Triumful speranței
Să avem speranță este un dar viu, un dar care crește pe măsură ce ne mărim credința în Isus Hristos.
Dragi frați și surori din întreaga lume, acum când începem această perioadă foarte specială a conferinței generale, ochii cerului vor fi cu siguranță ațintiți asupra noastră. Vom auzi glasul Domnului prin intermediul slujitorilor Săi; vom simți influența „îndrumătoare, conducătoare [și] alinătoare” a Duhului Sfânt și credința noastră va fi întărită.
În urmă cu trei ani, președintele Russell M. Nelson a început conferința generală cu aceste cuvinte: „Revelația pură pentru întrebările din inima dumneavoastră va face ca această conferință să fie plină de satisfacții și de neuitat. Dacă încă nu ați căutat slujirea Duhului Sfânt pentru a vă ajuta să auziți ce ar dori Domnul să auziți pe parcursul acestor două zile, vă invit să faceți acest lucru acum. Vă rog să faceți din această conferință o perioadă în care să vă ospătați din mesajele transmise de Domnul prin slujitorii Săi”.
Scripturile leagă puternic între ele trei cuvinte: credință, speranță, caritate. Darul de a avea speranță este o înzestrare neprețuită de la Dumnezeu.
Cuvântul speranță este folosit pentru multe lucruri care ne dorim să se întâmple. De exemplu: „Sper să nu plouă” sau „Sper ca echipa noastră să câștige”. Intenția mea este să vorbesc despre speranțele noastre sacre și eterne concentrate asupra lui Isus Hristos și asupra Evangheliei restaurate și despre „așteptările noastre pline de încredere în… binecuvântările promise ale neprihănirii”.
Speranța noastră de a dobândi viață eternă
Speranța noastră de a dobândi viață eternă este garantată prin harul lui Hristos și prin alegerile noastre, permițându-ne binecuvântarea remarcabilă de a ne întoarce la căminul nostru ceresc și de a trăi pentru totdeauna în pace și fericire atât alături de Tatăl nostru Ceresc, de Fiul Său Preaiubit, de familia noastră credincioasă, de prietenii noștri prețioși, cât și de femeile și bărbații neprihăniți de pe fiecare continent și din fiecare secol.
Pe pământ, avem parte de bucurie și tristețe pe măsură ce suntem testați și puși la încercare. Victoria noastră vine prin credința în Isus Hristos pe măsură ce triumfăm asupra păcatelor, greutăților, ispitelor, nedreptății și încercărilor noastre din această viață muritoare.
Pe măsură ce ne întărim credința în Isus Hristos, vedem dincolo de greutățile noastre și vedem binecuvântările și promisiunile eternității. Asemenea unei lumini a cărei strălucire crește, speranța luminează lumea întunecată și ne vedem viitorul glorios.
Speranța vine de la Dumnezeu
Încă de la început, Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său Preaiubit i-au binecuvântat entuziasmați pe cei neprihăniți cu darul prețios de a avea speranță.
După ce au plecat din grădină, Adam și Eva au fost învățați de un înger despre promisiunea legată de Isus Hristos. Darul de a avea speranță ne luminează viața. Adam a declarat: „Ochii mei s-au deschis și în viața aceasta voi avea bucurii”. Eva a vorbit despre „bucuria mântuirii [lor], și viața veșnică pe care Dumnezeu o dă tuturor supușilor”.
Așa cum Duhul Sfânt i-a oferit speranță lui Adam, tot așa puterea Spiritului Domnului îi luminează pe cei credincioși astăzi, revărsând lumină asupra realității vieții eterne.
Salvatorul ne trimite un Mângâietor, pe Duhul Sfânt, un însoțitor care aduce credință, speranță și pace „nu… cum [le] dă lumea”.
„În lume”, a spus Salvatorul, „veți avea necazuri; dar îndrăzniți, [mențineți o strălucire a speranței], Eu am biruit lumea”.
În vremuri dificile, alegem să ne încredem în Domnul cu credință. Ne rugăm în liniște: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta”. Simțim aprobarea Domnului pentru bunăvoința noastră blândă și așteptăm pacea promisă pe care Domnul o va trimite la timpul ales de El.
Apostolul Pavel ne-a învățat: „Dumnezeul nădejdii [vă va] umple de… [bucurie și pace]… pentru ca… să fiți tari în nădejde”, „bucurați-vă în nădejde[; fiți] răbdători în necaz” „prin puterea Duhului Sfânt”.
O lecție despre speranță
Profetul Moroni a știut din experiență personală despre faptul de a avea speranță în Hristos în timpul suferințelor. El a explicat situația sa groaznică:
„Sunt singur… Nu am… unde să mă duc”.
„Nu mă [fac] cunoscut… pentru ca ei să nu mă distrugă.”
În mod remarcabil, în această perioadă de greutăți și singurătate, Moroni consemnează cuvintele pline de speranță ale tatălui său.
„Dacă un om are credință, el trebuie să aibă nădejde, căci fără credință nicio nădejde nu poate să fie.”
„Și ce este aceea pentru care voi aveți nădejde? … Voi trebuie să aveți nădejde prin ispășirea lui Hristos și prin puterea învierii Lui, ca să fiți înălțați la viața veșnică.”
Dragi frați și surori, să avem speranță este un dar viu, un dar care crește pe măsură ce ne mărim credința în Isus Hristos. „Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite.” Clădim această încredere – dovezile credinței noastre – prin rugăciune, legămintele făcute în templu, ținerea poruncilor, ospătarea continuă din scripturi și din cuvintele profeților din zilele noastre, luarea din împărtășanie și preaslăvirea săptămânală alături de semenii noștri sfinți.
O casă a speranței
Pentru a ne întări speranța într-o perioadă în care ticăloșia este în creștere, Domnul l-a îndrumat pe profetul Său să umple pământul cu templele Sale.
Când intrăm în casa Domnului, simțim Spiritul lui Dumnezeu care ne confirmă speranța.
Templul depune mărturie despre mormântul gol și despre faptul că viața continuă pentru toți dincolo de văl.
Celor care nu au un partener etern, rânduielile le confirmă cu putere că fiecare persoană neprihănită va primi fiecare binecuvântare promisă.
Există speranță sublimă când un cuplu tânăr îngenunchează în fața altarului pentru a fi pecetluiți, nu doar pentru timp, ci și pentru eternitate.
Există speranță imensă pentru noi în promisiunile făcute urmașilor noștri, indiferent de circumstanțele lor actuale.
Nu există durere, boală, nedreptate, suferință, nimic care să ne întunece speranța atunci când credem și ne ținem strâns de legămintele pe care le-am făcut cu Dumnezeu în casa Domnului. Ea este o casă a luminii, o casă a speranței.
Când se renunță la speranță
Vărsăm lacrimi de tristețe când vedem tristețea și disperarea celor care nu au speranță în Hristos.
Recent, am observat de la distanță membrii unui cuplu care, la un moment dat, au avut credință în Hristos, dar, apoi, au hotărât să renunțe la credința lor. Ei aveau succes în lume și se complăceau în intelectul lor și respingerea credinței lor.
Totul părea bine până când soțul, încă tânăr și energic, s-a îmbolnăvit brusc și a murit. Asemenea unei eclipse de soare, ei au blocat lumina Fiului, iar rezultatul a fost o eclipsă de speranță. Soția, în necredința ei, se simțea dezorientată, dureros de nepregătită, incapabilă să-și aline copiii. Intelectul ei îi spusese că viața ei era în perfectă ordine până când, brusc, nu mai putea vedea ziua de mâine. Disperarea ei a adus cu sine întuneric și confuzie.
Speranță în timpul unei tragedii sfâșietoare
Permiteți-mi să pun în antiteză disperarea ei dureroasă cu speranța în Hristos a unei alte familii într-un moment sfâșietor.
Acum douăzeci și unu de ani, fiul nou-născut al nepotului meu Ben Andersen și al soției lui, Robbie, a fost transportat cu ambulanța aeriană din comunitatea lor de fermieri din Idaho în orașul Salt Lake. Am ajuns la spital și Ben mi-a explicat complicațiile grave, care puneau viața în pericol, apărute la inima bebelușului lor. Ne-am așezat mâinile pe capul mic al lui Trey. Domnul l-a binecuvântat că avea să trăiască în continuare.
Trey a suferit o intervenție chirurgicală pe cord în prima lui săptămână de viață, după care au urmat altele. Odată cu trecerea anilor, a devenit evident că Trey urma să aibă nevoie de un transplant de inimă. Deși activitățile sale fizice au fost limitate, credința lui s-a mărit. El a scris: „Nu mi-am plâns niciodată de milă, deoarece am știut întotdeauna importanța faptului de a avea credință în Isus Hristos și o mărturie despre planul salvării”.
Trey a păstrat în telefonul lui următorul citat bine-cunoscut al președintelui Nelson: „Bucuria pe care o simțim are puțin de-a face cu împrejurările din viața noastră, dar are de-a face în totalitate cu obiectivul principal al vieții noastre”.
Trey a scris: „Întotdeauna am așteptat cu nerăbdare să slujesc în misiune cu timp deplin, dar… medicii mei nu mă vor lăsa să slujesc în misiune până nu va trece cel puțin un an de la transplant… Mi-am pus credința în Isus Hristos”.
Trey a fost entuziasmat că a fost acceptat la UBY, specializarea contabilitate, începând cu acest semestru, dar a fost și mai entuziasmat la sfârșitul lunii iulie, când a primit mult așteptatul apel telefonic de a se duce la spital pentru transplantul său de inimă.
„Încă un an”, a spus Trey, „și voi fi în misiune”.
Am avut așteptări mari când a intrat în sala de operații. Însă, în timpul intervenției chirurgicale au apărut complicații devastatoare, iar Trey nu și-a mai recăpătat cunoștința.
Mama sa, Robbie, a spus: „Vineri a fost cea mai sfâșietoare zi… încercam doar să înțelegem ce s-a întâmplat… Am stat trează până târziu încercând doar să procesez totul… Dar sâmbătă m-am trezit cu un sentiment de bucurie absolută. Nu a fost doar pace; nu a fost o negare a realității. Am simțit bucurie pentru fiul meu și am simțit bucurie ca mamă a lui… Ben se trezise mult mai devreme decât mine, iar când am avut în sfârșit ocazia să vorbim, Ben se trezise cu exact același sentiment”.
Ben a explicat: „În sufletul meu totul a devenit clar pe măsură ce Dumnezeu mă învăța prin Spiritul Său Sfânt. M-am trezit la ora 4:00 dimineața și am fost cuprins de o pace și o bucurie de nedescris. Cum este posibil? … Moartea lui Trey este atât de dureroasă și mi-e atât de dor de el. Dar Domnul nu ne lasă fără alinare… Aștept cu nerăbdare o reunire plină de bucurie”.
Promisiunea speranței
Trey notase în jurnalul său următoarele cuvinte din cuvântarea președintelui Nelson din cadrul conferinței generale: „Pare imposibil să simți bucurie când copilul tău suferă de o boală incurabilă sau când îți pierzi locul de muncă sau când soțul sau soția te înșală. Totuși, în pofida acestor încercări, Salvatorul ne oferă bucurie. Bucuria Sa este constantă, asigurându-ne că «suferințele… vor fi numai pentru un scurt timp» [Doctrină și legăminte 121:7] și vor fi spre binele nostru”.
Frați și surori, poate că pacea pe care o căutați nu va veni atât de repede pe cât doriți, dar vă promit că, pe măsură ce vă încredeți în Domnul, pacea Sa va veni.
Fie ca noi să ne hrănim credința prețioasă, mergând înainte având o strălucire perfectă a speranței! Depun mărturie că speranța noastră este Salvatorul nostru, Isus Hristos. Prin El, toate visurile noastre neprihănite se vor împlini. El este Dumnezeul speranței – triumful speranței. El trăiește și vă iubește. În numele lui Isus Hristos, amin.