Paşte oile Mele

Silvia H. Allred

Prima consilieră în Preşedinţia Generală a Societăţii de Alinare

Prin vizitele noastre lunare regulate la surorile noastre, putem crea legături de dragoste, prietenie şi încredere.

Cu această ocazie stau cu umilinţă în faţa dumneavoastră şi vă împărtăşesc sentimentele din inima mea. Sunt o femeie foarte obişnuită şi neînsemnată după standardele lumeşti, dar Domnul, în măreaţa Sa milostenie, m-a binecuvântat mereu cu ocazii unice şi cu un dar foarte preţios: Am primit un dar despre adevărul acestei Evanghelii, despre existenţa reală a lui Isus Hristos şi despre sacrificiul Său ispăşitor. Am simţit influenţa îndrumătoare a Duhului Sfânt de la vârsta când aveam doar 14 ani, când le-am ascultat prima dată pe misionare şi am citit Cartea lui Mormon. Mărturia mea este vie permanent în inima mea şi credinţa mea este fermă. Aceste daruri de credinţă şi de mărturie mi-au binecuvântat mult viaţa.

Astăzi, stau printre cele mai bune şi mai preţioase femei din lume şi simt greutatea marii responsabilităţi pe care o am în acest moment. M-am rugat, am studiat şi am cugetat la scripturi căutând inspiraţie pentru ca să spun ceea ce Domnul ar vrea să vă spun cu această ocazie.

Făcând parte din preşedinţia Societăţii de Alinare, noi toate am studiat şi am cugetat la istoria şi scopul Societăţii de Alinare – această organizaţie unică ce a fost înfiinţată în mod divin de un profet al lui Dumnezeu pentru a sluji şi pentru a binecuvânta femeile din Biserică. Această origine inspirată a venit ca răspuns la dorinţele gingaşe din inimile femeilor din acel timp. Ea a fost organizată având două scopuri foarte clare: să aline pe săraci şi să salveze suflete¹.

Sora Beck a menţionat că un lucru pe care femeile din această Biserică pot şi trebuie să îl facă bine este oferirea alinării.

Gândiţi-vă la principiul propovăduit în Ioan 21:15-17. Domnul l-a întrebat pe Petru: „Mă iubeşti?“. Petru a răspuns: „Ştii că Te iubesc“. Şi Domnul a zis: „Paşte mieluşeii Mei“. Domnul l-a întrebat a doua oară: „Mă iubeşti?“. Petru a răspuns din nou: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc“. Domnul i-a spus lui Petru: „Paşte oiţele Mele“. Domnul a întrebat a treia oară: „Mă iubeşti?“. Petru a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc“. Isus i-a spus: „Paşte oile Mele“.

Ca ucenice ale lui Hristos, noi declarăm, de asemenea, că Îl iubim. Atunci cum reuşim să paştem oile Sale?

O modalitate prin care surorile de la Societatea de Alinare pot paşte oile Sale este prin învăţătoarele vizitatoare. „Scopurile învăţătoarelor vizitatoare sunt de a clădi relaţii de întrajutorare cu fiecare soră, oferindu-i sprijin, alinare şi prietenie.“² Pentru a realiza aceste scopuri, învăţătoarele vizitatoare trebuie:

să viziteze cu regularitate fiecare soră desemnată (dacă este posibil în căminul ei, în fiecare lună);
„să afle despre necesităţile spirituale şi materiale ale surorii şi ale familiei ei“;
„să ofere un ajutor corespunzător“;
„să dea instrucţiuni spirituale prin mesajul lunar“.³

Domnul a binecuvântat femeile cu însuşiri divine: dragoste, compasiune, bunătate şi caritate. Prin vizitele noastre lunare ca învăţătoare vizitatoare, avem puterea de a binecuvânta fiecare soră pe măsură ce ne întindem şi mai mult braţele drăgăstoase şi prietenoase şi le dăm darurile de compasiune şi de caritate. Indiferent de situaţiile noastre personale, noi, toate, avem ocazia de a le înălţa sufleteşte şi de a le îngriji pe celelalte.

Am locuit în multe ţări din America Centrală şi de Sud, în insulele Caraibe şi în Spania. Am văzut învăţătoare vizitatoare credincioase care mergeau pe jos parcurgând distanţe scurte sau lungi, cu autobuzul, metroul sau cu trenul. Prietena mea, Ana, era o mamă tânără din Costa Rica, care şi-a făcut cu credinţă vizitele în fiecare lună, mergând pe jos, de multe ori, pe o ploaie torenţială. Treizeci de ani mai târziu, acum bunică, ea continuă să fie o învăţătoare vizitatoare credincioasă. Ea a binecuvântat foarte multe vieţi.

Prin vizitele noastre lunare regulate la surorile noastre, putem crea legături de dragoste, prietenie şi încredere. Dacă ascultăm îndemnurile Spiritului, ne vom da seama mai bine de necesităţile celorlalţi oameni. Dacă acţionăm în funcţie de aceste îndemnuri divine, putem fi o binecuvântare pentru cei aflaţi în nevoi. Dar trebuie să fim dornice să dăruim din fiinţa noastră şi din timpul nostru. Adevărata măsură a vieţii noastre nu este cât de mult primim, ci cât de mult dăm. Aceste vizite ne oferă ocazii de a da atunci când ne îngrijim reciproc de nevoile fizice, spirituale şi emoţionale.

În timp ce locuiam în Republica Dominicană, am fost să vizitez o soră care tocmai ajunsese acasă de la spital, după ce dăduse naştere celui de-al treilea copil. Am fost surprinsă de cât de bine şi de calmă arăta. Ceilalţi doi copii erau încă atât de mici! După câteva minute de conversaţie, ea mi-a împărtăşit cât de liniştită se simţea pentru că surorile de la Societatea de Alinare făcuseră o listă să vină s-o ajute în fiecare zi, în următoarele zile. Ea s-a simţit iubită.

Învăţătoarele mele vizitatoare au fost întotdeauna primele care au venit să mă vadă şi să-mi aducă mâncare după ce am ajuns acasă după naşterea copiilor mei în San José, Costa Rica.

Preşedintele Boyd K. Packer a spus că slujirea în Societatea de Alinare „înalţă şi sfinţeşte pe fiecare soră în parte“ şi el ne-a sfătuit „să dăm întâietate slujirii în Societatea de Alinare faţă de toate celelalte adunări sociale sau cluburi şi societăţi de acelaşi gen“.⁴

De asemenea, aceste vizite reprezintă un instrument foarte eficient în eforturile de reţinere şi reactivare a membrelor. O soră tânără necăsătorită ne mărturiseşte următoarele: „În timp ce citeam Mesajul Primei Preşedinţii din Ensign, mi-am adus aminte de datoria mea de învăţătoare vizitatoare. Colega mea era o bună prietenă de-a mea, dar se părea că mereu aveam programe care nu se potriveau. În acea dimineaţă, m-am hotărât să le sun pe surorile noastre, să aranjez un timp de întâlnire şi să sper că va fi compatibil cu programul colegei mele. Din nefericire, ea nu a putut. Am rugat vreo două colege de cameră să mi se alăture în acele vizite, dar nici una nu a fost disponibilă. Ştiind că nu era ideal să-mi fac vizitele singură, m-am gândit să sun şi să amân, dar totuşi m-am hotărât că era mai bine să merg singură în acele vizite, decât să las o altă lună să treacă fără să-mi vizitez surorile.

„Am ajuns acasă la Alejandra şi cu emoţie m-am apropiat de uşa ei, neştiind dacă o voi recunoaşte. Ea fusese foarte prietenoasă la telefon, aşa că mi-am imaginat că era o soră pe care o văzusem la biserică. Alejandra m-a salutat cu o caldă îmbrăţişare şi un zâmbet larg. Era o faţă nouă! În timpul conversaţiei noastre, Alejandra mi-a împărtăşit dorinţa ei de a începe să meargă la biserică din nou şi a spus că aşteptase un fel de vizită în ultimele luni care trecuseră. Ea a menţionat că aceasta a fost prima dată când o vizitase o învăţătoare. Am vorbit despre unele principii din Evanghelie şi ne-am împărtăşit impresiile despre mesajul lunar al învăţătoarelor vizitatoare. Ea a promis că va merge la biserică în săptămâna respectivă. Într-adevăr, ea a venit (şi chiar l-a adus şi pe prietenul ei)!

De atunci, Alejandra şi cu mine am deveni bune prietene. Nu mai sunt învăţătoarea ei vizitatoare, dar ne vizităm mai mult decât o dată pe lună. Alejandra frecventează biserica şi serile în familie cu regularitate şi participă şi la Institut.

Acum am o mărturie mai puternică despre învăţătoarele vizitatoare decât am avut înainte. Sunt recunoscătoare pentru îndrumarea Duhului Sfânt şi a imboldului Său subtil care m-a dus către o prietenă aşa de bună şi iubitoare, precum este Alejandra. Amândouă am fost întărite în mod egal în urma acestei experienţe şi ambele am avut nevoie de acest lucru pentru progresul nostru spiritual“.⁵

Când un păstor se îngrijeşte (de oi), multe dintre cele care s-au rătăcit pot fi totuşi regăsite. Ele pot răspunde la invitaţia de a se întoarce în turmă.

În Moroni 6:4, suntem sfătuiţi să ne amintim şi să-i hrănim pe cei botezaţi în Biserica lui Isus Hristos.

Mesajul lunar din scripturi pe care îl împărtăşim în aceste vizite clădeşte credinţa şi mărturia. Vizitatoarea şi persoana vizitată sunt amândouă întărite, atunci când îşi împărtăşesc sentimentele şi experienţele personale în timp ce discută despre principiile Evangheliei, despre scripturi şi învăţături ale profeţilor noştri.

O altă binecuvântare suplimentară este prietenia apropiată şi edificarea care are loc între cele două surori vizitatoare, în această vizită. Învăţăm una de la alta şi ne iubim una pe alta, pe măsură ce slujim împreună.

Putem şi trebuie să fim capabile să oferim o alinare semnificativă. Avem perspectiva Evangheliei în vieţile noastre. Avem imbolduri divine care ne încurajează să facem bine. Să ne luăm angajamentul să ne facem vizitele ca învăţătoare vizitatoare. Putem oferi hrană materială şi spirituală. Putem şi trebuie să oferim înţelegere şi trebuie să fim capabile să propovăduim doctrina. Putem potoli foamea spirituală şi putem paşte oile. Paşterea oilor ar putea însemna întărirea şi hrănirea membrelor noi, a celor mai puţin active sau chiar a membrelor foarte active.

Slujirea noastră trebuie să fie dezinteresată, simplă şi de bună voie, cu inimile pline de dragostea lui Dumnezeu şi a copiilor Lui. Trebuie să fie o grijă sinceră pentru paşterea oilor, pentru a le invita la Hristos.

Rugăciunea mea este ca să ne angajăm în mod solemn să ne întindem şi mai mult braţele drăgăstoase şi pline de compasiune pentru a ne binecuvânta, a ne ajuta şi a ne întări una pe alta atunci când mergem să ne facem vizitele ca învăţătoare vizitatoare cu inima deschisă şi bucuroasă. În numele lui Isus Hristos, amin.