Conferința generală
Simplă este doctrina lui Isus Hristos
Conferința Generală, octombrie 2024


16:6

Simplă este doctrina lui Isus Hristos

Depun mărturie despre munca sacră de a-i învăța pe copiii Tatălui Ceresc doctrina simplă a lui Isus Hristos.

Cu toții avem membri ai familiei pe care îi iubim și care sunt ispitiți și încercați de forțele aparent constante ale lui Satana, distrugătorul, care dorește să-i facă pe toți copiii lui Dumnezeu nenorociți. Mulți dintre noi am avut parte de nopți nedormite. Am încercat să înconjurăm oamenii care sunt în pericol cu toate forțele binelui. Am implorat în rugăciune pentru ei. I-am iubit. Am dat cel mai bun exemplu pe care l-am putut da.

Alma, un profet înțelept din vremurile de demult, s-a confruntat cu încercări asemănătoare. Oamenii pe care îi conducea și iubea erau deseori atacați de un dușman feroce, dar ei tot încercau să crească și să educe copii neprihăniți într-o lume plină de ticăloșie. Alma a simțit că singura sa speranță de victorie era o forță pe care, uneori, o subestimăm și, deseori, o folosim prea puțin. El a implorat pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu.

Alma știa că, pentru ca Dumnezeu să-l ajute, atât cei pe care îi conducea, cât și dușmanii săi trebuiau să se pocăiască. Astfel, el a optat pentru o abordare diferită a acestei lupte.

Cartea lui Mormon o descrie astfel: „Și acum, cum predicarea cuvântului avea o mare tendință să conducă poporul să facă ceea ce era drept – da, aceasta avusese un efect cu mult mai puternic asupra minților poporului, decât sabia sau orice altceva care li se întâmplase lor – de aceea, Alma a crezut de cuviință ca ei să pună la încercare virtutea cuvântului lui Dumnezeu”.

Cuvântul lui Dumnezeu este doctrina propovăduită de Isus Hristos și de profeții Săi. Alma știa că acele cuvinte doctrinare aveau mare putere.

În secțiunea 18 din Doctrină și legăminte, Domnul a revelat temelia doctrinei Sale:

„Pentru că, iată, Eu poruncesc tuturor oamenilor, de peste tot, să se pocăiască…

Pentru că, iată, Domnul, Mântuitorul vostru, a suferit moarte fizică; de aceea a suferit El durerea tuturor oamenilor, pentru ca toți oamenii să se poată pocăi și să vină la El.

Și El a înviat din morți pentru ca să-i poată aduce pe toți oamenii la El, cu condiția ca ei să se pocăiască”.

„Și veți îngenunchea și veți preaslăvi pe Tatăl în numele Meu…

Voi trebuie să vă pocăiți și să fiți botezați în numele lui Isus Hristos.”

„Cereți Tatălui în numele Meu, crezând cu credință că veți primi și veți avea Duhul Sfânt, care arată tot ceea ce este necesar pentru copiii oamenilor.”

„Și acum, după ce ați primit aceasta, voi trebuie să țineți poruncile Mele în toate lucrurile.”

„Luați asupra voastră numele lui Hristos și spuneți adevărul cu sobrietate.

Și toți aceia care se pocăiesc și sunt botezați în numele Meu, care este Isus Hristos, și îndură până la sfârșit, vor fi salvați.”

În aceste câteva fragmente, Salvatorul ne dă exemplul perfect al modului în care trebuie să predăm doctrina Sa. Potrivit acestei doctrine, credința în Domnul Isus Hristos, pocăința, botezul, primirea darului Duhului Sfânt și faptul de a îndura până la sfârșit îi binecuvântează pe toți copiii lui Dumnezeu.

Pe măsură ce predăm aceste principii celor pe care îi iubim, Duhul Sfânt ne va ajuta să cunoaștem adevărul. Deoarece avem nevoie de îndemnurile Duhului Sfânt, trebuie să evităm speculațiile sau interpretările personale pentru a nu ajunge să nu mai predăm doctrina adevărată.

Acest lucru poate fi greu de făcut când iubești persoana asupra căreia încerci să ai o influență. Este posibil ca ea să fi ignorat doctrina care i-a fost predată. Este tentant să încerci ceva nou sau senzațional. Dar Duhul Sfânt va revela spiritul adevărului numai dacă suntem precauți și atenți pentru a nu ajunge să nu mai predăm doctrina adevărată. Unul dintre cele mai sigure moduri de a evita chiar și apropierea de doctrina falsă este să alegem să predăm simplu. Prin această simplitate, se dobândește siguranță și se pierde foarte puțin.

Predarea simplă ne permite să împărtășim din timp doctrina salvatoare, în timp ce copiii rămân neatinși de ispitele înșelătorului cu care se vor confrunta mai târziu și cu mult înainte ca adevărurile pe care trebuie să le învețe să fie înăbușite de zgomotul rețelelor de socializare, al colegilor și al propriilor greutăți. Trebuie să profităm de fiecare ocazie de a împărtăși copiilor învățăturile lui Isus Hristos. Aceste momente de predare sunt prețioase și mult mai puține în comparație cu eforturile neobosite ale forțelor oponente. Pentru fiecare oră petrecută insuflând doctrina în viața unui copil, există nenumărate ore de opoziție pline de mesaje și imagini care pun la îndoială sau ignoră aceste adevăruri salvatoare.

Unii dintre dumneavoastră poate vă întrebați dacă nu ar fi mai bine să vă apropiați de copiii dumneavoastră prin activități distractive sau dacă nu cumva copilul începe să se simtă copleșit de învățăturile dumneavoastră. Dar ar trebui să ne gândim: „Cu atât de puțin timp și atât de puține ocazii, ce cuvinte doctrinare pot împărtăși care să-i întărească împotriva încercărilor inevitabile la care le este supusă credința?”. Cuvintele pe care le împărtășiți astăzi ar putea fi cele pe care le vor purta cu ei, iar ziua de astăzi va trece repede.

Am admirat întotdeauna devotamentul străbunicii mele, Mary Bommeli, de a împărtăși doctrina lui Isus Hristos. Familia ei a fost învățată de misionari în Elveția când ea avea 24 de ani.

După ce a fost botezată, Mary a dorit să se alăture sfinților din America, așa că s-a dus din Elveția la Berlin și a găsit de lucru la o femeie care a angajat-o să țeasă pânză pentru îmbrăcămintea familiei. Maria a locuit într-o cameră pentru servitori și și-a instalat războiul de țesut în camera de zi a casei.

La acea vreme, predarea doctrinei Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă era ilegală în Berlin. Dar Mary a descoperit că nu se putea abține să împărtășească lucrurile pe care le învățase. Stăpâna casei și prietenele ei se adunau în jurul războiului de țesut pentru a o auzi pe Mary predând. Ea a vorbit despre faptul că Tatăl Ceresc și Isus Hristos i-au apărut lui Joseph Smith, despre vizitele îngerilor și despre Cartea lui Mormon. Amintindu-și relatările lui Alma, ea a predat despre principiul doctrinar al învierii. Ea a depus mărturie că familiile pot fi reunite în împărăția celestială.

Entuziasmul lui Mary de a împărtăși doctrina Evangheliei restaurate a generat curând probleme. Nu a durat mult până când poliția a dus-o pe Mary la închisoare. Pe drum, ea i-a cerut polițistului numele judecătorului înaintea căruia urma să se înfățișeze în dimineața următoare. Ea l-a întrebat, de asemenea, despre familia lui și dacă era un tată și un soț bun. Polițistul l-a descris pe judecător ca fiind un om fără principii morale.

În închisoare, Mary a cerut un creion și niște foi. Și-a petrecut noaptea scriind judecătorului o scrisoare, depunând mărturie despre învierea lui Isus Hristos așa cum este descrisă în Cartea lui Mormon, discutând despre lumea spiritelor și explicând pocăința. Ea a sugerat că judecătorul va avea nevoie de timp pentru a reflecta asupra vieții sale înainte de a se confrunta cu judecata finală. Ea a scris că știa că el avea multe lucruri de care trebuia să se pocăiască, multe lucruri care i-ar întrista profund familia și care i-ar aduce lui multă întristare. Dimineață, după ce și-a terminat scrisoarea, i-a dat-o polițistului și l-a rugat să o înmâneze judecătorului, iar acesta a fost de acord.

Ulterior, polițistul a fost chemat de judecător în biroul său. Scrisoarea pe care o scrisese Mary era o dovadă de necontestat că ea preda doctrina Evangheliei restaurate și, făcând astfel, încălca legea. Dar, nu a trecut mult timp până când polițistul s-a întors la celula lui Mary. El i-a spus că toate acuzațiile au fost retrase și că era liberă să plece. Faptul că ea a predat doctrina Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos a dus la aruncarea ei în închisoare. Și faptul că a declarat judecătorului principiul doctrinar al pocăinței a dus la scoaterea ei din închisoare.

Mary Bommeli nu s-a oprit din a preda după eliberarea ei. Consemnarea cuvintelor ei a transmis doctrina adevărată de-a lungul generațiilor, chiar la cele care nu se născuseră încă. Credința ei că până și un nou convertit poate preda doctrina lui Isus Hristos a fost o asigurare că urmașii ei vor fi întăriți în propriile lupte împotriva ispitei.

Deși facem tot ce putem pentru a le preda celor pe care îi iubim doctrina lui Isus Hristos, este posibil ca unii să nu o accepte. Se pot strecura îndoieli în mintea dumneavoastră. V-ați putea întreba dacă știți suficient de bine doctrina Salvatorului pentru a o preda în mod eficient. Și, dacă ați încercat deja să o predați, v-ați putea întreba de ce efectele pozitive nu sunt mai vizibile. Nu cedați în fața acestor îndoieli. Întoarceți-vă către Dumnezeu pentru a primi ajutor.

„Da, și imploră-L pe Dumnezeu pentru tot sprijinul… simțirile inimii tale să fie puse în Domnul, în vecii vecilor.”

„Și acum aș vrea ca voi să fiți umili, supuși și blajini; gata de a răspunde la ruga altora; plini de îngăduință și răbdare îndelungată; să fiți temperați în toate lucrurile; să fiți sârguincioși în ținerea poruncilor lui Dumnezeu tot timpul; să cereți orice lucruri de care aveți nevoie atât spirituale, cât și vremelnice; întotdeauna întorcând mulțumiri lui Dumnezeu pentru orice lucru primiți.”

Dacă vă rugați, dacă vorbiți cu Dumnezeu și dacă implorați pentru a primi ajutorul Său pentru o persoană dragă și dacă Îi mulțumiți nu doar pentru ajutor, ci și pentru răbdarea și blândețea de care aveți parte atunci când nu primiți tot ce vă doriți imediat sau, poate, nu întotdeauna, atunci vă promit că vă veți apropia mai mult de El. Veți deveni sârguincioși și îndelung răbdători. Și, atunci, veți putea ști că ați făcut tot ce ați putut pentru a-i ajuta pe cei pe care îi iubiți și pe cei pentru care vă rugați să treacă prin încercarea lui Satana de a le opri progresul.

„Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.”

Puteți găsi speranță în relatările scripturale despre familii. Citim despre aceia care s-au îndepărtat de la ceea ce au fost învățați sau care s-au luptat pentru a primi iertarea lui Dumnezeu, cum ar fi Alma cel Tânăr, fiii lui Mosia și Enos. În momentele lor de criză, ei și-au amintit cuvintele părinților lor, cuvintele doctrinei lui Isus Hristos. Amintirea i-a salvat. Predarea acestei doctrine sacre de către dumneavoastră nu va fi uitată.

Depun mărturie despre lucrarea sacră de a-i învăța pe copiii Tatălui Ceresc doctrina simplă a lui Isus Hristos, care ne permite să fim curățați spiritual și, în cele din urmă, să fim primiți în prezența lui Dumnezeu, pentru a trăi alături de El și de Fiul Său în glorie pentru totdeauna în familii. În numele lui Isus Hristos, amin.