El ne cere să fim mâinile Sale

Cheryl A. Esplin

prima consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii Primare

Adevărata slujire asemănătoare celei pe care a arătat-o Hristos este altruistă şi se concentrează asupra altora.

„Precum v-am iubit, voi să vă iubiţi.”¹ Aceste cuvinte, intonate de acest cor extraordinar, au fost rostite de Isus cu câteva ore înainte de măreţul Său sacrificiu ispăşitor – un sacrificiu pe care vârstnicul Jeffrey R. Holland l-a numit „cea mai frumoasă manifestare a dragostei pure care va fi arătată vreodată în istoria acestei lumi”².

Isus nu ne-a învăţat doar să iubim, ci a trăit conform învăţăturilor pe care le-a propovăduit. În timpul slujirii Sale, Isus „[a umblat] din loc în loc, [făcând] bine”³ şi „i-a îndemnat pe toţi să urmeze exemplul Său”⁴. El ne-a învăţat: „Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui”⁵.

Preşedintele Thomas S. Monson, care a înţeles şi a trăit potrivit poruncii de a iubi, a spus: „Eu cred că Salvatorul ne spune că, dacă nu ne pierdem pe noi înşine în slujire faţă de alţii, nu avem un scop măreţ în viaţa noastră. Cei care trăiesc doar pentru ei înşişi, în cele din urmă, se ofilesc şi îşi pierd… viaţa, în timp ce aceia care se pierd în slujire faţă de alţii cresc şi înfloresc – şi îşi salvează, într-adevăr, viaţa”⁶.

Adevărata slujire asemănătoare celei pe care a arătat-o Hristos este altruistă şi se concentrează asupra altora. O femeie care a avut grijă de soţul ei invalid a explicat: „Să nu consideraţi că sarcina dumneavoastră este o povară, ci o ocazie de a învăţa ce este cu adevărat dragostea”⁷.

Când a vorbit în cadrul unei adunări de devoţiune care a avut loc la UBY, sora Sondra D. Heaston a adresat întrebările: „Cum ar fi dacă am putea vedea cu adevărat unii în inimile celorlalţi? Ne-am înţelege unii pe alţii mai bine? Simţind ceea ce simt alţii, văzând ceea ce văd alţii şi ascultând ceea ce ascultă alţii, ne-am face timp şi am folosi acel timp pentru a sluji altora şi ne-am comporta diferit faţă de ei? Am avea mai multă răbdare, mai multă bunătate şi mai multă toleranţă faţă de ei?”.

Sora Heaston a împărtăşit o experienţă pe care a avut-o în timp ce slujea într-o tabără pentru Tinerele Fete. Dânsa a spus:

„Unul dintre… vorbitorii din cadrul acelei adunări de devoţiune… ne-a învăţat despre faptul de a «deveni». Una dintre declaraţiile ei… a fost: «Fiţi persoane care încearcă să-i cunoască şi să-i slujească pe alţii – aruncaţi oglinzile şi priviţi prin fereastră».

Conversaţia dintre o tânără fată şi un conducător este dificilă atunci când unul dintre ei priveşte într-o oglindă

Pentru a explica mai bine ceea ce dorea să spună, dânsa a rugat-o pe una dintre tinerele fete să stea în faţa ei. Apoi, [dânsa] a scos o oglindă şi a pus-o între ea şi tânăra fată, astfel încât dânsa, [vorbitoarea], privea în oglindă în timp ce încerca să vorbească cu tânăra fată. Nu e de mirare că nu au putut avea o conversaţie eficientă sau sinceră. Aceasta a fost o lecţie practică şi a ilustrat cât de dificil este să comunicăm cu alţii şi să le slujim dacă suntem prea preocupaţi cu noi înşine şi ne gândim doar la noi şi la nevoile noastre. Apoi, [dânsa] a pus de-o parte oglinda şi a luat o ramă de fereastră şi a pus-o între faţa dânsei şi cea a tinerei fete… Am putut vedea că tânăra fată devenise persoana asupra căreia se concentra şi am înţeles că, pentru a sluji cu adevărat, trebuie să ne concentrăm asupra nevoilor şi sentimentelor altora. Deseori, suntem atât de preocupaţi de noi înşine şi de propriile vieţi ocupate – când ne uităm în oglinzi şi încercăm să găsim ocazii de a sluji – încât nu vedem clar prin fereastra slujirii”⁸.

Conversaţia dintre o tânără fată şi un conducător este uşoară atunci când unul dintre ei priveşte într-o fereastră

Preşedintele Monson ne-a amintit deseori că „suntem înconjuraţi de cei care au nevoie de atenţia, încurajarea, sprijinul, alinarea şi bunătatea noastră – fie că aceştia sunt membri ai familiei, prieteni, cunoştinţe sau străini”. Dânsul a spus: „Noi suntem mâinile Domnului aici, pe pământ, având porunca de a-i sluji şi de a-i ajuta pe copiii Săi. El Se bazează pe fiecare dintre noi”⁹.

Copiii sunt invitaţi să slujească şi să fie mâinile Domnului

În luna ianuarie a anului trecut, în revistele Friend şi Liahona, a fost transmisă, copiilor din întreaga lume, invitaţia de a urma sfatul preşedintelui Monson – de a fi mâinile Domnului. Copiii au fost invitaţi să realizeze fapte de slujire – mici şi mari. Apoi, ei au fost încurajaţi să traseze forma mâinii lor pe o foaie de hârtie, să o decupeze, să scrie pe ea fapta lor de slujire şi s-o trimită la reviste. Mulţi dintre cei care ascultaţi în această seară sunteţi, probabil, unii dintre miile de copii care au slujit cu dragoste şi au trimis acel desen.¹⁰

Copiii consemnează fapte de slujire pe hârtii în formă de palmă

Mii de copii au trimis o înregistrare a faptelor lor de slujire la reviste

Atunci când cei mici învaţă să-i iubească pe alţii şi să le slujească, ei îşi stabilesc un tipar de slujire pentru restul vieţii lor. Deseori, copiii ne învaţă pe noi toţi că faptul de a-ţi arăta dragostea şi a sluji nu trebuie să constea în lucruri mari şi impresionante pentru a avea însemnătate.

O învăţătoare de la Societatea Primară a împărtăşit următorul exemplu. „Astăzi”, a spus dânsa, „copiii de la clasa pentru vârstele de cinci şi şase ani au făcut lănţişoare ale iubirii. Fiecare copil a desenat imagini pe bucăţi de hârtie: una cu ei, una cu Isus şi una cu câţiva dintre membrii familiei lor şi cei dragi. Am lipit bucăţile în cercuri care se uneau pentru a forma un lanţ pe care l-am transformat într-un lănţişor al iubirii. În timp ce desenau, copiii vorbeau despre familiile lor.

Heather a spus: «Nu cred că sora mea mă iubeşte. Ne certăm mereu… Chiar mă urăsc. Am o viaţă grea». Şi, apoi, şi-a pus capul în palme.

M-am gândit la circumstanţele familiei ei şi am simţit că, poate, ea avea, într-adevăr, o viaţă grea. Dar, după ce Heather a spus aceasta, Anna, care se afla de cealaltă parte a mesei, a răspuns «Heather, te pun în lănţişorul meu, între mine şi Isus, pentru că El te iubeşte şi eu te iubesc».

Când Anna a spus aceasta, Heather s-a târât pe sub masă pentru a ajunge la Anna şi a îmbrăţişat-o.

La sfârşitul lecţiei, când bunica a venit s-o ia, Heather a spus: «Ghici ce, bunica? Isus mă iubeşte»”.

Când încercăm să ne oferim dragostea şi să slujim chiar şi în cele mai mici moduri, inimile sunt schimbate şi înmuiate pe măsură ce alţii simt dragostea Domnului.

Totuşi, uneori, din cauza numărului mare de oameni din jurul nostru care au nevoie de ajutor şi ca poverile să le fie uşurate, poate fi dificil să răspundem la multele nevoi urgente.

Dragi surori, unele dintre dumneavoastră poate simţiţi că faceţi tot ce puteţi răspunzând nevoilor membrilor familiei dumneavoastră. Amintiţi-vă că, în timpul acelor sarcini de rutină şi, deseori, plictisitoare, sunteţi „în slujba Dumnezeului vostru”¹¹.

Poate că unele dintre dumneavoastră simt un gol pe care l-ar putea umple privind către cei din jur sau către comunitate pentru a găsi ocazii de a ajuta la uşurarea poverilor altora.

Noi toate putem realiza câteva fapte de slujire în fiecare zi. Trăim într-o lume plină de conflicte. Noi slujim atunci când nu criticăm, când refuzăm să bârfim, când nu judecăm, când zâmbim, când spunem mulţumesc şi când suntem rabdători şi buni.

Alte tipuri de fapte de slujire necesită timp, planificare şi mai multă energie. Dar merită fiecare efort pe care îl depunem. Putem începe prin a ne pune următoarele întrebări:

Pe care dintre persoanele pe care le cunosc le-aş putea ajuta azi?
De ce timp şi resurse dispun?
În ce mod îmi pot folosi talentele şi abilităţile pentru a-i binecuvânta pe alţii?
Ce ar putea face familia noastră?

Preşedintele Dieter F. Uchtdorf ne-a învăţat:

„Dumneavoastră [trebuie] să faceţi ceea ce au făcut ucenicii lui Hristos în fiecare dispensaţie: să vă sfătuiţi împreună, să folosiţi toate resursele disponibile, să căutaţi inspiraţie de la Duhul Sfânt, să cereţi Domnului confirmarea Sa şi, apoi, să vă suflecaţi mânecile şi să treceţi la treabă.

Vă fac o promisiune”, a spus dânsul. „Dacă veţi urma acest tipar, veţi primi îndrumări specifice cu privire la cine, ce, când şi unde trebuie să asiguraţi strictul necesar în felul Domnului”¹².

De fiecare dată când mă întreb cum va fi când Salvatorul Se va întoarce, mă gândesc la vizita pe care le-a făcut-o nefiţilor şi la întrebările pe care le-a adresat acestora:

„Aveţi pe vreunii dintre voi care sunt bolnavi? Aduceţi-i aici. Aveţi voi pe vreunii care sunt infirmi sau orbi sau şchiopi sau mutilaţi sau leproşi sau care sunt zbârciţi sau care sunt surzi sau care sunt în suferinţă de orice fel? Aduceţi-i pe ei aici şi Eu îi voi vindeca pe ei, căci Eu Mă îndur de voi; adâncurile inimii Mele sunt pline de îndurare…

[Salvatorul] i-a vindecat pe aceştia, pe fiecare dintre ei”¹³.

Acum, El ne cere să fim mâinile Sale.

Am ajuns să ştiu că dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproape oferă însemnătate vieţii. Fie ca noi să urmăm exemplul Salvatorului şi porunca Sa de a-i ajuta pe alţii cu dragoste.

Depun mărturie despre adevărul promisiunii preşedintelui Henry B. Eyring că, „dacă ne vom folosi darurile pentru a sluji cuiva, vom simţi dragostea Domnului pentru acea persoană. Vom simţi, de asemenea, dragostea Sa pentru noi”¹⁴. În numele lui Isus Hristos, amin.

Notă. În data de 2 aprilie 2016, sora Esplin a fost eliberată din chemarea dânsei de a doua consilieră în preşedinţia generală a Societăţii Primare.