Conferința generală
Cuvintele lui Hristos și Duhul Sfânt ne vor conduce la adevăr
Conferința Generală, octombrie 2024


10:7

Cuvintele lui Hristos și Duhul Sfânt ne vor conduce la adevăr

Faptul de a cunoaște acest plan extraordinar ne va ajuta să știm că suntem copii ai lui Dumnezeu și putem deveni ca El.

Dumnezeu este Tatăl nostru din Cer. Noi suntem copiii Săi de spirit și suntem creați după chipul Său. Prin urmare, fiecare dintre noi, în calitate de copil al lui Dumnezeu, are potențialul divin de a deveni ca El.

Noi am trăit alături de El, ca spirite, înainte să fi venit pe acest pământ. Tatăl Ceresc, ca Părinte al nostru de spirit, ne iubește, dorește ce este cel mai bun pentru noi și a pregătit un plan pentru ca noi să primim binecuvântările Sale cele mai mari, care sunt nemurirea și viața eternă. Potrivit planului, nouă, în calitate de copii de spirit, avea să ne fie dată libertatea de a alege sau nu planul Său. Venind pe pământ, aveam să plecăm din prezența lui Dumnezeu, să uităm viața noastră premuritoare, să primim trupuri din carne și oase, să dobândim propria experiență și să dezvoltăm credință. Cu trupurile noastre din carne și oase, ca oameni firești, aveam să cedăm ispitelor, să devenim necurați, să ne îndepărtăm de Dumnezeu și să nu mai fim capabili să ne întoarcem în prezența Sa sfântă. Datorită dragostei infinite pe care Tatăl Ceresc o are pentru noi, El Și-a trimis Întâiul Fiu Născut, pe Isus Hristos, să fie Salvatorul nostru. Prin sacrificiul Său, ispășirea, Isus Hristos a făcut posibil ca noi să fim mântuiți de păcatele noastre, să fim înviați și să primim viață eternă.

Sunt extrem de recunoscător pentru aceste adevăruri glorioase – ceea ce numim planul salvării întocmit de Tatăl, planul Său al milei sau marele Său plan al fericirii. Faptul de a învăța aceste adevăruri importante m-a ajutat să cunosc adevărata mea identitate și marile binecuvântări ale exaltării și vieții eterne pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. Profetul Nefi ne-a învățat calea: „Prin urmare… ospătați-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți”. El a adăugat: „Dacă veți intra pe această cale și veți primi Duhul Sfânt, El vă va arăta toate lucrurile pe care trebuie să le faceți”. Astăzi, doresc să vă împărtășesc modul în care cuvintele lui Hristos și Duhul Sfânt m-au ajutat să găsesc aceste adevăruri importante și dătătoare de pace în anii adolescenței mele.

Cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți

Precum Nefi, care a declarat aceasta în primul verset al cărții 1 Nefi, și eu am fost „născut din părinți de seamă”. Am crescut în Nagano, Japonia, într-un cămin în care onestitatea, sârguința și umilința erau puternic încurajate și respectarea vechilor obiceiuri era strict necesară. Tatăl meu era un om foarte religios. Îl priveam când se ruga în fața altarelor shinto și budist în fiecare dimineață și seară. Chiar dacă nu aveam idee cui se ruga și pentru ce se ruga, credeam că un fel de putere nevăzută sau Dumnezeu „putea să salveze” sau să ne ajute dacă ne rugam cu sinceritate.

Ca și alți adolescenți, am trecut prin multe greutăți. M-am chinuit gândind că viața era nedreaptă și avea multe suișuri și coborâșuri. Mă simțeam pierdut neavând orientare în viața mea. Viața părea atât de efemeră, deoarece avea să se sfârșească odată cu moartea. Viața fără cunoașterea planului salvării era derutantă.

Nu la mult timp după ce am început să învăț limba engleză, în primii ani de liceu, toți elevii din școala noastră am primit câte un exemplar al Noului Testament. Deși de-abia începusem studiul limbii engleze, profesorul nostru ne-a spus că ar trebui să studiem limba engleză citind-o. Am deschis cartea și i-am trecut în revistă cuprinsul. Cuvintele din Noul Testament erau extrem de dificile pentru mine. Cuvintele din limba japoneză erau la fel de dificile. Cu toate acestea, am fost atras de o listă de afirmații și întrebări ale sufletului care fusese inclusă chiar înainte de textul biblic în această Biblie distribuită de Organizația internațională Gideon – întrebări despre faptul de a te simți singur, a-ți lipsi încrederea, a fi confuz, a te confrunta cu încercările vieții și așa mai departe. Fiecare articol din listă era urmat de o trimitere la versete și pagini din Noul Testament. Am fost atras în mod special de afirmația: „Când ești epuizat”. Urmărind trimiterea am deschis la Matei 11:28-30, în care Isus le-a spus ucenicilor Săi:

„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.

Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară”.

Aceasta a fost prima dată în care îmi amintesc că am citit cuvintele lui Isus Hristos. Deși nu am înțeles toate cuvintele pe care El le-a spus, cuvintele Sale m-au alinat, mi-au înălțat sufletul și mi-au dat speranță. Cu cât citeam mai mult cuvintele Sale, cu atât mai mult simțeam că ar trebui să încerc virtutea cuvintelor Sale. Nu mă mai simțisem niciodată așa cum m-am simțit în acea zi. Simțeam că eram iubit. Simțeam că Isus Hristos era cineva pe care Îl cunoșteam.

Continuând să studiez, am simțit de parcă El îmi vorbea direct mie când a spus: „Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!”.

Cuvintele Sale mi-au umplut inima, deși nu-mi puteam descrie bine sentimentele în acel moment. Cu toate că Isus Hristos a trăit cu multe secole în urmă într-un ținut necunoscut mie, simțeam că mă puteam încrede în cuvintele Sale cu toată inima. Speram ca într-o zi, în viitor, să pot învăța mai multe despre Isus Hristos.

Duhul Sfânt vă va arăta toate lucrurile pe care trebuie să le faceți

Acea zi a venit după numai câțiva ani. Am întâlnit misionari cu timp deplin, tineri și foarte devotați, ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Și, curând după aceea, am întâlnit un mic grup de sfinți din zilele din urmă buni și plini de bucurie, care se străduiau să-L urmeze pe Isus Hristos. În pofida faptului că mi-a luat ceva timp până când am avut totală încredere în ei, am început să observ la Evanghelia restaurată ceea ce dorisem atât de mult când am studiat din Noul Testament – cuvintele lui Isus Hristos și speranța și pacea care veneau din ele.

Am avut parte de o experiență deosebit de sacră atunci când misionarii m-au învățat să mă rog. Am învățat că trebuie să I ne adresăm lui Dumnezeu spunându-I pe nume. Când ne rugăm, trebuie să vorbim din inimă, să ne exprimăm recunoștința și să ne împărtășim speranțele și dorințele. După ce spunem tot ceea ce voiam să spunem, încheiem rugăciunea noastră spunând: „În numele lui Isus Hristos, amin”. Facem acest lucru deoarece Isus ne-a poruncit să ne rugăm în numele Său. Faptul de a mă ruga Tatălui Ceresc m-a ajutat să știu Cine este El și care este relația mea cu El – că sunt fiul Său preaiubit de spirit. Am învățat că, datorită faptului că Tatăl Ceresc mă cunoaște și mă iubește, El avea să-mi vorbească personal, în moduri unice și pe care aveam să le înțeleg, prin Duhul Sfânt.

A fost o vreme în care nu am putut să-L recunosc cu adevărat pe Duhul Sfânt. Am înțeles greșit, crezând că tot ce trebuia să fac era să urmez pașii rugăciunii și că ceva remarcabil avea să se întâmple. Într-o zi, în timpul unei lecții cu misionarii, am ieșit de la lecție pentru a lua o pauză. Eram confuz, încă, în legătură cu ce ar trebui să fac cu viața mea dacă Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos chiar era adevărată.

Când eram pe punctul de a mă întoarce în camera în care așteptau misionarii, am auzit glasul unuia dintre misionari. Mi-am auzit numele. În loc să deschid ușa, am ascultat glasul de dincolo de ușă. Am fost uluit. Pur și simplu, se rugau Tatălui Ceresc. Cel care spunea rugăciunea Îl implora pe Dumnezeu să asculte rugăciunea mea. Cu toate că japoneza lui nu era fluentă, ascultarea rugăciunii sale sincere mi-a înmuiat inima. M-am întrebat de ce le păsa atât de mult de mine. Apoi, mi-am dat seama că rugăciunea lor pentru mine era o reflectare a dragostei Tatălui Ceresc și Salvatorului pentru mine. Acea dragoste mi-a dat speranță și, după aceea, L-am întrebat pe Tatăl Ceresc cu credință și cu intenție adevărată. Când am făcut-o, am avut un sentiment de bucurie și pace că eram, cu adevărat, un copil al lui Dumnezeu și că aveam un potențial și un destin divine. Planul salvării a coborât adânc în inima mea.

Președintele Russell M. Nelson a spus: „Modul în care vă gândiți la cine sunteți cu adevărat influențează… fiecare hotărâre pe care o veți lua vreodată”. Acest lucru este foarte adevărat pentru mine. Hotărârea de a-L urma pe Salvatorul Isus Hristos prin botez și primirea darul Duhului Sfânt mi-a binecuvântat viața mai mult decât mi-am imaginat vreodată. Când intrăm în legământul făcut la botez cu Dumnezeu, noi promitem că suntem dornici să luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos, să ținem poruncile lui Dumnezeu și să-I slujim tot restul vieții noastre. Tatăl nostru Ceresc, în schimb, ne promite că vom putea întotdeauna să avem Spiritul Său cu noi – îndrumarea continuă de la Duhul Sfânt.

Vă invit să aveți credință în mesajul pe care ni l-a propovăduit Nefi, potrivit căruia cuvintele lui Hristos și Duhul Sfânt, vă vor îndrepta către „toate lucrurile pe care trebuie să le faceți”. Toate! Acesta este un dar incredibil de la Dumnezeu.

Dragi frați și surori, sunt recunoscător pentru planul salvării întocmit de Tatăl nostru Ceresc. Deoarece ne iubește, El a pregătit, prin Singurul Său Fiu Născut, Isus Hristos, calea să ne întoarcem în prezența Sa. Faptul de a cunoaște acest plan extraordinar ne va ajuta să știm că suntem copii ai lui Dumnezeu și putem deveni ca El. Sunt recunoscător pentru acest adevăr important. Îmi depun mărturia conform căreia cuvintele lui Hristos și Duhul Sfânt ne vor conduce spre viața eternă. Știu că aceste lucruri sunt adevărate. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.