Bibliotecă
Lecţia 14 Templul Kirtland şi cheile preoţiei


Lecţia 14

Templul Kirtland şi cheile preoţiei

Introducere

După aproape trei ani de greutăţi şi sacrificii de ordin financiar, Templul Kirtland a fost dedicat la data de 27 martie 1836. Apariţii miraculoase au avut loc cu ocazia dedicării şi, o săptămână mai târziu, mesageri cereşti au restaurat cheile preoţiei lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery. Aceste chei sunt o caracteristă distinctă a Bisericii şi au binecuvântat milioane de persoane care s-au alăturat Bisericii.

Lecturi suplimentare

  • Jeffrey R. Holland, „Caracteristica noastră cea mai distinctivă”, Ensign sau Liahona, mai 2005, p. 43-45.

  • David A. Bednar, „Să deţinem onorabil un nume şi o poziţie”, Ensign sau Liahona mai 2009, p. 97-100.

  • „Glorious Days in Kirtland, 1834-1836”, capitolul 13 din Church History in the Fulness of Times Student Manual, ediţia a 2-a (manual al Sistemul Educaţional al Bisericii, 2003), p. 153-168.

Sugestii pentru predare

Doctrină şi legăminte 109:1-28

Sfinţii au făcut sacrificii pentru a construi Templul Kirtland

Arătaţi cursanţilor o poză cu Templul Kirtland (vezi Carte cu picturi inspirate din Evanghelie [2009], nr. 117; vezi, de asemenea, LDS.org). Explicaţi faptul că sfinţii au muncit şi au făcut sacrificii timp de aproximativ trei ani pentru a construi Templul Kirtland. Făcând acest lucru, ei au fost martori la îndeplinirea promisiunii Domnului, care a spus că, dacă vor ţine poruncile Sale, ei vor „[avea] puterea să îl [construiască]” (D&L 95:11). Aproape 1.000 de persoane au participat la dedicarea templului, la data la 27 martie 1836. Rugăciunea de dedicare, care a fost primită de Joseph Smith prin revelaţie, este consemnată în Doctrină şi legăminte 109.

Rugaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din Doctrină şi legăminte 109:1-5. Încurajaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor, fiind atenţi, în mod special, la expresiile care descriu sacrifiicile făcute de sfinţi pentru a construi templul. După aceea, adresaţi următoarea întrebare:

  • Ce expresii a folosit Joseph Smith pentru a descrie sacrificiile făcute de sfinţi?

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă mai bine sacrificiile făcute de sfinţi, rugaţi un cursant să citească următorul rezumat cu glas tare:

Între luna iunie a anului 1833 şi luna martie a anului 1836, bărbaţi şi femei au muncit cot la cot pentru a termina de construit casa Domnului. Unii dintre ei au făcut munca de zidărie, alţii au cărat piatră, alţii au împletit şi ţesut haine pentru muncitori, iar unii dintre ei au muncit la realizarea vălului pentru casa Domnului. Ei au făcut toate „pentru ca Fiul Omului să poată avea un loc unde să se arate El Însuşi către poporul Său” (D&L 109:5). Unii dintre sfinţii din zilele din urmă, precum John Tanner, au dat o mare parte din averea lor pentru construirea templului. În total, costurile pentru construcţia templului e posibil să se fi ridicat la suma de 40.000 de dolari americani – o sumă foarte mare pentru acea perioadă. În pofida costului şi sacrificiului, sfinţii au fost credincioşi în îndeplinirea muncii lor, pentru a respecta această poruncă dată de Domnul (vezi D&L 95:11). Templul Kirtland a fost rezultatul unei munci făcute cu dragoste şi un exerciţiu de supunere, sacrificiu şi credinţă.

  • Ce sacrificii ni se cere să facem astăzi pentru a ne bucura de binecuvântările templului?

  • De ce binecuvântări avem parte în vieţile noastre pe măsură ce facem sacrificii pentru a înfăptui lucrarea Domnului?

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să răspundă la această întrebare, expuneţi declaraţia de mai jos a surorii Carol B. Thomas, din Preşedinţia generală a Tinerelor Fete. Rugaţi un cursant să o citească cu glas tare:

Imagine
Carol B. Thomas

© Busath.com

„Jertfa este un principiu minunat. Pe măsură ce suntem dornici să dăm din timpul, din talentele noastre şi din tot ceea ce avem, ea devine una din cele mai adevărate forme de preaslăvire. Ea poate să dezvolte în interiorul nostru o dragoste profundă faţă de semenii noştrii şi faţă de Salvatorul nostru, Isus Hristos. Prin jertfă, inimile noastre se pot schimba; trăim mai aproape de Spirit şi avem o dorinţă mai mică pentru lucrurile lumeşti” („Jertfa – o investiţie eternă”, Liahona iulie 2001, p. 79).

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Doctrină şi legăminte 109:12-13 şi 20-21, căutând modul în care natura sacră a templului este sugerată în această rugăciune. Rugaţi cursanţii să împărtăşească ceea ce i-a impresionat cel mai mult din aceste versete.

Spuneţi cursanţilor că, în rugăciunea de dedicare, Joseph Smith I-a cerut Domnului anumite binecuvântări. Invitaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 109:12-15, 22-28. Încurajaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să caute ce binecuvântări pot primi cei care sunt demni de a preaslăvi în templu. Puteţi sugera cursanţilor să marcheze cuvintele şi expresiile care sunt importante pentru ei. Apoi, discutaţi următoarele întrebări:

  • Dintre binecuvântările pe care le-aţi identificat, care are cea mai mare însemnătate pentru voi? De ce?

  • Ce doctrine sau principii putem să învăţăm din aceste versete? (Asiguraţi-vă că ei înţeleg următorul principiu: Pe măsură ce preaslăvim în templu, putem primi o mai mare protecţie şi putere împotriva ticăloşiei din această lume.)

Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să o citească cu glas tare:

Imagine
Vârstnicul David A. Bednar

„Vă rog să vă gândiţi la aceste versete [Doctrină şi legăminte 109:24-28] prin prisma ostilităţii prezente a duşmanului şi… [a dorinţei noastre sincere] de a lua numele lui Isus Hristos asupra noastră şi a binecuvântării de protecţie promisă acelora care deţin onorabil un nume şi o poziţie în templul sfânt. Este important de ştiut că aceste binecuvântări ale legământului sunt valabile pentru toate generaţiile şi pentru toată eternitatea. Vă invit să studiaţi în mod repetat şi să cugetaţi cu ajutorul rugăciunii la consecinţele pe care aceste scripturi le au în viaţa dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră.

Nu trebuie să fim surprinşi de eforturile lui Satana de a opri şi discredita preaslăvirea şi munca în templu. Diavolul dispreţuieşte puritatea din casa Domnului şi puterea acesteia. Iar protecţia oferită fiecăruia dintre noi prin intermediul rânduielilor şi legămintelor făcute în temple este un obstacol uriaş în calea planurilor diabolice ale lui Lucifer” („Să deţinem onorabil un nume şi o poziţie”, Ensign sau Liahona, mai 2009, p. 99-100).

  • Cum aţi fost binecuvântaţi ca urmare a rugăciunii personale?

Încurajaţi cursanţii să mediteze la ceea ce ar putea să facă pentru a primi mai multe dintre binecuvântările promise celor care preaslăvesc cu credinţă în templu. Amintiţi cursanţilor că, pe măsură ce meditează la scripturi şi la cuvintele profeţilor, inimile şi minţile lor vor fi mai deschise pentru a primi inspiraţie de la Domnul.

Doctrină şi legăminte 110

Isus Hristos, Moise, Ilie şi Elias au apărut în Templul Kirtland

Explicaţi faptul că Dumnezeu a răsplătit sacrificiul făcut de sfinţi pentru a construi Templul Kirtland cu o revărsare de manifestări spirituale în preajma datei la care templul a fost dedicat. Dacă aveţi suficient timp, împărtăşiţi, pe scurt, câteva relatări consemnate în capitolul 13 („Glorious Days in Kirtland, 1834-1836”) din Church History in the Fulness of Times Student Manual, ediţia a 2-a (manual al Sistemului Educational al Bisericii, 2003), în mod special ceea ce este consemnat în secţiunea numită „A Pentecostal Season” (paginile 164-167). Spuneţi cursanţilor că, probabil, cel mai important dintre aceste evenimente a avut loc la data de 3 aprilie 1836, la o săptămână de la data când templul a fost dedicat.

Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, introducerea secţiunii Doctrină şi legăminte 110 şi rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor. După aceea, adresaţi următoarele întrebări:

  • Cui i-a fost dată această viziune? Ce au făcut Joseph Smith şi Oliver Cowdery înainte de a primi această viziune?

Explicaţi cursanţilor faptul că primele zece versete din Doctrină şi legăminte 110 consemnează o viziune glorioasă dată lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery, în care Salvatorul le-a apărut pentru a declara că acceptă Templul Kirtland. Rugaţi cursanţii să citească aceste versete, în gând, în timp ce caută adevăruri importante cu privire atât la Salvator, cât şi la templu. După ce le-aţi acordat suficient timp, adresaţi următoarele întrebări:

  • Ce este plin de însemnătate pentru voi în aceste versete? De ce?

  • Potrivit celor relatate în versetul 6, Salvatorul a declarat: „Inimile… întregului Meu popor… să se bucure”. De ce credeţi că, în acel timp, sfinţii aveau motive de bucurie?

Explicaţi faptul că, după ce s-a încheiat viziunea în care a apărut Salvatorul, au urmat o serie de viziuni. În aceste viziuni, Moise, Ilie şi Elias le-au apărut pe rând lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery.

Scrieţi următoarele lucruri pe tablă:

Moise: Doctrină şi legăminte 110:11

Ilie: Doctrină şi legăminte 110:12.

Elias: Doctrină şi legăminte 110:13-15.

Împărţiţi membrii clasei în trei grupuri. Repartizaţi fiecărui grup unul dintre numele scrise pe tablă. Rugaţi cursanţii să studieze fragmentele din scripturi care corespund numelui desemnat pentru a învăţa despre cheile preoţiei care au fost restaurate. După ce le-aţi acordat suficient timp, rugaţi cursanţii să împărtăşească ceea ce au aflat.

Explicaţia de mai jos poate să ofere cusanţilor o înţelegere mai profundă despre ceea ce au citit. După ce aţi discutat despre fragmentul din scripturi corespunzător, invitaţi un cursant să citească fiecare afirmaţie cu glas tare:

Moise: Cheile adunării lui Israel oferă autoritatea de a conduce propovăduirea Evangheliei în cele patru colţuri ale pământului. „Este normal ca Moise, primul profet care i-a condus pe copiii lui Dumnezeu spre pământul moştenirii lor, să fie cel care încredinţează cheile adunării lui Israel Bisericii restaurate” (Russell M. Nelson, „Adunarea Israelului risipit”, Ensign sau Liahona, nov. 2006, p. 82, nota de subsol 28).

Elias: „Un om numit Elias, se pare că a trăit în viaţa muritoare în vremea lui Avraam, le-a încredinţat dispensaţia Evangheliei lui Avraam lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery în Templul Kirtland (Ohio) la data de 3 aprilie 1836” (Bible Dictionary, „Elias”). „Elias [a adus] înapoi «Evanghelia lui Avraam», marele legământ avraamic prin care cei credincioşi primesc promisiuni ale unei creşteri eterne, promisiuni că prin intermediul căsătoriei celestiale, posteritatea lor va fi, în eternitate, la fel de numeroasă ca nisipul de pe malul mării sau precum sunt stelele pe cer de numeroase” (Bruce R. McConkie, „The Keys of the Kingdom”, Ensign, mai 1983, p. 22).

Ilie: „Această putere de pecetluire conferită asupra lui Ilie este puterea care uneşte soţii şi soţiile şi copiii cu părinţii pentru timp şi eternitate. Este puterea de a uni care există în fiecare rânduială a Evangheliei… Prin această putere, toate rânduielile care aparţin salvării sunt legate sau pecetluite şi a fost misiunea lui Ilie să vină şi să o restaureze” (Joseph Fielding Smith, Elijah the Prophet and His Mission [1957], p. 5).

Citiţi, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 110:16 şi încurajaţi-i pe cursanţi să urmărească în scripturile lor. Rugaţi cursanţii să identifice ce le-a fost încredinţat lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery în acel moment („cheile acestei dispensaţii”). După aceea, adresaţi următoarele întrebări:

  • Potrivit celor relatate în versetul 16, ce putem să ştim datorită faptului că aceste chei au fost restaurate? (A Doua Venire este aproape.)

  • Păstrând în minte cele citite în versetul 16, de ce a fost necesar să fie restaurate aceste chei de Moise, Elias şi Ilie înainte de a veni „ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”?

  • Cum aţi fost binecuvântaţi datorită restaurării acestor chei ale preoţiei? (După ce cursanţii răspund, faceţi un rezumat despre importanţa restaurării acestor chei enunţând următorul principiu: Cheile muncii misionare, familiilor eterne şi muncii în templu ne ajută să ne pregătim şi să pregătim lumea pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos.)

Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să o citească cu glas tare:

Imagine
Vârstnicul Jeffrey R. Holland

„Preoţia lui Dumnezeu, cu cheile sale, cu rânduielile sale, originea sa divină şi cu abilitatea de a «lega în ceruri ceea ce este legat pe pământ» este atât indispensabilă, cât şi unică pentru adevărata Biserică a lui Dumnezeu, astfel încât fără aceasta, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă nu ar exista” („Caracteristica noastră cea mai distinctivă”, Ensign sau Liahona, mai 2005, p. 43).

Împărtăşiţi modul în care a fost binecuvântată viaţa voastră datorită faptului că aceste chei ale preoţiei au fost restaurate. Depuneţi-vă mărturia despre faptul că o caracteristică distinctivă a Bisericii este reprezentată de cheile preoţiei; acestea diferenţiază Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă de toate celelalte biserici de pe pământ.

Materiale de citit pentru cursanţi

Tipărește