2016
Jean B. Bingham
Mai 2016


sora Jean B. Bingham

prima consilieră, Preşedinţia generală a Societăţii Primare

Timp de aproape şase ani, surorii Jean Barrus Bingham i-a plăcut să slujească în chemarea pe care a deţinut-o în cadrul comitetului general al Societăţii Primare. A vizitat căminele membrilor şi a participat la adunările Societăţilor Primare, fiind martoră la credinţa puternică a sfinţilor din zilele din urmă – în special a copiilor de la Societatea Primară – din întreaga lume.

Sora Bingham, care a fost susţinută de curând în calitate de prima consilieră în preşedinţia generală a Societăţii Primare, şi-a petrecut mult timp din viaţă predând, hrănind spiritual şi iubind copiii. Fie că a fost vorba de fraţii şi surorile ei mai mici, de cele două fiice ale dânsei, de fiicele dânsei adoptive, de nepoţi, de musafiri sau de cei pe care i-a întâlnit în calitate de membră a comitetului general al Societăţii Primare, dânsa a fost o susţinătoare şi o sursă de tărie pentru mulţi.

„Fiecare copil are un potenţial minunat şi, dacă îi vedem prin ochii Tatălui Ceresc, îi putem ajuta să devină oamenii mari care au fost meniţi să devină”, a spus dânsa.

Născută în data de 10 iunie 1952, în Provo, Utah, S.U.A., în familia lui Edith Joy Clark şi Robert Rowland Barrus, sora Bingham este a treia dintre cei nouă copii ai dânşilor. Când avea patru luni, familia dânsei s-a mutat în Indiana pentru ca tatăl ei să-şi poată continua studiile. În primii şase ani de viaţă, sora Bingham şi familia dânsei au locuit în patru state.

După ce a absolvit liceul în New Jersey, sora Bingham s-a mutat în Provo, Utah, pentru a urma cursurile Universităţii Brigham Young. În cel de-al doilea an de studenţie, l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, Bruce Bryan Bingham, un băiat de la ţară din Illinois, care s-a botezat împreună cu părinţii lui când a fost adolescent. S-au căsătorit în data de 22 decembrie 1972 în Templul Provo, Utah.

Slujirea dânsei în cadrul Bisericii de-a lungul vieţii a inclus chemări precum preşedintă a Societăţii Primare, preşedintă a Tinerelor Fete, consilieră în preşedinţia Societăţii de Alinare la nivel de episcopie, preşedintă a Tinerelor Fete la nivel de ţăruş, lucrătoare în templu şi învăţătoare la seminarul de dimineaţa devreme.

„Modelul pe care l-am văzut în viaţa ei, de-a lungul celor 43 de ani de căsnicie, este o strictă respectare a îndemnurilor Spiritului”, a spus fratele Bingham despre soţia sa. „A făcut mereu ceea ce a dorit Domnul ca ea să facă.”