Bibliotecă
Lecţia 11 Glasul Domnului în Doctrină şi legăminte


Lecţia 11

Glasul Domnului în Doctrină şi legăminte

Introducere

Doctrină şi legăminte reprezintă mărturia faptului că Dumnezeu vorbeşte profeţilor în zilele din urmă şi a faptului că El pregăteşte lumea pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos. Atunci când citim revelaţii consemnate în Doctrină şi legăminte, este ca şi cum am auzi glasul lui Isus Hristos. Atunci când ajungem să înţelegem importanţa cărţii Doctrină şi legăminte, vom preţui învăţăturile care se găsesc acolo mai mult decât toate bogăţiile pământului.

Lecturi suplimentare

  • Ezra Taft Benson, „The Book of Mormon and the Doctrine and Covenants”, Ensign, ian. 2005, p. 24-28.

Sugestii pentru predare

Introducerea scripturii Doctrină şi legăminte

Glasul Domnului în Doctrină şi legăminte

Expuneţi declaraţia de mai jos a preşedintelui Ezra Taft Benson (1899-1994). Rugaţi un cursant să o citească, cu glas tare, în timp ce membrii clasei umăresc în scripturile lor.

Imagine
Preşedintele Ezra Taft Benson

„Cartea lui Mormon aduce oameni la Hristos. Doctrină şi legăminte aduce oameni în împărăţia lui Hristos, chiar în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, «singura Biserică adevărată şi vie de pe toată faţa pământului» [D&L 1:30]. Eu ştiu aceasta.

Cartea lui Mormon este «cheia de boltă» a religiei noastre şi cartea Doctrină şi legăminte este o piatră a bolţii, revelaţii continuând să se primească în zilele din urmă. Domnul a pus pecetea aprobării Sale atât pe cheia de boltă, cât şi pe piatra din boltă” („The Book of Mormon and the Doctrine and Covenants”Ensign, mai 2005, p. 26).

  • Ce lucruri aţi găsit în Doctrină şi legăminte care arată importanţa acestei cărţi pentru Biserică şi pentru membri în mod individual?

Rugaţi membrii clasei să-şi deschidă scripturile la introducerea cărţii Doctrină şi legăminte, ce se găseşte la începutul cărţii Doctrină şi legăminte. Invitaţi câţiva cursaţi să citească pe rând, cu glas tare, primul şi al treilea paragraf, în timp ce restul membrilor clasei urmăresc în scripturile lor. Rugaţi membrii clasei să caute moduri prin care cartea Doctrină şi legăminte este diferită de alte scripturi şi să constate accentul care s-a pus în introducere asupra faptului de a asculta glasul Domnului. Apoi, adresaţi întrebările:

  • În ce mod este diferită cartea Doctrină şi legăminte de alte lucrări canonice?

  • Ce este consemnat în introducere în legătură cu „glasul Domnului Isus Hristos”? (Ajutaţi cursanţii să înţeleagă că, pe măsură ce studiem cartea Doctrină şi legăminte, putem să învăţăm să recunoaştem glasul Domnului Isus Hristos. Explicaţi faptul că expresia „glasul Domnului” sau o expresie similară, apare de mai mult de 40 de ori în cartea Doctrină şi legăminte [de exemplu, vezi D&L 1:2; 18:35-36; 76:30]; expresia „aşa spune Domnul” apare de mai mult de 60 de ori [de exemplu, vezi D&L 36:1; 56:14].) Faptul de a auzi glasul Domnului reprezintă o temă importantă în cartea Doctrină şi legăminte.

Expuneţi declaraţia de mai jos a vârstnicului Neal A.Maxwell (1926-2004), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Rugaţi un cursant să o citească, cu glas tare, în timp ce membrii clasei umăresc în exemplarul lor.

Imagine
Vârstnicul Neal A. Maxwell

„Dacă sunt întrebaţi care dintre cărţile de scriptură ne oferă ocazia de a-L «asculta» pe Domnul vorbind, majoritatea oamenilor s-ar gândi în primul rând la Noul Testament. Noul Testament este o scriptură în care sunt consemnate multe dintre faptele şi doctrinele lui Mesia. Însă, în cartea Doctrină şi legăminte, ni se oferă şansa de a asculta atât glasul Domnului. cât şi cuvântul Domnului. Este aproape ca şi cum L-am «auzi» vorbind” („The Doctrine and Covenants: The Voice of the Lord”, Ensign, dec. 1978, p. 4).

  • În ce mod poate aduce o schimbare în viaţa noastră faptul de a învăţa să auzim şi să recunoaştem glasul Domnului atunci când studiem Doctrină şi legăminte?

Acordaţi cursanţilor câteva minute pentru a studia paragraful al optulea din introducerea cărţii Doctrină şi legăminte. Rugaţi-i să identifice doctrine care sunt consemnate în Doctrină şi legăminte. După ce le-aţi acordat suficient timp, adresaţi întrebarea:

  • Ce face ca Doctrină şi legăminte să „aibă o mare valoarea pentru [Biserică] şi să fie mai preţioasă decât bogăţiile întregului pământ”?

Puteţi împărtăşi ceea ce vârstnicul Steven E. Snow, din cei Şaptezeci, a spus cu privire la revelaţiile care sunt consemante în Doctrină şi legăminte:

Imagine
Vârstnicul Steven E. Snow

„Prin intermediul acestor revelaţii inspirate şi edificatoare, Doctrină şi legăminte ne învaţă şi ne aminteşte doctrine importante… Vârstnicul John A. Widtsoe (1872-1952) a scris: «Fiecare doctrină propovăduită de Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este consemnată, fie în mod direct, fie prezisă, în cartea Doctrină şi legăminte. După cunoştiinţele mele, nu există nicio doctrină propovăduită de Biserică care să nu fie găsită într-o formă sau alta în această carte». El a adăugat că Doctrină şi legăminte este o scriptură esenţială, deoarece «nicio altă carte dintre cărţile noastre sacre nu examinează atât de complet toate doctrinele Bisericii» [The Message of the Doctrine and Covenants (1969), p. 117]” („Treasuring the Doctrine and Covenants”, Ensign, ian. 2009, p. 52).

Invitaţi cursanţii să împărtăşească modul în care studiul scripturii Doctrină şi legăminte le-a binecuvântat vieţile.

Doctrină şi legăminte 1:1-17; 5:10

Contextul cărţii Doctrină şi legăminte

Explicaţi cursanţilor faptul că revelaţia consemnată în Doctrină şi legăminte 1 a fost dată iniţial de Domnul ca o prefaţă a Cărţii Poruncilor, care a fost iniţial prima compilaţie a revelaţiilor primite de Joseph Smith. Colecţia de revelaţii, împreună cu multe alte revelaţii primite de profetul Joseph şi cu Lectures on Faith, a fost publicată ulterior sub denumirea de Doctrină şi legăminte. Secţiunea 1 vorbeşte despre necesitatea acestei scripturi în zilele noastre. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, introducerea secţiunii Doctrină şi legăminte 1. Ajutaţi cursanţii să analizeze introducerea secţiunii adresându-le următoarea întrebare:

  • Ce decizie s-a luat în cadrul conferinţei speciale a vârstnicilor? (Revelaţiile primite de Joseph Smith până în acel timp urmau să fie publicate într-o carte. Amintiţi cursanţilor faptul că, deşi această carte s-a numit iniţial Cartea Poruncilor, ea avea să fie ulterior numită Doctrină şi legăminte.)

Invitaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, din Doctrină şi legăminte 1:1-5. Apoi, adresaţi membrilor clasei întrebările:

  • Cui i S-a adresat Isus Hristos în aceste versete?

  • Cum aţi rezuma mesajul principal consemnat în aceste versete?

  • În ce mod a spus Domnul că vor ajunge avertizările Sale la toţi oamenii? (Cursanţii trebuie să înţeleagă următoarea doctrină: Domnul face cunoscute avertizările Sale tuturor oamenilor prin intermediul ucenicilor Săi aleşi.)

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 1:12. Apoi, adresaţi întrebarea:

  • Potrivit notei de subsol 12b, pentru ce eveniment doreşte Domnul să pregătească lumea? (După ce cursanţii răspund, puteţi să-i încurajaţi să consulte notele de subsol des pentru a clarifica şi a înţelege mai bine textul din scripturi.)

Rugaţi cursanţii să citească, în gând, Doctrină şi legăminte 1:14-16 şi să caute modul în care Domnul a descris lumea în care trăim. După ce cursanţii împărtăşesc ceea ce au aflat, rugaţi-i să citească versetul 17 şi să explice ceea ce Domnul a făcut pentru a rezolva problema descrisă în versetele 14-16.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 5:10, în timp ce membrii clasei urmăreasc în scripturile lor. Apoi, discutaţi următoarea întrebare:

  • Ce învăţăm din acest fragment despre chemarea unică a lui Joseph Smith? (Cursanţii trebuie să identifice următorul adevăr: Domnul l-a chemat pe Joseph Smith să transmită lumii cuvântul Său.

Invitaţi un cursant să citească următoarea declaraţie a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

Imagine
Vârstnicul Jeffrey R. Holland

„Din tot ce Joseph Smith ne-a lăsat… mai presus de toate, ne-a lăsat moştenirea decisivă a revelaţiei divine – nu o revelaţie unică, izolată, fără dovezi sau consecinţe şi nici un fel uşor de inspiraţie care se strecoară în minţile tuturor oamenilor buni de pretutindeni, ci îndrumări continue, specifice, documentate de la Dumnezeu. După cum un bun prieten şi savant credincios al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a spus pe scurt: «În vremea în care originea creştinismului era asaltată de forţele raţiunii iluminismului, Joseph Smith [fără echivoc şi de unul singur] a redat creştinismului modern originea sa revelatorie» [Richard L. Bushman, „A Joseph Smith for the Twenty-First Century”, din Believing History (2004), p. 274]” („Profeţi, văzători şi revelatori”, Ensign sau Liahona, nov. 2004, p. 8).

  • În ce mod v-a ajutat această lecţie să aveţi o înţelegere mai bună despre scriptura Doctrină şi legăminte?

  • În ce mod v-a întărit scriptura Doctrină şi legăminte mărturia despre chemarea divină a lui Joseph Smith în calitate de profet al lui Dumnezeu?

Încheiaţi lecţia întrebând cursanţii dacă vreunul dintre ei doreşte să-şi împărtăşească mărturia despre doctrinele, principiile şi adevărurile consemnate în Doctrină şi legăminte.

Materiale de citit pentru cursanţi

Tipărește