2016
Vârstnicul Gary B. Sabin
Mai 2016


Vârstnicul Gary B. Sabin

Autoritate generală-Cei Şaptezeci

Vârstnicul Gary B. Sabin îşi aminteşte foarte bine de trei pomi de Crăciun.

Primul a fost un pom de Crăciun frumos din tinereţea sa. Când Gary s-a urcat în pom încercând să ia o acadea în formă de baston, întregul pom s-a prăbuşit pe podea.

Cel de-al doilea pom a fost o ramură verde pe care a găsit-o când era misionar în Belgia şi Olanda între anii 1973 şi 1975. Vârstnicul Sabin şi colegul său au luat ramura cu ei, la apartamentul lor, şi au rezemat-o împreună cu felicitările de Crăciun pe care le-au primit de acasă.

Cel de-al treilea a fost un pom făcut din luminiţe de Crăciun atârnat lângă patul de spital al fiicei sale. Fiind unul din cei trei copii ai familiei Sabin care au suferit de fibroză chistică, fiica sa trecuse printr-un transplant dublu de plămâni la un an de la moartea fratelui său din cauza aceleaşi boli.

„Am învăţat mult mai mult de la copiii noştri decât au învăţat ei de la noi”, a spus vârstnicul Sabin.

În calitate de autoritate generală, dânsul îşi va aduce aminte de pomii de Crăciun şi de lecţiile pe care le-a învăţat de la ei. Fiecare pom scoate în evidenţă părţi din călătoria sa – de la băieţelul care şi-a dorit acadeaua în formă de baston la misionarul care propovăduia planul salvării şi la tatăl care se baza pe plan şi pe dragostea Salvatorului pentru a-şi sprijini familia în timpul încercărilor din viaţa muritoare.

Gary Byron Sabin s-a născut în Provo, Utah, S.U.A., în data de 7 aprilie 1954, în familia lui Marvin E. şi Sylvia W. Sabin. S-a căsătorit cu Valerie Purdy în luna august a anului 1976. Dânşii au cinci copii; un al şaselea s-a născut fără viaţă.

După ce a absolvit Universitatea Brigham Young din Provo, vârstnicul Sabin a obţinut o diplomă de masterat în management de la Universitatea Stanford.

Vârstnicul Sabin a slujit în numeroase chemări în Biserică, inclusiv de episcop, de preşedinte de ţăruş şi de autoritate a zonei-Cei Şaptezeci. A lucrat în calitate de fondator, preşedinte şi director al mai multor companii, precum Excel Realty Trust, Price Legacy, Excel Realty Holdings şi Excel Trust.

În anul 1993, vârstnicul şi sora Sabin au întemeiat fundaţia pentru copii Sabin, o organizaţie care se ocupă de nevoile medicale ale copiilor.