Preţul puterii preoţiei
Preşedintele Russell M. Nelson
preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli
Suntem dornici să ne rugăm, să postim, să studiem, să căutăm, să preaslăvim şi să slujim ca bărbaţi ai lui Dumnezeu, astfel încât să putem avea puterea preoţiei?
În urmă cu şase luni, în cadrul conferinţei generale din luna octombrie a anului 2015, le-am vorbit surorilor din cadrul Bisericii despre rolul divin pe care-l au în calitate de femei ale lui Dumnezeu. Acum, doresc să vă vorbesc dumneavoastră, fraţilor, despre rolul divin pe care-l aveţi în calitate de bărbaţi ai lui Dumnezeu. Când călătoresc în lume, mă minunez de tăria şi de bunătatea pură a bărbaţilor şi băieţilor din cadrul acestei Biserici. Este pur şi simplu imposibil să numărăm câte inimi aţi vindecat şi câte vieţi aţi înălţat spiritual. Vă mulţumesc!
În mesajul meu din cadrul ultimei conferinţe, am vorbit despre experienţa devastatoare pe care am trăit-o cu mulţi ani în urmă, pe când eram chirurg cardiovascular, când nu am putut să salvez vieţile celor două surori mici. Având permisiunea tatălui, doresc să spun mai multe despre acea familie.
O malformaţie congenitală a inimii a afectat trei dintre copiii lui Ruth şi Jimmy Hatfield. Primul lor fiu, Jimmy jr., a murit fără un diagnostic definitiv. Implicarea mea în această situaţie a început când părinţii căutau ajutor pentru cele două fiice ale lor, Laural Ann şi sora ei mai mică, Gay Lynn. Mi s-a frânt inima când ambele fete au murit după operaţii.1 Din cauza acestor evenimente, Ruth şi Jimmy au fost zdruncinaţi din punct de vedere spiritual.
În timp, am aflat că ei au avut resentimente faţă de mine şi de Biserică. Timp de aproape şase decenii, am fost afectat de această situaţie şi am suferit pentru soţii Hatfield. Am încercat de mai multe ori să reiau legătura cu ei, însă fără succes.
Apoi, într-o seară din luna mai a anului trecut, am fost trezit de acele două fetiţe aflate de partea cealaltă a vălului. Deşi nu le-am auzit şi nici nu le-am văzut cu simţurile mele fizice, le-am simţit prezenţa. Spiritual, le-am auzit rugăminţile. Mesajul lor a fost scurt şi clar: „Frate Nelson, nu suntem pecetluite cu nimeni! Ne poţi ajuta?”. La scurt timp după aceea, am aflat că mama lor murise, însă tatăl şi fratele lor mai tânăr erau încă în viaţă.
Încurajat de rugăminţile lui Laural Ann şi Gay Lynn, am încercat din nou să-l contactez pe tatăl lor, despre care aflasem că locuia împreună cu fiul său, Shawn. De data aceasta, au fost dornici să ne întâlnim.
În luna iunie, am îngenucheat propriu-zis în faţa lui Jimmy, el fiind în vârstă de 88 de ani, şi am avut o discuţie deschisă şi sinceră cu el. I-am vorbit despre rugăminţile fiicelor sale şi i-am spus că aş fi fost onorat să înfăptuiesc rânduielile de pecetluire pentru familia lui. I-am explicat, de asemenea, că acest lucru necesita timp şi mult efort din partea lui şi a lui Shawn pentru a fi pregătiţi şi demni să intre în templu, deoarece niciunul dintre ei nu-şi primise înzestrarea.
Spiritul Domnului a fost foarte puternic de-a lungul întâlnirii. Şi, când Jimmy şi Shawn mi-au acceptat oferta, am fost copleşit de bucurie! Ei au lucrat cu sârguinţă alături de preşedintele lor de ţăruş, de episcopul lor, de învăţătorii lor de acasă şi de conducătorul muncii misionare din episcopia lor, precum şi de misionarii tineri şi de un cuplu de misionari seniori. Şi, apoi, nu cu mult timp în urmă, în Templul Payson Utah, am avut marele privilegiu de a o pecetlui pe Ruth cu Jimmy şi de a-i pecetlui cu ei pe cei patru copii ai lor. Wendy şi cu mine am plâns în timp ce trăiam acea experienţă sublimă. Multe inimi au fost vindecate în acea zi!
Cugetând la acea experienţă, m-am minunat de Jimmy şi Shawn şi de ceea ce au fost dornici să facă. Pentru mine, ei au devenit eroi. Dacă mi s-ar putea îndeplini o dorinţă, aceea ar fi ca fiecare bărbat şi tânăr băiat din această Biserică să dea dovadă de curajul, tăria şi umilinţa acestui tată şi acestui fiu. Ei au fost dornici să ierte şi să treacă peste răni şi obiceiuri din trecut. Au fost dornici să accepte îndrumarea conducătorilor preoţiei, astfel încât ispăşirea lui Isus Hristos să-i poată purifica şi întări. Fiecare a fost dornic să devină un bărbat care poartă, în mod demn, preoţia „după cel mai sfânt ordin al lui Dumnezeu”2.
A purta înseamnă a putea ţine greutatea lucrului pe care-l deţii. Este o încredere sacră să deţii preoţia, care este cea mai mare putere şi autoritate a lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la aceasta: preoţia care ne-a fost conferită este exact aceeaşi putere şi autoritate prin care Dumnezeu a creat această lume şi altele fără număr, prin care guvernează cerurile şi pământul şi prin care îi exaltează pe copiii Săi supuşi.3
Nu cu mult timp în urmă, Wendy şi cu mine ne aflam într-o adunare în care organistul era aşezat şi pregătit să cânte imnul de deschidere. Ochii îi erau pe partitură şi degetele îi erau pe clape. A început apăsând clapele, însă nu se auzea nimic. I-am şoptit lui Wendy: „Nu are curent electric”. M-am gândit că ceva oprea orga să primească acel curent electric necesar.
Ei bine, dragi fraţi, în acelaşi fel, mi-e teamă că sunt mult prea mulţi bărbaţi cărora li s-a dat autoritatea preoţiei, dar cărora le lipseşte puterea preoţiei, deoarece alimentarea cu acel curent necesar a fost oprită de păcate precum lenevia, necinstea, mândria, imoralitatea sau preocuparea peste măsură cu lucruri lumeşti.
Mi-e teamă că sunt prea mulţi purtători ai preoţiei care au făcut prea puţin sau nimic pentru a-şi dezvolta abilitatea de a accesa puterile cerului. Îmi fac griji pentru toţi cei care nu sunt puri în gândurile, sentimentele sau faptele lor sau care îşi înjosesc soţia sau copiii, blocându-şi, astfel, abilitatea de a primi puterea preoţiei.
Mi-e teamă că prea mulţi au renunţat, din nefericire, la libertatea lor de a alege în faţa duşmanului şi, prin conduita lor, spun: „Îmi pasă mai mult de faptul de a-mi satisface propriile dorinţe decât de faptul de a purta puterea Salvatorului de a-i binecuvânta pe alţii”.
Mi-e teamă, dragi fraţi, că unii dintre noi s-ar putea trezi într-o zi dându-şi seama ce este, cu adevărat, puterea în preoţie şi simţind un regret profund că au petrecut prea mult timp căutând să aibă putere asupra altora sau putere la locul de muncă în loc să înveţe să exercite, pe deplin, puterea lui Dumnezeu.4 Preşedintele George Albert Smith ne-a învăţat că „nu suntem aici să irosim orele acestei vieţi şi, apoi, să trecem într-o sferă a exaltării; ci, suntem aici pentru a deveni demni, zi după zi, de poziţiile pe care Tatăl nostru doreşte să le ocupăm după această viaţă”5.
De ce şi-ar irosi vreun bărbat zilele mulţumindu-se cu ciorba lui Esau6 când i s-a oferit posibilitatea de a primi toate binecuvântările promise lui Avraam?7
Vă îndemn să trăiţi de îndată conform privilegiilor pe care le aveţi în calitate de purtători ai preoţiei. În curând, doar acei bărbaţi care şi-au luat preoţia în serios căutând, cu sârguinţă, să fie învăţaţi de Domnul Însuşi, vor putea să binecuvânteze, să îndrume, să protejeze, să întărească şi să vindece pe alţii. Doar bărbatul care a plătit preţul pentru puterea preoţiei va putea să înfăptuiască miracole pentru cei pe care-i iubeşte şi-şi va putea proteja căsnicia şi familia, acum şi de-a lungul eternităţii.
Care este preţul pentru a dezvolta o asemenea putere în preoţie? Petru, apostolul Salvatorului cu cea mai mare vechime în acest oficiu, – acelaşi Petru care, împreună cu Iacov şi Ioan, le-a conferit Preoţia lui Melhisedec lui Joseph Smith şi lui Oliver Cowdery8 – a spus ce calităţi ar trebui să căutăm pentru a ne „[face părtaşi] firii dumnezeieşti”9.
El a numit credinţa, virtutea, cunoaşterea, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, caritatea şi sârguinţa.10 Şi nu uitaţi umilinţa!11 Aşadar, vă întreb, cum ar putea membrii familiei, prietenii şi colegii noştri de muncă să spună că ne descurcăm, dumneavoastră şi cu mine, în dezvoltarea acestor daruri spirituale şi a altora?12 Cu cât aceste atribute sunt mai dezvoltate, cu atât mai mare va fi puterea preoţiei pe care o deţinem.
În ce alt mod ne putem spori puterea în preoţie? Trebuie să ne rugăm din inimă. Vorbirea politicoasă despre activităţile trecute şi despre cele viitoare şi încheierea cu solicitarea unor binecuvântări nu reprezintă tipul de comunicare cu Dumnezeu care ne aduce putere trainică. Sunteţi dornici să vă rugaţi să ştiţi cum să vă rugaţi pentru mai multă putere? Domnul vă va învăţa.
Sunteţi dornici să cercetaţi scripturile şi să vă ospătaţi din cuvintele lui Hristos13 – să studiaţi cu seriozitate pentru a putea avea mai multă putere? Dacă doriţi să vedeţi cum i se topeşte inima soţiei dumneavoastră, fie ca ea să vă găsească studiind pe Internet doctrina lui Hristos14 sau citindu-vă scripturile!
Sunteţi dornici să preaslăviţi, cu regularitate, în templu? Domnului Îi place să predea învăţăturile Sale în casa Lui sfântă. Imaginaţi-vă cât de mulţumit ar fi dacă L-aţi ruga să vă înveţe despre cheile, autoritatea şi puterea preoţiei când primiţi, în templul sfânt, rânduielile Preoţiei lui Melhisedec.15 Imaginaţi-vă creşterea în puterea preoţiei de care aţi putea avea parte.
Sunteţi dornici să urmaţi exemplul privind slujirea altora oferit de preşedintele Thomas S. Monson? Decenii întregi, dânsul a ales să meargă pe drumul lung care duce acasă urmând îndemnurile Spiritului de a sosi în pragul uşii cuiva şi, apoi, să audă cuvinte precum „Cum aţi ştiut că este comemorarea decesului fiicei noastre?” sau „Cum aţi ştiut că este ziua mea de naştere?”. Şi, dacă doriţi, într-adevăr, mai multă putere în preoţie, vă veţi preţui soţia şi veţi avea grijă de ea îmbrăţişând-o şi acceptând sfatul ei.
Acum, dacă toate acestea vă sună exagerat, vă rog să vă gândiţi cât de diferită ar fi relaţia noastră cu soţia, copiii şi colegii noştri de la muncă dacă am fi la fel de preocupaţi cu privire la dobândirea puterii în preoţie precum suntem cu privire la faptul de a avansa la locul de muncă sau de a ne creşte suma din contul bancar. Dacă ne vom prezenta, cu umilinţă, înaintea Domnului şi Îi vom cere să ne înveţe, El ne va arăta cum să ne sporim accesul la puterea Sa.
În aceste zile din urmă, ştim că vor fi cutremure în diferite locuri.16 Poate că unul dintre acele locuri va fi chiar la noi acasă, unde ar putea avea loc „cutremure” emoţionale, financiare sau spirituale. Puterea preoţiei poate linişti mările şi faliile pământului. Puterea preoţiei poate linişti, de asemenea, mintea şi vindeca inimile frânte ale celor pe care îi iubim.
Suntem dornici să ne rugăm, să postim, să studiem, să căutăm, să preaslăvim şi să slujim ca bărbaţi ai lui Dumnezeu, astfel încât să avem acel fel de putere a preoţiei? Pentru că două fetiţe au fost atât de dornice să fie pecetluite cu familia lor, tatăl şi fratele lor au fost dornici să plătească preţul pentru a purta sfânta Preoţie a lui Melhisedec.
Dragii mei fraţi, ni s-a încredinţat ceva sacru – autoritatea lui Dumnezeu de a-i binecuvânta pe alţii. Fie ca noi să fim bărbaţii care Dumnezeu ne-a prerânduit să fim – pregătiţi să purtăm preoţia lui Dumnezeu dând dovadă de curaj, dornici să plătim orice preţ este necesar pentru a ne mări puterea în preoţie. Cu acea putere, putem ajuta la pregătirea lumii pentru a Doua Venire a Salvatorului nostru, Isus Hristos. Aceasta este Biserica Sa, condusă astăzi de profetul Său, preşedintele Thomas S. Monson, pe care-l iubesc şi-l susţin. Depun mărturie despre aceste lucruri în numele lui Isus Hristos, amin.