Să devenim oameni care să aibă în ei Duhul lui Dumnezeu

Elder L. Tom Perry

din Cvorumul Celor Şaptezeci

Domnul a făcut un legământ solemn ca să ne binecuvânteze vieţile în conformitate cu credinţa noastră. Numai El ne poate transforma în oameni care să aibă în ei Spiritul lui Dumnezeu, adică Duhul Sfânt.

Vreau să adresez remarcile mele de astă seară tinerilor care deţin Sfânta Preoţie aaronică. Ce binecuvântare deosebită este să deţii Preoţia lui Dumnezeu, care poate să multiplice puterile, abilităţile şi discernământul nostru. Pentru a ilustra binecuvântările primite datorită acestui privilegiu, doresc să vă vorbesc despre doi bărbaţi ai lui Dumnezeu, care amândoi au purtat numele de Joseph (Iosif).

Tatăl meu a avut o experienţă unică, atunci când a fost la vârsta preoţiei. Unde a locuit el, nu existau licee. El dorea o educaţie mai înaltă şi a primit permisiunea de la tatăl lui să plece de la fermă şi să caute educaţie în altă parte, dar el trebuia să se descurce singur. Ajungând în Salt Lake City, el a auzit de o slujbă care se oferea acasă la preşedintele Joseph F. Smith. A fost angajat să aibă grijă de cele două vaci ale profetului. În serile noastre de familie, doream ca tata să ne povestească din experienţele sale din primii ani ai tinereţii când a locuit în casa profetului. Noi ascultam relatări ca aceasta:

Sora Smith l-a învăţat pe tatăl meu despre sarcinile lui, explicându-i că vacile „sunt nobile şi tu trebuie să te porţi bine cu ele. Trebuie să le ţii curate şi să le dresezi atât de bine încât oricând aş dori să le mut în salon să fie destul de curate ca să poată intra“. Tata a spus că a înţeles să mulgă vacile, dar nu a înţeles să le şi spele.

Înainte de a le mulge în fiecare dimineaţă şi noapte, ele erau spălate complet cu apă caldă, săpun şi şterse cu prosoape pregătite în acest scop. Ele erau hrănite cu cel mai bun fân şi mulse exact la aceeaşi oră, de două ori pe zi.

În plus faţă de îndatoririle sale faţă de vacile „nobile“ ale familiei Smith, tata era rugat să mai facă şi alte treburi ocazionale prin casă. El obişnuia să ne spună povestiri ca aceasta: „Într-o dimineaţă geroasă am spălat treptele care duceau la locuinţa oficială a preşedintelui Bisericii. Aproape că am dus la căderea profetului, pentru că am lăsat ca apa să îngheţe înainte de a şterge scările. Apoi a trebuit să iau apă fiartă şi să topesc gheaţa şi să iau prosoape ca să şterg treptele de piatră. Treptele erau aproape curate, dar colegii mei treceau în drum spre şcoală înainte de a-mi fi terminat treaba. A fost o experienţă umilitoare“.

Spunând aceste povestiri, nu vreau să vă las cu impresia că tatăl meu a fost frate geamăn cu Cenuşăreasa. Familia Smith a luat acest băiat sărac de la ferma din Idaho în casa lor ca să-şi termine liceul şi să frecventeze Universitatea din Utah. El a fost inclus în activităţile familiei, a stat la masă cu ei şi la rugăciunea de familie. Tata ne-a mărturisit că profetul Joseph F. Smith a fost cu adevărat un om al lui Dumnezeu: „Când am înghenuncheat alături de profet la rugăciunea de familie şi am ascultat rugăciunea lui sinceră ca Domnul să binecuvânteze familia lui, turmele şi cirezile lor, şi mi-am dat seama că aceleaşi vaci care îmi cauzaseră mie atâta umilinţă erau subiect de binecuvântare, am fost adus cu picioarele pe pământ… . Cei mai mari oameni pe care i-am cunoscut şi-au pierdut din măreţie la o cunoaştere mai personală. Dar asta nu s-a întâmplat şi cu profetul Joseph F. Smith. Orice faptă zilnică obişnuită se adăuga la măreţia lui. Pentru mine era profet chiar şi când se spăla pe mâini sau îşi desfăcea şireturile de la pantofi“.

Lecţiile predate ne-au învăţat să oferim multă apreciere şi dragoste pentru un profet al lui Dumnezeu.

Descrierea preşedintelui Joseph F. Smith făcută de tata îmi aduce aminte de descrierea lui Iosif făcută de Faraon în Egipt: „Putem găsi un astfel de om ca acesta, un om care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?“ (Genesa 41:38).

Povestirile tatălui meu ne spuneau despre preşedintele Smith, familia lui şi vacile lui, şi ele ne descopereau cum s-au schimbat vremurile de la începutul secolului 20. Nu cred că tatăl meu şi-a imaginat vreodată computerele noastre moderne de astăzi care se află pe un birou mic şi care au viteze ce se măsoară în giga hertz şi memorie măsurată în giga biţi. Nici nu cred că şi-a imaginat vreodată răul pe care Satana poate să-l facă prin aceste tehnologii minunate. Prin căile lui rele, Satana a putut să răspândescă mulţi viruşi noi şi contagioşi. Aceşti viruşi vor aduce mari pagube spiritului nostru, dacă nu avem căi puternice de a ne apăra împotriva lor. Acest lucru mă face să mă gândesc la cel mai mare program antivirus dintre toate – care este Darul Duhului Sfânt.

Despre acest dar, preşedintele Joseph F. Smith a spus: ,Darul Duhului Sfânt‘ este o binecuvântare deosebită dată pocăiţilor credincioşi în Isus Hristos care s-au botezat şi este o mărturie permanentă. De Spiritul lui Dumnezeu ne putem bucura ca de o influenţă trecătoare prin care lumina şi puterea divină vin omenirii pentru scopuri şi ocazii speciale. Dar Darul Duhului Sfânt, care a fost primit de către apostoli în ziua cincizecimii şi care este acordat la confirmare, este un martor permanent şi o înzestrare mai mare (James R. Clark, comp., Messages of the First Presidency of the Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, volumul 6 [1965–1975], 5:4) .

Este important ca familiile voastre să vă ajute la învăţarea Evangheliei Domnului şi Salvatorului nostru. Atunci, noi toţi trebuie să ne bizuim pe Darul Duhului Sfânt ca să ne îndrume în deosebirea binelui de rău. Aici exemplul lui Iosif din Egipt ne ajută să învăţăm cu toţii. El a fost un om care s-a bizuit pe Spiritul Domnului atât de mult încât şi un om care era orbit de practica idolatriei, şi anume Faraonul, a recunoscut comportarea şi puterea lui neobişnuită.

Să încercăm în această seară să vedem ce mesaje mari putem extrage din studiul marilor conducători pe care îi găsim în scripturi. Joseph Fielding Smith ne-a învăţat în lucrarea sa Answers to Gospel Questions:

„Există multe dovezi că băieţii erau chemaţi şi rânduiţi în vremurile străvechi. În vremea dinainte de potop, când vieţile oamenilor erau foarte îndelungate, unii au fost chemaţi să slujească la o vârstă relativ fragedă. Enoh nu avea decât douăzeci şi cinci de ani când a fost rânduit de Adam; … şi Noe a primit preoţia când avea doar zece ani (vezi D&L 107:48, 52). Ce vârstă avea Iosif, fiul lui Israel, când a primit preoţia, nu este înregistrată; dar trebuie să se fi întâmplat când era foarte tânăr. El a fost vândut de către fraţii săi când avea doar şaptesprezece ani şi trebuie să fi avut preoţia înainte de acea dată, pentru că el a folosit-o în ţara Egiptului“ (vezi Genesa 37:2; 40:8–19; 41:14–36) (Joseph Fielding Smith Jr., volumul 5 [1957–1966], 2:9).

Reîntorcându-ne la cartea Genesa din Vechiul Testament, găsim povestirea despre Iosif. Iosif a fost membru al unei familii care a avut 11 fraţi – 10 fiind mai mari decât el. Tatăl lui părea că-l favorizează mai mult decât pe ceilalţi. El i-a făcut lui Iosif o haină pestriţă, i-a permis să rămână acasă şi l-a învăţat să iasă afară din când în când şi să vadă ce fac fraţii săi care aveau grijă de turme. Iosif a avut vise care păreau să-l pună într-o postură de autoritate înaintea fraţilor săi.

Într-o zi, când Iosif s-a dus la fraţii săi care aveau grijă de turme, aceştia au hotărât că nu-l mai puteau tolera şi au vrut să scape de el. S-a ivit o ocazie de a-l vinde pe Iosif ca sclav unui grup de ismaeliţi care călătoreau în drum spre Egipt.

Deodată, Iosif se găseşte într-o ţară ciudată, cu obiceiuri ciudate, o religie ciudată şi cel mai rău, vândut ca sclav. Iosif s-a prezentat aşa de bine şi a fost atât de abil, că a fost cumpărat de „Potifar, un dregător al lui Faraon şi anume căpetenia străjerilor“ (Genesa 37:36).

„Şi Domnul a fost cu Iosif, [şi el avea spiritul cu el care l-a ajutat] aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, Egipteanul.

Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine de orice se apuca.

Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său,… [Potifar] l-a pus mai mare peste casa lui, şi i-a încredinţat tot ce avea.

De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa Egipteanului, datorită lui Iosif; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp.

Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea, şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip“ (Genesa 39:2–6).

Într-o zi, pe când Iosif lucra în casă, s-a aflat într-o situaţie dificilă. Soţia lui Potifar i-a făcut avansuri. Iosif imediat a ştiut că era în locul nepotrivit. Îl auzim spunând:

„El nu este mai mare decât mine în casa aceasta, şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?…

Ea l-a apucat de haină, zicând: Culcă-te cu mine! El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă“ (Genesa 39:9, 12).

Învăţăm o lecţie mare de la Iosif. Când a fost pus în faţa unei ispite, el imediat s-a depărtat de ea, chiar de la apariţia răului. Noi toţi avem întâmplări în vieţile noastre când ne găsim în situaţii provocătoare.

Când suntem confruntaţi cu ceea ce este rău şi degradant, fie că e vorba de vreun fel de muzică nepotrivită, un program de televiziune sau Internet, care ne pun într-o situaţie rea, câtă putere vom căpăta dacă ne amintim de povestirea lui Iosif: „… şi a fugit afară din casă“ (Genesa 39:12).

El s-a îndepărtat de ispită.

Chiar atunci când a făcut alegeri bune, Iosif nu a scăpat de provocările vieţii. Când Potifar s-a întors acasă, soţia lui s-a plâns soţului că Iosif şi-a bătut joc de ea. Potifar a fost atât de supărat încât: „… a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă, în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo în temniţă.

Domnul a fost cu Iosif, şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.

Şi mai marele temniţei a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el“ (Genesa 39:20–22).

Dar Domnul a fost cu Iosif şi din nou s-a ivit o ocazie să slujească în temniţă. Doi dintre slujitorii lui Faraon erau şi ei aruncaţi în temniţă. Fiecare a avut un vis pe care Iosif a putut să-l interpreteze. Unul dintre ei urma să-şi piardă viaţa în temniţă. Celălalt s-a întors în trei zile la slujba de paharnic al lui Faraon. Amândouă visele s-au întâmplat. Paharnicul s-a întors la poziţia sa pentru Faraon şi a uitat cu totul de Iosif, timp de doi ani. Atunci Faraon a avut un vis. Nimeni n-a putut să-i interpreteze visul. Paharnicul până la urmă şi-a amintit de Iosif. I-a spus Faraonului despre abilitatea lui Iosif de a interpreta visele. „Atunci Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele, şi s-a dus la Faraon“ (Genesa 41:14).

Iosif a putut să-i interpreteze visul lui Faraon. Faraon fiind atât de impresionat, l-a făcut pe Iosif unul dintre slujitorii lui. Domnul a fost din nou cu Iosif. În curând, Iosif a ajuns al doilea după Faraon în toată ţara Egiptului. Era ceva deosebit care l-a deosebit pe Iosif de toţi ceilalţi slujitori. Faraon a remarcat ceea ce îl deosebea pe Iosif de toţi ceilalţi slujitori când a spus:

„Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?“ (Genesa 41:38).

Veţi observa că în fiecare situaţie în care s-a găsit Iosif, Domnul a fost cu el. Era uşor de recunoscut spiritul deosebit din el datorită felului în care trăia şi asculta vocea Domnului pentru a-l conduce.

Cu siguranţă, fiecare dintre noi va avea aceeaşi recunoaştere când este condus şi îndrumait de Spiritul Lui Sfânt. Ascultaţi vocea blândă şi înceată când trebuie să luaţi o hotărâre. Sigur va fi o voce puternică de avertizare care să vă spună să nu ascultaţi o muzică urâtă, să fugiţi din faţa programelor de televiziune degradante sau să închideţi o pagină Web care vă va aduce gânduri rele în minte. Spiritul Sfânt vă va face cunoscut când sunteţi pe un teritoriu interzis.

Vă promit că, dacă veţi da ascultare vocii de avertizare a Duhului Sfânt şi veţi urma îndrumarea Lui, veţi fi binecuvântaţi cu slujirea îngerilor care vor adăuga înţelepciune, cunoaştere, putere şi glorie vieţii voastre. Aduceţi-vă aminte că Domnul a făcut un legământ solemn ca să ne binecuvânteze vieţile în conformitate cu credinţa noastră. Numai El ne poate transforma în oameni care să aibă în ei Spiritul lui Dumnezeu, adică Duhul Sfânt.

Ce binecuvântare este să deţinem Sfânta Preoţie a Domnului şi să avem această putere şi tărie în noi. Fie ca Domnul să ne inspire şi să ne conducă să studiem povestirile despre marii profeţi care au trăit pe pământ. Fie ca noi să spicuim din vieţile lor ceea ce ne va apropia de Creatorul nostru şi ne va ajuta să ne bucurăm de binecuvântările şi roadele pe care le aduce Evanghelia Domnului şi Salvatorului nostru. Fie ca noi să fim atât de inspiraţi încât să urmăm calea Lui, aceasta este umila mea rugăciune în numele lui Isus Hristos, amin.