„Voi sunteți prietenii Mei”
Declarația Salvatorului „Voi sunteți prietenii Mei” este o chemare clară de a clădi relații mai nobile și mai sfinte între toți copiii lui Dumnezeu.
Într-o lume plină de conflicte și dezbinare, în care dezbaterile publice care promovează înțelegerea au fost înlocuite cu judecăți și batjocuri iar prieteniile există doar între oameni care au aceleași puncte de vedere, am ajuns să știu că există un exemplu clar, simplu și divin la care ne putem uita pentru unitate, dragoste și apartenență. Acest exemplu este Isus Hristos. Depun mărturie că El este marele unificator.
Noi suntem prietenii Săi
În luna decembrie a anului 1832, cum „manifestările tulburărilor printre națiuni” deveneau „mai vizibile” decât oricând de la organizarea Bisericii, conducătorii sfinților din zilele din urmă s-au adunat în Kirtland, Ohio, pentru a desfășura o conferință. Ei s-au rugat „Domnului individual și cu glas tare, pentru a [le] revela voia Sa”. Ca mulțumire pentru rugăciunile acestor membri credincioși în vremuri de mare tulburare, Domnul i-a alinat, adresându-Se sfinților de trei ori cu două cuvinte puternice: „prietenii Mei”.
Isus Hristos îi numește, de mult timp, pe ucenicii Săi credincioși prietenii Săi. De paisprezece ori în Doctrină și legăminte, Salvatorul folosește termenul prieten pentru a defini o relație sacră și prețuită. Nu vorbesc despre cuvântul prieten așa cum îl definește lumea – în funcție de numărul de urmăritori de pe rețelele de socializare sau numărul de like-uri. Acesta nu poate fi reprezentat printr-un hashtag sau un număr de urmăritori pe platformele Instagram sau X.
Admit că, în adolescență, aveam oroare de conversațiile în care auzeam acele cuvinte supărătoare, cum ar fi „Putem să fim doar prieteni?” sau „Haide să rămânem în zona prieteniei!”. Nicăieri în scrierile sfinte nu-L auzim spunând: „Voi sunteți doar prietenii Mei”. Dimpotrivă, El ne-a învățat că: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”. Și „voi sunteți aceia pe care Tatăl Meu Mi i-a dat; voi sunteți prietenii Mei”.
Atitudinea este clară: Salvatorul ne cunoaște pe fiecare dintre noi și veghează asupra noastră. Această veghere nu este minoră sau neînsemnată. Ci este înălțătoare spiritual, înnobilatoare și eternă. Eu văd declarația Salvatorului, „Voi sunteți prietenii Mei”, ca pe o chemare clară de a clădi relații mai nobile și mai sfinte între toți copiii lui Dumnezeu „pentru ca [noi] să putem să fim [una]”. Facem acest lucru când ne străduim să lucrăm împreună căutând ocazii de a fi uniți și de a avea, cu toții, un sentiment de apartenență.
Noi suntem una în El
Salvatorul a demonstrat minunat acest lucru în chemarea Sa: „Vino și urmează-Mă”. El a folosit darurile și însușirile individuale ale unui grup divers de ucenici pentru a-i chema să fie apostolii Săi. El a chemat pescari, zeloți, frați cunoscuți pentru personalitățile lor puternice și chiar un vameș. Credința lor în Salvator și dorința lor de a se apropia spiritual de El i-au unit. Ei s-au uitat la El, L-au văzut pe Dumnezeu prin El și „îndată, ei au lăsat mrejele și au mers după El”.
Eu am văzut, la rândul meu, cum clădirea de relații mai nobile și mai sfinte ne aduce împreună făcându-ne să fim una. Soția mea, Jennifer, și cu mine am fost binecuvântați să ne creștem cei cinci copii în orașul New York. Acolo, în acea metropolă aglomerată, am stabilit multe relații prețioase și sacre cu vecini, prieteni de la școală, asociați în afaceri, conducători din mai multe credințe și surori și frați sfinți.
În luna mai a anului 2020, când lumea se lupta cu răspândirea unei pandemii globale, m-am întâlnit online cu membrii Comisiei conducătorilor religioși din orașul New York, într-o adunare convocată pe neașteptate. Nu a existat o ordine de zi. Nu au fost invitați speciali. Doar o invitație de a lucra împreună și a discuta încercările cu care ne confruntam toți, în calitate de conducători religioși. Centers for Disease Control tocmai raportase că orașul nostru era epicentrul pandemiei COVID-19 în Statele Unite. Aceasta însemna că nu ne mai puteam aduna în persoană. Nu ne mai puteam întâlni față în față.
Pentru acești conducători religioși, suprimarea păstoririi personale, adunării congregației și preaslăvirii săptămânale era o pierdere considerabilă. În cadrul micului nostru grup – care includea un cardinal, un reverend, un rabin, un imam, un pastor, un monsenior și un vârstnic – ne-am ascultat, ne-am consolat și sprijinit unul pe altul. În loc să ne concentrăm asupra diferențelor dintre noi, am înțeles ce aveam în comun. Am vorbit despre posibilități și, apoi, despre probabilități. Ne-am unit și am răspuns la întrebări despre credință și despre viitor. Și, apoi, ne-am rugat. O, cum ne-am rugat!
În acest oraș foarte divers, cu multe culturi complexe care, uneori, intră în conflict, am văzut diferențele dispărând când am lucrat împreună ca prieteni, într-un singur glas, cu un singur scop și într-o rugăciune comună.
Nu ne mai uitam unul la altul de pe poziții diferite, ci ne uitam spre cer unul alături de altul. Am părăsit fiecare adunare care a urmat mai uniți și mai pregătiți să ne suflecăm mânecile și să trecem la treabă. Colaborarea care a rezultat și slujirea oferită miilor de locuitori ai orașului New York m-au învățat că, într-o lume care încurajează dezbinarea, distanțarea și neimplicarea, există întotdeauna mult mai multe lucruri care ne unesc decât lucruri care ne dezbină. Salvatorul a implorat: „Fiți [una]; și dacă nu sunteți [una], nu sunteți ai Mei”.
Frați și surori, trebuie să încetăm să căutăm motive care ne dezbină și, în schimb, să căutăm ocazii de a „[fi una]”. El ne-a binecuvântat cu daruri și însușiri unice care ne invită să învățăm unul de la altul și să ne dezvoltăm individual. Le-am spus deseori studenților mei de la universitate că dacă eu fac ceea ce fac ei și ei fac ceea ce fac eu, nu avem nevoie unii de alții. Dar, pentru că ei nu fac ceea ce fac eu și eu nu fac ceea ce fac ei, avem nevoie unii de alții. Și această nevoie ne aduce împreună. A dezbina și a cuceri reprezintă planul dușmanului de a distruge prietenii, familii și credința. Salvatorul este Cel care unește.
Noi Îi aparținem
Una dintre binecuvântările promise al faptului de a „[fi una]” este un sentiment puternic de apartenență. Vârstnicul Quentin L. Cook ne-a învățat: „Esența apartenenței cu adevărat constă în a fi una cu Hristos”.
Cu ocazia unei vizite recente pe care am făcut-o împreună cu familia mea în țara vest-africană Ghana, mi-a plăcut mult un obicei local. Când ajungeam la o casă de întruniri sau un cămin, eram întâmpinați cu cuvintele „Sunteți bineveniți”. Când mâncarea era servită, gazda noastră anunța: „Sunteți invitați”. Aceste cuvinte simple erau exprimate cu scop și intenționat. Sunteți bineveniți. Sunteți invitați.
Noi punem declarații sacre asemănătoare pe ușile caselor noastre de întruniri. Dar semnul Vizitatorii sunt bineveniți nu este suficient. Îi întâmpinăm noi cu căldură pe toți cei care ne trec pragul? Dragi frați și surori, nu este de ajuns doar să stăm în bănci. Trebuie să dăm ascultare chemării Salvatorului de a clădi relații mai nobile și mai sfinte cu toți copiii lui Dumnezeu. Trebuie să trăim potrivit credinței noastre! Tatăl meu mi-a adus deseori aminte că faptul de sta, pur și simplu, în băncile casei de întruniri duminica nu face din mine un bun creștin cum nici faptul de a dormi în garaj nu mă face să fiu mașină.
Noi trebuie să ne trăim viața astfel, încât lumea să nu ne vadă pe noi, ci să-L vadă pe El prin noi. Acest lucru nu se întâmplă doar duminica. Se întâmplă la băcănie, la benzinărie, la ședința de la școală, la adunările din cartier – în toate locurile în care membri botezați și nebotezați ai familiei noastre de copii ai lui Dumnezeu lucrează și trăiesc.
Eu preaslăvesc duminica pentru a-mi aduce aminte că avem nevoie unul de altul și, împreună, avem nevoie de El. Darurile și talentele noastre unice care ne diferențiază într-o lume laică ne unesc într-un spațiu sacru. Salvatorul ne-a chemat să ne ajutăm, să ne înălțăm spiritual și să ne edificăm unul pe altul. Aceasta a făcut El când a vindecat-o pe femeia cu o scurgere de sânge, l-a curățat pe leprosul care a implorat mila Lui, l-a sfătuit pe tânărul prinț care a întrebat ce mai putea face, l-a iubit pe Nicodim care știa ce trebuia să facă, dar s-a clătinat în credința sa, și a stat cu femeia de la fântână, ceea ce nu era potrivit obiceiului din zilele Sale, dar căreia i-a declarat misiunea Sa mesianică. Aceste lucruri sunt Biserica pentru mine – un loc în care ne adunăm și ne recuperăm, ne tămăduim și ne redobândim concentrarea. Așa cum ne-a învățat președintele Russell M. Nelson, „năvodul Evangheliei este cel mai mare năvod din lume. Dumnezeu i-a invitat pe toți să vină la El… Este loc pentru toată lumea”.
Este posibil ca unii dintre dumneavoastră să fi avut experiențe care să vă facă să simțiți că nu aparțineți. Mesajul Salvatorului pentru dumneavoastră și pentru mine este același: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. Evanghelia lui Isus Hristos este locul perfect pentru noi. Venirea la Biserică ne oferă speranța unui viitor mai bun, promisiunea că nu suntem singuri și o familie a Bisericii care are nevoie de noi tot atât de mult cât avem noi de ea. Vârstnicul D. Todd Christofferson afirmă: „Să fim una cu Tatăl, cu Fiul și cu Spiritul Sfânt este, fără îndoială, nivelul suprem în ce privește apartenența”. Tuturor celor care v-ați îndepărtat și căutați o ocazie de a vă întoarce, vă ofer un adevăr etern și o invitație: aparțineți. Veniți înapoi. Este timpul.
Într-o lume gâlcevitoare și dezbinată, eu depun mărturie că Salvatorul Isus Hristos este marele unificator. Permiteți-mi să invit pe fiecare dintre noi să fie demn de invitația Salvatorului de a „[fi una]” și să declare cu mult curaj, așa cum a făcut El: „Voi sunteți prietenii Mei”. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.