Amintiţi-vă totdeauna de El

Vârstnicul Gerrit W. Gong

din Preşedinţia celor Şaptezeci

Cu umilinţă mărturisesc şi mă rog ca noi să ne aducem totdeauna aminte de El – în toate timpurile, în toate lucrurile şi în toate locurile în care se întâmplă să ne aflăm.

Dragi fraţi şi surori, când am slujit în Asia, oamenii mă întrebau uneori: „Vârstnicule Gong, câţi oameni trăiesc în Zona Asia a Bisericii?”.

Le-am răspuns: „Jumătate din populaţia globului – 3,6 miliarde de oameni”.

Cineva m-a întrebat: „Nu este greu să ţineţi minte toate numele lor?”.

A ţine minte – şi a uita – fac parte din viaţa de zi cu zi. De exemplu, odată, după ce şi-a căutat peste tot noul telefon mobil, soţia mea a decis, în cele din urmă, să se sune de pe alt telefon. Când şi-a auzit telefonul sunând, soţia mea s-a întrebat: „Oare cine mă sună? Nu am dat nimănui acest număr!”.

A ţine minte – şi a uita – fac parte, de asemenea, din călătoria noastră eternă. Timpul, libertatea de a alege şi memoria ne ajută să învăţăm, să progresăm şi să ne dezvoltăm credinţa.

Folosind cuvintele îndrăgitului imn:

„Lui Isus imn să-I înălţăm
Şi-n slavă să-L cinstim …
Voi, sfinţi, a Sa ispăşire
Mereu mărturisiţi”1.

În fiecare săptămână, prin luarea din împărtăşanie, noi facem legământ să ne amintim totdeauna de El. Folosind câteva din cele peste 400 de referinţe scripturale ale cuvântului amintire, iată şase moduri în care noi ne putem aminti totdeauna de El.

În primul rând, ne putem aminti totdeauna de El având încredere în legămintele, promisiunile şi încredinţările Sale.

Domnul Îşi aduce aminte de legămintele Sale nepieritoare – din vremea lui Adam şi până în zilele în care posteritatea lui Adam „[va] îmbrăţişa adevărul şi [va] privi în sus, Sionul va privi în jos şi toate cerurile vor fremăta de veselie, iar pământul se va cutremura de bucurie”².

Domnul Îşi aduce aminte de promisiunile Sale, inclusiv de promisiunile de a restaura Israelul împrăştiat, prin Cartea lui Mormon: un alt testament al lui Isus Hristos şi de promisiunile făcute fiecărui membru şi misionar care îşi aduc aminte de valoarea sufletelor³.

Domnul Îşi aminteşte şi oferă încredinţare naţiunilor şi oamenilor. În aceste zile pline de agitaţie şi confuzie,⁴ „unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru”⁵ care, „ca-n trecut, [ne-ndrumă-n] viitor”⁶. În „zilele din urmă”⁷ noi „[ne amintim] că nu lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată de a fi împlinită, ci lucrarea oamenilor”⁸.

În al doilea rând, ne putem aminti totdeauna de El recunoscând mâna Sa în vieţile noastre şi dând dovadă de recunoştinţă.

Influenţa Domnului în viaţa noastră este cel mai uşor de recunoscut în retrospectivă. Aşa cum a spus filozoful creştin Søren Kierkegaard: „Viaţa trebuie înţeleasă în retrospectivă. Dar … trebuie trăită privind spre viitor.”⁹

Draga mea mamă şi-a sărbătorit de curând cea de-a 90-a zi de naştere. Ea a mărturisit cu recunoştinţă despre binecuvântările lui Dumnezeu cu ocazia fiecărui eveniment major din viaţa ei. Istoriile de familie, tradiţiile de familie şi legăturile de familie ne ajută să savurăm amintirea lucrurilor din trecut oferind, în acelaşi timp, tipare viitoare şi speranţă. Linia autorităţii preoţiei şi binecuvântarea patriarhală sunt mărturii ale influenţei lui Dumnezeu de-a lungul generaţiilor.

V-aţi gândit vreodată la dumneavoastră ca fiind o carte de aducere-aminte – alcătuită din lucrurile pe care alegeţi să vi le amintiţi, în modul în care vi le amintiţi?

De exemplu, când eram tânăr, îmi doream foarte mult să fac parte din echipa de baschet a şcolii. M-am antrenat foarte mult. Într-o zi, antrenorul nostru a arătat spre jucătorul de centru, înalt de 1,93 m şi spre un alt jucător central, înalt de 1,88 m, şi mi-a spus: „Pot să te iau în echipă, dar probabil nu vei juca niciodată”. Îmi amintesc cum, cu bunătate, m-a încurajat apoi: „De ce nu încerci fotbalul? Ai fi bun”. Familia mea m-a aplaudat când am înscris primul meu gol.

Noi ne putem aminti de cei care ne oferă o şansă şi o a doua şansă, cu onestitate, bunătate, răbdare şi încurajare. Şi putem deveni cei de care îşi vor aminti alţii atunci când vor fi avut nevoie de ajutor. Amintindu-ne cu recunoştinţă de ajutorul altora şi de influenţa pe care o are îndrumarea Spiritului este un mod de a ne aminti de El. Este modul în care numărăm toate binecuvântările şi vedem ceea ce Dumnezeu ne-a dat¹⁰.

În al treilea rând, ne putem aminti totdeauna de El încrezându-ne în asigurarea Domnului, care spune: „Acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat şi Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele”¹¹.

Atunci când ne pocăim în întregime, inclusiv mărturisindu-ne şi abandonându-ne păcatele, adresăm aceeaşi întrebare pe care a adresat-o şi Enos, în timp ce vina ne este ştearsă: „Doamne, cum se face asta?” şi auzim răspunsul: „Datorită credinţei tale în Hristos”¹² şi invitaţia Sa: „Adu-Mi aminte”¹³.

După ce ne-am pocăit şi conducătorii preoţiei ne declară demni, nu trebuie să ne confesăm în mod repetat păcatele din trecut. A fi demn nu înseamnă a fi perfect. Planul Tatălui Ceresc al fericirii ne invită să fim liniştiţi şi umili în călătoria vieţii de a deveni, într-o zi, perfecţi în Hristos¹⁴, nu să fim mereu îngrijoraţi, frustraţi sau nefericiţi din pricina imperfecţiunilor noastre prezente. Amintiţi-vă că El cunoaşte toate lucrurile pe care nu vrem ca alţii să le ştie despre noi – şi ne iubeşte în continuare.

Uneori, viaţa ne testează încrederea în mila, dreptatea şi judecata lui Isus şi în invitaţia Sa eliberatoare de a-i permite ispăşirii Sale să ne vindece, în timp ce îi iertăm pe alţii şi pe noi înşine.

O tânără fată dintr-o altă ţară a aplicat pentru un post de jurnalistă, dar funcţionarul care aproba locurile de muncă a fost nemilos. El i-a spus: „Cu semnătura mea, îţi garantez că nu vei deveni jurnalistă, ci că vei săpa şanţuri”. Ea a fost singura femeie dintr-un grup de bărbaţi care săpa şanţuri.

Ani mai târziu acea femeie a devenit funcţionar. Într-o zi, un bărbat a venit la ea pentru a obţine o semnătură pentru un loc de muncă.

Ea l-a întrebat: „Îţi aminteşti de mine?”. El nu îşi amintea.

Ea a spus: „Tu nu îţi aminteşti de mine, dar eu îmi amintesc de tine. Cu semnătura ta, mi-ai garantat că nu voi deveni jurnalistă. Cu semnătura ta, m-ai trimis să sap şanţuri, singura femeie într-un grup de bărbaţi”.

Ea mi-a spus: „Simt că trebuie să îl tratez pe acel bărbat mai bine decât m-a tratat el pe mine – dar nu am acea tărie”. Uneori, acea tărie nu se află în noi, dar poate fi găsită în a ne aminti de ispăşirea Salvatorului nostru Isus Hristos.

Când încrederea este trădată, visurile spulberate, inimile zdrobite din nou şi din nou, când vrem dreptate şi avem nevoie de milă, când pumnii ne sunt încleştaţi şi lacrimile ne curg, când trebuie să ştim ce trebuie să preţuim şi ce să abandonăm, ne putem aminti întotdeauna de El. Viaţa nu este aşa de nemiloasă cum poate părea uneori. Compasiunea Sa infinită ne poate ajuta să ne găsim calea, adevărul şi viaţa¹⁵.

Când ne amintim de cuvintele şi exemplul Său, noi nu vom jigni şi nu ne vom simţi jigniţi.

Tatăl prietenului meu lucra ca mecanic. Munca lui cinstită se putea observa chiar şi privind la mâinile sale spălate cu grijă. Într-o zi, la templu, cineva i-a spus tatălui prietenului meu că ar trebui să se spele pe mâini înainte să slujească acolo. În loc să se simtă jignit, acest om bun a început să spele la mână farfuriile familiei, folosind mai mult detergent de vase, înainte să meargă la templu. El este un exemplu al celor care se „suie la muntele Domnului” şi „stau în locul Lui cel sfânt” având cele mai curate mâini şi cea mai curată inimă¹⁶.

Dacă avem sentimente neplăcute, ranchiună sau resentimente sau dacă avem motive să cerem iertare altora, acum este momentul pentru a face acest lucru.

În al patrulea rând, El ne invită să ne amintim că ne primeşte mereu acasă.

Noi învăţăm întrebând şi căutând. Dar, vă rog, nu încetaţi să exploraţi până nu ajungeţi – folosind cuvintele lui T. S. Eliot – „acolo de unde aţi plecat şi simţiţi că sunteţi acolo pentru prima dată”¹⁷. Când sunteţi pregătiţi, vă rog să vă deschideţi inimile către Cartea lui Mormon, încă o dată, ca şi cum ar fi pentru prima oară. Vă rog să vă rugaţi cu intenţie adevărată, din nou, ca şi cum ar fi pentru prima oară.

Aveţi încredere în acea amintire ştearsă de la început. Lăsaţi-o să vă lărgească credinţa. Pentru Dumnezeu, nu există greşeală de care să nu ne putem pocăi.

Profeţii din vechime şi cei moderni ne imploră să nu lăsăm ca slăbiciunile omeneşti, defectele sau punctele slabe – ale altora sau ale noastre – să ne împiedice să vedem adevărurile, legămintele şi puterea mântuitoare a Evangheliei Sale restaurate¹⁸. Acest lucru este deosebit de important într-o Biserică în care fiecare dintre noi progresează prin participarea sa imperfectă. Profetul Joseph Smith a spus: „Niciodată nu v-am spus că sunt perfect; dar nu este nicio greşeală în revelaţiile pe care vi le-am transmis”¹⁹.

În al cincilea rând, noi ne putem aminti totdeauna de El în ziua de sabat, prin intermediul împărtăşaniei. La sfârşitul slujirii Sale din viaţa muritoare şi la începutul slujirii Sale de după înviere – în ambele cazuri – Salvatorul nostru a luat din pâine şi din vin şi ne-a rugat să ne amintim de trupul şi sângele Său:²⁰ „Pentru că, ori de câte ori veţi face aceasta, vă veţi aminti de acest ceas în care am fost cu voi”²¹.

În rânduiala împărtăşaniei, mărturisim lui Dumnezeu Tatăl că dorim să luăm asupra noastră numele Fiului Său şi să ne aducem totdeauna aminte de El şi să ţinem poruncile Sale, pe care El ni le-a dat nouă, pentru ca noi să putem avea totdeauna Spiritul Său cu noi²².

Aşa cum ne învaţă Amulec, noi ne aducem aminte de El atunci când ne rugăm în câmpurile noastre, asupra turmelor noastre şi a caselor noastre şi când ne aducem aminte de cei nevoiaşi, de cei goi şi de cei bolnavi şi în suferinţă²³.

În cele din urmă, în al şaselea rând, Salvatorul nostru ne invită să ne amintim totdeauna de El aşa cum El Îşi aminteşte totdeauna de noi.

În Lumea Nouă, Salvatorul înviat i-a invitat pe cei prezenţi să vină, unul câte unul, să pună mâna în coasta Sa şi să simtă urmele cuielor din mâinile şi picioarele Sale²⁴.

Descriind învierea, scripturile ne spun că „fiecare membru şi încheietură vor fi înapoiate trupului lor”, şi „nici un fir de păr de pe cap nu va fi pierdut”²⁵. Cunoscând aceste lucruri, vă rog să vă gândiţi la trupul perfect al Salvatorului nostru înviat care încă are urmele rănilor din coasta Sa şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Sale²⁶.

Uneori, de-a lungul istoriei, oameni muritori au fost executaţi prin răstignire. Dar doar Salvatorul nostru, Isus Hristos, ne îmbrăţişează purtând încă semnele dragostei Sale pure. Doar El a îndeplinit profeţia de a fi fost înălţat pe cruce pentru a aduce pe fiecare dintre noi, pe nume, la El²⁷.

Salvatorul nostru declară:

„Da, ele pot să… uite, dar Eu nu te voi uita pe tine.

„Iată, Eu te-am întipărit pe tine pe palmele mâinilor Mele”²⁸.

El depune mărturie: „Eu sunt Acela care am fost ridicat. Eu sunt Isus care am fost răstignit. Eu sunt Fiul lui Dumnezeu”²⁹.

Cu umilinţă mărturisesc şi mă rog ca noi să ne aducem totdeauna aminte de El – în toate timpurile, în toate lucrurile şi în toate locurile în care se întâmplă să ne aflăm³⁰. În numele sacru şi sfânt a lui Isus Hristos, amin!