Hrăniţi de cuvântul cel bun al lui Dumnezeu
Este vital ca să-i hrănim pe cei cărora le predăm şi pe care îi conducem, concentrându-ne asupra doctrinelor, principiilor şi exemplelor subliniate în scripturi şi în cuvintele profeţilor din zilele din urmă.
Când eram tânăr băiat am muncit cu tatăl şi fraţii mei să creştem vite şi cai la ferma noastră din sudul statului Utah şi la cea din nordul Arizonei. Tatăl meu ne-a învăţat că, atunci când doream să prindem unul dintre cai pentru a-l călări, tot ce trebuia să facem era să turnăm un pumn plin de grâne într-o găleată şi s-o agităm câteva secunde. Toţi caii veneau în galop să mănânce grâne, şi nu conta dacă erau într-un ţarc sau pe un câmp mare. Apoi, în timp ce mâncau, puneam frâul, cu grijă, peste capul lor. Am fost mereu uimit că un astfel de procedeu simplu funcţiona aşa de bine.
Uneori, când nu voiam să pierdem timpul să mergem să luăm grâne din hambar, turnam praf în găleată şi o agitam, încercând să păcălim caii să creadă că aveam grâne să le dăm să mănânce. Când vedeau înşelătoria noastră, unii dintre cai stăteau, dar alţii fugeau şi erau greu de prins. Deseori dura câteva zile să le recâştigăm încrederea. Am învăţat că făcându-ne timp să hrănim caii în mod constant cu grâne îi făceam să fie mai ascultători şi le asiguram o alimentaţie mai bogată şi putere mai mare.
Chiar dacă au trecut mulţi ani de când eram la fermă, experienţa pe care abia am descris-o m-a ajutat să mă gândesc la următoarea întrebare: Ce putem face noi ca învăţători şi conducători în Biserică, să asigurăm o şi mai bogată hrană spirituală şi doctrinară celor cărora le slujim?
Vârstnicul Jeffrey R. Holland ne-a învăţat: „Majoritatea oamenilor nu vin la Biserică doar pentru a căuta câteva noi dovezi despre Evanghelie sau pentru a-şi vedea prietenii vechi, deşi toate aceste lucruri sunt importante. Ei vin în căutarea unei experienţe spirituale. Ei vor pace. Ei vor ca credinţa lor să fie întărită şi speranţele lor reînnoite. Ei vor, pe scurt, să fie hrăniţi de cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, să fie întăriţi de puterile cerului. Aceia dintre noi care sunt chemaţi să vorbească, să predea sau să conducă, avem îndatorirea de a asigura acestea, pe cât de mult posibil“.1
Salvatorul şi ucenicii Lui nu ne-au învăţat doar despre importanţa de a-i ajuta pe alţii să fie „hrăniţi de cuvântul cel bun al lui Dumnezeu“ (Moroni 6:4), ci ne-au oferit şi îndrumare inspirată referitoare la cum pot fi îndeplinite cât mai bine predarea şi conducerea. Secţiunea 50 din Doctrină şi legăminte este una dintre multele referiri ce asigură un astfel de sfat valoros. După ce a recunoscut nelămuririle care existau în unele dintre ramurile de la începutul Bisericii, Salvatorul a sfătuit un grup de conducători despre soluţia la problemele cu care se confruntau. Sfatul Său a început prin adresarea unei întrebări vitale: „De aceea, Eu, Domnul, vă pun această întrebare: la ce aţi fost voi rânduiţi?“ (D&L 50:13). Răspunsul Domnului, cu care suntem familiarizaţi este dat în versetul 14: „Să predicaţi Evanghelia Mea prin Spirit, chiar prin Mângâietorul care a fost trimis să propovăduiască adevărul“.
Răspunsurile la problemele cu care sfinţii se confruntau în anul 1831 sunt aceleaşi cu încercările cu care ne confruntăm astăzi – noi trebuie să predăm Evanghelia lui Isus Hristos prin puterea Duhului Sfânt.
Secţiunea 50 include câteva elemente vitale despre asigurarea hranei celor cărora le predăm şi celor pe care îi conducem. Primul element se găseşte în îndemnul Salvatorului de a „[predica] Evanghelia Mea“ (D&L 50:14, subliniere adăugată). Scripturile ne învaţă clar faptul că Evanghelia pe care trebuie să o predicăm nu este „înţelepciune lumească“ (Mosia 24:7), ci „doctrina lui Hristos“ (2 Nefi 31:21). Dacă Evanghelia lui Isus Hristos acoperă tot adevărul, nu toate adevărurile au aceeaşi valoare.2 Salvatorul ne-a învăţat clar faptul că Evanghelia Sa, în primul rând şi mai cu seamă, este sacrificiul Său ispăşitor. Evanghelia Sa este şi o invitaţie de a primi binecuvântările ispăşirii prin credinţă în Hristos, prin pocăinţă, prin botez, prin primirea Duhului Sfânt şi prin a îndura până la sfârşit.3
Tot atunci, când am învăţat de tânăr băiat faptul că grânele erau mai apetisante pentru cai decât o găleată plină cu praf, am mai învăţat şi că grânele sunt mai hrănitoare decât fânul, că fânul este mai hrănitor decât paiele şi că puteai da de mâncare unui cal, fără a-l hrăni. Ca învăţători şi conducători, este vital ca să-i hrănim pe cei cărora le predăm şi pe care îi conducem, concentrându-ne asupra doctrinelor, principiilor şi exemplelor fundamentale subliniate în scripturi şi în cuvintele profeţilor noştri din zilele din urmă, decât să pierdem timp preţios asupra unor subiecte şi surse de o importanţă mai mică.
Ca învăţător, am învăţat că, la oră, o discuţie concentrată asupra ispăşirii lui Isus Hristos este de o mie de ori mai importantă decât discutarea unor subiecte cum ar fi locul exact unde se află astăzi pe hartă străvechiul oraş Zarahemla. Ca şi conducător, am învăţat că întâlnirile cu ceilalţi conducători sunt mai semnificative dacă prioritatea noastră numărul unu este efortul unanim de a clădi credinţa în Hristos şi de a întări familiile, şi nu doar de a vorbi despre evenimentele viitoare.
Cuvintele Domnului din secţiunea 50 conţin avertismentul că dacă predăm „în alt mod“ decât cel sugerat de Domnul, acel mod „nu este de la Dumnezeu“ (D&L 50:18). Domnul a învăţat pe aceia dintre noi care slujesc în Biserică să nu predăm „nimic altceva decât ceea ce au scris profeţii şi apostolii şi ceea ce au fost învăţaţi de către Mângâietor prin rugăciune făcută cu credinţă“ (D&L 52:9). Înseamnă acest fapt, că respectarea avertismentului Salvatorului de a „[predica] Evanghelia Mea“ impune ca la fiecare oră la care predăm sau la fiecare adunare pe care o conducem să ne rezumăm doar la a preda despre credinţă şi pocăinţă?
Preşedintele Henry B. Eyring a răspuns unei întrebări asemănătoare spunând: „Bineînţeles că nu. Dar înseamnă că învăţătorul şi aceia care participă trebuie să dorească întotdeauna să aducă Spiritul Domnului în inimile membrilor din clasă, pentru a produce credinţa şi o determinare de a se pocăi şi de a fi curat“.4
Al doilea element este de a ne asigura că cei cărora le predăm şi pe care îi conducem sunt „hrăniţi de cuvântul cel bun al lui Dumnezeu“ (Moroni 6:4), element ce se găseşte, de asemenea, în îndrumarea Salvatorului de a „[predica] Evanghelia Mea prin Spirit, chiar prin Mângâietorul care a fost trimis să propovăduiască adevărul“ (D&L 50:14, subliniere adăugată). Cuvintele Salvatorului nu ne îndrumă doar să urmăm îndemnul Spiritului atunci când ne pregătim şi când predăm, El ne învaţă şi că Spiritul este cel mai eficace învăţător în orice situaţie.
Preşedintele Joseph Fielding Smith a spus: „Spiritul lui Dumnezeu vorbind către spiritul omului are puterea de a împărtăşi adevărul cu un impact mai mare şi înţelegerea că adevărul poate fi împărtăşit prin contact personal chiar şi cu fiinţe cereşti“.5
Cu câteva luni în urmă am participat la o adunare de pregătire la care au vorbit câteva autorităţi generale. După ce a vorbit despre instruirea excelentă oferită deja, vârstnicul David A. Bednar a adresat următoarea întrebare: „Ce învăţăm noi şi nu s-a spus?“. El a explicat apoi că pe lângă a primi sfatul de la cei care au vorbit sau vor vorbi mai este nevoie ca noi să ascultăm cu mare grijă şi să notăm sentimentele negrăite venite de la Duhul Sfânt.
Următoarea afirmaţie făcută de către iubitul nostru profet, preşedintele Gordon B. Hinckley, oferă un sfat în plus despre cum să predăm prin Spirit: Noi trebuie să… îi facem pe învăţătorii noştri să vorbească din inimă şi nu din cărţile lor, să-şi exprime dragostea faţă de Domnul şi faţă de această lucrare preţioasă şi, cumva, îi vor impresiona profund pe cei cărora le predau“.6
Cuvintele Domnului din secţiunea 50 din Doctrină şi legăminte ne arată şi un standard, plin de inspiraţie, prin care fiecare dintre noi putem evalua eficacitatea procesului nostru de predare, de conducere şi de învăţare. În versetul 22 citim: „De aceea, cel care predică şi cel care primeşte se înţeleg unul cu altul şi amândoi sunt edificaţi şi se bucură împreună“.
Dragii mei fraţi şi surori, mă rog din toată inima ca fiecare dintre noi să avem mare grijă să-i hrănim pe cei cărora le predăm şi pe care îi conducem, întărindu-i cu pâinea vieţii şi apa vie ce se găsesc în Evanghelia restaurată, în numele lui Isus Hristos, amin.