Căutați-L cu toată inima
Dacă Isus Hristos a căutat un timp liniștit pentru a comunica cu Dumnezeu și a fi întărit de El, ar fi înțelept din partea noastră să facem la fel.
În urmă cu mai mulți ani, soția mea și cu mine am fost conducători de misiune în Tokyo, Japonia. În timpul unei vizite făcute în misiunea noastră de către cel care pe atunci era vârstnicul Russell M. Nelson, unul dintre misionari l-a întrebat cum să răspundă cel mai bine când o persoană îi spune că este prea ocupată să-l asculte. Fără să ezite, vârstnicul Nelson a spus: „Aș întreba dacă este prea ocupată să ia prânzul în acea zi și, apoi, aș învăța-o că are atât trup, cât și spirit, și așa cum trupul său va muri dacă nu este hrănit, tot așa și spiritul său, dacă nu este hrănit cu cuvântul cel bun al lui Dumnezeu”.
Este interesant de observat că termenul în limba japoneză pentru „ocupat”, isogashii, este format dintr-o literă cu două simboluri (忙). Cea din stânga înseamnă „inimă” sau „spirit”, iar cea din dreapta înseamnă „moarte” – sugerând, probabil, așa cum ne-a învățat președintele Nelson, că faptul de a fi prea ocupați să ne hrănim spiritul ne poate duce la moarte spirituală.
Domnul știa că – în această lume grăbită, plină de distrageri și tulburare – faptul de a ne face timp de calitate pentru El avea să fie una dintre cele mai mari încercări ale zilelor noastre. Vorbind prin intermediul profetului Isaia, El a oferit următoarele sfaturi și avertizări care pot fi considerate potrivite zilelor tumultuoase în care trăim:
„«În [întoarcere] și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.» Dar n-ați voit!
Ci ați zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» – «De aceea veți și fugi!» – «Vom călări pe cai iuți!» – «De aceea cei ce vă vor urmări vor fi și mai iuți!»”.
Cu alte cuvinte, chiar dacă salvarea noastră depinde de întoarcerea în mod repetat la El și de odihna de grijile lumii, noi nu facem aceste lucruri. Și, chiar dacă încrederea noastră va veni dintr-o tărie dezvoltată în momente liniștite stând cu Domnul în cugetare și reflectare, nu facem acest lucru. De ce nu? Pentru că spunem „nu, suntem ocupați cu alte lucruri” – să călărim caii noștri, ca să spunem așa. Prin urmare, ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu; vom insista să mergem din ce în ce mai repede; și cu cât mergem mai repede, cu atât Satana ne va urmări mai iute.
Poate că acesta este motivul pentru care președintele Nelson ne-a îndemnat în repetate rânduri să ne facem timp pentru Domnul în viața noastră – „în fiecare zi”. Dânsul ne amintește că „timpul petrecut în liniște este un timp sacru – timp care va înlesni primirea revelației personale și va insufla pace”. Dar, pentru a auzi glasul liniștit al Domnului, dânsul ne-a sfătuit că „și [noi] trebuie să [fim] liniștiți”.
Totuși, faptul de a fi liniștiți înseamnă mai mult decât doar a ne face timp pentru Domnul – este nevoie să renunțăm la gândurile noastre pline de îndoială și teamă și să ne concentrăm inima și mintea asupra Sa. Vârstnicul David A. Bednar ne-a învățat: „Îndemnul Domnului de a «fi liniștiți» presupune mult mai mult decât doar să nu vorbim sau să nu ne mișcăm”. A fi liniștiți, a sugerat dânsul, „poate fi un mod de a ne aminti să ne concentrăm, în mod consecvent, asupra Salvatorului”.
A fi liniștiți este un act de credință și necesită efort. În Lectures on Faith citim: „Când un om acționează cu credință, el acționează prin efort mintal”. Președintele Nelson a declarat: „Concentrarea noastră trebuie să fie ferm bazată pe Salvator și pe Evanghelia Sa. Faptul de a ne strădui să privim către El în fiecare gând necesită mult efort mintal. Dar, când facem aceasta, îndoielile și temerile noastre dispar”. Vorbind despre această nevoie de a ne concentra mintea, președintele David O. McKay a spus: „Cred că acordăm prea puțină atenție valorii cugetării, un principiu al dedicării… Cugetarea este una dintre… cele mai sacre uși prin care putem ajunge în prezența Domnului”.
Există un cuvânt în limba japoneză, mui, care, pentru mine, surprinde acest sens mai plin de credință, mai contemplativ a ceea ce înseamnă să fii liniștit. Acesta este format din două litere (無為). Cea din stânga înseamnă „nimic” sau „nimicnicie”, iar cea din dreapta înseamnă „a face”. Împreună, ele înseamnă „a nu face”. Luat literalmente, cuvântul ar putea fi interpretat greșit ca însemnând „a nu face nimic” în același mod în care „a fi liniștit” poate fi interpretat greșit ca „a nu vorbi sau a nu mișca”. Cu toate acestea, asemenea expresiei „a fi liniștit”, are un înțeles mai profund; pentru mine, este un memento de a încetini și de a trăi fiind mai conștient din punct de vedere spiritual.
În timp ce slujeam în Președinția Zonei Nord, Asia, alături de vârstnicul Takashi Wada, am aflat că soția sa, sora Naomi Wada, este o caligrafă japoneză desăvârșită. Am întrebat-o pe sora Wada dacă ar dori să deseneze pentru mine literele în limba japoneză ale cuvântului mui. Am dorit să agăț scrierea caligrafică pe perete ca să-mi amintească să fiu liniștit și să mă concentrez asupra Salvatorului. Am fost surprins când dânsa nu prea a fost de acord cu această cerere aparent simplă.
A doua zi, știind că cel mai probabil înțelesesem greșit ezitarea ei, vârstnicul Wada a explicat că scrierea acelor litere necesita un efort considerabil. Dânsa trebuia să cugete și să reflecteze asupra conceptului și a literelor până când înțelegea semnificația profund în sufletul său și putea exprima aceste impresii sincere cu fiecare mișcare a pensulei ei. Mi-a fost rușine că îi cerusem, cu atâta ușurință, să facă un lucru atât de solicitant. L-am rugat să-i transmită scuzele mele pentru ignoranța mea și să o anunțe că îmi retrag cererea.
Vă puteți imagina surpriza și recunoștința mea când, la plecarea mea din Japonia, sora Wada, fără să i se ceară, mi-a dăruit această frumoasă scriere caligrafică cu literele în limba japoneză ale cuvântului mui. Acum atârnă vizibil pe peretele biroului meu, amintindu-mi să fiu liniștit și să-L caut pe Domnul în fiecare zi cu toată inima, puterea, mintea și tăria mea. Ea a surprins, în acest act altruist, sensul cuvântului mui, sau liniște, mai bine decât ar putea-o face orice alt cuvânt. În loc să deseneze literele fără să se gândească și din responsabilitate, ea și-a abordat caligrafia cu toată inima și intenție adevărată.
În mod asemănător, Dumnezeu dorește ca noi să abordăm timpul petrecut cu El cu același devotament oferit din inimă. Când facem acest lucru, preaslăvirea noastră devine o exprimare a dragostei noastre față de El.
El dorește ca noi să comunicăm cu El. Odată, după ce am rostit rugăciunea de deschidere într-o adunare cu Prima Președinție, președintele Nelson s-a întors către mine și a spus: „În timp ce te rugai, m-am gândit cât de mult trebuie să aprecieze Dumnezeu când ne facem timp în programul nostru încărcat pentru a-I mulțumi”. A fost un memento simplu, dar puternic, despre cât de mult trebuie să însemne pentru Tatăl Ceresc când ne oprim pentru a comunica cu El.
Oricât de mult Și-ar dori atenția noastră, nu ne va forța să venim la El. Domnul înviat le-a spus nefiților: „Cât de des v-am adunat Eu pe voi tot așa cum găina își adună puii, iar voi n-ați vrut să vă adunați”. El a continuat cu această invitație plină de speranță care este valabilă și pentru noi astăzi: „Cât de des te voi aduna Eu pe tine așa cum găina își adună puii sub aripile ei, dacă tu te vei pocăi și te vei reîntoarce la mine cu toată dorința inimii”.
Evanghelia lui Isus Hristos ne oferă ocazii de a ne întoarce des la El. Printre aceste ocazii se numără rugăciunile zilnice, studiul din scripturi, rânduiala împărtășaniei, ziua de sabat și preaslăvirea în templu. Cum ar fi dacă am scoate aceste ocazii sacre din lista noastră cu „lucruri de făcut” și le-am include pe lista noastră cu „lucruri asupra cărora să mă concentrez” – adică să le abordăm cu aceeași atenție și concentrare cu care sora Wada își abordează scrierea caligrafică?
Poate vă gândiți: „Nu am timp pentru acest lucru”. De multe ori am simțit aceasta. Dar permiteți-mi să sugerez că ceea ce poate fi necesar nu este neapărat mai mult timp, ci mai multă cunoaștere a lui Dumnezeu și concentrare asupra Sa în timpul pe care l-am rezervat deja pentru El.
De exemplu, când ne rugăm, ce-ar fi dacă am petrece mai puțin timp vorbind și mai mult timp doar fiind cu Dumnezeu; și când trebuie să vorbim, să ne exprimăm recunoștința și dragostea din toată inima și în mod concret?
Președintele Nelson ne-a sfătuit nu doar să citim din scripturi, ci să le savurăm. Ce ar fi diferit dacă am citi mai puțin și am savura mai mult?
Cum ar fi dacă am face mai mult să ne pregătim mintea pentru a lua din împărtășanie și să cugetăm cu bucurie asupra binecuvântărilor ispășirii lui Isus Hristos în timpul acestei rânduieli sacre?
În ziua de sabat, care în limba ebraică înseamnă „odihnă”, cum ar fi dacă ne-am odihni de alte griji și ne-am face timp să stăm liniștiți cu Domnul pentru a-I aduce devoțiunea noastră?
În timpul preaslăvirii noastre în templu, cum ar fi dacă am depune un efort mai disciplinat pentru a fi atenți sau am zăbovi puțin mai mult în camera celestială, cugetând în liniște?
Când ne concentrăm mai puțin asupra faptului de a face și mai mult asupra întăririi legăturii noastre prin legământ cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos, depun mărturie că fiecare dintre aceste momente sacre va fi îmbogățit și vom primi îndrumarea necesară în viața noastră. Noi, la fel ca Marta din relatarea din Luca, adesea „pentru multe lucruri [ne îngrijorăm și ne frământăm]”. Totuși, pe măsură ce comunicăm cu Domnul în fiecare zi, El ne va ajuta să cunoaștem ceea ce este cel mai necesar.
Chiar și Salvatorul Și-a făcut timp în slujirea Sa pentru a fi liniștit. Scripturile abundă în exemple în care Domnul S-a retras într-un loc izolat – pe un munte, în pustiu, într-un loc părăsit sau S-a dus „ceva mai departe” – pentru a Se ruga Tatălui. Dacă Isus Hristos a căutat un timp liniștit pentru a comunica cu Dumnezeu și a fi întărit de El, ar fi înțelept din partea noastră să facem la fel.
Pe măsură ce ne concentrăm inima și mintea asupra Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos și ascultăm glasul blând și liniștit al Duhului Sfânt, ne va fi mai clar ceea ce este cel mai necesar, vom dezvolta o compasiune mai profundă și vom găsi odihnă și tărie în El. În mod paradoxal, pentru a-L ajuta pe Dumnezeu să-Și grăbească lucrarea de salvare și exaltare, ar putea fi necesar să încetinim. Faptul de a fi mereu în mișcare poate adăuga la agitația din viața noastră și ne poate răpi pacea pe care o căutăm.
Depun mărturie că, pe măsură ce ne întoarcem des la Domnul cu toată inima, vom ajunge, în liniște și cu încredere, să-L cunoaștem și să simțim dragostea Sa infinită prin legământ pentru noi.
Domnul a promis:
„Apropiați-vă de Mine și am să Mă apropii de voi; căutați-Mă cu toată sârguința și Mă veți găsi”.
„Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.”
Depun mărturie că această promisiune este adevărată. În numele lui Isus Hristos, amin.