Să ne aliniem voia la a Sa
Urmând voia Domnului în viața noastră, vom putea să găsim cel mai prețios mărgăritar din lume – împărăția cerului.
Odată, Salvatorul a vorbit despre un negustor care căuta „mărgăritare frumoase”. În timpul căutărilor sale, negustorul a găsit unul „de mare preț”. Cu toate acestea, pentru a dobândi mărgăritarul magnific, acest om a trebuit să-și vândă toate posesiunile, ceea ce el a făcut fără întârziere și cu bucurie.
Prin această pildă scurtă și care dă de gândit, Salvatorul ne-a învățat în mod admirabil că împărăția cerului este asemenea unui mărgăritar de mare preț, cu adevărat cea mai prețioasă comoară, care ar trebui să fie dorită mai presus de orice altceva. Faptul că negustorul și-a vândut de îndată toate posesiunile pentru a obține acel prețios mărgăritar indică, în mod clar, că noi trebuie să ne aliniem mintea și dorințele la voia Domnului și să fim dornici să facem orice putem în timpul călătoriei noastre prin viața muritoare pentru a obține binecuvântările eterne ale împărăției lui Dumnezeu.
Pentru a fi demni de această mare răsplată, avem nevoie, cu siguranță, printre alte lucruri, să depunem cele mai mari eforturi pentru a lăsa deoparte toate căutările egoiste și a abandona orice complicație care ne împiedică să ne dedicăm în întregime Domnului și căilor Sale mai înalte și mai sfinte. Apostolul Pavel se referă la aceste căutări care sfințesc ca la „[a avea] gândul lui Hristos”. După cum a exemplificat Isus Hristos, aceasta înseamnă că „întotdeauna [facem] ce-I este plăcut [Domnului]” în viața noastră sau, cum spun unii oameni în zilele noastre, „facem ceea ce este potrivit în ochii Domnului”.
În sensul Evangheliei, faptul că „întotdeauna [facem] ce-I este plăcut [Domnului]” are legătură cu a ne supune voia voii Sale. Salvatorul a propovăduit cu grijă importanța acestui principiu în timp ce Și-a instruit ucenicii:
„Căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
Și voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.
Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul, și crede în El, să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi”.
Salvatorul a atins un nivel perfect și divin de supunere față de Tatăl permițând voii Sale să fie înghițită în voia Tatălui. El a spus odată: „Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut”. Învățându-l pe profetul Joseph Smith despre suferința și agonia ispășirii, Salvatorul a spus:
„Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toți, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi…
Suferințe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toți, să tremur de durere și să sângerez din fiecare por și să sufăr atât în trup, cât și în spirit – și aș fi dorit să nu fiu obligat să beau paharul amar și apoi să dau înapoi –
Cu toate acestea, slavă Tatălui, am băut și am terminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor”.
În timpul popasului nostru în viața muritoare, ne luptăm deseori cu ceea ce credem că știm, ceea ce credem că este cel mai bine și ceea ce presupunem că este potrivit pentru noi, în opoziție cu faptul de a înțelege ceea ce Tatăl Ceresc știe de fapt, ceea ce este cel mai bine din punct de vedere etern și ceea ce este, cu siguranță, potrivit pentru copii în cadrul planului Său. Această mare luptă poate deveni foarte complexă, în special având în vedere profețiile cuprinse în scripturi pentru zilele noastre: „Să știi că în zilele din urmă… oamenii vor fi iubitori de sine… iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”.
Un semn care arată împlinirea acestei profeții este moda actuală în creștere în lume, adoptată de atât de mulți, și anume că oamenii devin preocupați de ei înșiși și proclamă constant: „Indiferent ce ar fi, trăiesc conform propriului adevăr sau fac ceea ce este potrivit pentru mine”. După cum a spus apostolul Pavel, ei „umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Isus Hristos”. Acest mod de a gândi este justificat deseori ca fiind „autentic” de cei care se complac în a-și urmări scopurile egoiste, se concentrează asupra preferințelor personale sau vor să justifice anumite tipuri de comportament care, deseori, nu se potrivesc planului plin de dragoste al lui Dumnezeu și voii Sale pentru ei. Dacă permitem ca inima și mintea noastră să îmbrățișeze acest mod de a gândi, putem crea considerabile pietre de poticnire pentru noi în dobândirea celui mai prețios mărgăritar pe care Dumnezeu l-a pregătit cu dragoste pentru copiii Săi – viața eternă.
În timp ce este adevărat că noi, toți, mergem într-o călătorie individuală de ucenicie pe cărarea legămintelor, străduindu-ne să ne păstrăm inima și mintea concentrate asupra lui Hristos Isus, trebuie să fim constant atenți și vigilenți pentru a nu fi ispitiți să adoptăm acest tip de filosofie lumească în viața noastră. Vârstnicul Quentin L. Cook a spus: „Faptul de a fi precum Hristos este un țel chiar mai important decât cel de a fi original”.
Dragii mei prieteni, când alegem să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie cea mai puternică influență în viața noastră, mai presus de scopurile noastre egoiste, putem face progrese în ucenicia noastră și ne putem mări capacitatea de a ne uni mintea și inima cu Salvatorul. Pe de altă parte, când nu permitem căii lui Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră, suntem lăsați singuri și, fără îndrumarea plină de inspirație a Domnului, putem găsi scuze pentru aproape orice facem sau nu facem. De asemenea, putem să ne găsim scuze pentru că facem lucrurile în felul nostru spunând efectiv: „Doar fac lucrurile în felul meu”.
La un moment dat, în timp ce Salvatorul declara doctrina Sa, unii oameni, în special ipocriții farisei, au respins mesajul Său și au declarat cu mult curaj că ei erau copii lui Avraam, aceasta implicând că descendența lor le garanta privilegii speciale în ochii lui Dumnezeu. Această mentalitate i-a făcut să se bazeze pe propria înțelegere și să nu creadă ceea ce propovăduia Salvatorul. Felul în care fariseii au reacționat la ceea ce spunea Isus a fost dovada clară că atitudinea lor îngâmfată nu lăsa loc în inima lor pentru cuvintele Salvatorului și calea lui Dumnezeu. Ca răspuns, Isus a declarat cu înțelepciune și curaj că, dacă ei ar fi fost adevărați copii de legământ ai lui Avraam, ei ar fi făcut faptele lui Avraam, mai ales având în vedere că Dumnezeul lui Avraam stătea înaintea lor și îi învăța adevărul chiar în acel moment.
Frați și surori, după cum vedeți, faptul de a acționa conform acestei gimnastici mintale de a face „ceea ce este potrivit pentru mine” versus a face „ceea ce Îi place întotdeauna Domnului” nu este o modă unică și nouă în zilele noastre. Este o mentalitate străveche, care a traversat secolele și care, deseori, orbește pe cei care se socotesc singuri înțelepți și face mulți copii ai lui Dumnezeu să fie confuzi și epuizați. Această mentalitate este, de fapt, un truc vechi al dușmanului, o cale înșelătoare, care îi duce cu grijă pe copiii lui Dumnezeu departe de calea adevărată și plină de credință a legămintelor. Deși circumstanțele personale, cum sunt caracteristicile genetice, condițiile geografice și încercările fizice și mintale, ne influențează călătoria, în privința lucrurilor care contează cu adevărat avem întotdeauna libertatea de a alege, fie că noi vom hotărî sau nu să urmăm tiparul pe care Domnul l-a pregătit pentru viața noastră. Cu adevărat, „El drumul drept ne-a arătat Și ne-a călăuzit”.
În calitate de ucenici ai lui Hristos, noi dorim să mergem pe cărarea pe care El a marcat-o pentru noi în timpul slujirii Sale din viața muritoare. Noi nu numai că dorim să facem voia Lui și tot ce Îi va face plăcere, dar și căutăm să-I urmăm exemplul. Pe măsură ce ne străduim să fim fideli fiecărui legământ pe care l-am făcut și să trăim după „orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”, noi vom fi protejați să nu cădem victime ale păcatelor și greșelilor lumii – greșeli filosofice și de doctrină, care ne-ar duce departe de acele cele mai prețioase mărgăritare.
Am fost inspirat personal de modul în care această supunere spirituală față de Dumnezeu a influențat viața ucenicilor credincioși ai lui Hristos, pe măsură ce ei au ales să facă acele lucruri care sunt potrivite și plăcute în ochii Domnului. Cunosc un tânăr care era nehotărât dacă să se ducă sau nu în misiune, dar care s-a simțit inspirat să meargă și să-I slujească Domnului când a ascultat un conducător mai în vârstă al Bisericii împărtășindu-și mărturia despre experiența sacră pe care a trăit-o slujind în calitate de misionar.
Cuvintele pe care le-a spus acest tânăr, acum misionar întors din misiune, au fost: „Când am ascultat mărturia unui apostol al Salvatorului Isus Hristos, am putut să simt dragostea lui Dumnezeu pentru mine și am dorit să împărtășesc acea dragoste altora. În acel moment am știut că trebuia să slujesc în misiune în pofida temerilor, îndoielilor și îngrijorărilor mele. M-am simțit total încrezător în binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Astăzi, sunt o persoană nouă, am o mărturie că Evanghelia este adevărată și că Biserica lui Isus Hristos a fost restaurată pe pământ”. Acest tânăr a ales calea Domnului și a devenit un exemplu de ucenic adevărat în fiecare aspect.
O tânără credincioasă a hotărât să nu-și compromită standardele când a fost rugată să se îmbrace indecent pentru a se integra în compartimentul de afaceri al firmei de modă la care lucra. Înțelegând că trupul ei este un dar sacru de la Tatăl nostru Ceresc și un loc în care Spiritul poate sălășlui, ea a simțit îndemnul să trăiască după un standard mai înalt decât cele ale lumii. Ea nu numai că a câștigat încrederea celor care au văzut-o trăind conform adevărului Evangheliei lui Isus Hristos, dar și-a și păstrat locul de muncă, deși acesta fusese pentru un moment în pericol. Dorința ei de a face ceea ce era plăcut în ochii Domnului, și nu ceea ce era potrivit în ochii lumii, i-a oferit încrederea dată de legăminte în mijlocul alegerilor dificile.
Frați și surori, ne confruntăm în mod constant cu hotărâri asemănătoare în călătoria noastră zilnică. Este nevoie de curaj și de o inimă dornică să se supună pentru a ne opri și a face o introspecție onestă și plină de umilință pentru a recunoaște prezența slăbiciunilor trupești în viața noastră, care ne pot stânjeni capacitatea de a ne supune lui Dumnezeu și de a hotărî, în cele din urmă, să adoptăm calea Sa și nu pe a noastră. Testul suprem al uceniciei noastre se găsește în dorința noastră de a renunța sau pierde vechiul sine și a ne supune inima și întregul suflet lui Dumnezeu, astfel încât voia Sa să devină a noastră.
Unul dintre cele mai glorioase momente ale vieții muritoare este atunci când descoperim bucuria de care avem parte când facem întotdeauna acele lucruri care „sunt potrivite în ochii Domnului și Îi sunt pe plac” și descoperim că acestea „sunt potrivite și pentru noi”! Pentru a face, în mod decisiv și fără să ne îndoim, voia Domnului pentru noi este nevoie de ucenicie maiestuoasă și eroică! În acel moment sublim, noi devenim consacrați Domnului și ne supunem în întregime voia noastră Lui. Astfel de supunere spirituală, dacă pot spune așa, este frumoasă, puternică și transformatoare.
Depun mărturie că, urmând voia Domnului în viața noastră, vom putea să găsim cel mai prețios mărgăritar din lume – împărăția cerului. Mă rog ca fiecare dintre noi, la timpul și la rândul său, să poată declara, cu încrederea pe care i-o dau legămintele, Tatălui nostru Ceresc și Salvatorului Isus Hristos: „Ceea ce este potrivit în ochii Voștri, este potrivit și pentru mine”. Spun aceste lucruri în numele sacru al Salvatorului Isus Hristos, amin.