Evanghelia în vieţile noastre
El ne-a dat Ispăşirea Sa, Evanghelia Sa şi Biserica Sa, o asociere sacră ce ne dă încredinţarea nemuririi şi ocazia vieţii eterne.
Cu câţiva ani în urmă, mă amuzam privind într-un ziar o caricatură ce arăta un cleric conversând cu un cuplu îmbrăcat după moda hippy şi aşezat pe o motocicletă. „Noi mergem la biserică“, spunea unul dintre ei clericului. „Mergem de ani de zile… dar încă nu am ajuns acolo“.1
În mod asemănător, multe dintre rudele noastre mai îndepărtate şi mulţi dintre prietenii noştri nu au ajuns încă la biserică. Poate că ei participă în mod sporadic, dar nu se bucură de binecuvântările depline ale participării şi slujirii în Biserică. Alţi oameni pot să participe în mod regulat, dar se abţin de la a se implica şi de la renaşterea spirituală care vine din supunerea inimilor noastre faţă de Dumnezeu. Ambele categorii de oameni pierd binecuvântări unice în această viaţă. De asemenea, ambele categorii sunt în primejdie de a pierde cele mai glorioase binecuvântări din viaţa care va veni.
Pavel a spus că Domnul a lăsat profeţi şi apostoli pentru „desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos“ (Efeseni 4:12). Persoanele care nu participă pe deplin în cadrul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi care nu caută o convertire spirituală pentru sine sunt lipsite de unele dintre experienţele esenţiale din cadrul marelui plan al fericirii. Învăţăturile şi munca în Biserică sunt esenţiale pentru a realiza nemurirea şi viaţa veşnică a omului (vezi Moise 1:39).
Mă rog ca mulţi oameni care îmi aud astăzi vocea să aibă o mărturie spirituală despre importanţa acestei misiuni a Bisericii, de a-i învăţa şi de a-i duce spre exaltare pe copiii lui Dumnezeu. În mod deosebit, mă rog ca unii oameni care nu se bucură încă pe deplin de binecuvântările participării, slujirii şi implicării în cadrul Bisericii să caute această mărturie şi să acţioneze potrivit ei.
Cu circa un deceniu în urmă, pe când mă aflam într-o conferinţă de ţăruş, în Statele Unite, mi-a fost prezentat un membru care nu participase la adunările Bisericii timp de mai mulţi ani. „De ce să mă întorc la activitatea din cadrul Bisericii?„ m-a întrebat acest membru. I-am răspuns că, dacă ne gândim la tot ceea ce a făcut Salvatorul pentru noi, ar trebui să fie uşor să oferim o parte din noi pentru slujirea Lui şi a semenilor noştri. Cel care îmi pusese întrebarea a cugetat un moment asupra acestei idei şi apoi a dat glas acestui răspuns uluitor: „Ce a făcut El pentru mine?“.
Acest răspuns uimitor m-a îndemnat să mă gândesc la ceea ce se aşteaptă oamenii să primească din partea Salvatorului Isus Hristos, din partea Evangheliei Sale, şi din participarea în cadrul Bisericii Sale. M-am gândit la alte persoane, care au încetat să vină la Biserică pentru că Biserica „nu satisfăcea nevoile lor“. Oare care nevoi trebuie să le satisfacă Biserica? Dacă oamenii caută pur şi simplu o experienţă socială mulţumitoare, ei pot fi dezamăgiţi într-o anumită ramură sau într-o anumită episcopie şi pot căuta alte asocieri. În multe organizaţii există experienţe sociale care oferă satisfacţie. Dacă oamenii ar trebui doar să înveţe Evanghelia, ei ar putea îndeplini acest scop prin cărţile tipărite. Dar oare sunt acestea scopurile principale ale Bisericii? Oare sunt acestea toate lucrurile pe care trebuie să le primim din partea Evangheliei lui Isus Hristos?
Cineva a spus că ceea ce obţinem depinde de ceea ce căutăm. Persoanele care vin la Biserică pentru a obţine ceva de natură lumească, temporală vor fi dezamăgite. Apostolul Pavel a scris cu ton critic despre persoanele care „nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor“ (Romani 16:18). Persoanele care merg la Biserică pentru a oferi semenilor lor şi pentru a-L sluji pe Domnul vor fi rareori dezamăgite. Salvatorul a promis că „cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga“ (Matei 10:39).
Biserica ne oferă ocazii de a-i sluji pe Domnul şi pe semenii noştri. Slujirea, atunci când este oferită în mod corespunzător şi din raţiuni drepte, constituie o răsplată mai mare decât orice altceva ni s-a dat. Milioane de oameni slujesc în mod eficient şi dezinteresat, în calitate de oficianţi sau de învăţători în organizaţii ale Bisericii, iar aceia care slujesc ajung să trăiască experienţa convertirii descrisă de profetul care ne-a îndemnat: „veniţi la Hristos şi perfecţionaţi-vă în El“ (Moroni 10:32).
De-a lungul vieţii mele, am fost binecuvântat pentru că am fost membru şi am participat în cadrul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Îmi este cu neputinţă să descriu toate modalităţile prin care Biserica a binecuvântat viaţa mea şi vieţile celor ce îmi sunt dragi. Voi da, totuşi, câteva exemple, cu speranţa că ele se vor adăuga convingerii spirituale pe care o poate exercita mărturia mea despre principiile la care m-am referit.
Participarea la adunările Bisericii în fiecare săptămână oferă ocazia de a lua din împărtăşanie, aşa cum ne-a poruncit Domnul (vezi D&L 59:9). Dacă facem acest lucru având o atitudine potrivită şi după o pregătire adecvată, luarea împărtăşaniei reînnoieşte efectul purificator al botezului nostru şi ne face demni de promisiunea că vom avea întotdeauna Spiritul Său cu noi. Una dintre însărcinările acelui Spirit, Duhul Sfânt, este aceea de a da mărturie despre Tatăl şi despre Fiul şi de a ne conduce către adevăr (vezi Ioan 14:26; 2 Nefi 31:18). Mărturia şi adevărul, care sunt esenţiale pentru convertirea noastră personală, sunt rodul acestei reînnoiri săptămânale a legămintelor. În deciziile din viaţa de zi cu zi, ca şi în dezvoltarea mea spirituală, m-am bucurat de îndeplinirea acestei promisiuni.
Îmi pare rău când un sfânt din zilele din urmă nu înţelege binecuvântarea preţioasă care vine asupra celor care ţin porunca de a aduce drept jertfă împărtăşania lor în fiecare zi de sabat. Oare ce alte lucruri din viaţă – pe lacuri, râuri, fluvii, în locurile care oferă recreare comercială sau acasă, citind ziarul de duminica – pot oferi ceva care să se compare cu aceste binecuvântări? Nici o plăcere legată de recreare nu poate egala înnoirea cea curăţitoare, îndrumarea şi creşterea spirituală pe care Dumnezeu le-a promis celor care iau cu credinţă din împărtăşanie şi care Îl cinstesc în fiecare zi de sabat. Eu aduc mulţumiri pentru împlinirea acestor promisiuni în viaţa mea şi afirm că împlinirea promisiunilor se poate realiza pentru toţi cei care îmi aud glasul.
Atunci când am ajuns la vârsta responsabilităţii şi am înţeles şi am trăit consecinţa păcatului personal, învăţăturile Evangheliei lui Isus Hristos mi-au dat pacea şi curajul de a merge înainte având cunoaşterea că păcatele mele pot fi iertate şi că, pentru cei care greşesc, există întotdeauna speranţă şi milă.
Atunci când am trecut prin momentele în care cei dragi mie au murit, tatăl meu, mama mea, soţia mea, revelaţia Duhului Sfânt, cea dătătoare de alinare, mi-a dat tăria să continui. Spiritul afirmă că adversităţile pe care le întâlnim în viaţa muritoare au un scop şi ne oferă asigurări cu privire la înviere şi la realitatea relaţiilor de familie pecetluite pentru eternitate.
De-a lungul întregii mele vieţi am fost binecuvântat de doctrina şi de învăţăturile Evangheliei lui Isus Hristos. Evanghelia, aşa cum este propovăduită în scripturi şi de către conducătorii Bisericii, a fost o lumină în calea mea şi imboldul pentru progresul meu temporal şi spiritual. Aşa cum a spus Brigham Young, legile Evangheliei îi „învaţă pe oameni să fie sinceri, cinstiţi, caşti, sobri, harnici, să se mulţumească cu puţin, să iubească cuvântul cel bun şi munca ce o depun… legile Evangheliei îi înalţă şi îi înnobilează pe oameni… [şi], atunci când sunt respectate pe deplin, aduc tărie şi sănătate corpului, ascuţime simţurilor, vigoare facultăţilor intelectuale, ca şi salvare sufletului“.2
Dintre multele binecuvântări materiale pe care le-am primit sunt cele care sunt promise pentru ţinerea Cuvântului de Înţelepciune, inclusiv sănătatea, cunoaşterea şi capacitatea de a „alerga fără a obosi, şi a umbla fără a osteni“, ca şi realitatea faptului că „îngerul nimicitor va trece pe lângă ei, la fel ca pe lângă fiii lui Israel, şi nu-i va lovi“ (D&L 89:18–21).
Evanghelia ne învaţă să ne plătim zeciuiala şi darurile de post şi ne asigură că, dacă vom face astfel, vom primi binecuvântări. Depun mărturie despre îndeplinirea în viaţa mea a acestei promisiuni. Am văzut deschizându-se zăgazurile cerurilor, pentru a turna asupra mea binecuvântări nenumărate. Printre binecuvântări este şi capacitatea de a vedea din perspectiva eternităţii relativa lipsă de importanţă a proprietăţii, a mândriei, a poziţiei sociale şi a puterii deţinute în această lume. Sunt foarte recunoscător pentru pacea şi capacitatea de concentrare care vine din înţelegerea bazată pe Evanghelie a scopului vieţii şi a relaţiei acesteia cu eternitatea!
Din primii mei ani, de-a lungul perioadei de şcoală, a căsniciei, a vârstei medii şi a celei înaintate, Biserica mi-a dat ocazia să mă întâlnesc cu cei mai buni oameni din lume. Colegii de clasă de la Şcoala de Duminică şi din Societatea Primară, din cadrul activităţilor Organizaţiei Cercetaşilor şi al altor activităţi pentru tineret, din cadrul episcopiei şi al ţăruşului mi-au oferit posibile modele de viaţă şi posibili prieteni. Desigur, Biserica noastră nu deţine monopolul oamenilor buni, dar noi avem o concentrare remarcabilă de oameni buni. Oamenii pe care i-am cunoscut în organizaţiile Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă mi-au oferit un etalon pentru a recunoaşte, a aprecia şi a dezvolta relaţiile mele cu oameni de calitate din cadrul altor biserici şi organizaţii.
Deoarece tatăl meu a murit înainte ca eu să fi împlinit opt ani, încă de timpuriu am avut un motiv să mă întreb care erau scopurile lui Dumnezeu pentru care El mă lipsea de o relaţie de care ceilalţi băieţi se bucurau şi o acceptau ca pe ceva natural. Ca şi în cazul altor provocări din viaţa muritoare, Evanghelia lui Isus Hristos a umplut acel gol. Sunt atât de recunoscător pentru că fratele meu, sora mea şi cu mine am fost crescuţi de o mamă văduvă care a folosit credinţa ei şi căsătoria în templu a părinţilor noştri pentru a face din tatăl plecat dintre noi o prezenţă zilnică în viaţa noastră. Niciodată nu am avut motiv să simţim că suntem fără de tată. Noi am avut tată, dar el era plecat pentru o perioadă nedefinită. Puţine lucruri din această viaţă sunt mai importante decât a vă cunoaşte locul în viaţa muritoare şi potenţialul pe care îl puteţi atinge în eternitate. Căsătoriile pecetluite pentru eternitate într-un templu al Domnului oferă această posibilitate fiecărui copil şi fiecărui adult.
De-a lungul anilor, participarea mea activă în cadrul Bisericii mi-a oferit acces la sfatul şi la inspiraţia conducătorilor Bisericii, referitoare la ceea ce trebuie să fac în calitate de soţ, de tată şi de conducător al familiei mele. În repetate rânduri, în cadrul conferinţelor de ţăruş şi al conferinţelor generale, în cadrul cvorumurilor preoţiei, ca şi în timpul Şcolii de Duminică, am fost învăţat şi inspirat de experienţele minunate ale taţilor, mamelor şi ale bunicilor. Am căutat să urmez acele învăţături, pentru a spori participarea mea în acele asocieri care vor dura în eternitate. Ca să dau un exemplu, am fost învăţat puterea unei binecuvântări a preoţiei – nu doar o binecuvântare pentru vindecare, ci o binecuvântare de mângâiere şi îndrumare pe care tatăl ce deţine Preoţia lui Melhisedec are privilegiul să o dea membrilor familiei sale. Învăţarea şi aplicarea acestui principiu a fost în beneficiul meu şi al celor pe care îi iubesc, oferindu-ne o căldură şi o apropiere care poate veni numai din înţelegerea importanţei preoţiei lui Dumnezeu în cadrul unei familii eterne.
De asemenea, sunt recunoscător pentru avertismentele scripturilor şi ale conducătorilor Bisericii referitoare la lucrurile pe care trebuie să le evităm. Urmând aceste sfaturi, eu am putut să evit capcanele care altfel m-ar fi putut prinde şi preface în sclavul lor. Alcoolul, tutunul, drogurile, pornografia şi jocurile de noroc sunt doar câteva exemple de substanţe periculoase şi de practici generatoare de dependenţă de care am fost învăţaţi să ne ferim. Fac un apel la toţi oamenii – în special la cei tineri – să asculte şi să urmeze cuvintele bărbaţilor şi femeilor pe care Dumnezeu i-a chemat ca învăţători şi conducători ai lor. Veţi fi binecuvântaţi dacă vă veţi abţine să puneţi propria dumneavoastră înţelepciune sau dorinţele dumneavoastră mai presus de poruncile Creatorului dumneavoastră şi de avertismentele slujitorilor Săi.
Scripturile ne spun să luăm asupra noastră „toată armura“ lui Dumnezeu pentru ca „să ne putem împotrivi în ziua cea rea“. Scrierile sfinte ne promit că „platoşa neprihănirii“ şi „scutul credinţei“ vor „stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău“ (D&L 27:15–17). Vă îndemn să vă supuneţi acestor învăţături şi să cereţi aceste binecuvântări. Printre ele se află convertirea personală – acea „schimbare mare… în inimile noastre“ (Mosia 5:2) – care ne ajută să devenim ceea ce Tatăl Ceresc doreşte ca noi să devenim.
Conducătorii Bisericii spun, aşa cum a spus Salvatorul: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine“ (Ioan 7:16–17).
Conducătorii dumneavoastră spun, de asemenea, împreună cu regele Beniamin: „Aş dori ca voi să vă gândiţi la starea binecuvântată şi fericită a acelora care ţin poruncile lui Dumnezeu. Căci iată, ei sunt binecuvântaţi în toate lucrurile, atât cele lumeşti, cât şi cele spirituale; şi dacă ei se menţin cu credinţă până la sfârşit, atunci sunt primiţi în cer pentru ca să poată sălăşlui cu Dumnezeu într-o stare de fericire fără de sfârşit“ (Mosia 2:41).
Într-o revelaţie modernă, Domnul a spus: „Eu, Domnul sunt obligat când faceţi ceea ce spun Eu; dar, când nu faceţi ceea ce spun, nu aveţi promisiune“ (D&L 82:10).
Ce a făcut Salvatorul pentru noi? El ne-a dat Ispăşirea Sa, Evanghelia Sa şi Biserica Sa, o asociere sacră ce ne dă încredinţarea nemuririi şi ocazia vieţii eterne. Depun mărturie că aceste lucruri sunt adevărate, depun mărturie despre Dumnezeu Tatăl, creatorul planului, şi despre Fiul Său, Isus Hristos, Cel care a ispăşit şi care a făcut ca totul să fie cu putinţă, în numele lui Isus Hristos, amin.