şi din simplul fapt că succesul înseamnă să formezi o mărturie în inimile oamenilor. Noi nu putem face acest lucru. Nici chiar Dumnezeu nu va impune nimănui acest lucru.

Deci, succesul le cere oamenilor cărora le slujim să aleagă să accepte mărturia Spiritului în inimile lor. Spiritul este pregătit. Dar mulţi oameni nu sunt pregătiţi să invite Spiritul. Responsabilitatea noastră, care ne stă în putere, este de a invita Spiritul în viaţa noastră astfel încât oamenii cărora le slujim vor dori să aibă în vieţile lor roadele Spiritului – roade pe care le văd în viaţa noastră.

Aceasta mă duce la câteva sugestii în legătură cu ceea ce putem să alegem să facem sau să nu facem. Unele lucruri pe care le putem face invită Spiritul. Altele forţează Spiritul să se retragă. Cunoaşteţi acest lucru din propria experienţă.

Orice deţinător al preoţiei care vrea să aibă succes va fi atent unde i-ar putea fugi ochii. Alegerea de a se uita la imagini care provoacă dorinţe trupeşti va face ca Spiritul să se retragă. Aţi fost avertizaţi mereu, precum şi de către vârstnicul Clayton despre pericolele prezentate de Internet şi mass-media care ne prezintă imagini pornografice. Dar indecenţa este atât de obişnuită acum, încât viaţa de zi cu zi ne cere disciplină – o alegere conştientă de a nu ne uita la ceva ce ne poate provoca sentimente care ar alunga Spiritul.

Aceeaşi atenţie este necesară în ceea ce spunem. Nu putem spera să vorbim în numele Domnului dacă nu suntem atenţi la modul în care vorbim. Vulgaritatea şi indecenţa rănesc Spiritul. Aşa cum indecenţa pare să fie un lucru din ce în ce mai obişnuit, tot aşa este şi limbajul vulgar şi indecent. În trecut, numai în anumite locuri şi în mijlocul anumitor grupuri auzeam numele Domnului luat în deşert, cuvinte vulgare şi umor indecent. Acum pare să fie pretutindeni şi acceptat în multe cercuri sociale, unde nu era înainte.

Puteţi să vă hotărâţi – şi trebuie să vă hotărâţi – să schimbaţi ceea ce spuneţi chiar şi când nu puteţi controla ceea ce spun alţii. Dar ştiu, din propria-mi experienţă, că şi în într-o asemenea situaţie îngrozitoare vă puteţi bizui pe ajutorul lui Dumnezeu. Cu mulţi ani în urmă, am fost un ofiţer în forţele aeriene, lucrând timp de doi ani într-un birou cu un colonel de marină, un colonel de armată şi de un comandant de marină cu părul cărunt. Ei au învăţat să vorbească atât pe timp de război cât şi pe timp de pace într-un mod care mă jignea şi care ştiu că alunga Duhul Sfânt. Slujeam în acel timp în calitate de misionar al districtului, încercând în timpul serilor să merg afară, să găsesc şi să învăţ oameni cu ajutorul Duhului Sfânt. A fost greu. Eram doar un locotenent. Ei erau superiorii mei. Nu aveam nicio modalitate de a le schimba limbajul. Însă, m-am rugat pentru ajutor. Nu ştiu cum a făcut Dumnezeu, dar în timp, limbajul lor s-a schimbat. Încetul cu încetul, indecenţa a dispărut, iar apoi şi vulgaritatea. Revenea doar atunci când beau alcool, dar aceasta se întâmpla în timpul serilor şi eu puteam să mă retrag pentru a face muncă misionară.

Puteţi avea amintiri ca aceasta care să vă susţină credinţa atunci când viaţa vă pune în situaţii dificile. Dumnezeu îl ajută pe deţinătorul fidel al preoţiei care se decide să nu vadă şi să nu spună nimic rău, chiar şi într-o lume ticăloasă. Nu va fi uşor. Niciodată nu este. Dar promisiunea poate fi îndeplinită pentru dumneavoastră tot la fel de bine cum ştiu că poate fi şi pentru mine: „… virtutea să înfrumuseţeze, fără încetare, gândurile tale; atunci, încrederea ta va creşte puternic în prezenţa lui Dumnezeu; şi doctrina preoţiei va cădea deasupra sufletului tău ca roua din cer“ (D&L 121:45).

Mărturisesc că eu ştiu că dumneavoastră şi cu mine deţinem preoţia lui Dumnezeu şi că El ne va răspunde la rugăciuni cu dulcea asigurare şi cu ajutorul pentru a-L sluji mai bine. Vă promit şi vă mărturisesc astfel în numele lui Isus Hristos, amin.