Bine ați venit în Biserica bucuriei!
Datorită vieții și misiunii mântuitoare ale Salvatorului nostru, Isus Hristos, putem – și trebuie – să fim cei mai fericiți oameni de pe pământ!
Am fost botezat în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă în ajunul Crăciunului din anul 1987, cu aproape 37 de ani în urmă. Aceea a fost o zi cu adevărat minunată în viața mea și în călătoria mea eternă și sunt profund recunoscător pentru prietenii care mi-au pregătit calea și m-au adus în apele acelei nașteri din nou.
Fie că botezul dumneavoastră a avut loc ieri sau cu ani în urmă, fie că vă întâlniți într-o clădire mare a Bisericii cu mai multe episcopii sau sub un umbrar de paie, fie că primiți împărtășania în amintirea Salvatorului în thailandeză sau swahili, aș vrea să vă spun, bine ați venit în Biserica bucuriei! Bine ați venit în Biserica bucuriei!
Biserica bucuriei
Datorită planului plin de dragoste al Tatălui nostru Ceresc pentru fiecare dintre copiii Săi și datorită vieții și misiunii mântuitoare ale Salvatorului nostru, Isus Hristos, putem – și trebuie – să fim cei mai fericiți oameni de pe pământ! Chiar și atunci când furtunile vieții, într-o lume deseori tulburată, se abat asupra noastră, putem cultiva un sentiment permanent de bucurie și pace interioară care crește constant datorită speranței noastre în Hristos și înțelegerii locului nostru în frumosul plan al fericirii.
Apostolul senior al Domnului, președintele Russell M. Nelson, a vorbit despre bucuria care rezultă dintr-o viață concentrată asupra lui Isus Hristos în aproape fiecare cuvântare pe care a rostit-o de când a devenit președintele Bisericii. Dânsul a rezumat totul atât de concis: „Bucuria vine de la El și datorită Lui… Pentru sfinții din zilele din urmă, Isus Hristos este bucurie!”.
Noi suntem membri ai Bisericii lui Isus Hristos. Suntem membri ai Bisericii bucuriei! Și nicăieri bucuria noastră ca popor nu trebuie să fie mai evidentă decât atunci când ne adunăm laolaltă în fiecare zi de sabat în adunările noastre de împărtășanie pentru a preaslăvi Sursa întregii bucurii! Aici ne adunăm cu familiile reprezentate de episcopia și ramura noastră pentru a sărbători împărtășania Cinei Domnului, eliberarea noastră de păcat și moarte și harul puternic al Salvatorului! Venim aici pentru a avea parte de bucuria, refugiul, iertarea, recunoștința și sentimentul de apartenență pe care le găsim prin Isus Hristos!
Găsiți acest spirit de bucurie colectivă în Hristos? Aduceți dumneavoastră acest spirit? Poate credeți că acest lucru nu are prea mult de-a face cu dumneavoastră sau poate că sunteți pur și simplu obișnuiți cu modul în care s-au făcut întotdeauna lucrurile. Dar putem să ne aducem cu toții contribuția, indiferent de vârstă sau chemare, pentru ca adunarea noastră de împărtășanie să fie cea mai plină de bucurie, concentrată asupra lui Hristos și primitoare oră la care ne putem afla, având un spirit de pioșenie plină de bucurie.
Pioșenie plină de bucurie
Pioșenie plină de bucurie? „Există așa ceva?”, ați putea întreba. Da, există! Îl iubim, Îl onorăm și Îl respectăm profund pe Dumnezeul nostru, iar pioșenia noastră provine dintr-un suflet care se bucură de dragostea, mila și salvarea care abundă ale lui Hristos! Această pioșenie plină de bucurie față de Domnul trebuie să caracterizeze adunările noastre sacre de împărtășanie.
Totuși, pentru mulți, pioșenia înseamnă doar aceasta: să ne împreunăm brațele strâns la piept, să ne plecăm capetele, să închidem ochii și să stăm nemișcați – la nesfârșit! Acesta ar putea fi un mod util de a-i învăța pe copilașii plini de energie, dar, pe măsură ce creștem și învățăm, haideți să înțelegem că pioșenia este mai mult decât atât! Așa am fi noi dacă Salvatorul ar fi cu noi? Nu, căci „înaintea feței [Sale] sunt bucurii nespuse”.
Ei bine, pentru mulți dintre noi, această transformare în cadrul adunărilor de împărtășanie va necesita practică.
A participa versus a preaslăvi
Noi nu ne adunăm în ziua de sabat doar pentru a participa la adunarea de împărtășanie și a o bifa pe o listă. Ne adunăm laolaltă pentru a preaslăvi. Există o diferență semnificativă între cele două. A participa înseamnă a fi prezent. Dar a preaslăvi înseamnă a-L preamări și a-L adora în mod intenționat pe Dumnezeul nostru într-un mod care ne transformă!
Pe podium și în congregație
Dacă ne adunăm în amintirea Salvatorului și a mântuirii pe care El a făcut-o posibilă, chipurile noastre ar trebui să reflecte bucuria și recunoștința noastră! Vârstnicul F. Enzio Busche a povestit odată despre perioada în care era președinte de ramură și un tânăr băiat din congregație l-a privit pe podium și a întrebat cu glas tare: „Ce caută acolo omul cu acel chip răutăcios?”. Cei care stau pe podium – vorbitori, conducători, coruri – și cei care se adună în congregație transmit unii altora acest „bun-venit în Biserica bucuriei” prin expresiile pe care le poartă pe chipurile lor!
Cântatul imnurilor
În timp ce cântăm, ne unim pentru a-L preamări pe Dumnezeul și Regele nostru, indiferent de calitatea glasurilor noastre, sau doar murmurăm ori nu cântăm deloc? În scripturi, se spune despre „cântecul [celor neprihăniți că] este o rugăciune [către Dumnezeu]” în care sufletul Său Se bucură. Așadar, haideți să cântăm! Și să-L preamărim!
Cuvântări și mărturii
Ne concentrăm cuvântările și mărturiile asupra Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos și asupra roadelor trăirii cu umilință potrivit Evangheliei Lor, roade care sunt „[dulci], mai presus decât orice lucru care este dulce”. Apoi, cu adevărat, ne „[ospătăm]… chiar până când [vom fi] sătui, pentru ca să nu mai [flămânzim] și nici să nu [ne] mai fie sete” și poverile noastre devin mai ușoare prin bucuria Fiului.
Împărtășania
Momentul culminant glorios al adunărilor noastre este binecuvântarea și primirea împărtășaniei, pâinea și apa reprezentând darul ispășitor al Domnului nostru și scopul deplin al adunării noastre. Acesta este „un timp sacru de revigorare spirituală”, în care mărturisim din nou că suntem dornici să luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos și să facem din nou legământ să ne amintim întotdeauna de Salvator și să ținem poruncile Sale.
În anumite perioade ale vieții, este posibil să ne ducem la împărtășanie cu inima întristată și cu poveri copleșitoare. Alteori, ne ducem liberi și neîmpovărați de griji și necazuri. Pe măsură ce ascultăm cu atenție binecuvântarea pâinii și pe cea a apei și luăm din aceste simboluri sacre, este posibil să simțim că trebuie să cugetăm asupra sacrificiului Salvatorului, agoniei Sale în Ghetsimani, suferinței Sale pe cruce și tristeților și durerilor pe care le-a îndurat pentru noi. Aceasta ne va ușura sufletul, pe măsură ce creăm o legătură între suferința noastră și a Sa. Alteori, vom simți să ne minunăm cu venerație plină de recunoștință de bucuria „[minunată și] dulce” a ceea ce darul magnific al lui Isus a făcut posibil în viața noastră și în eternitățile noastre! Ne vom bucura pentru ceea ce va urma – reunirea noastră prețioasă cu Preaiubitul nostru Tată și cu Salvatorul înviat.
Poate ne-am limitat la a presupune că scopul împărtășaniei este de a sta în bancă gândindu-ne doar la toate modurile în care am greșit în săptămâna precedentă. Dar haideți să schimbăm această practică! În liniște, putem cugeta asupra multelor moduri în care L-am văzut pe Domnul oferindu-ne neobosit dragostea Sa minunată în acea săptămână! Putem cugeta asupra a ceea ce înseamnă să „[descoperim] bucuria pocăinței zilnice”. Putem mulțumi pentru momentele în care Salvatorul a intervenit în chinurile și triumfurile noastre și pentru ocaziile în care am simțit harul, iertarea și puterea Sa, dându-ne tărie să ne depășim greutățile și să ne purtăm poverile cu răbdare și chiar cu bucurie.
Da, cugetăm asupra suferințelor și nedreptăților la care a fost supus Mântuitorul nostru pentru păcatul nostru, iar aceasta duce la cugetare profundă. Dar, uneori, rămânem blocați acolo – în grădină, lângă cruce, în interiorul mormântului. Nu reușim să înaintăm spre a simți bucuria deschiderii mormântului, înfrângerii morții și victoriei lui Hristos asupra a tot ceea ce ne-ar putea împiedica să dobândim pace și să ne întoarcem la căminul nostru ceresc. Fie că vărsăm lacrimi de tristețe sau lacrimi de recunoștință în timpul împărtășaniei, s-o facem minunându-ne de vestea bună despre darul Tatălui reprezentat de Fiul Său!
Părinții ai căror copii sunt mici sau au nevoi speciale
Acum, pentru părinții ai căror copii sunt mici sau au nevoi speciale, adesea nu există un moment de cugetare în liniște în timpul împărtășaniei. Dar, în momentele scurte din timpul săptămânii, puteți preda prin exemplu despre dragostea, recunoștința și bucuria pe care le simțiți pentru și de la Salvator în timp ce vă îngrijiți constant de mielușeii Săi. Niciun efort în acest scop nu este irosit. Dumnezeu vă cunoaște foarte bine.
Consiliile de familie și cele la nivel de ramură și episcopie
La fel și acasă, putem începe să ne mărim speranțele și așteptările în ceea ce privește timpul petrecut la biserică. În consiliile de familie, putem discuta despre cum poate contribui fiecare persoană, în moduri pline de însemnătate, la întâmpinarea tuturor în Biserica bucuriei! Putem planifica și ne putem aștepta să avem o experiență plină de bucurie la biserică.
Consiliul episcopiei și cel al ramurii poate concepe și crea o cultură a pioșeniei pline de bucurie pentru ora noastră de împărtășanie, identificând pași practici și indicii vizuale care să ajute.
Bucurie
Persoane diferite trăiesc și identifică bucuria în moduri diferite. Pentru unii, aceasta poate fi întâmpinarea plină de entuziasm la ușă. Pentru alții, ar putea fi să-i ajute, în liniște, pe oameni să se simtă bine zâmbind și stând lângă ei cu o inimă bună și deschisă. Pentru cei care se simt excluși sau marginalizați, căldura acestei întâmpinări va fi esențială. În cele din urmă, ne putem întreba cum ar dori Salvatorul să fie ora noastră de împărtășanie. Cum ar dori El ca fiecare dintre copiii Săi să fie întâmpinat, îngrijit, hrănit și iubit? Cum ar dori El să ne simțim când venim să fim reînnoiți prin faptul de a ne aduce aminte de El și de a-L preaslăvi?
Concluzie
La începutul călătoriei mele în credință, bucuria în Isus Hristos a fost prima mea mare descoperire, iar aceasta mi-a schimbat lumea. Dacă nu ați descoperit încă această bucurie, porniți în căutarea ei. Aceasta este o invitație de a primi darul Salvatorului de pace, lumină și bucurie – de a fi încântați de el, de a vă minuna de el și de a vă bucura de el în fiecare zi de sabat.
Amon, din Cartea lui Mormon, exprimă sentimentele inimii mele când spune:
„Acum, nu avem noi motiv să ne bucurăm? Da, vă spun vouă, niciodată nu au existat oameni care să aibă atât de multe motive de bucurie ca noi, încă de la începutul lumii; da, iar bucuria mea este exaltată, chiar până la îngâmfare în Dumnezeul meu; căci El are toată puterea, toată înțelepciunea și toată înțelegerea; El înțelege toate lucrurile și este o Ființă miloasă, chiar până la salvare, față de cei care se vor pocăi și care vor crede în numele Lui.
Acum, dacă aceasta este laudă atunci așa mă voi lăuda eu; căci aceasta este viața mea și lumina mea… bucuria mea și mulțumirea mea cea mare”.
Bine ați venit în Biserica bucuriei! În numele lui Isus Hristos, amin.