Să ne îngropăm armele răzvrătirii
Fie ca noi să îngropăm – foarte, foarte adânc – orice element de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu din viața noastră și să-l înlocuim cu o inimă binevoitoare și un suflet binevoitor!
În Cartea lui Mormon este consemnat că, aproximativ cu 90 de ani înainte de nașterea lui Hristos, fiii regelui Mosia au început ceea ce avea să fie o misiune de 14 ani printre lamaniți. De-a lungul multor generații, au fost depuse eforturi nereușite de a aduce poporul lamanit la credința în doctrina lui Hristos. Dar, de această dată, prin intervențiile miraculoase ale Spiritului Sfânt, mii de lamaniți s-au convertit și au devenit ucenici ai lui Isus Hristos.
Citim: „Și atât de sigur cum Domnul trăiește, tot atât de sigur mulți au crezut sau tot atât de mulți au fost aduși la cunoașterea adevărului prin predicile lui Amon și ale fraților lui, în acord cu spiritul revelației și al profeției, iar puterea lui Dumnezeu făcând miracole în ei – da, eu vă zic vouă, așa cum Domnul trăiește, tot atât de mulți lamaniți care au crezut în predicile lor și au fost convertiți [la] Domnul nu s-au rătăcit niciodată”.
Cheia convertirii trainice a acestui popor este enunțată în versetul următor: „Pentru că au devenit un popor drept; ei și-au pus jos armele răzvrătirii pentru ca să nu se mai lupte împotriva lui Dumnezeu și nici împotriva fraților lor”.
Această referire la „armele răzvrătirii” a fost atât literală, cât și metaforică. Se referea atât la săbiile lor și la alte arme de război, cât și la nesupunerea lor față de Dumnezeu și de poruncile Sale.
Regele acestor lamaniți convertiți a explicat-o astfel: „Și acum iată, frații mei… aceasta a fost tot ceea ce noi puteam să facem… să ne pocăim de toate păcatele noastre și de crimele numeroase pe care le-am făcut și să-L avem pe Dumnezeu ca să le șteargă din inimile noastre, căci aceasta a fost tot ceea ce noi puteam face ca să ne pocăim destul de mult în fața lui Dumnezeu pentru ca El să șteargă pata de pe noi”.
Remarcați cuvintele regelui – nu numai că pocăința lor sinceră a dus la iertarea păcatelor lor, dar Dumnezeu a șters și pata acelor păcate și chiar dorința de a păcătui din inima lor. După cum știți, în loc să riște o posibilă întoarcere la starea lor anterioară de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, ei și-au îngropat săbiile. Și, așa cum și-au îngropat armele fizice, cu o schimbare produsă în inimă, ei și-au îngropat și înclinația de a păcătui.
Ne-am putea întreba ce putem face pentru a urma acest tipar, să „[punem] jos armele răzvrătirii [noastre]”, oricare ar fi ele, și să devenim atât de „[convertiți la] Domnul”, încât pata păcatului și dorința de a păcătui să fie șterse din inima noastră și să nu ne rătăcim niciodată.
Răzvrătirea poate fi activă sau pasivă. Exemplul clasic de răzvrătire voită este Lucifer, care, în lumea premuritoare, s-a opus planului mântuirii întocmit de Tatăl și i-a îndemnat și pe alții să i se opună, „și, în acea zi, mulți l-au urmat”. Nu este greu să discernem impactul avut de răzvrătirea sa continuă în zilele noastre.
Trioul profan de antihriști din Cartea lui Mormon – Șerem, Nehor și Corihor – ne oferă un studiu clasic despre răzvrătirea activă împotriva lui Dumnezeu. Principala teză a lui Nehor și a lui Corihor a fost aceea că nu există păcat; așadar, nu este nevoie de pocăință și nu există niciun Salvator. „Fiecare om [prosperă] după geniul său și fiecare om [cucerește] după puterea sa; și orice [face] un om în viața lui nu este nicio crimă.” Antihristul respinge autoritatea religioasă, considerând rânduielile și legămintele ca fiind acțiuni „plănuite de către preoți din vechime ca să uzurpe puterea și autoritatea”.
Un exemplu de răzvrătire voită din zilele din urmă, cu un final mai fericit, este povestirea despre William W. Phelps. Phelps s-a alăturat Bisericii în anul 1831 și a fost desemnat să fie tipograful Bisericii. A redactat mai multe publicații de la începuturile Bisericii, a scris numeroase imnuri și a slujit în calitate de copist al lui Joseph Smith. Din nefericire, el s-a întors împotriva Bisericii și a profetului, chiar până la a depune mărturie falsă împotriva lui Joseph Smith într-un tribunal din Missouri, ceea ce a dus la întemnițarea profetului acolo.
Mai târziu, Phelps i-a scris lui Joseph, cerându-i iertare. „Îmi cunosc situația, tu o cunoști și Dumnezeu o cunoaște și doresc să fiu salvat, dacă prietenii mei mă vor ajuta.”
Răspunzându-i, profetul a spus: „Este adevărat că noi am suferit mult ca urmare a comportamentului tău… Totuși, cupa a fost băută, voia Tatălui nostru Ceresc s-a împlinit și noi suntem în viață încă… Vino, drag frate, lupta a trecut, prieteni suntem ca la început”.
Prin pocăință sinceră, William Phelps și-a îngropat „armele răzvrătirii” și a fost primit încă o dată ca membru cu drepturi depline, fără a se mai rătăci vreodată.
Totuși, poate că cea mai perfidă formă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu este versiunea pasivă – ignorarea voii Sale în viața noastră. Mulți dintre cei care nu s-ar gândi niciodată la o răzvrătire activă este totuși posibil să se opună voii și cuvântului lui Dumnezeu urmându-și propria cărare fără să țină seama de îndrumarea divină. Îmi amintesc de cântecul făcut celebru cu ani în urmă de cântărețul Frank Sinatra cu versul culminant, „Am făcut-o în felul meu”. Cu siguranță, în viață este loc suficient pentru preferințe personale și alegeri individuale, dar, când vine vorba de aspecte legate de salvare și viață eternă, tema cântecului nostru ar trebui să fie: „Am făcut-o în felul lui Dumnezeu”, pentru că, în realitate, nu există niciun alt fel.
Să ne gândim la exemplul Salvatorului privind botezul. El a dorit să fie botezat pentru a da dovadă de loialitate față de Tatăl și pentru a ne fi exemplu:
„El le arată copiilor oamenilor că, în ce privește trupul, El Se umilește în fața Tatălui și poartă mărturie înaintea Tatălui că El va fi supus Lui în ținerea poruncilor Lui…
Și El le-a spus copiilor oamenilor: Urmați-Mă pe Mine. Prin urmare, frații mei preaiubiți, putem să-L urmăm pe Isus altfel decât dorind să [ținem] poruncile Tatălui?”.
Dacă dorim să urmăm exemplul lui Hristos, nu există „felul meu”. Încercarea de a găsi o altă cale către cer este asemenea inutilității de a lucra la Turnul Babel în loc de a privi către Hristos și către salvarea Sa.
Săbiile și celelalte arme pe care le-au îngropat convertiții lamaniți erau arme ale răzvrătirii din cauza modului în care ei le folosiseră. Aceleași tipuri de arme aflate în mâinile propriilor fii, fiind folosite pentru apărarea familiei și libertății, nu au fost deloc arme ale răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Același lucru a fost valabil și în cazul unor astfel de arme aflate în mâinile nefiților: „Ei nu se luptau pentru monarhie sau pentru putere, ci se luptau pentru casele lor și libertățile lor, nevestele lor și copiii lor și pentru toți ai lor, da, pentru riturile lor de închinăciune și pentru Biserica lor”.
În același fel, există lucruri în viața noastră care pot fi neutre sau chiar bune prin natura lor, dar care, folosite în mod greșit, devin „arme ale răzvrătirii”. Vorbirea noastră, de exemplu, poate edifica sau înjosi. Iacov a spus:
„Dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
Cu ea binecuvântăm pe Domnul, și Tatăl nostru, și tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.
Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!”.
În prezent, multe declarații publice sau private sunt malițioase și răuvoitoare. Există numeroase conversații vulgare și blasfematoare, chiar și în rândul tinerilor. Acest gen de vorbire este o „[armă] de răzvrătire” împotriva lui Dumnezeu, „plină de o otravă de moarte”.
Gândiți-vă la un alt exemplu de ceva care este bun în esență, dar care se poate întoarce împotriva directivelor divine – cariera unei persoane. Cineva poate găsi o satisfacție reală într-o profesie, vocație sau serviciu, iar noi, toți, beneficiem de ceea ce oamenii devotați și talentați din multe domenii de activitate au realizat și au creat.
Însă, este posibil ca devotamentul față de carieră să devină obiectivul primordial al vieții cuiva. Apoi, toate celelalte devin secundare, inclusiv orice solicitare pe care Salvatorul o poate face cu privire la timpul și talentul cuiva. Atât pentru bărbați, cât și pentru femei, renunțarea la ocaziile legitime de a se căsători, eșecul de a se lipi de soția sau soțul său și de a-i înălța, eșecul de a-și îngriji copiii sau chiar de a evita, în mod intenționat, binecuvântarea și responsabilitatea de a-și crește copiii doar de dragul avansării în carieră pot transforma realizările lăudabile într-o formă de răzvrătire.
Un alt exemplu se referă la ființa noastră fizică. Pavel ne amintește că trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu atât în trup, cât și în spirit și că acest trup este templul Duhului Sfânt, „pe care l-ați primit de la Dumnezeu; și… voi nu sunteți ai voștri”. Astfel, avem un interes legitim în a petrece timp îngrijindu-ne trupul cât de bine putem. Puțini dintre noi vor atinge vârful de performanță pe care l-am văzut recent în realizările sportivilor olimpici și paralimpici, iar unii dintre noi se confruntă cu efectele vârstei, sau cu ceea ce președintele M. Russell Ballard a numit „niturile care se slăbesc”.
Cu toate acestea, cred că este pe placul Creatorului nostru atunci când facem tot ce putem pentru a ne îngriji de darul Său minunat reprezentat de trupul nostru fizic. Ar fi un semn de răzvrătire să ne sluțim sau să ne pângărim trupul, să-l abuzăm sau să nu facem tot ce putem pentru a trăi un stil de viață sănătos. Totodată, vanitatea și obsesia față de fizicul, înfățișarea sau îmbrăcămintea cuiva pot fi o formă de răzvrătire la cealaltă extremă, făcând pe cineva să preaslăvească darul lui Dumnezeu, nu pe Dumnezeu.
În cele din urmă, îngroparea armelor răzvrătirii noastre împotriva lui Dumnezeu înseamnă efectiv să ne supunem chemării Spiritului Sfânt, să înlăturăm omul firesc și să devenim „un sfânt prin ispășirea lui Hristos Domnul”. Înseamnă să punem prima poruncă pe primul loc în viața noastră. Înseamnă să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră. Dacă dragostea noastră față de Dumnezeu și hotărârea noastră de a-I sluji cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată tăria noastră devin reperul după care judecăm toate lucrurile și luăm toate hotărârile, atunci ne vom fi îngropat armele răzvrătirii. Prin harul lui Hristos, Dumnezeu ne va ierta păcatele și răzvrătirile din trecut și va șterge pata acelor păcate și răzvrătiri de pe inima noastră. Cu timpul, El va șterge chiar și orice dorință de a face rău, așa cum a făcut cu acei lamaniți convertiți din trecut. După aceea, nici noi „nu [ne vom rătăci] niciodată”.
Faptul de a ne îngropa armele răzvrătirii duce la o bucurie unică. Împreună cu toți cei care s-au convertit vreodată la Domnul, suntem „aduși ca să [cântăm cântecul iubirii] mântuitoare”. Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său, Mântuitorul nostru, Și-au confirmat angajamentul nesfârșit legat de fericirea noastră supremă prin cea mai profundă formă de dragoste și sacrificiu. Avem parte zilnic de dragostea Lor. Desigur, Le putem răspunde cu dragostea și loialitatea noastră. Fie ca noi să îngropăm – foarte, foarte adânc – orice element de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu din viața noastră și să-l înlocuim cu o inimă binevoitoare și un suflet binevoitor! În numele lui Isus Hristos, amin.