Taţii
Vârstnicul D. Todd Christofferson
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Astăzi mă concentrez asupra binelui pe care îl pot face bărbaţii în cadrul celor mai distinse roluri masculine – acelea de soţ şi de tată.
Astăzi voi vorbi despre taţi. Taţii sunt de primă importanţă în planul divin pentru fericire şi vreau să-i încurajez pe cei care se străduiesc să îndeplinească această chemare aşa cum se cuvine. A lăuda şi a încuraja calitatea de tată şi pe taţi nu înseamnă să faci de ruşine sau să micşorezi importanţa cuiva. Pur şi simplu, astăzi mă concentrez asupra binelui pe care îl pot face bărbaţii în cadrul celor mai distinse roluri masculine – acelea de soţ şi de tată.
David Blankenhorn, autorul cărţii Fatherless America, a remarcat: „Astăzi, societatea americană este, în esenţă, divizată şi ambivalentă în ceea ce priveşte conceptul de paternitate. Unii oameni nici măcar nu-şi amintesc de el. Alţii sunt ofensaţi de el. Alţii, printre care se află mai mulţi decât câţiva erudiţi care studiază familia şi scriu despre ea, îl neglijează sau îl dispreţuiesc. Mulţi alţii nu i se opun în mod special, dar nici nu îi sunt dedicaţi în mod special. Mulţi oameni ar dori să putem ţine seama de el, dar cred că societatea noastră, pur şi simplu, nu mai poate sau nu mai vrea”1.
Ca Biserică, noi credem în taţi. Noi credem în „idealul privind bărbatul care îşi pune familia pe primul loc”2. Noi credem că „planul divin pentru taţi este de a conduce familiile lor cu dragoste şi dreptate şi ei sunt răspunzători de satisfacerea nevoilor pentru viaţa şi protejarea familiilor lor”3. Noi credem că, în responsabilităţile lor complementare în ceea ce priveşte familia, „taţii şi mamele sunt obligaţi să se ajute unul pe celălalt ca parteneri egali”4. Noi credem că, departe de a fi de prisos, taţii sunt unici şi de neînlocuit.
Unii văd beneficiul paternităţii în termeni sociali, ca un lucru care le conferă bărbaţilor obligaţii faţă de copiii lor, impunându-le să fie buni cetăţeni şi să se gândească la nevoile altora, completând „investiţia maternă în copii cu investiţia paternă în copii … Pe scurt, este important pentru bărbaţi să fie taţi. Este important pentru copii să aibă taţi. Este important pentru societate să creeze taţi”5. În timp ce aceste consideraţii sunt, cu siguranţă, adevărate şi importante, noi ştim că paternitatea este mult mai mult decât un concept social sau un produs al evoluţiei. Rolul tatălui este de origine divină, începând cu Tatăl din Cer şi, în această lume muritoare, cu tatăl Adam.
Exemplul perfect şi divin al calităţii de tată este Tatăl nostru Ceresc. Natura şi însuşirile Sale includ o abundenţă de bunătate şi o dragoste perfectă. Lucrarea Sa şi slava Sa sunt progresul, fericirea şi viaţa veşnică a copiilor Săi.6 În această lume imperfectă, taţii nu pot pretinde să fie comparabili cu măreţia din cer, dar, atunci când sunt la înălţime, ei se străduiesc să urmeze exemplul Său şi realizează, cu adevărat, lucrarea Lui. Ei sunt onoraţi cu o încredere deosebită şi sobră.
Pe noi, bărbaţii, calitatea de tată ne expune propriei slăbiciuni şi nevoii de a ne perfecţiona. Calitatea de tată necesită sacrificiu, dar este o sursă de satisfacţii incomparabile şi bucurie. Din nou, modelul suprem este Tatăl nostru Ceresc, care ne-a iubit atât de mult pe noi, copiii Săi de spirit, încât ni L-a dat pe Singurul Său Fiu Născut pentru salvarea şi exaltarea noastră.7 Isus a spus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”8. Taţii dovedesc acea dragoste atunci când îşi petrec viaţa muncind în fiecare zi pentru a-şi sluji şi a-şi întreţine familiile.
Probabil, cea mai importantă muncă a unui tată este aceea de a întoarce inimile copiilor săi către Tatăl lor Ceresc. Dacă prin exemplul său şi prin cuvintele sale, un tată poate demonstra cum acţionează oamenii în viaţa de zi cu zi atunci când sunt loiali lui Dumnezeu, acel tată le va fi dat copiilor săi cheia pentru pace în această viaţă şi viaţă veşnică în lumea care va veni.9 Un tată care citeşte scripturile copiilor săi şi împreună cu ei, îi familiarizează pe aceştia cu glasul Domnului.10
În scripturi se pune în mod repetat accentul pe obligaţia părintească de a-i învăţa pe copii noştri:
„Şi din nou, dacă sunt părinţi care au copii în Sion sau în oricare dintre ţăruşii lui organizaţi, care nu îi învaţă, când au opt ani, să înţeleagă doctrina pocăinţei, a credinţei în Hristos, Fiul Dumnezeului celui Viu, şi a botezului şi a darului Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor, păcatul va fi asupra capetelor părinţilor …
Şi ei îi vor învăţa, de asemenea, pe copiii lor să se roage şi să umble în dreptate înaintea Domnului”11.
În anul 1833, Domnul i-a mustrat pe membrii Primei Preşedinţii pentru că nu au acordat suficientă atenţie datoriei de a-şi învăţa copiii. Unuia dintre ei El i-a spus: „Tu nu i-ai învăţat pe copiii tăi lumina şi adevărul, potrivit poruncilor; şi cel rău are, încă, putere asupra ta şi aceasta este cauza suferinţei tale”12.
Taţii trebuie să propovăduiască, fiecărei generaţii, din nou, legea şi lucrările lui Dumnezeu. După cum a declarat psalmistul:
„El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte, şi care, [atunci] când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui”13.
Fără îndoială, predarea Evangheliei este o îndatorire pe care o au şi taţii, şi mamele, dar Domnul ne arată cu claritate că El Se aşteaptă ca taţii să fie responsabili pentru a face din aceasta o primă prioritate. (Şi, haideţi să ne amintim că a munci şi a ne juca împreună, a purta conversaţii familiare şi a asculta sunt elemente importante ale învăţării.) Domnul Se aşteaptă ca taţii să-şi influenţeze copiii şi copiii doresc şi au nevoie de un model.
Eu am fost binecuvântat să am un tată exemplar. Îmi amintesc că, pe vremea când eram un băiat de aproximativ 12 ani, tatăl meu a candidat pentru consiliul oraşului în comunitatea noastră destul de mică. El nu a făcut o campanie electorală extinsă – tot ce îmi amintesc este că tata ne-a pus pe fraţii mei şi pe mine să distribuim fluturaşi la fiecare casă, îndemnând oamenii să voteze pentru Paul Christofferson. Au fost persoane adulte cărora le-am oferit un fluturaş şi care au remarcat că Paul era un om bun şi cinstit şi că nu ar avea nicio problemă să voteze pentru el. Am avut sentimente minunate de mândrie pentru tatăl meu. Acestea mi-au dat încredere şi dorinţa de a-i urma exemplul. El nu a fost perfect – nimeni nu este – dar a fost drept şi bun şi un exemplu care l-a inspirat pe fiul său să devină la fel.
Disciplinarea şi corectarea fac parte din învăţare. După cum a spus Pavel: „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte”14. Dar, atunci când disciplinează, un tată trebuie să manifeste o grijă deosebită ca nici măcar să nu se apropie de un abuz, care nu e niciodată justificat. Când corectează, motivaţia unui tată trebuie să fie dragostea şi Spiritul Sfânt îndrumătorul său:
„Mustrând cu severitate la timpul necesar, când sunt inspiraţi de Duhul Sfânt; şi, după aceea, arătându-i aceluia pe care l-ai mustrat o dragoste sporită pentru ca el să nu te considere ca duşmanul său;
Pentru ca el să ştie că este mai tare credinţa ta decât legăturile morţii”15.
Disciplinarea după modelul divin nu înseamnă atât de mult să pedepseşti cât înseamnă să ajuţi o persoană dragă să dobândească stăpânire de sine.
Domnul a spus că „toţi copiii au dreptul la sprijin din partea părinţilor până la majorat”16. Să câştigi bani pentru a întreţine o familie este o activitate sacră. Cu toate că întreţinerea unei familii necesită, în general, să petreci timp departe de familie, aceasta nu este incompatibilă cu paternitatea – reprezintă esenţa rolului de tată bun. „Munca şi familia sunt responsabilităţi care se întrepătrund”17. Aceasta, desigur, nu justifică un bărbat care îşi neglijează familia pentru carieră sau, la cealaltă extremă, pe unul care nu se străduieşte şi este mulţumit ca alţii să-i preia responsabilitatea. În cuvintele regelui Beniamin:
„Nu veţi îngădui copiilor voştri ca ei să umble flămânzi sau goi; şi nici nu veţi îngădui ca ei să încalce legile lui Dumnezeu şi să se bată şi să se certe unul cu altul …
Dar îi veţi învăţa să meargă pe căile adevărului şi cumpătării; îi veţi învăţa să se iubească unul pe altul şi să se slujească unul pe altul”18.
Înţelegem suferinţa bărbaţilor care nu sunt capabili să găsească moduri şi mijloace adecvate de a-şi susţine familiile. Nu este o ruşine pentru aceia care, la un moment dat, în ciuda celor mai mari eforturi ale lor, nu îşi pot îndeplini toate îndatoririle şi responsabilităţile de taţi. „Dizabilităţile, moartea sau alte situaţii pot duce la adaptarea sau schimbarea rolurilor în familie. Rudele ar trebui să ofere ajutor atunci când este nevoie”19.
Să iubească pe mama copiilor săi – şi să arate această iubire – sunt două dintre cele mai bune lucruri pe care un tată le poate face pentru copiii săi. Acestea confirmă şi întăresc căsătoria, care este temelia vieţii lor de familie şi a securităţii lor.
Unii bărbaţi sunt taţi singuri, taţi adoptivi sau taţi vitregi. Mulţi dintre ei muncesc din greu pentru a face tot ce pot într-un rol, deseori, dificil. Îi respectăm pe aceia care fac tot ce se poate face cu dragoste, răbdare şi sacrificiu de sine pentru a îndeplini nevoi individuale şi ale familiei. Trebuie să remarcăm că Dumnezeu Însuşi L-a încredinţat pe Singurul Său Fiu Născut unui tată adoptiv. Cu siguranţă, o parte din merit îi aparţine lui Iosif pentru faptul că, pe măsură ce Isus se făcea mare, El „creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”20.
Din păcate, din cauza morţii, abandonului sau divorţului, unii copii nu locuiesc cu taţii lor. Unii pot avea taţi care sunt prezenţi fizic, dar absenţi din punct de vedere afectiv sau, cu alte cuvinte, neatenţi sau nu le acordă sprijin. Îi invităm pe toţi taţii să facă mai mult şi să fie mai buni. Invităm mass media şi programele de divertisment să prezinte taţi devotaţi şi capabili, care îşi iubesc cu adevărat soţiile şi îşi îndrumă, cu pricepere, copiii, în loc să prezinte stângacii şi bufonii sau „tipii care cauzează probleme”, aşa cum sunt prea adesea descrişi taţii.
Copiilor a căror situaţie familială este dificilă le spunem: voi înşivă nu sunteţi mai puţin valoroşi din cauza acestui lucru. Uneori, încercările arată că Domnul are încredere în voi. El vă poate ajuta, în mod direct sau prin alţii, să faceţi faţă lucrurilor cu care vă confruntaţi. Voi puteţi deveni generaţia, poate prima din familia voastră, în care modelele divine pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru familii să capete, cu adevărat, formă şi să binecuvânteze generaţiile de după voi.
Tinerilor băieţi, recunoscând rolul pe care îl veţi avea de a asigura cele necesare întreţinerii şi protejării familiei, vă spunem: pregătiţi-vă acum fiind sârguincioşi la şcoală şi planificându-vă educaţia de după liceu. Educaţia pe care o dobândiţi fie prin intermediul unei universităţi sau al unei şcoli tehnice, fie prin ucenicie sau un program similar, reprezintă cheia pentru a dezvolta abilităţile şi capacităţile de care veţi avea nevoie. Folosiţi în avantajul vostru prilejurile de a vă asocia cu oameni de toate vârstele, inclusiv copii, şi învăţaţi cum să stabiliţi relaţii sănătoase şi rodnice. Aceasta presupune, de obicei, să vorbiţi faţă în faţă cu oamenii şi, uneori, să faceţi diferite lucruri împreună, nu doar să vă perfecţionaţi abilităţile de a scrie mesaje text. Trăiţi-vă viaţa astfel încât, ca bărbaţi, să aduceţi puritate în căsnicia voastră şi în vieţile copiilor voştri.
Generaţiei care se ridică, vă spunem: oricum vă apreciaţi propriul tată pe o scară bun-mai bun-cel mai bun (şi eu prevăd că această apreciere va urca mai sus pe scară pe măsură ce veţi creşte şi veţi fi mai înţelepţi), decideţi să vă respectaţi tatăl şi mama prin modul în care vă trăiţi viaţa. Amintiţi-vă de nădejdea înfocată a unui tată, exprimată de Ioan: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr”21. Neprihănirea voastră este cea mai mare onoare pe care o poate primi orice tată.
Fraţilor mei, taţilor din această Biserică, le spun: ştiu că vă doriţi să fiţi taţi perfecţi. Eu ştiu că îmi doresc să fiu aşa. Chiar aşa, în pofida limitelor noastre, haideţi să îndurăm şi să facem ceea ce trebuie. Haideţi să lăsăm la o parte noţiunile exagerate de individualism şi autonomie din cultura zilelor noastre, şi să ne gândim, mai întâi, la fericirea şi bunăstarea altora. Cu siguranţă, în pofida imperfecţiunilor noastre, Tatăl nostru Ceresc ne va recompensa şi va face ca eforturile noastre modeste să aducă rezultate bune. Sunt încurajat de o povestire care a apărut în New Era cu câţiva ani în urmă. Autorul a relatat următoarele:
„Când eram tânăr, mica noastră familie trăia într-un apartament cu un singur dormitor, situat la etajul al doilea. Eu dormeam pe canapea, în camera de zi …
Tatăl meu, care era oţelar, pleca de acasă foarte devreme, în fiecare zi, pentru a merge la muncă. În fiecare dimineaţă, el… aranja învelitorile în jurul meu şi se oprea timp de un minut. Eram pe jumătate adormit când l-am simţit pe tatăl meu stând lângă canapea şi privindu-mă. Pe măsură ce m-am trezit încet, am început să fiu stânjenit de prezenţa lui. Am încercat să mă prefac că dorm … Am devenit conştient de faptul că, stând lângă patul meu, el se ruga cu toată atenţia, energia şi concentrarea sa – pentru mine.
În fiecare dimineaţă, tatăl meu se ruga pentru mine. Se ruga pentru ca eu să am o zi bună, să fiu în siguranţă, să învăţ şi să mă pregătesc pentru viitor. Şi, cum nu putea să fie cu mine până seara, se ruga pentru profesorii şi prietenii cu care urma să fiu în acea zi …
La început, nu am înţeles prea bine ce făcea tatăl meu în acele dimineţi când se ruga pentru mine. Dar, pe măsură ce am crescut, am simţit dragostea lui şi interesul pe care-l avea pentru mine şi pentru tot ce făceam. Este una dintre amintirile mele preferate. Doar după ce au trecut mai mulţi ani, după ce m-am căsătorit, am avut proprii copii şi mergeam în camerele lor în timp ce dormeau şi mă rugam pentru ei, am înţeles complet ce simţea tatăl meu în legătură cu mine”22.
Alma i-a mărturisit fiului său:
„Iată, îţi zic ţie că [Hristos] este Cel care cu siguranţă va veni… da, El va veni ca să anunţe veşti bune de salvare către poporul Său.
Şi acum, fiul meu, aceasta a fost slujirea la care tu ai fost chemat, ca să anunţi aceste veşti bune către acest popor, ca să le pregăteşti minţile; sau, mai degrabă… pentru ca ei să pregătească minţile copiilor lor ca să audă cuvântul, la timpul venirii Lui”23.
Aceasta este slujirea taţilor în zilele noastre. Sper ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să-i ajute să fie capabili să o îndeplinească, în numele lui Isus Hristos, amin.