2016
Vârstnicul Evan A. Schmutz
Mai 2016


Vârstnicul Evan A. Schmutz

Autoritate generală-Cei Şaptezeci

Vârstnicul Evan Antone Schmutz este recunoscător pentru experienţele revelatoare pe care Domnul i le-a încredinţat. Convertirea dânsului la Evanghelie s-a accentuat prin studiul cu regularitate al scripturilor, slujirea în împărăţie şi supunerea faţă de promisiunile făcute lui Dumnezeu.

Născut în data de 6 iunie 1954 în St. George, Utah, S.U.A., în familia lui Richard şi Miriam Schmutz, vârstnicul Schmutz a învăţat devreme despre puterea rugăciunii. Când era cercetaş începător, el a vândut bilete la o petrecere a cercetaşilor în valoare de 17 dolari, dar, când a trebuit să predea banii, nu i-a găsit nicăieri. Mama lui l-a îndemnat să se roage şi Domnul i-a revelat locul exact în care se aflau. Aceea a fost o confirmare puternică a dragostei lui Dumnezeu pentru el şi a faptului că-l cunoştea.

La vârsta de 18 ani, vârstnicul Schmutz şi-a pierdut sora mai mare într-un accident de maşină. Acest lucru a avut un impact enorm asupra sa, fiind urmat de experienţe spirituale semnificative.

Curând după aceea, a fost chemat în misiune şi s-a prezentat la centrul de pregătire. S-a rugat pentru o mărturie personală despre Evanghelie. În timp ce asculta câţiva învăţători predând despre Prima Viziune, a spus dânsul: „Am primit o mărturie atât de puternică, încât abia am reuşit să rămân în acea încăpere”.

După ce a slujit în Misiunea Greensboro, Carolina de Nord, vârstnicul Schmutz şi-a fixat obiectivul de a continua să studieze scripturile zilnic pentru tot restul vieţii sale. „Prin intermediul a multor ani de studiu dimineaţa devreme, am găsit bucurie mare, cunoaştere personală şi înţelegere.”

Vârstnicul Schmutz s-a căsătorit cu Cindy Lee Sims în data de 3 februarie 1978, în Templul Provo, Utah. Vârstnicul Schmutz a absolvit Universitatea Brigham Young cu o diplomă de licenţă în limba engleză şi un doctorat în drept. A lucrat pentru mai multe firme de avocatură din anul 1984 până în 2016.

În timp ce gestiona un cămin cu cinci copii, vârstnicul Schmutz a slujit în calitate de înalt consilier, episcop, membru în preşedinţia ţăruşului, preşedinte al misiunii Cebu, Filipine (2011-2014), preşedinte de ramură la centrul de pregătire a misionarilor şi membru al celui de-al cincilea cvorum al Celor Şaptezeci.