Să avem încredere în Tatăl nostru Ceresc
Dumnezeu are încredere în noi să luăm multe hotărâri importante și, în toate aspectele, El ne cere să avem încredere în El.
În data de 1 iunie 1843, Addison Pratt a părăsit Nauvoo, Illinois, pentru a predica Evanghelia în Insulele Hawaii, lăsându-și soția, Louisa Barnes Pratt, să aibă grijă de tânăra lor familie.
În Nauvoo, când persecuțiile s-au intensificat forțându-i pe sfinți să plece și, mai târziu, la Winter Quarters, când se făceau pregătiri pentru migrarea spre Valea Salt Lake, Louisa a trebuit să hotărască dacă să plece sau nu în călătorie. Ar fi fost mai ușor pentru ea și copiii ei să rămână și să aștepte ca Addison să se întoarcă decât să călătorească singuri.
În ambele ocazii, ea a căutat îndrumare de la profet, Brigham Young, care a încurajat-o să meargă. În pofida marilor greutăți și a ezitării personale, ea a făcut, cu succes, călătoria de fiecare dată.
Inițial, Louisa nu a fost entuziasmată să călătorească. Dar, în scurt timp, a început să-i facă plăcere vederea ierbii verzi din preerie, a florilor sălbatice pline de culoare și a peticelor de pământ de-a lungul malurilor râurilor. „Întunericul din mintea mea s-a îndepărtat treptat”, a consemnat ea, „și nu era femeie mai voioasă în întreaga companie”.
Relatarea Louisei m-a inspirat profund. Admir dorința ei de a lăsa deoparte preferințele personale, capacitatea ei de a avea încredere în Dumnezeu și faptul că și-a exercitat credința, ceea ce a ajutat-o să vadă situația în mod diferit.
Ea mi-a adus aminte că avem un Tată iubitor în Cer, Care are grijă de noi oriunde am fi și că putem avea încredere în El mai mult decât în oricine altcineva sau orice altceva.
Sursa adevărului
Dumnezeu are încredere în noi să luăm multe hotărâri importante și, în toate aspectele, El ne cere să avem încredere în El. Acest lucru este greu mai ales când judecata noastră sau opinia publică este diferită de voia Sa pentru copiii Săi.
Unii oameni sugerează că ar trebui să redefinim binele și răul pentru că, spun ei, adevărul este relativ, fiecare persoană își definește propria realitate sau Dumnezeu este atât de generos, încât nu Îi pasă de fapt ce facem.
Când căutăm să înțelegem și să acceptăm voia lui Dumnezeu, este folositor să ne aducem aminte că nu noi stabilim limitele dintre bine și rău. Dumnezeu Însuși a stabilit aceste limite, pe baza adevărurilor eterne, spre beneficiul nostru și binecuvântarea noastră.
Dorința de a schimba adevărul etern al lui Dumnezeu are o lungă istorie. A început înainte să înceapă lumea, când Satana s-a răzvrătit împotriva planului lui Dumnezeu, căutând, în mod egoist, să distrugă libertatea de a alege a omului. Urmând acest tipar, oameni ca Șerem, Nehor și Corihor au căutat să demonstreze că este o prostie să ai credință, că revelația este lipsită de importanță și că orice dorim să facem este bine. Atât de des, din nefericire, aceste devieri de la adevărul lui Dumnezeu au dus la mari întristări.
Unele lucruri pot depinde de context, dar nu toate. Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat, constant, că adevărurile lui Dumnezeu necesare salvării sunt absolute, independente și definite de Dumnezeu Însuși.
Alegerea noastră
În cine alegem să avem încredere este una dintre hotărârile importante pe care le luăm în viață. Regele Beniamin și-a instruit poporul: „Credeți în Dumnezeu; credeți că El este… credeți că El are toată înțelepciunea… credeți că omul nu înțelege toate lucrurile pe care Domnul le poate înțelege”.
Din fericire, avem scripturile și îndrumările profeților în viață pentru a ne ajuta să înțelegem adevărul lui Dumnezeu. Dacă avem nevoie de mai multă clarificare decât ne este oferită, atunci Dumnezeu ne-o dă prin profeții Săi. Și, prin Duhul Sfânt, El va răspunde rugăciunilor noastre sincere, pe măsură ce căutăm să înțelegem adevăruri pe care nu le pricepem încă pe deplin.
Vârstnicul Neil L. Andersen ne-a învățat odată că nu trebuie să fim surprinși „dacă, uneori, părerile [noastre] nu sunt la început în armonie cu învățăturile profetului Domnului. Acestea sunt momente de învățare”, a spus dânsul, „de umilință, momente în care îngenunchem în rugăciune. Mergem înainte cu credință, având încredere în Dumnezeu, știind că, în timp, vom primi mai multă claritate spirituală de la Tatăl nostru Ceresc”.
Întotdeauna, este folositor să ne amintim învățătura lui Alma conform căreia Dumnezeu ne dă cuvântul Său în acord cu atenția și hărnicia pe care i le dedicăm. Dacă dăm ascultare cuvântului lui Dumnezeu, vom primi mai mult; dacă ignorăm sfatul Lui, vom primi mai puțin și mai puțin, până nu mai avem nimic. Această pierdere a cunoașterii nu înseamnă că adevărul a fost greșit; ci arată că noi am pierdut capacitatea de a-l înțelege.
Priviți către Salvator
În Capernaum, Salvatorul a propovăduit despre identitatea Sa și misiunea Sa. Mulți oameni au considerat cuvintele Sale greu de suportat, ceea ce i-a făcut să întoarcă spatele și să „nu mai [umble] cu El”.
De ce au plecat ei?
Pentru că nu le-a plăcut ce a spus. Astfel, încrezându-se în propria judecată, ei au plecat refuzându-și binecuvântările de care ar fi avut parte dacă ar fi rămas.
Este ușor ca mândria noastră să intervină între noi și adevărul etern. Când nu înțelegem, ne putem opri, putem lăsa sentimentele noastre să se liniștească și, apoi, să alegem cum să reacționăm. Salvatorul ne-a îndemnat să „[ne întoarcem] către [El] în fiecare gând; [să nu ne îndoim, să nu ne temem]”. Când ne concentrăm asupra Salvatorului, credința noastră poate începe să biruie îngrijorările noastre.
Președintele Dieter F. Uchtdorf ne-a încurajat: „Vă rog, în primul rând îndoiți-vă de îndoielile dumneavoastră, înainte de a vă îndoi de credința dumneavoastră. Nu trebuie să permitem niciodată îndoielii să ne țină prizonieri și să ne țină departe de dragostea, pacea și darurile divine care vin prin credința în Domnul Isus Hristos”.
Binecuvântări vin la cei care rămân
După ce ucenicii s-au îndepărtat de Salvator în acea zi, El i-a întrebat pe Cei Doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?”.
Petru a răspuns:
„Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.
Și noi am crezut, și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”.
Apostolii trăiau în aceeași lume și se confruntau cu aceleași presiuni sociale ca ucenicii care plecaseră. Cu toate acestea, în acel moment, ei au ales credința lor și au avut încredere în Dumnezeu, păstrând astfel binecuvântările pe care Dumnezeu le dă celor care rămân.
Probabil, dumneavoastră, la fel ca mine, vă gândiți uneori dacă să alegeți să-L urmați pe Dumnezeu sau să cedați presiunii sociale. Când ni se pare greu să înțelegem voia lui Dumnezeu sau să ne supunem ei, ne va aduce alinare să ne amintim că El ne iubește așa cum suntem, oriunde ne-am afla pe drumul uceniciei noastre. Și El are pentru noi ceva mai bun. Dacă Îi cerem ajutorul, El ne va sprijini.
Deși ne poate fi greu să-I cerem ajutorul, tatălui care a cerut vindecarea fiului său Salvatorul i-a spus: „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede”. În momentele noastre de încercare și noi putem striga: „Ajută necredinței mele!”.
Să ne supunem voia voii Sale
Vârstnicul Neal A. Maxwell ne-a învățat odată că „supunerea voii noastre este, într-adevăr, singurul lucru personal pe care trebuie să-l punem pe altarul lui Dumnezeu”. Nu e de mirare că regele Beniamin a dorit atât de mult să-și învețe poporul să devină „ca un copil, ascultător, blând, umil, răbdător, plin de dragoste, dornic să se supună tuturor lucrurilor pe care Domnul are grijă să i le trimită, tot așa cum un copil se supune tatălui său”.
Ca întotdeauna, Salvatorul ne-a dat exemplul perfect. Cu inima grea și știind ce lucrare plină de durere trebuia să îndeplinească, El S-a supus voii Tatălui Său, îndeplinindu-Și misiunea mesianică și deschizând pentru dumneavoastră și pentru mine calea spre eternitatea promisă.
Alegerea de a ne supune voia voii lui Dumnezeu este un act de credință care reprezintă esența uceniciei noastre. Făcând această alegere, descoperim că libertatea noastră de a alege nu este diminuată, ci este mărită și răsplătită prin prezența Duhului Sfânt, care aduce scop, bucurie, pace și speranță pe care nu le putem găsi nicăieri altundeva.
Cu câteva luni în urmă, un președinte de țăruș și cu mine am vizitat o soră din țărușul său și pe fiul ei tânăr adult. După mulți ani petrecuți departe de Biserică, rătăcind pe căi dificile și neprietenoase, ea se întorsese. În timpul vizitei noastre, am întrebat-o de ce se întorsese.
„Am făcut alegeri greșite și am suferit”, a spus ea, „și am știut care era locul în care trebuia să fiu”.
Apoi, am întrebat-o ce învățase în călătoria ei.
Cu emoție, ea a împărtășit că înțelesese că avea nevoie să frecventeze Biserica suficient de mult timp pentru a schimba obiceiul de a nu veni și că avea nevoie să rămână până când devenea locul în care dorea să fie. Întoarcerea ei nu a fost ușoară, dar, când a exercitat credință în planul Tatălui, a simțit Spiritul întorcându-Se.
Și apoi, a adăugat: „Am aflat eu însămi că Dumnezeu este bun și cărările Sale sunt mai bune decât ale mele”.
Depun mărturie despre Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, care ne iubește; despre Fiul Său, Isus Hristos, care ne-a salvat. Ei cunosc durerile și încercările noastre. Ei nu ne vor părăsi niciodată și știu perfect cum să ne ajute. Noi putem fi bucuroși pe măsură ce avem încredere în Ei mai mult decât în oricine altcineva sau orice altceva. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.