Ei ne-au vorbit
Să facem din conferinţă o parte din viaţa noastră
Gândiţi-vă să folosiţi unele dintre aceste activităţi şi întrebări ca punct de pornire pentru discuţii în familie sau cugetări personale.
Pentru copii
-
Pagina 86: Preşedintele Thomas S. Monson a vorbit despre o scenă din Alice în ţara minunilor pentru a ne arăta care este importanţa deciziilor. Dânsul ne-a încurajat să alegem ce e drept chiar dacă este calea mai dificilă. Discutaţi în cadrul familiei despre deciziile dificile pe care le aveţi de luat. Ce puteţi să faceţi pentru a vă ajuta unul pe altul să alegeţi ce e drept? Puteţi să desenaţi un scut ACD, să vă scrieţi ideile pe el şi să-l folosiţi în cadrul unei activităţi. Şi, apoi, să-l agăţaţi într-un loc în care va fi văzut des de membrii familiei dumneavoastră.
-
Pagina 101: Preşdintele Dieter F. Uchtdorf, al doilea consilier în Prima Preşedinţie, a vorbit despre un oraş din Germania care a fost distrus în război dar, după aceea, a fost reconstruit şi făcut să fie frumos din nou. Preşedintele Uchtdorf ne-a învăţat că, atunci când ne simţim distruşi, Salvatorul şi Tatăl Ceresc ne pot vindeca. Ce exemple de lucruri care erau distruse şi care au devenit frumoase şi puternice din nou au văzut membrii familiei dumneavoastră? Puteţi să vă împărtăşiţi mărturia despre ispăşirea lui Isus Hristos copiilor dumneavoastră.
-
Pagina 53: Vârstnicul Mervyn B. Arnold, din Cei Şaptezeci, ne-a încurajat să „mergem să salvăm” ajutând membrii mai puţin activi sau prietenii noştri care nu sunt membri. Împreună cu membrii familiei dumneavoastră, gândiţi-vă cum puteţi să-i ajutaţi pe cei care nu au mai venit la Biserică de ceva timp sau pe cei care nu sunt membri. Ce puteţi face pentru a împărtăşi altora Evanghelia lui Isus Hristos? Gândiţi-vă la un mod distractiv de a crea un plan de muncă misionară al familiei care să cuprindă ţeluri simple şi realiste.
-
Pagina 13: Sora Linda K. Burton, preşedinta generală a Societăţii de Alinare, ne-a invitat să ne rugăm pentru a şti cum putem să ajutăm refugiaţii din comunitatea noastră. Împreună cu membrii familiei dumneavoastră, vizitaţi IWasaStranger.lds.org şi vizionaţi prezentarea video numită „I Was A Stranger: Love One Another” (Am fost străin: iubiţi-vă unul pe altul). Care sunt câteva dintre lucrurile pe care membrii familiei dumneavoastră le pot face pentru a le sluji vecinilor aflaţi în nevoie?
Pentru tineri
-
Pagina 86: Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Evenimente mărunte pot avea o influenţă majoră asupra istoriei, iar acest lucru este valabil şi în cazul vieţii omului”. Dânsul a mai spus: „Această cale pe care o urmăm în această viaţă ne duce la destinaţia noastră din viaţa viitoare”. Gândiţi-vă la deciziile majore pe care urmează să le luaţi în viaţă. Imaginaţi-vă consecinţele acelor alegeri şi scrieţi o listă cu gândurile şi ideile care vă vin în minte.
-
Pagina 46: Vârstnicul Ronald A. Rasband, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Restaurarea Evangheliei a început cu un tânăr, Joseph Smith, care a adresat o întrebare”. Vârstnicul Rasband a spus că întrebările arată dorinţa de a învăţa, de a adăuga adevăr la mărturiile noastre şi de a „[înainta] cu fermitate în Hristos” (2 Nefi 31:20). În rugăciune, adresaţi întrebările voastre lui Dumnezeu, cercetaţi scripturile şi cuvântările de la Conferinţa Generală şi ascultaţi şi priviţi cu atenţie pentru a primi răspunsuri.
-
Pagina 10: V-aţi simţit vreodată singur sau v-a fost vreodată teamă? Sora Neill F. Marriott, a doua consilieră în Preşedinţia generală a Tinerelor Fete, ne-a povestit ce s-a întâmplat chiar înainte de nunta dânsei. Era departe de casă şi urma să locuiască la o rudă a viitorului soţ pe care nu o întâlnise niciodată. Când a ajuns la casa persoanei respective, sora Marriott a spus: „Uşa s-a deschis… iar mătuşa Carol, fără să spună vreun cuvânt, şi-a întins braţele şi m-a îmbrăţişat”. Acel gest a făcut ca temerile dânsei să dispară. „Dragostea înseamnă să faci loc în viaţa ta pentru altcineva”, a spus dânsa. Există cineva pentru care puteţi face loc în viaţa dumneavoastră?
-
Pagina 70: Fratele Stephen W. Owen, preşedintele general al Tinerilor Băieţi, ne-a învăţat că noi toţi suntem şi conducători, şi ucenici. Dânsul a împărtăşit o experienţă pe care a avut-o atunci când s-a întâlnit cu un grup de tineri băieţi care se susţineau şi se încurajau unul pe altul în cvorumurile din care făceau parte. Dânsul a spus: „Conducerea este un mod prin care ne dovedim calitatea de ucenic – este pur şi simplu un aspect care ţine de a-i ajuta pe alţii să vină la Hristos”. Alegeţi o persoană pe care s-o ajutaţi în această săptămână să vină la Hristos.
Pentru tineri adulţi
-
Pagina 101: Doriţi să nu vă pierdeţi credinţa? Preşedintele Dieter F. Uchtdorf, al doilea consilier în Prima Preşedinţie, ne-a învăţat că putem s-o păstrăm prin supunere! „Supunerea oferă tărie credinţei”, a spus dânsul. „Este cea care ne umple sufletele cu lumină.” Gândiţi-vă la un moment în care v-aţi supus cuvântului Domnului chiar dacă a fost dificil să faceţi aceasta. În ce mod faptul că aţi fost supus v-a întărit credinţa şi v-a ajutat să descoperiţi ceea ce puteţi dobândi?
-
Pagina 23, 59 şi 105: Sora Mary R. Durham, care a fost eliberată recent din chemarea de a doua consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii Primare, a făcut referire la Duhul Sfânt drept o „sursă divină de putere”. Citiţi cuvântarea dânsei şi cuvântările vârstnicilor David A. Bednar şi Robert D. Hales, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Fiţi atenţi la multele roluri ale Duhului Sfânt şi la modurile în care vă poate binecuvânta. Fixaţi-vă obiectivul să faceţi o schimbare în viaţa dumneavoastră pentru a putea să fiţi mai demni de influenţa Sa.
-
Pagina 26 şi 124: Acordaţi timp pentru a răspunde la întrebările adresate de vârstnicul Donald L. Hallstrom, din Preşedinţia Celor Şaptezeci: „Când în viaţă avem parte de momente dificile, care este prima noastră reacţie? Este una de confuzie, de îndoială sau facem un pas înapoi din punct de vedere spiritual? Este o lovitură pentru credinţa noastră? Îl învinovăţim pe Dumnezeu sau pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă? Sau prima noastră reacţie este să ne amintim… că suntem copiii unui Dumnezeu iubitor?” Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Dar primul adevăr măreţ din toată eternitatea este că Dumnezeu ne iubeşte cu toată inima, puterea, mintea şi tăria Sa ”. Cum vă ajută să înduraţi momentele grele faptul că vă întăriţi mărturia despre dragostea lui Dumnezeu pentru voi?
Pentru adulţi
-
Pagina 86: Preşedintele Thomas S. Monson a spus că, atunci când cugetăm la deciziile noastre zilnice, „dacă Îl alegem pe Hristos, vom face întotdeauna alegerea corectă”. Ce obiceiuri zilnice, cu caracter religios, puteţi să dobândiţi sau să întăriţi în viaţa şi în familia dumneavoastră, astfel încât deciziile dumneavoastră să fie bazate pe Hristos?
-
Pagina 81 şi 93: Preşedintele Henry B. Eyring, primul consilier în Prima Preşedinţie, şi vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, au încurajat taţii să facă schimbările necesare pentru a-şi conduce familiile către împărăţia celestială. În calitate de tată, ce puteţi face mai bine, folosind cuvintele vârstnicului Christofferson, pentru a „demonstra cum acţionează oamenii în viaţa de zi cu zi atunci când sunt loiali lui Dumnezeu”?
-
Pagina 77: Preşedintele Dieter F. Uchtdorf, al doilea consilier în Prima Preşedinţie, a spus că, adoptând principiul carităţii chiar şi familiile care au încercări dificile pot avea succes. „Indiferent de problemele cu care se confruntă familia dumneavoastră, indiferent de ceea ce trebuie să faceţi pentru a le rezolva, începutul şi sfârşitul soluţiei este caritatea.” În cadrul familiei dumneavoastră, gândiţi-vă la sfatul găsit în scripturi, de a ne „[ruga] la Tatăl… pentru ca [noi] să fim plini de dragostea Lui” (Moroni 7:48).
-
Pagina 63: Vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus că ţinerea cu regularitate a consiliilor de familie „va reduce impactul tehnologiei moderne care, adesea, ne distrage atenţia de la faptul de a petrece timp de calitate unul cu altul şi tinde să aducă răul chiar în căminele noastre”. Gândiţi-vă cum să ţineţi cele patru tipuri de consilii de familie despre care vârstnicul Ballard a spus că „ne vor ajuta să avem mai mult succes şi fericire în relaţiile noastre preţioase”.