Bun, mai bun, cel mai bun
Trebuie să precedăm unele lucruri bune pentru a putea alege altele mai bune sau pe cele mai bune, deoarece ele ne măresc credinţa în Isus Hristos şi ne întăresc familiile.
Majorităţii dintre noi ni se cere să facem mai multe lucruri decât putem face. În calitate de persoane care ne întreţinem familia, de părinţi, de lucrători şi membri ai Bisericii trebuie să luăm multe decizii referitoare la ceea ce vom face cu timpul şi cu resursele noastre.
I.
Trebuie să începem recunoscând faptul că doar pentru că un lucru este bun nu este un motiv întemeiat pentru a-l face. Numărul lucrurilor bune pe care le putem face depăşeşte cu mult timpul pe care-l avem la dispoziţie pentru a le realiza. Unele lucruri sunt mai mult decât bune şi acestea sunt cele cărora trebuie să le acordăm o atenţie sporită în viaţa noastră.
Isus a predat acest principiu în casa Martei. În timp ce ea era „împărţită cu multă slujire“ (Luca 10:40), sora ei, Maria, „s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui“ (versetul 39). Când Marta s-a plâns de faptul că sora ei a lăsat-o să slujească singură, Isus a lăudat-o pe Marta pentru ceea ce făcea (versetul 41), însă a învăţat-o că „un singur lucru trebuie; Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua“ (versetul 42). Faptul că Marta se „[îngrijora] şi se [frământa] pentru multe lucruri“ era demn de laudă (versetul 41), însă faptul de a învăţa Evanghelia de la Cel mai mare Învăţător era mai „de trebuinţă“. Scripturile conţin şi alte învăţături despre faptul că unele lucruri sunt mai importante decât altele (vezi: Faptele Apostolilor 20:35; Alma 32:14-15).
O experienţă din copilărie m-a învăţat că unele alegeri sunt bune, dar sunt altele mai bune. Am trăit timp de doi ani la o fermă. Rareori am mers la oraş. Ne făceam cumpărăturile de Crăciun prin intermediul catalogului Sears, Roebuck. Am petrecut ore întregi uitându-mă cu interes pe paginile sale. Pentru familiile de la ţară din acel timp, paginile catalogului erau ca şi mall-ul sau Internetul în zilele noastre.
Un lucru anume mi-a rămas în minte despre unele reclame la produsele din catalog. Existau trei categorii de calitate: bun, mai bun şi cel mai bun. De exemplu, anumiţi pantofi pentru bărbaţi erau catalogaţi drept buni (1,84 $), alţii mai buni (2,98 $) şi alţii cei mai buni (3,45 $).1
În timp ce ne gândim la diverse alegeri, trebuie să ne amintim că nu este suficient ca un lucru să fie bun. Alte alegeri sunt mai bune şi încă sunt altele care sunt cele mai bune. Deşi o anumită alegere este mai costisitoare, valoarea sa mult mai mare poate s-o recomande ca fiind cea mai bună alegere dintre toate.
Să ne gândim la modul în care ne folosim timpul în alegerile pe care le facem atunci când ne uităm la televizor, când ne jucăm pe calculator, când navigăm pe Internet sau când citim cărţi sau reviste. Desigur, este bine să vizionăm un program de divertisment bun sau să obţinem informaţii interesante. Însă nu toate lucrurile de acest gen merită timpul din viaţa noastră pe care-l alocăm pentru a le dobândi. Unele lucruri sunt mai bune, iar altele sunt cele mai bune. Când Domnul ne-a spus să căutăm să învăţăm, El a spus: „Căutaţi cuvintele de înţelepciune în cele mai bune cărţi“ (D&L 88:118, subliniere adăugată).
II.
Unele dintre alegerile noastre cele mai importante privesc activităţile familiale. Mulţi dintre cei care îşi întreţin familia se îngrijorează de faptul că ocupaţiile lor le lasă prea puţin timp pentru a petrece cu familiile lor. Nu există o soluţie simplă pentru acest conflict al priorităţilor. Totuşi, eu nu am auzit niciodată de cineva care să se fi gândit la anii săi de muncă şi care să fi spus: „Nu am petrecut suficient timp la muncă“.
Când alegem modul în care ne petrecem timpul ca familie, trebuie să fim atenţi să nu ne irosim timpul pe care-l avem la dispoziţie cu lucruri care sunt doar bune şi să lăsăm puţin timp pentru cele care sunt mai bune sau cele mai bune. Un prieten şi-a luat tânăra familie într-o serie de călătorii în timpul vacanţei de vară, care includeau vizitarea locurilor istorice. La sfârşitul verii, şi-a întrebat fiul adolescent care dintre acele activităţi bune desfăşurate în timpul verii i-a plăcut cel mai mult. Tatăl a învăţat din acel răspuns şi la fel au făcut toţi cei cărora el li l-a spus. „Momentul care mi-a plăcut cel mai mult în această vară“, a răspuns băiatul, „a fost noaptea în care tu şi cu mine ne-am întins pe iarbă, ne-am uitat la stele şi am vorbit“. Activităţile familiale extraordinare pot fi bune pentru copii, dar acestea nu sunt întotdeauna mai bune decât timpul petrecut în compania unui părinte iubitor.
Timpul petrecut de copii şi părinte alocat activităţilor bune ce constau în meditaţii, sporturi de echipă şi alte activităţi şcolare şi extraşcolare trebuie, de asemenea, să fie stabilit cu grijă. Altfel, copiii vor avea un program supraîncărcat, iar părinţii se vor simţi epuizaţi şi frustraţi. Părinţii trebuie să acţioneze pentru a rezerva timp pentru rugăciunea în familie, pentru studierea scripturilor făcută cu familia, pentru seara în familie şi pentru alte lucruri preţioase făcute împreună şi separat cu fiecare individ, lucruri care unesc familia şi care îi fac pe copii să preţuiască lucrurile cu valoare veşnică. Părinţii trebuie să predea despre priorităţile Evangheliei prin intermediul lucrurilor pe care le fac împreună cu copiii lor.
Experţii în probleme de familie au avertizat despre ceea ce ei numesc „suprasolicitarea copiilor“. Copiii din ultima generaţie sunt mult prea ocupaţi, iar familiile petrec mult prea puţin timp împreună. Printre numeroasele indicii ale acestei tendinţe perturbatoare sunt rapoartele despre faptul că timpul alocat sporturilor de echipă s-a dublat, dar timpul liber al copiilor a scăzut cu 12 ore pe săptămână şi activităţile care nu sunt organizate în grupuri, desfăşurate în aer liber, au scăzut la 50 de procente.2
Numărul celor care raportează că „de obicei, întreaga familie serveşte cina împreună“ a scăzut la 33 de procente. Acest lucru este cel mai îngrijorător, deoarece „timpul pe care o familie îl petrece împreună servind masa acasă este cel mai puternic indicator al realizării academice a copiilor şi al capacităţii de a se adapta la viaţa socială“.3 De asemenea, s-a dovedit că timpul în care familia serveşte masa împreună este o apărare puternică împotriva fumatului, al consumului de alcool sau de droguri de către copii.4 Sfatul următor dat părinţilor conţine înţelepciune inspirată: Ceea ce îşi doresc copiii cu adevărat la cină sunteţi dumneavoastră.
Preşedintele Gordon B. Hinckley ne-a rugat să „lucrăm asupra responsabilităţii noastre de părinţi ca şi cum totul în viaţă ar depinde de aceasta, deoarece într-adevăr, totul în viaţă depinde de aceasta“. El a continuat:
„Vă cer dumneavoastră, bărbaţilor, în mod deosebit, să vă opriţi şi să vă evaluaţi ca soţi, ca taţi şi în calitate de capi de familie. Rugaţi-vă pentru îndrumare, pentru ajutor, pentru instrucţiuni şi apoi urmaţi şoaptele Spiritului care vă îndrumă în cea mai importantă dintre toate responsabilităţile, deoarece consecinţele conducerii dumneavoastră în căminul dumneavoastră vor fi veşnice şi nepieritoare“.5
Prima Preşedinţie i-a rugat pe părinţi să-şi dedice „eforturile lor cele mai bune pentru educarea şi creşterea copiilor lor în acord cu principiile Evangheliei… Familia este temelia vieţii neprihănite şi nicio altă instituţie nu-i poate lua locul… în… această responsabilitate dată de Dumnezeu“. Prima Preşedinţie a declarat că: „oricât de demne şi adecvate ar fi alte necesităţi sau activităţi, ele nu trebuie să înlocuiască însărcinările primite de la Dumnezeu pe care doar părinţii şi familiile le pot îndeplini în mod corespunzător“.6
III.
Conducătorii Bisericii trebuie să fie conştienţi de faptul că adunările şi activităţile Bisericii pot deveni prea complexe şi copleşitoare în cazul în care o episcopie sau un ţăruş încearcă să le ceară membrilor să facă tot ce este bun şi posibil în cadrul numeroaselor noastre programe din Biserică. Este nevoie, de asemenea, de priorităţi.
Membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli au accentuat importanţa exercitării unei judecăţi inspirate în ceea ce priveşte programele şi activităţile Bisericii. Vârstnicul L. Tom Perry a predat acest principiu în prima noastră adunare a conducătorilor din întreaga lume, în anul 2003. Sfătuindu-i pe aceeaşi conducători în anul 2004, vârstnicul Richard G. Scott a spus: „Adaptaţi-vă activităţile astfel încât să fiţi compatibili cu resursele şi condiţiile dumneavoastră locale… Fiţi siguri că nevoile esenţiale sunt asigurate, însă nu depăşiţi limita în stabilirea atât de multor lucruri bune de făcut încât cele esenţiale să nu fie realizate… Nu uitaţi: nu complicaţi munca pe care trebuie s-o faceţi – simplificaţi-o“.7
În timpul conferinţei generale de anul trecut, vârstnicul M. Russell Ballard ne-a avertizat împotriva deteriorării relaţiilor de familie care poate să apară atunci când petrecem prea mult timp făcând activităţi ineficiente care oferă un beneficiu spiritual mic. El a avertizat asupra faptului că ne complicăm slujirea în Biserică „cu lucruri inutile care… ocupă prea mult timp, costă prea mult şi consumă prea multă energie… Instrucţiunea de a ne îndeplini cu credinţă şi sârguinţă chemările nu este o poruncă de a le înzorzona şi complica. A fi inovator nu înseamnă a extinde; adesea, înseamnă a simplifica… Cel mai important lucru cu privire la responsabilităţile noastre în Biserică“, spunea el, „nu îl constituie statisticile raportate sau adunările desfăşurate, ci dacă fiecare persoană – căreia i s-a slujit individual, aşa cum a făcut Salvatorul – a fost înălţată şi încurajată şi, în cele din urmă, schimbată“.8
Preşedinţiile de ţăruş şi episcopatele trebuie să-şi exercite autoritatea de a elimina treburile exagerate şi ineficiente care sunt cerute câteodată din partea membrilor ţăruşilor şi episcopiilor lor. Programele Bisericii trebuie să se concentreze asupra celui mai bun (celui mai eficient) lucru în realizarea obiectivelor lor propuse fără să se suprapună fără rost cu timpul de care au nevoie familiile pentru „însărcinările primite de la Dumnezeu“.
Găsim aici o avertizare adresată familiilor. Să presupunem că timpul necesar pentru adunările şi activităţile Bisericii este redus de către conducătorii Bisericii pentru a mări timpul necesar familiilor de a fi împreună. Acest lucru nu-şi va îndeplini obiectivul propus decât dacă fiecare membru al familiei – în special părinţii – va lua măsuri pentru a mări timpul alocat unităţii familiei şi timpul petrecut doar în compania unui părinte. Sporturile de echipă şi jucăriile tehnologice cum ar fi jocurile pe calculator şi Internetul ocupă deja prea mult din timpul copiilor şi tinerilor noştri. Navigarea pe Internet nu este mai bună decât faptul de a-L sluji pe Domnul sau decât acela de a întări familia. O parte dintre tinerii băieţi şi tinerele fete lipsesc de la activităţile pentru tineri ale Bisericii sau sar peste timpul ce ar trebui alocat familiei pentru că sunt implicaţi în campionate de fotbal sau urmăresc diferite programe de divertisment. Unii tineri urmăresc atât de multă distracţie încât aceasta îi conduce la moarte – moartea spirituală.
Unele întrebuinţări ale timpului personal şi ale celui al familiei sunt mai bune, iar altele cele mai bune. Trebuie să precedăm unele lucruri bune pentru a putea alege altele mai bune sau pe cele mai bune, deoarece ele ne măresc credinţa în Isus Hristos şi ne întăresc familiile.
IV.
Iată alte câteva exemple de bun, mai bun şi cel mai bun.
Este bine să aparţinem adevăratei Biserici a Tatălui nostru din Cer, să ţinem toate poruncile Sale şi să ne îndeplinim toate îndatoririle. Dar dacă vrem să spunem că este „cel mai bine“, atunci aceste lucruri trebuie să fie făcute cu dragoste şi fără aroganţă. Trebuie, aşa cum cântăm într-un imn minunat, „să ne tratăm ca fraţii“9, arătând dragoste şi fiind preocupaţi de toţi cei care fac parte din viaţa noastră.
Sutelor de mii de învăţători de acasă şi de învăţătoare vizitatoare le sugerez că este bine să ne vizităm familiile desemnate; este mai bine să facem o vizită scurtă în care predăm doctrină şi principii şi este cel mai bine să schimbăm ceva în viaţa câtorva dintre cei pe care-i vizităm. Acelaşi angajament este valabil şi pentru numeroasele adunări pe care le ţinem – este bine să ţinem o adunare, este mai bine să predăm un principiu, dar este cel mai bine să îmbunătăţim vieţi ca rezultat al adunării respective.
Pe măsură ce abordăm anul 2008 şi un nou curs de studiu în cadrul cvorumurilor noastre ale Preoţiei lui Melhisedec şi în Societatea de Alinare, vă reînnoiesc avertizarea noastră referitoare la modul în care folosim manualele Teachings of Presidents of the Church (Învăţăturile preşedinţilor Bisericii). Mulţi ani de muncă inspirată au condus la apariţia volumului nostru pentru anul 2008 al învăţăturilor lui Joseph Smith, profetul fondator al acestei dispensaţii. Aceasta este o carte foarte importantă printre cărţile Bisericii. În trecut, unii învăţători nu au făcut decât să menţioneze foarte pe scurt capitolul din manualele Teachings, după care au schimbat lecţia după bunul lor plac. Poate că a fost o lecţie bună, însă acest lucru nu este de acceptat. Învăţătorul de Evanghelie este chemat să predea tema specificată în materialele inspirate ce-i sunt puse la dispoziţie. Cel mai bun lucru pe care îl poate face un învăţător cu manualul Teachings: Joseph Smith este acela de a alege şi de a cita din cuvintele profetului referitoare la principiile care se potrivesc în mod special nevoilor membrilor clasei, iar apoi de a conduce o discuţie în cadrul orei despre modul de punere în practică a acelor principii în circumstanţele vieţii lor.
Mărturisesc despre Tatăl nostru Ceresc, ai Cărui copii suntem şi al Cărui plan este conceput pentru a ne face demni de „viaţă veşnică… cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu“ (D&L 14:7; vezi, de asemenea, D&L 76:51-59). Mărturisesc despre Isus Hristos a Cărui ispăşire face posibil acest lucru. Şi mărturisesc că suntem conduşi de profeţi, preşedintele nostru Gordon B. Hinckley şi consilierii săi, în numele lui Isus Hristos, amin.