Opoziţie în toate lucrurile

Vârstnicul Dallin H. Oaks

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Opoziţia face posibil să progresăm spre ceea ce doreşte Tatăl nostru Ceresc să devenim.

Punctul central al Evangheliei lui Isus Hristos este planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc pentru progresul etern al copiilor Săi. Acel plan, explicat în revelaţia modernă, ne ajută să înţelegem multe lucruri de care avem parte în viaţa muritoare. Mesajul meu se concentrează asupra rolului esenţial al opoziţiei în acel plan.

I.

Scopul vieţii muritoare pentru copiii lui Dumnezeu este de a oferi experienţele necesare „pentru a progresa către perfecţiune şi, în final, pentru a împlini destinul lor divin ca moştenitori ai vieţii eterne”¹. După cum ne-a învăţat cu atâta putere preşedintele Thomas S. Monson în această dimineaţă, progresăm fiind încercaţi pentru a arăta că vom alege să ţinem poruncile lui Dumnezeu (vezi Avraam 3:25). Pentru a fi testaţi, trebuie să avem libertatea de a alege între alternative. Pentru a avea alternative astfel încât să ne exercităm libertatea de a alege, trebuie să avem parte de opoziţie.

Restul planului este, de asemenea, esenţial. Când facem alegeri greşite – lucru pe care îl vom face inevitabil – devenim murdari de păcat şi trebuie să fim curăţaţi pentru a merge înainte spre destinul nostru etern. Planul Tatălui oferă mijlocul prin care se realizează acest lucru, mijlocul prin care să satisfacă cerinţele eterne ale dreptăţii: un Salvator plăteşte preţul pentru a ne mântui de păcatele noastre. Salvatorul este Domnul Isus Hristos, Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu, Tatăl Etern, al Cărui sacrificiu ispăşitor – a Cărui suferinţă – plăteşte preţul pentru păcatele noastre dacă ne pocăim de ele.

Una dintre cele mai bune explicaţii ale rolului planificat al opoziţiei se găseşte în Cartea lui Mormon, în învăţăturile lui Lehi către fiul său, Iacov.

„Trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile. Dacă nu ar fi aşa… dreptatea nu ar putea fi împlinită şi nici ticăloşia şi nici sfinţenia, nici suferinţa, nici binele şi nici răul” (2 Nefi 2:11; vezi, de asemenea, versetul 15).

Prin urmare, a continuat Lehi, „Domnul Dumnezeu i-a dat posibilitatea omului să acţioneze pentru el însuşi. Prin urmare, omul nu poate acţiona pentru el însuşi, decât dacă este ademenit fie de un lucru, fie de altul” (versetul 16). În mod asemănător, în revelaţia modernă, Domnul declară: „Trebuie ca diavolul să-i ispitească pe copiii oamenilor, altfel ei nu vor putea avea libertatea de a alege” (D&L 29:39).

Opoziţia a fost necesară în Grădina Edenului. Lehi ne-a învăţat că, dacă Adam şi Eva nu ar fi făcut alegerea care a făcut posibilă viaţa muritoare, ei „ar fi rămas într-o stare de nevinovăţie… nefăcând niciun bine, căci nu cunoşteau păcatul” (2 Nefi 2:23).

De la început, libertatea de a alege şi opoziţia au fost puncte centrale în planul Tatălui şi în răzvrătirea lui Satana împotriva lui. După cum i-a revelat Domnul lui Moise, în consiliul din cer, Satana „a căutat să distrugă libertatea de a alege a omului” (Moise 4:3). Acea distrugere era inerentă în termenii ofertei lui Satana. A venit înaintea Tatălui şi a spus: „Iată-mă, aici sunt, trimite-mă, eu voi fi fiul Tău şi eu voi mântui întreaga omenire, ca niciun suflet să nu fie pierdut, şi cu siguranţă voi face aceasta; de aceea, dă-mi onoarea Ta” (Moise 4:1).

Astfel, Satana a propus să ducă la îndeplinire planul Tatălui într-un mod care ar fi împiedicat îndeplinirea scopului Tatălui şi care i-ar fi dat lui Satana slava Sa.

Propunerea lui Satana ar fi asigurat egalitate perfectă: Ar fi „[mântuit] întreaga omenire, ca niciun suflet să nu fie pierdut”. Nu ar fi existat libertatea de a alege şi nimeni nu ar fi putut alege şi, ca atare, nu ar fi fost nevoie de opoziţie. Nu ar fi fost nicio încercare, niciun eşec şi niciun succes. Nu ar fi fost niciun progres pentru a îndeplini scopul pe care-l dorea Tatăl pentru copiii Săi. Scripturile consemnează că opoziţia lui Satana a dus la „un război” în cer (Apocalipsa 12:7), în urma căruia două treimi dintre copiii lui Dumnezeu au câştigat dreptul de a avea experienţa vieţii muritoare alegând planul Tatălui şi respingând răzvrătirea lui Satana.

Scopul lui Satana era de a obţine pentru el însuşi onoarea şi puterea Tatălui (vezi Isaia 14:12–15; Moise 4:1, 3). „De aceea”, a spus Tatăl, „pentru că Satana s-a revoltat împotriva Mea… am făcut ca el să fie alungat” (Moise 4:3) împreună cu toate spiritele care-şi exercitaseră libertatea de a alege pentru a-l urma (vezi Iuda 1:6; Apocalipsa 12:8–9; D&L 29:36–37). Alungaţi în sfera vieţii muritoare ca spirite fără trup fizic, Satana şi cei care l-au urmat ispitesc şi caută să înşele şi să înrobească toţi copiii lui Dumnezeu (vezi Moise 4:4). Aşa se face că, de fapt, cel rău, care s-a opus planului Tatălui şi a căutat să-l distrugă, l-a înlesnit, deoarece opoziţia este cea care face posibilă alegerea, iar ocazia de a face alegeri drepte este cea care duce la progresul care este scopul planului Tatălui.

II.

În mod semnificativ, ispita de a păcătui nu este singurul fel de opoziţie în viaţa muritoare. Tatăl Lehi ne-a învăţat că, dacă nu ar fi avut loc căderea, Adam şi Eva „ar fi rămas într-o stare de nevinovăţie, neavând nicio bucurie, întrucât ei n-ar fi cunoscut nicio suferinţă” (2 Nefi 2:23). Fără experienţa opoziţiei din viaţa muritoare, „toate lucrurile trebuie să fie îmbinate într-unul singur” prin care nu ar exista nici fericire, nici suferinţă (versetul 11). Aşadar, a continuat tatăl Lehi, după ce Dumnezeu a creat toate lucrurile, „pentru a înfăptui scopurile Sale veşnice pentru folosul omului… trebuie să fi fost o opoziţie; chiar fructul oprit în opoziţie cu pomul vieţii; unul fiind dulce, iar celălalt amar” (versetul 15)². Învăţăturile sale despre această parte a planului salvării se încheie cu aceste cuvinte:

„Iată, toate lucrurile au fost făcute potrivit înţelepciunii Aceluia care cunoaşte toate lucrurile.

Adam a căzut, ca oamenii să poată fi; iar oamenii sunt ca să poată avea bucurie” (versetele 24–25).

Opoziţia de care avem parte sub forma de împrejurări dificile este, de asemenea, o parte din planul care face posibil progresul nostru în viaţa muritoare.

III.

Cu toţii avem parte de diferite tipuri de opoziţie care ne pune la încercare. Unele dintre aceste încercări sunt ispitele de a păcătui. Altele sunt provocări din viaţa muritoare care nu implică păcatul personal. Unele sunt foarte mari. Altele sunt minore. Unele sunt continue, alte sunt doar temporare. Niciunul dintre noi nu este scutit. Opoziţia face posibil să progresăm spre ceea ce doreşte Tatăl nostru Ceresc să devenim.

După ce Joseph Smith a terminat de tradus Cartea lui Mormon, încă mai avea de găsit un editor. Acest lucru nu era uşor. Complexitatea acelui manuscris lung şi costul de a tipări şi lega mii de exemplare erau descurajatoare. La început, Joseph a vorbit cu E. B. Grandin, un tipograf din Palmyra, care a refuzat. Apoi, a căutat un alt tipograf din Palmyra, care, de asemenea, l-a refuzat. A călătorit la Rochester, la 40 de km distanţă, şi a vorbit cu cel mai important editor din vestul statului New York, care, de asemenea, l-a refuzat. Un alt editor din Rochester s-a oferit, dar condiţiile au făcut ca acea alternativă să fie inacceptabilă.

Treceau săptămâni întregi, iar Joseph trebuie să fi fost tulburat de opoziţia de care avea parte în a-şi îndeplini mandatul divin. Domnul nu a înlesnit acest lucru, dar l-a făcut posibil. Cea de-a cincea încercare a lui Joseph – şi a doua cu editorul Grandin din Palmyra – a avut succes.³

Ani mai târziu, Joseph a fost închis în condiţii grele, timp de multe luni, în închisoarea Liberty. Când s-a rugat pentru alinare, Domnul i-a spus că „toate aceste lucruri îţi vor da experienţă şi vor fi pentru binele tău” (D&L 122:7).

Cu toţii suntem familiarizaţi cu alte feluri de opoziţie în viaţa muritoare, care nu sunt cauzate de păcatele personale, inclusiv boala, dizabilitatea şi moartea. Preşedintele Thomas S. Monson a explicat:

„Uneori, [unii] dintre dumneavoastră au strigat, în suferinţa dumneavoastră, întrebându-vă de ce permite Tatăl nostru Ceresc să treceţi prin încercările prin care treceţi…

Totuşi, viaţa noastră muritoare, nu a fost niciodată menită să fie uşoară sau mereu plăcută. Tatăl nostru Ceresc… ştie că învăţăm, progresăm şi ne purificăm prin încercări dureroase, necazuri cumplite şi alegeri dificile. Fiecare dintre noi are parte de zile negre, în care oameni dragi nouă mor, de momente dureroase, în care sănătatea se şubrezeşte, de sentimente de abandon, când cei pe care îi iubim par să ne fi părăsit. Acestea şi alte încercări ne oferă adevăratul test al capacităţii noastre de a îndura”⁴.

Eforturile noastre de a îmbunătăţi felul în care respectăm ziua de sabat sunt un exemplu de opoziţie mai puţin stresantă. Avem porunca Domnului de a cinsti sabatul. Poate că unele dintre alegerile noastre încalcă acea poruncă, dar alte alegeri legate de cum să petrecem timpul în ziua de sabat sunt doar o chestiune de a face doar ceea ce este bun sau de a face ceea ce este mai bun şi cel mai bun.⁵

Pentru a ilustra opoziţia care vine prin ispită, Cartea lui Mormon descrie trei metode pe care le va folosi diavolul în ultimele zile. Prima, „el va năvăli în inimile copiilor oamenilor şi-i va aţâţa în mânie împotriva a ceea ce este bun” (2 Nefi 28:20). A doua, el „îi va potoli şi-i va legăna [pe membri] într-o siguranţă carnală” spunând „Sionul prosperă, totul este bine” (versetul 21). A treia, el ne va spune „nu este nici un iad; şi… eu nu sunt diavolul, căci nu este nici un diavol” (versetul 22) şi, prin urmare, nu există bine şi rău. Din pricina acestei opoziţii, suntem avertizaţi să nu „[tratăm] totul cu uşurinţă în Sion!” (versetul 24).

Astăzi, se pare că Biserica, în misiunea sa divină, şi noi, în vieţile personale, avem parte de opoziţie crescândă. Poate că, pe măsură ce Biserica creşte în tărie, iar noi, membrii, creştem în credinţă şi supunere, Satana sporeşte tăria opoziţiei sale, aşadar, vom continua să avem parte de „opoziţie în toate lucrurile”.

O parte din această opoziţie vine chiar din partea membrilor Bisericii. Unii oameni care folosesc raţionamente sau înţelepciune personale pentru a opune rezistenţă la îndrumarea dată de profeţi se autointitulează – „opoziţia loială”, un termen politic împrumutat. Indiferent cât de potrivit este acest concept pentru democraţie, nu există justificare pentru acesta în împărăţia lui Dumnezeu, unde întrebările sunt onorate, dar opoziţia nu este (vezi Matei 26:24).

Un alt exemplu – sunt multe lucruri din istoria timpurie a Bisericii, cum ar fi ce a făcut sau nu a făcut Joseph Smith într-o împrejurare sau alta, pe care unii le folosesc ca justificare pentru opoziţie. Tuturor le spun să-şi exercite credinţa şi să se bizuie pe învăţătura Salvatorului că „îi [vom] cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:16). Biserica depune mari eforturi pentru a fi transparentă prin consemnările pe care le avem, dar, după ce am publicat tot ce s-a putut publica, membrii noştri rămân uneori cu întrebări fundamentale care nu pot fi clarificate prin studiu. Aceea este versiunea istoriei Bisericii de „opoziţie în toate lucrurile”. Unele lucruri pot fi învăţate doar prin credinţă (vezi D&L 88:118). Sprijinul nostru suprem trebuie să fie credinţa în mărturia pe care am primit-o de la Duhul Sfânt.

Rareori, încalcă Dumnezeu libertatea de a alege a oricăruia dintre copiii Săi intervenind împotriva unora pentru a-i mulţumi pe alţii. Dar El uşurează povara încercărilor noastre şi ne întăreşte pentru a le purta, aşa cum a făcut-o pentru poporul lui Alma în ţinutul Helamului (vezi Mosia 24:13–15). El nu împiedică toate dezastrele naturale, dar ne răspunde la rugăciuni pentru a le îndepărta, aşa cum a făcut-o cu ciclonul neaşteptat de puternic care a ameninţat să împiedice dedicarea Templului Fiji⁶; sau le limitează efectele, aşa cum a făcut-o în atacul terorist cu bombă de la aeroportul din Bruxelles care a curmat atâtea vieţi, dar numai a rănit pe cei patru misionari ai noştri.

În toată opoziţia din viaţa muritoare, avem încredinţarea lui Dumnezeu că El „va [consacra] suferinţele [noastre] spre binele [nostru]” (2 Nefi 2:2). De asemenea, am fost învăţaţi să ne înţelegem experienţele din viaţa muritoare şi poruncile Sale în contextul planului măreţ al salvării întocmit de El, care ne învaţă despre scopul vieţii şi ne oferă încredinţarea că există un Salvator, în numele Căruia depun mărturie despre adevărul acestor lucruri. În numele lui Isus Hristos, amin.