Să păstrăm pentru totdeauna iertarea păcatelor noastre
Vârstnicul David A. Bednar
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Prin puterea care sfinţeşte a Duhului Sfânt, care ne este însoţitor permanent, putem să păstrăm pentru totdeauna iertarea păcatelor noastre.
O expresie plină de profunzime, care a fost folosită de regele Beniamin în învăţăturile sale despre Salvator şi ispăşirea Sa, a reprezentat un subiect pe care l-am studiat în mod repetat şi asupra căruia am cugetat adesea timp de mulţi ani.
În cuvântarea sa de trezire spirituală prin care îşi lua rămas bun de la oamenii cărora le-a slujit şi pe care i-a iubit, regele Beniamin a descris importanţa faptului de a avea o cunoaştere a slavei lui Dumnezeu şi a ne bucura de dragostea Sa, de a primi iertarea păcatelor, de a ne aminti întotdeauna de măreţia lui Dumnezeu şi de a ne ruga zilnic şi a rămâne neclintiţi în credinţă.1 El a promis, de asemenea, că, făcând aceste lucruri, „vă veţi bucura întotdeauna şi veţi fi plini de iubirea lui Dumnezeu şi veţi păstra pentru totdeauna iertarea păcatelor voastre”2.
Mesajul meu se concentrează asupra principiului de a păstra pentru totdeauna iertarea păcatelor noastre. Adevărul exprimat în această expresie poate să ne întărească credinţa în Domnul Isus Hristos şi să ne ajute să fim ucenici mai buni. Mă rog ca Duhul Sfânt să ne inspire şi să ne edifice pe măsură ce cugetăm împreună la adevăruri spirituale esenţiale.
Renaştere spirituală
În viaţa muritoare avem parte de experienţa naşterii fizice şi avem ocazia să renaştem spiritual.3 Suntem îndemnaţi de profeţi şi apostoli să ne „[trezim] la Dumnezeu”,4 să „[ne naştem] din nou”,5 şi să devenim „[făpturi noi] în Hristos”6 acceptând în viaţa noastră binecuvântările făcute posibile prin ispăşirea lui Isus Hristos. „Meritele, mila şi harul lui Mesia cel Sfânt”7 ne pot ajuta să triumfăm asupra pornirilor egoiste ale omului firesc şi să devenim mai altruişti, binevoitori şi evlavioşi. Suntem îndemnaţi să trăim în aşa fel încât să putem „[sta] fără de pată în faţa [Domnului] în ziua din urmă”.8
Duhul Sfânt şi rânduielile preoţiei
Profetul Joseph Smith a rezumat, în mod clar şi concis, rolul esenţial al rânduielilor preoţiei în Evanghelia lui Isus Hristos: „Naşterea din nou vine prin Spiritul lui Dumnezeu prin rânduieli”.9 Această declaraţie pătrunzătoare subliniază atât rolul Duhului Sfânt, cât şi rolul rânduielilor sacre în procesul renaşterii spirituale.
Duhul Sfânt este al treilea membru al Dumnezeirii. El este un personaj de spirit şi depune mărturie despre întregul adevăr. În scripturi se face referire la Duhul Sfânt ca fiind Mângâietorul,10 un învăţător11 şi un revelator.12 În plus, Duhul Sfânt este Cel care sfinţeşte,13 care curăţă şi arde zgura şi răul din sufletele oamenilor la fel cum focul curăţă impurităţile din metale.
Rânduielile sacre sunt esenţiale în Evanghelia Salvatorului şi în procesul de a veni la El şi a căuta renaştere spirituală. Rânduielile sunt acţiuni sacre care au scop spiritual, au importanţă eternă şi au legătură cu legile şi statutele lui Dumnezeu14. Toate rânduielile necesare salvării şi rânduiala împărtăşaniei trebuie să fie autorizate de un deţinător al cheilor preoţiei necesare respectivelor rânduieli.
Rânduielile necesare salvării şi exaltării care se înfăptuiesc în Biserica restaurată a Domnului reprezintă mult mai mult decât simple ritualuri sau acţiuni cu caracter simbolic. De fapt, acestea sunt canale autorizate prin care binecuvântările şi puterile cerului pot să ajungă în viaţa fiecăruia dintre noi.
„Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheia tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu.
De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei.
Şi, fără rânduielile ei şi fără autoritatea preoţiei, puterea divinităţii nu se manifestă oamenilor în trup”.15
Rânduielile primite şi onorate cu integritate sunt esenţiale în obţinerea puterii divinităţii şi a tuturor binecuvântărilor făcute disponibile prin ispăşirea Salvatorului.
Să obţinem şi să păstrăm iertarea păcatelor prin intermediul rânduielilor
Pentru a înţelege mai bine procesul prin care putem obţine şi păstra pentru totdeauna iertarea păcatelor noastre, trebuie, mai întâi, să înţelegem legătura inseparabilă dintre trei rânduieli sacre care ne oferă acces la puterile cerului: botezul prin scufundare, aşezarea mâinilor pentru primirea darului Duhului Sfânt şi împărtăşania.
Botezul prin scufundare pentru iertarea păcatelor „este prima rânduială a Evangheliei”16 lui Isus Hristos şi trebuie precedată de credinţa în Salvator şi de pocăinţă sinceră. Această rânduială „este un semn şi o poruncă pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru ca [ai Săi copii] să intre în împărăţia Sa”.17 Botezul se realizează prin autoritatea Preoţiei aaronice. În procesul venirii la Salvator şi cel al renaşterii spirituale, botezul oferă o curăţare de păcat iniţială, necesară, a sufletului.
Legământul botezului include trei angajamente de bază: (1) să fim dornici să luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos, (2) să ne amintim întotdeauna de El şi (3) să ţinem poruncile Sale. Binecuvântarea promisă ca urmare a onorării acestui legământ este „ca [noi să putem] avea totdeauna Spiritul Său cu [noi]”.18 Aşadar, botezul reprezintă pregătirea esenţială pentru a fi autorizaţi să avem ocazia de a avea însoţirea permanentă a Celui de-al treilea membru al Dumnezeirii.
„Pentru a fi complet, [botezul prin apă] trebuie să fie urmat de primirea darului Duhului Sfânt”.19 Aşa cum Salvatorul l-a învăţat pe Nicodim: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.20
Trei declaraţii ale profetului Joseph Smith subliniază legătura esenţială care există între rânduiala botezului prin scufundare pentru iertarea pacatelor şi rânduiala aşezării mâinilor pentru conferirea darului Duhului Sfânt.
Declaraţia 1: „Botezul este o rânduială sfântă pregătitoare pentru primirea Duhului Sfânt; este canalul şi cheia prin care va fi conferit Duhul Sfânt”.21
Declaraţia 2: „Botezarea unui om ar avea acelaşi efect ca botezarea unui sac de nisip dacă botezul nu s-ar face pentru iertarea păcatelor şi dobândirea Duhului Sfânt. Botezul cu apă este numai jumătate din botez şi nu este bun la nimic fără cealaltă jumătate – adică botezul cu Duhul Sfânt”.22
Declaraţia 3: „Botezul cu apă, fără botezul cu foc şi Duhul Sfânt care să-l însoţească, nu este de niciun folos. Ele sunt în mod necesar şi inseparabil legate”.23
Conexiunea puternică dintre principiul pocăinţei, rânduiala botezului şi primirea darului Duhului Sfânt şi binecuvântarea măreaţă a iertării păcatelor este subliniată în mod repetat în scripturi.
Nefi a declarat: „Căci poarta prin care voi veţi intra este pocăirea şi botezul prin apă; şi apoi vine iertarea păcatelor voastre prin foc şi prin Duhul Sfânt”.24
Salvatorul Însuşi a proclamat: „Acum, aceasta este porunca: Pocăiţi-vă, voi cei de la marginile pământului, şi veniţi la mine şi fiţi botezaţi în numele Meu pentru ca să puteţi fi sfinţiţi prin primirea Duhului Sfânt, pentru ca să puteţi să staţi fără de pată în faţa Mea în ziua din urmă”.25
Aşezarea mâinilor pentru primirea darului Duhului Sfânt este o rânduială înfăptuită prin autoritatea Preoţiei lui Melhisedec. În procesul venirii la Salvator şi al renaşterii spirituale, primirea în viaţa noastră a puterii Duhului Sfânt, care sfinţeşte, ne oferă posibilitatea unei curăţiri continue de păcat a sufletului nostru. Această binecuvântare minunată este vitală deoarece „niciun lucru necurat nu poate locui cu Dumnezeu”.26
În calitate de membri ai Bisericii restaurate a Domnului, suntem binecuvântaţi atât prin curăţarea iniţială a păcatelor noastre care vine datorită botezului, cât şi datorită posibilităţii de a avea parte de o curăţare continuă de păcate, posibilă datorită însoţirii şi puterii Duhului Sfânt – care este al treilea membru al Dumnezeirii.
Gândiţi-vă cum un fermier depinde de ciclul neschimbător al semănatului şi culesului. Înţelegerea legăturii dintre semănat şi cules îi oferă fermierului un scop permanent şi influenţează toate deciziile şi acţiunile pe care le întreprinde un fermier în toate anotimpurile anului. Într-un mod asemănător, legătura inseparabilă dintre rânduielile botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor şi aşezarea mâinilor pentru primirea Darului Duhului Sfânt trebuie să influenţeze fiecare aspect al calităţii noastre de ucenic, în toate anotimpurile vieţii noastre.
Împărtăşania este a treia rânduială necesară pentru a avea acces la puterea divinităţii. Pentru a putea să ne păstrăm mai neîntinaţi de lume, ni se porunceşte să mergem la casa de rugăciuni şi să oferim sacramentele noastre în ziua sfântă a Domnului.27 Vă rog să nu uitaţi că simbolurile trupului şi sângelui Domnului, pâinea şi apa, sunt atât binecuvântate, cât şi sfinţite. „O Dumnezeule, Tată Veşnic, noi Te rugăm, în numele Fiului Tău, Isus Hristos, să binecuvântezi şi să sfinţeşti această pâine [sau această apă] pentru sufletele tuturor acelor care se împărtăşesc [sau beau] din ea”.28 A sfinţi înseamnă a face neprihănit şi sfânt. Simbolurile împărtăşaniei sunt sfinţite în amintirea neprihănirii lui Hristos, pentru a ne aminti de faptul că depindem în totalitate de ispăşirea Sa şi de responsabilitatea noastră de a onora rânduielile şi legămintele noastre pentru a putea „[sta] fără de pată în faţa [Sa] în ziua din urmă”.29
Rânduiala împărtăşaniei este o invitaţie sfântă, adresată în mod repetat, de a ne pocăi în mod sincer şi a fi reînnoiţi spiritual. Actul în sine de a lua din împărtăşanie nu ne purifică de păcate. Însă, pe măsură ce ne pregătim cu conştiinciozitate şi participăm la această rânduială sfântă având o inimă frântă şi un spirit smerit, promisiunea este că putem avea totdeauna Spiritul Domnului cu noi. Şi, prin puterea care sfinţeşte a Duhului Sfânt, care ne este însoţitor permanent, putem să păstrăm pentru totdeauna iertarea păcatelor noastre.
Suntem, cu adevărat, binecuvântaţi în fiecare săptămână cu ocazia de a ne evalua viaţa prin intermediul rânduielii împărtăşaniei, de a ne reînnoi legămintele şi de a primi această promisiune prin legământ.30
Botezaţi din nou
Uneori, sfinţii din zilele din urmă îşi exprimă dorinţa de a putea fi botezaţi din nou – şi de a deveni astfel curaţi şi demni ca în ziua în care au primit prima rânduială a Evangheliei necesară salvării. Permiteţi-mi să vă sugerez, cu tot respectul, faptul că Tatăl nostru Ceresc şi Fiul Său Preaiubit nu intenţionează ca noi să avem parte de o astfel de experienţă de renaştere spirituală, împrospătare şi restaurare doar o dată în viaţă. Binecuvântările obţinerii şi păstrării pentru totdeauna a iertării păcatelor noastre prin rânduielile Evangheliei ne ajută să înţelegem faptul că botezul reprezintă un punct de plecare al călătoriei noastre spirituale din viaţa muritoare; nu este o destinaţie pe care să ne dorim să o vizităm din nou şi din nou.
Rânduielile botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor, aşezării mâinilor pentru primirea darului Duhului Sfânt şi împărtăşaniei nu sunt evenimente separate care nu au legătură unul cu celălalt; ci, ele sunt elemente interconectate şi care se întăresc unul pe celălalt, ale unui model de mântuire progresivă. Fiecare rânduială succesivă ne înalţă şi ne măreşte spiritualitatea, în ceea ce priveşte scopul, dorinţa şi capacitatea noastră. Planul Tatălui, ispăşirea Salvatorului şi rânduielile Evangheliei ne oferă harul de care avem nevoie pentru a înainta şi pentru a progresa, rând după rând şi precept după precept, către destinul nostru etern.
Promisiune şi mărturie
Suntem fiinţe umane imperfecte care se străduiesc să trăiască în viaţa muritoare potrivit planului perfect de progres etern al Tatălui Ceresc. Cerinţele planului Său sunt măreţe, pline de milă şi riguroase. Uneori putem să ne simţim plini de motivaţie iar alteori să ne simţim total nepotriviţi. Ne putem întreba dacă, din punct de vedere spiritual, vom putea vreodată să îndeplinim porunca de a sta fără de pată înaintea Sa în ultima zi.
Cu ajutorul Domnului şi prin puterea Spiritului Său care ne va „învăţa toate lucrurile”,31 putem fi binecuvântaţi cu adevărat să atingem potenţialul nostru spiritual. Rânduielile aduc un scop spiritual şi putere în viaţa noastră, pe măsură ce ne străduim să ne naştem din nou şi să devenim bărbaţi şi femei ai lui Hristos.32 Putem fi întăriţi în slăbiciunile noastre şi ne putem depăşi limitările noastre.
Cu toate că niciunul dintre noi nu poate obţine perfecţiunea în această viaţă, putem să devenim din ce în ce mai demni şi mai fără de pată, pe măsură ce suntem „curăţaţi de sângele Mielului”.33 Vă promit şi vă depun mărturie că vom fi binecuvântaţi cu mai multă credinţă în Salvator şi o încredinţare spirituală mai mare, pe măsură ce căutăm să păstrăm pentru totdeauna iertarea păcatelor noastre şi, în cele din urmă, să stăm fără de pată în faţa Domnului în ziua din urmă. Vă mărturisesc astfel în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.