„Veniţi după Mine“
Acei care, din credinţă, îşi lasă mrejele şi Îl urmează pe Salvator, vor trăi o bucurie dincolo de puterea lor de înţelegere.
Înainte de a auzi chemarea, ei erau pescari. Petru şi Andrei îşi aruncau mrejele în marea Galileii şi s-au oprit în momentul în care Isus s-a apropiat de ei, i-a privit în ochi şi a rostit cuvintele simple „Veniţi după Mine“. Matei scrie că cei doi pescari „îndată şi-au lăsat mrejele şi au mers după El“.
Apoi, Fiul Omului s-a apropiat de alţi doi pescari, care se aflau în corabie cu tatăl lor, reparându-şi mrejele. Isus i-a chemat „şi îndată [Iacov şi Ioan] au lăsat corabia şi pe tatăl lor, şi au mers după El“.1
V-aţi întrebat cum trebuie să fi fost să trăiţi în zilele Salvatorului? Dacă aţi fi fost acolo, aţi fi urmat chemarea Sa: „Veniţi după Mine!“?
Poate că o întrebare mai realistă ar putea fi: „Dacă Salvatorul v-ar chema astăzi, aţi fi la fel de hotărâţi să vă lăsaţi mrejele şi să-L urmaţi?“ Eu cred că mulţi aţi face astfel.
Dar pentru unii oameni, hotărârea ar putea să nu fie atât de uşor de luat. Unii oameni au descoperit că mrejele, prin însăşi natura lor, pot să nu fie uşor de lăsat în urmă.
Mrejele au diferite mărimi şi forme. Mrejele pe care Petru, Andrei, Iacov şi Ioan le-au părăsit erau obiecte tangibile – unelte care îi ajutau să-şi agonisească traiul.
Uneori ne gândim la aceşti patru bărbaţi ca la nişte pescari modeşti, care nu au sacrificat mult atunci când şi-au părăsit mrejele pentru a-L urma pe Salvator. Dimpotrivă, aşa cum arată elder James E. Talmage, în cartea Jesus the Christ, Petru, Andrei, Iacov şi Ioan erau parteneri într-o afacere prosperă. Ei „erau stăpânii bărcilor lor şi ofereau de lucru altor oameni“. Potrivit lui elder Talmage, Simon Petru „câştiga destui bani pentru a trăi confortabil; iar când, odată, el a vorbit despre faptul că lăsase totul pentru a-L urma pe Isus, Domnul nu a negat că sacrificiul făcut de Petru în privinţa posesiunilor temporale era… mare“.2
Mai târziu, mrejele avuţiei au prins un tânăr bogat care pretindea că se supusese din tinereţea sa tuturor poruncilor. Când el L-a întrebat pe Salvator ce altceva putea face pentru a avea viaţa veşnică, Învăţătorul a spus: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă“. Când tânărul a auzit aceasta, „a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuţii“.3
În general, mrejele sunt definite ca instrumente folosite pentru a captura ceva. Într-un sens mai restrâns, dar mai important, putem defini o mreajă ca fiind orice ne îndepărtează sau ne împiedică să urmăm chemarea lui Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu.
În acest context, mrejele pot fi munca noastră, pasiunile noastre, plăcerile noastre şi, mai presus de toate, ispitele şi păcatele noastre. Pe scurt, o mreajă este orice lucru care ne îndepărtează de înfrăţirea cu Tatăl nostru Ceresc şi de Biserica Sa restaurată.
Să vă dau un exemplu. Un computer poate fi o unealtă utilă şi indispensabilă. Dar, dacă îi îngăduim să ne consume timpul cu activităţi neimportante, neproductive şi uneori distructive, va deveni o mreajă care ne prinde.
Multora dintre noi ne place să urmărim întreceri sportive, dar dacă noi cunoaştem toate detaliile despre sportivii preferaţi şi, în acelaşi timp, uităm zilele de naştere, neglijăm familiile, sau ignorăm ocazia de a oferi slujire precum a făcut Hristos, atunci sporturile devin o mreajă care ne prinde.
Din zilele lui Adam, omenirea şi-a agonisit pâinea cu sudoarea frunţii. Dar în momentul în care ne implicăm atât de mult în muncă încât ignorăm dimensiunea spirituală a vieţii, munca poate deveni, de asemenea, o mreajă care ne prinde.
Unii oameni au fost prinşi în mreaja unor datorii excesive. Mreaja reprezentată de dobânda pe împrumut îi ţine prizonieri, impunându-le să îşi vândă timpul şi energia pentru a satisface cerinţele creditorilor. Ei îşi cedează libertatea, devenind sclavii propriilor cheltuieli extravagante.
Este imposibil să numesc multele mreje care ne pot prinde în capcană şi ne pot împiedica să-L urmăm pe Salvator. Dar, dacă noi suntem sinceri în dorinţa de a-L urma, trebuie să lăsăm în urmă fără întârziere şi fără ezitare mrejele ademenitoare ale lumii şi să-L urmăm.
Nu cunosc nici o altă perioadă din istoria pământului care să fie atât de plină de o asemenea diversitate de mreje ademenitoare. Vieţile noastre pot fi atât de uşor umplute de întâlniri, adunări şi însărcinări. Este uşor să fim prinşi într-o mulţime de mreje, iar o sugestie de a ne rupe de ele ne poate părea primejdioasă şi chiar înspăimântătoare.
Uneori avem sentimentul că, cu cât suntem mai ocupaţi, cu atât suntem mai importanţi – ca şi cum gradul nostru de ocupare ar defini valoarea noastră. Fraţi şi surori, ne putem petrece viaţa alergând cu mare grabă pentru a îndeplini însărcinări trecute pe o mulţime de liste, însărcinări care, până la urmă, nu contează cu adevărat.
Faptul că realizăm multe lucruri poate să nu fie atât de important. Ceea ce este esenţial este să ne concentrăm energia minţilor noastre, a inimilor noastre şi a sufletelor noastre asupra acelor lucruri care au semnificaţie eternă.
În timp ce ascultăm tot zgomotul vieţii din jurul nostru, auzim multe strigăte de „veniţi aici“ şi de „mergeţi acolo“. În mijlocul zgomotului şi al vocilor ispititoare care sunt în competiţie pentru timpul şi pentru interesul nostru, o figură solitară stă pe malul Mării Galileii, chemându-ne în tăcere: „Veniţi cu Mine“.
Vieţile noastre îşi pot pierde cu uşurinţă echilibrul. Îmi amintesc de câţiva ani care au fost deosebit de solicitanţi pentru mine. În familia noastră erau şapte copii. Eu servisem în calitate de consilier al unui episcopat şi apoi mi se încredinţase chemarea sacră de episcop al episcopiei noastre. Mă luptam să conduc o afacere care îmi solicita multe ore în fiecare zi. Aduc un omagiu minunatei mele soţii, care a făcut cu putinţă ca eu să-L slujesc pe Domnul.
Pur şi simplu erau prea multe de făcut în timpul care era disponibil. În loc să sacrific lucrurile care erau importante, am hotărât că mă voi scula dimineaţa devreme, mă voi ocupa de afacerea mea, apoi îmi voi face timpul necesar pentru a fi un bun tată şi soţ, şi un membru credincios al Bisericii. Nu a fost uşor. Erau unele dimineţi în care ceasul deşteptător suna, iar eu deschideam cu greu o pleoapă; doream ca ceasul să continue să sune, pentru a mă trezi.
Totuşi, Domnul a fost milostiv şi m-a ajutat să găsesc energie şi timp ca să îndeplinesc toate treburile pe care mă angajasem că le voi face. Deşi a fost dificil, nu am regretat niciodată că am ales să dau ascultare chemării Salvatorului şi să-L urmez.
Gândiţi-vă cât Îi suntem de îndatoraţi. Isus este învierea şi viaţa. „Cine crede în [El], chiar dacă ar fi murit, va trăi“.4 Există oameni care au mari avuţii, şi totuşi, ei ar da totul pentru a adăuga câţiva ani, câteva luni sau chiar câteva zile în plus la vieţile lor muritoare. Oare ce ar trebui ei să fie dispuşi să ofere pentru viaţa veşnică?
Există oameni care ar da tot ce au pentru a trăi pacea. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi“, a spus Salvatorul „şi Eu vă voi da odihnă“.5 Dar Salvatorul nu promite celor care ţin poruncile Sale şi care îndură până la sfârşit numai pacea, ci şi viaţa veşnică, „cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu“.6
Datorită Salvatorului, noi vom trăi veşnic. Nemurirea înseamnă că nu vom muri niciodată. Dar viaţa veşnică înseamnă a trăi pentru totdeauna în sferele exaltate, în compania celor pe care îi îndrăgim, înconjuraţi de dragoste profundă, de bucurie nemaipomenită şi de glorie.
Nici o sumă de bani nu poate cumpăra această stare de exaltare. Viaţa veşnică este darul de la un Tată Ceresc iubitor, dar care este oferit liber şi fără de plată tuturor celor care ascultă şi se supun chemării Omului din Galilea.
Din păcate, mulţi oameni sunt prea prinşi în mrejele lor pentru a da ascultare chemării. Salvatorul a spus că „voi nu credeţi,… pentru că nu sunteţi oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine“.7
Cum Îl urmăm pe Salvator? Exercitându-ne credinţa. Crezând în El. Crezând în faptul că un Dumnezeu iubitor mai vorbeşte încă oamenilor în ziua de azi.
Îl urmăm pe Salvator pocăindu-ne de păcatele noastre, suferind pentru ele şi lăsându-le în urmă.
Îl urmăm pe Salvator intrând în apele botezului şi primind iertarea pentru păcatele noastre; Îl urmăm atunci când primim darul Duhului Sfânt şi lăsăm această influenţă să ne înveţe, să ne îndrume şi să ne aline.
Cum Îl urmăm pe Salvator? Supunându-ne Lui. El şi Tatăl nostru Ceresc ne-au dat porunci – nu pentru a ne pedepsi sau pentru a ne chinui – ci pentru a ne ajuta să ajungem la bucurii nespuse, atât în această viaţă, cât şi în veşniciile care vor urma, în vecii vecilor.
Spre deosebire de aceasta, dacă noi persistăm în păcatele noastre, şi uneori chiar în ceea ce considerăm că ar fi obligaţiile noastre, dacă ne opunem influenţei Duhului Sfânt şi dacă nu dăm atenţie cuvintelor profeţilor, atunci înseamnă că lăsăm mrejele pe care noi înşine le-am creat să ne cuprindă şi să ne împiedice să-L urmăm pe Salvator. Constatăm că nu putem să le lăsăm în urma noastră şi nu putem să-L urmăm pe Hristos Cel viu.
Dar Păstorul ne cheamă pe fiecare dintre noi în ziua de azi. Oare vom recunoaşte vocea Fiului lui Dumnezeu? Oare Îl vom urma?
Pot să vă avertizez de ceva? Există oameni care au sentimentul că, dacă Îl urmăm pe Salvator, vieţile noastre vor fi libere de griji, de durere şi de teamă. Nu este aşa! Salvatorul Însuşi a fost descris ca om al durerii.8 Acei primi discipoli care L-au urmat pe Hristos au trecut prin mari persecuţii şi prin mari încercări. Nici pentru Joseph Smith nu a fost altfel. Şi nici pentru ceilalţi sfinţi din această ultimă dispensaţie. Şi nici astăzi nu este altfel.
Am avut ocazia de a vorbi cu o femeie care a auzit chemarea Salvatorului pe când avea optsprezece ani. Tatăl ei, care era un om important într-o altă biserică, s-a mâniat pe ea şi i-a interzis să se boteze. El i-a spus că, dacă va deveni membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, ea va fi alungată din familie.
Deşi sacrificiul era mare, această tânără femeie a ascultat chemarea Salvatorului şi a intrat în apele botezului.
Tatăl nu a putut accepta hotărârea fiicei sale şi a încercat să o forţeze să îşi abandoneze noua credinţă. El şi soţia sa au mustrat-o aspru pentru hotărârea ei de a deveni membră a Bisericii şi i-au cerut să renege şi să părăsească noua ei religie.
Cu toată mânia, amărăciunea şi umilinţa, credinţa ei a rămas puternică. Ea a îndurat abuzul verbal şi emoţional ştiind că auzise chemarea Salvatorului şi că Îl va urma, oricare ar fi consecinţele.
În final, această tânără a reuşit să găsească un adăpost sigur, un loc de refugiu, la o familie de membri cumsecade; era astfel departe de ameninţările şi de lipsa de compasiune a tatălui ei.
Ea a întâlnit un tânăr băiat şi ei s-au căsătorit în templu, primind binecuvântările alese care însoţesc o căsătorie în templu.
Astăzi, ea se află în mulţimea de oameni care au sacrificat atât de mult pentru a urma chemarea Salvatorului.
Da, eu nu spun că drumul va fi uşor. Dar depun mărturia mea că acei care, din credinţă, îşi lasă mrejele şi Îl urmează pe Salvator, vor trăi o bucurie dincolo de puterea lor de înţelegere.
Atunci când întâlnesc membri ai acestei Biserici – atât tineri cât şi în vârstă – simt curaj şi recunoştinţă pentru credinţa celor care au auzit chemarea Salvatorului şi L-au urmat.
De exemplu, un oţelar Îl urmează pe Salvator zi după zi, de peste trei decenii; el citea scripturile în pauza de masă, în timp ce colegii săi râdeau de el. Văduva de 70 de ani, imobilizată în scaunul ei cu rotile, înveselind pe toţi cei care o vizitează şi spunându-le tuturor cât de norocoasă este, Îl urmează pe Salvator. Copilul care, prin rugăciune, caută comuniunea cu Stăpânul universului, Îl urmează pe Salvator. Membrul înstărit care oferă cu atâta generozitate Bisericii şi semenilor săi, Îl urmează pe Salvator.
Aşa cum Isus Hristos a stat pe ţărmul Mării Galileii cu 2.000 de ani în urmă, tot astfel El stă astăzi, rostind aceeaşi chemare atât către acei pescari credincioşi, cât şi către cei care aud acum vocea Sa: „Veniţi după Mine“.
Avem mreji de care trebuie să avem grijă şi avem mreji care trebuie reparate. Dar când Stăpânul oceanului, al pământului şi al cerului ne cheamă, „veniţi după Mine“, noi trebuie să părăsim mrejele ademenitoare ale lumii şi să urmăm calea paşilor Săi.
Fraţi şi surori, proclam cu bucurie în glas că Evanghelia a fost încă o dată restaurată! Cerurile s-au deschis în faţa profetului Joseph Smith şi el I-a văzut şi a vorbit cu Dumnezeu, Tatăl Ceresc, şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Sub îndrumarea şi prin învăţătura fiinţelor celeste, adevărurile eterne sunt restaurate încă o dată pentru om!
În zilele noastre trăieşte un alt mare profet, care adaugă în fiecare zi mărturia sa la aceste adevăruri sfinte. Preşedintele Gordon B. Hinckley îşi îndeplineşte sfântul oficiu de purtător de cuvânt al Domnului şi Salvatorului nostru Isus Hristos. Alături de el se află nobilii săi consilieri, Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, Cvorumurile celor Şaptezeci, ca şi milioanele de membri din întreaga lume care îl sprijină, fiecare adăugând vocea sa pentru a proclama restaurarea cea glorioasă a Evangheliei care a fost încă o dată restaurată pentru om!
Isus Hristos este „calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin [El]“.9 Ca martor special al Lui, eu depun astăzi mărturie în faţa dumneavoastră că va veni vremea când fiecare bărbat, fiecare femeie şi fiecare copil va privi în ochii iubitori ai Salvatorului. În acea zi vom cunoaşte cu siguranţă valoarea hotărârii noastre de a-L urma fără întârziere şi fără ezitare.
Fie ca fiecare dintre noi să audă chemarea Învăţătorului şi să părăsească mrejele ademenitoare, pentru a-L urma cu bucurie; aceasta este rugăciunea mea sinceră, în numele lui Isus Hristos, amin.