Fii umil
Vârstnicul Steven E. Snow
din Cei Şaptezeci
Umilinţa ne face să fim părinţi, fiice şi fii, soţii şi soţi, vecini şi prieteni mai buni.
În Biserică, suntem binecuvântaţi să avem o colecţie de imnuri care ne ajută să preaslăvim prin cântec. În cadrul adunărilor Bisericii, „imnurile invită Spiritul Domnului, creează un sentiment de pioşenie, unesc membrii şi ne oferă un mijloc de a-L preaslăvi pe Domnul. Unele dintre cele mai importante predici sunt propovăduite prin imnuri”1.
La doar câteva luni după ce Biserica a fost organizată, profetul Joseph Smith a primit o revelaţie pentru soţia lui, Emma. Domnul a îndrumat-o: „Să faci o selecţie a imnurilor sacre, aşa după cum ţi se va da, ceea ce este plăcut pentru Mine, pentru a fi folosite în Biserica Mea”2.
Emma Smith a pus laolaltă o colecţie de imnuri publicată prima dată în cartea de imnuri care a apărut în Kirtland, în anul 1836.3 În această carte mică şi subţire, erau incluse doar 90 de cântece. Multe dintre ele erau imnuri ale unor biserici protestante. Cel puţin douăzeci şi şase dintre ele au fost scrise de William W. Phelps care, ulterior, a pregătit şi a ajutat la tipărirea cărţii de imnuri. Au fost scrise doar versurile, fără note muzicale. Această carte de imnuri simplă şi mică s-a dovedit a fi o mare binecuvântare pentru primii membri ai Bisericii.
Ultima ediţie a cărţii noastre de imnuri în limba engleză a fost publicată în anul 1985. Multe dintre imnurile alese de Emma cu mulţi ani în urmă sunt încă incluse în cartea noastră de imnuri, precum „Trăieşte-al meu Mântuitor” şi „Ce trainică temelie”.4
Unul dintre cântecele noi din cartea de imnuri din anul 1985 este „Fii umil”5. Acest imn liniştitor a fost scris de Grietje Terburg Rowley, care a decedat anul trecut. Dânsa s-a alăturat Bisericii în anul 1950, în Hawaii, unde preda la şcoală. Sora Rowley a slujit în cadrul Comitetului General pentru Muzică şi a ajutat la adaptarea imnurilor în mai multe limbi. Textul ei pentru imnul „Fii umil” avea la bază două versete din scripturi: Doctrină şi legăminte 112:10 şi Eter 12:27. În versetul din Eter, se spune: „Şi dacă oamenii vin la Mine, Eu le voi arăta slăbiciunea lor. Eu le dau oamenilor slăbiciune pentru ca ei să fie umili… căci dacă ei se umilesc în faţa Mea şi au credinţă în Mine, atunci Eu voi face ca lucrurile slabe să devină puternice pentru ei”.
Asemenea tuturor imnurilor Bisericii, „Fii umil” ne învaţă adevăruri pure şi simple. Ne învaţă că, dacă suntem umili, rugăciunile noastre îşi primesc răspunsul; ne bucurăm de o minte liniştită; slujim mai eficient în chemările noastre; şi, dacă rămânem credincioşi, ne vom întoarce, în cele din urmă, în prezenţa Tatălui nostru Ceresc.
Salvatorul i-a învăţat pe ucenicii Săi că ei trebuie să fie umili asemenea unui copilaş pentru a putea intra în împărăţia cerului.6 Când ne creştem copiii, trebuie să-i ajutăm să rămână umili pe măsură ce cresc şi devin adulţi. Nu facem acest lucru încălcându-le voinţa prin lispa noastră de bunătate sau fiind prea duri în modul în care-i învăţăm. Prin întărirea încrederii în sine şi respectului de sine, trebuie să îi învăţăm calităţi precum altruismul, bunătatea, supunerea, lipsa mândriei, politeţea şi modestia. Trebuie să îi învăţăm să se bucure pentru succesele fraţilor, surorilor şi prietenilor. Preşedintele Howard W. Hunter ne-a învăţat că „preocuparea noastră sinceră trebuie să fie pentru succesele altora”7. Dacă nu, copiii noştri pot deveni obsedaţi de auto-promovare, de a face lucrurile mai bine decât alţii şi de faptul de a fi geloşi şi invidioşi din cauza reuşitelor colegilor. Sunt recunoscător pentru mama, care, atunci când a văzut că deveneam un băiat prea mândru, mi-a spus: „Fiule, puţină umilinţă, acum, te-ar ajuta foarte mult”.
Dar, umilinţa nu este ceva ce trebuie să fie predată doar copiilor. Cu toţii trebuie să ne străduim să fim mai umili. Umilinţa este necesară pentru a dobândi binecuvântările Evangheliei. Umilinţa ne permite să avem inima frântă când păcătuim sau facem greşeli şi face posibil să ne putem pocăi. Umilinţa ne face să fim părinţi, fiice şi fii, soţii şi soţi, vecini şi prieteni mai buni.
Pe de altă parte, mândria inutilă poate deteriora relaţiile de familie, distruge căsnicii şi prietenii. Este foarte important să vă amintiţi de umilinţă când simţiţi că cearta stă să izbucnească în căminul dumneavoastră. Gândiţi-vă la tristeţea pe care o puteţi evita umilindu-vă spunând, „Îmi pare rău”; „A fost o nechibzuinţă din partea mea”; „Ce ai dori să faci?”; „Nu m-am gândit deloc”; sau „Sunt foarte mândru de tine”. Dacă aceste fraze scurte ar fi folosite cu umilinţă, ar fi mai puţine certuri şi mai multă pace în căminele noastre.
Pur şi simplu, trăirea vieţii poate fi şi este adesea o experienţă care ne face umili. Accidentele şi bolile, decesul celor dragi, problemele în relaţii, chiar şi greutăţile financiare ne pot face să îngenunchem. Indiferent dacă aceste experienţe dificile apar nu din vina noastră sau din cauza unor hotărâri greşite şi a unei judecăţi nechibzuite, toate aceste încercări ne fac umili. Dacă alegem să fim receptivi la Spirit şi rămânem umili şi docili, rugăciunile noastre devin mai sincere şi credinţa şi mărturia vor creşte în timp ce biruim suferinţele existenţei muritoare. Fiecare dintre noi aşteaptă cu nerăbdare exaltarea, însă, înainte ca aceasta să aibă loc, trebuie să trecem prin „valea umilinţei”8.
Cu mulţi ani în urmă, Eric, fiul nostru în vârstă de 15 ani, a suferit un traumatism cranian grav. Faptul de a-l vedea în comă mai mult de o săptămână ne-a frânt inima. Medicii ne-au spus că nu erau siguri cu privire la ce urma să se întâmple. În mod evident, am fost foarte fericiţi când a început să-şi recapete conştiinţa. Am crezut că de-atunci încolo totul avea să fie bine, dar ne-am înşelat.
Când s-a trezit, nu putea să meargă, să vorbească sau să mănânce singur. Cel mai cumplit lucru era acela că el nu mai avea memorie de scurtă durată. El îşi putea aminti aproape tot ce s-a petrecut înainte de accident, însă nu putea să-şi amintească evenimentele de după, nici măcar lucruri care s-au întâmplat cu doar câteva minute înainte.
O perioadă, am fost îngrijoraţi că vom avea un fiu blocat în mintea unui băiat în vârstă de 15 ani. Pentru fiul nostru, lucrurile s-au desfăşurat atât de normal înainte de accident. Era sportiv, popular şi era foarte bun la învăţătură. Înainte, viitorul lui părea strălucit; acum, eram îngrijoraţi că nu va avea parte de cine ştie ce viitor, cel puţin nu de unul pe care să şi-l poată aminti. Acum, se chinuia să deprindă din nou abilităţi de bază. Această perioadă l-a făcut să fie foarte umil. Această perioadă i-a făcut şi pe părinţii săi să fie foarte umili.
Sincer, ne-am întrebat cum de s-a putut întâmpla un lucru ca acesta. Întotdeauna ne-am străduit să facem ceea ce este bine. Viaţa trăită potrivit Evangheliei a fost o prioritate importantă a familiei noastre. Nu puteam înţelege cum de ni s-a putut întâmpla ceva atât de dureros. Am îngenuncheat în rugăciune când am aflat că reabilitarea lui putea dura luni sau chiar ani. Cu toate acestea, ne-a fost mai greu când ne-am dat seama, în mod treptat, că el nu mai avea să fie aşa cum fusese înainte.
În acest timp, am plâns foarte mult şi rugăciunile noastre au devenit mai sincere şi mai profunde. Prin ochii umilinţei, am început să vedem, în mod treptat, miracolele mici, de care avea parte fiul nostru în timpul acestei perioade dureroase. A început să facă, în mod treptat, progrese. Atitudinea şi perspectiva lui erau foarte pozitive.
Astăzi, fiul nostru, Eric, este căsătorit cu o parteneră minunată şi au cinci copii frumoşi. El este un bun educator şi îşi aduce contribuţia, atât în comunitate, cât şi în Biserică. Şi mai important, el continuă să trăiască în acelaşi spirit de umilinţă pe care l-a dobândit cu mult timp în urmă.
Dar, cum ar fi dacă am putea fi umili înainte să trecem prin „valea umilinţei”? Alma ne-a învăţat:
„Binecuvântaţi sunt aceia care se umilesc ei înşişi fără să fie forţaţi să fie umili”.
„Da, [ei sunt] mult mai [binecuvântaţi] decât aceia care sunt forţaţi să fie umili”.9
Sunt recunoscător pentru profeţii care ne-au învăţat despre valoarea acestui atribut important. Spencer W. Kimball, al doisprezecelea preşedinte al Bisericii, a spus: „Cum devine cineva umil? Părerea mea este că ar trebui să ni se amintească în mod constant că depindem de cineva. De cine depindem? De Domnul. Cum să ne amintim lucrul acesta? Prin rugăciune sinceră, constantă de preaslăvire şi de recunoştinţă”10.
Nu ar trebui să ne surprindă că imnul preferat al preşedintelui Kimball era „De Tine am nevoie”.11 Vârstnicul Dallin H. Oaks a spus că acesta a fost cel mai cântat imn de deschidere de către autorităţile generale, în templu, în primii săi ani de slujire în cadrul Cvorumului celor Doisprezece. Dânsul a spus: „Imaginaţi-vă impactul spiritual al unui grup mic de slujitori ai Domnului intonând acel imn înainte să se roage pentru îndrumarea Sa în îndeplinirea acelor responsabilităţi importante.”12
Depun mărturie despre importanţa umilinţei în vieţile noastre. Sunt recunoscător, persoanelor, precum sora Grietje Rowley, care au scris cuvinte inspirate şi au compus muzică inspirată, care ne ajută să învăţăm doctrina Evangheliei lui Isus Hristos, în care este inclusă umilinţa. Sunt recunoscător că avem o moştenire de imnuri care ne ajută să preaslăvim prin cântec şi sunt recunoscător pentru umilinţă. Mă rog ca noi, toţi, să ne străduim să fim umili în viaţa noastră, pentru a putea deveni părinţi mai buni, fiice şi fii mai buni şi ucenici mai buni ai Salvatorului. În numele lui Isus Hristos, amin.