Vântul niciodată n-a încetat să bată
Noi îi putem ajuta pe alții să progreseze în călătoria lor spre a primi binecuvântările lui Dumnezeu.
În 2015, în statul Pernambuco, Brazilia, 62 de membri ai J. Reuben Clark Law Society (Societatea de Drept J. Reuben Clark) au cooperat cu procuratura de stat în investigarea problemelor juridice ale rezidenților din patru azile. Timp de cinci ore, într-o sâmbătă, acești avocați au intervievat peste 200 de rezidenți, unul câte unul, care fuseseră, fiecare, uitat și ignorat de societate.
În timpul interviurilor lor, au descoperit mai multe infracțiuni comise împotriva rezidenților în vârstă, cum ar fi abandonul, maltratarea și folosirea neautorizată a fondurilor unor persoane. Un obiectiv cheie al acestei societăți de drept este îngrijirea celor săraci și aflați la nevoie. Doar două luni mai târziu, procurorul a depus cu succes plângeri împotriva părților responsabile.
Ajutorul lor este un exemplu perfect al învățăturii regelui Beniamin: „Atunci când sunteți în slujba aproapelui, sunteți numai în slujba Dumnezeului vostru”.
O rezidentă pe care am intervievat-o personal în timpul proiectului pro bono era o femeie bună la suflet în vârstă de 93 de ani pe nume Lúcia. Recunoscătoare pentru slujirea noastră, ea a exclamat în glumă: „Căsătoriți-vă cu mine!”.
Surprins, i-am răspuns: „Uitați-vă la acea frumoasă tânără! Ea este soția mea și procuror al statului”.
Ea a răspuns rapid: „Și ce? Este tânără, drăguță și se poate căsători cu ușurință din nou. Pentru mine sunteți tot ce am!”.
Acei minunați rezidenți nu și-au rezolvat toate problemele în acea zi. Fără îndoială, ei au continuat să aibă parte de greutăți din când în când, la fel ca iarediții în bărcile lor, în călătoria dificilă spre pământul făgăduit, „îngropați în adâncimile mării, din cauza valurilor ca munții care s-au spart peste ei”.
Dar, în acea sâmbătă, rezidenții azilului au știut că, indiferent de anonimatul lor pământesc, erau cunoscuți personal de un Tată Ceresc iubitor, Unul care răspunde chiar și la cele mai simple rugăciuni.
Învățătorul învățătorilor a făcut ca „un vânt furios” să-i împingă pe iarediți către binecuvântările promise. În mod similar, putem hotărî să slujim pentru a fi o adiere umilă de vânt în mâinile Domnului. La fel cum „vântul niciodată n-a încetat să bată”, împingându-i pe iarediți spre pământul făgăduit, noi îi putem ajuta pe alții să progreseze în călătoria lor pentru a primi binecuvântările lui Dumnezeu.
Cu câțiva ani în urmă, când Chris, draga mea soție, și cu mine am fost intervievați pentru chemarea mea în calitate de episcop, președintele nostru de țăruș m-a rugat să mă gândesc, rugându-mă, la persoane pe care să le recomand în calitate de consilieri. După ce a auzit numele pe care i le-am recomandat, a spus că ar trebui să știu câteva lucruri despre unul dintre frați.
Primul, acest frate nu știa să citească. Al doilea, nu avea o mașină pe care să o poată folosi pentru a vizita membri. Al treilea, el purta întotdeauna – întotdeauna – ochelari de soare la biserică. În pofida îngrijorărilor sincere ale președintelui, am simțit cu tărie că trebuia să-l recomand în continuare în calitate de consilier al meu iar președintele de țăruș m-a sprijinit.
În duminica în care consilierii mei și cu mine am fost susținuți în cadrul adunării de împărtășanie, surpriza de pe fața membrilor a fost evidentă. Acest frate drag a urcat încet până la pupitru, unde luminile de deasupra se reflectau puternic în ochelarii lui de soare.
În timp ce stătea lângă mine, l-am întrebat: „Frate, aveți probleme cu vederea?”.
„Nu”, a spus el.
„Atunci de ce purtați ochelari de soare la biserică?”, am întrebat eu. „Dragă prietene, membrii trebuie să vă vadă ochii și dumneavoastră trebuie să-i puteți vedea pe ei mai bine.”
În acel moment, și-a dat jos ochelarii de soare și nu i-a mai folosit niciodată la biserică.
Acest frate iubit a slujit alături de mine până când am fost eliberat din chemarea de episcop. Astăzi, el continuă să slujească cu credință în Biserică și este un exemplu de dedicare și devotament față de Domnul Isus Hristos. Și, totuși, cu ani în urmă, el era un necunoscut care purta ochelari de soare și stătea, practic, uitat pe băncile capelei. Mă întreb adesea: „Câți frați credincioși și surori credincioase stau astăzi uitați și uitate printre noi?”
Fie că suntem foarte cunoscuți, fie că suntem uitați, fiecare dintre noi va avea parte, inevitabil, de încercări. Pe măsură ce ne întoarcem către Salvator, El poate „sfinți suferințele [noastre] spre binele [nostru]” și ne poate ajuta să răspundem la încercările noastre într-un mod care ne înlesnește progresul spiritual. Fie că este vorba de rezidenți ai azilelor de bătrâni, de un membru al Bisericii judecat greșit sau de oricine altcineva, noi putem fi „vântul [care] niciodată n-a încetat să bată”, aducând speranță și îndrumându-i pe alții pe cărarea legămintelor.
Preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, a făcut tinerilor o invitație emoționantă și plină de inspirație: „Reafirm cu putere că Domnul a cerut fiecărui tânăr băiat demn și capabil să se pregătească și să slujească în misiune. Pentru tinerii băieți sfinți din zilele din urmă, slujirea în misiune este o responsabilitate a preoției… Pentru voi, surori tinere și capabile, o misiune este o ocazie puternică, dar opțională”.
În fiecare zi, mii de tineri băieți și fete răspund chemării Domnului, transmise prin profeți, slujind în calitate de misionari. Sunteți geniali și, așa cum a spus președintele Nelson, puteți „avea un impact mai mare asupra lumii decât oricare altă generație anterioară!”. Desigur, acest lucru nu înseamnă că veți fi cea mai bună versiune a voastră din momentul în care veți păși în centrul de pregătire a misionarilor.
În schimb, vă veți putea simți ca Nefi, „[conduși] de Spirit, neștiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le [faceți]. Totuși, [ați] mers înainte”.
Poate vă simțiți nesiguri precum Ieremia și doriți să spuneți: „Eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil”.
S-ar putea chiar să vă vedeți defectele personale și să doriți să strigați așa cum a făcut Moise: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară… căci vorba și limba mi-este încurcată”.
Dacă vreunul dintre voi, preaiubiți și puternici tineri băieți și tinere fete, aveți un astfel de gând chiar acum, aduceți-vă aminte că Domnul a răspuns: „Nu zice: «Sunt un copil», căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite”. Și el promite: „Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus”.
Transformarea de la sinele vostru firesc la cel spiritual va avea loc „rând după rând, precept după precept” pe măsură ce vă străduiți cu sinceritate să-I slujiți lui Isus Hristos în câmpul misiunii prin pocăință zilnică, credință, supunere cu exactitate și muncă asiduă pentru a „găsi în mod constant, a le propovădui pocăința și a boteza convertiți”.
Deși purtați un ecuson, uneori vă puteți simți nerecunoscuți sau uitați. Cu toate acestea, trebuie să știți că aveți un Tată Ceresc perfect, care vă cunoaște personal, și un Salvator, care vă iubește. Veți avea conducători de misiune care, în pofida imperfecțiunilor lor, vă vor sluji ca „vântul [care] niciodată n-a încetat să bată” îndrumându-vă pe parcursul călătoriei convertirii voastre.
În „[țara] în care curge lapte și miere”, veți sluji în misiunea voastră, veți renaște spiritual și veți deveni ucenici pe viață ai lui Isus Hristos pe măsură ce vă apropiați de El. Puteți ajunge să știți că nu sunteți niciodată uitați.
Deși unii pot aștepta „multă vreme” pentru a primi alinare, pentru că „[n-au] pe nimeni” care să-i poată ajuta deocamdată, Domnul Isus Hristos ne-a învățat că nimeni nu este uitat vreodată de El. Dimpotrivă, în fiecare moment al slujirii Sale din viața muritoare, El a fost exemplul perfect de căutare a celui care se afla la nevoie.
Fiecare dintre noi și cei din jurul nostru ne confruntăm cu propriile furtuni de opoziție și valuri de încercări care ne scufundă zilnic. Dar „vântul niciodată [nu va înceta] să bată înspre țara făgăduită… și astfel [noi vom fi] mânați înaintea vântului”.
Fiecare dintre noi poate fi parte a acestui vânt – același vânt care i-a binecuvântat pe iarediți în călătoria lor și același vânt care, cu ajutorul nostru, îi va binecuvânta pe acei oameni nerecunoscuți și uitați să ajungă în țara lor făgăduită.
Depun mărturie că Isus Hristos este Avocatul nostru la Tatăl. El este un Dumnezeu viu și acționează ca un vânt puternic care ne va îndruma întotdeauna de-a lungul cărării legămintelor. În numele lui Isus Hristos, amin.