Dezvoltarea forţei interioare
Cum puteţi dumneavoastră şi cu mine să fim atât de convertite la adevăr, să fim atât de pline de credinţă, să depindem de Dumnezeu într-atât încât să putem înfrunta încercările şi chiar să fim întărite de acestea?
Din partea consilierelor mele şi din partea consiliului general al Societăţii de Alinare, aducem mulţumiri membrilor Bisericii de pretutindeni şi în special femeilor care prin credinţa şi devotamentul lor îşi sacrifică din timpul şi talentele lor pentru a binecuvânta vieţile persoanelor şi ale familiilor din lumea întreagă.
În binecuvântarea pe care preşedintele Gordon B. Hinckley mi-a dat-o când m-a pus deoparte, a vorbit despre slujirea pe care Societatea de Alinare o poate face. El a spus: „Aceasta este o organizaţie extraordinară, poate cea mai mare şi cea mai veche de acest gen din toată lumea. Misiunea ei este de a face bine şi de a-i ajuta pe cei în necaz şi pe cei nevoiasi, de a dezvolta procesul de educaţie, de gospodărire, precum şi alte îndemânări în vieţile femeilor de pretutindeni“.
Drept îndrumar avem declaraţia Societăţii de Alinare, adunarea de îmbogătire a vietii personale, a familiei şi a căminului, precum, şi programul învăţătoarelor vizitatoare. Aceste mijloace au fost evaluate cu atenţie şi acum sunt folosite pentru a ajuta surorile să-şi mărească forţa interioară prin slujire şi unitate.
Pentru a demonstra despre ce fel de forţă interioară vorbesc, doresc să vă împărtăşesc povestea Susannei Stone Lloyd, care a plecat din Anglia în 1856 la vârsta de 26 de ani, şi a călătorit până în Utah singură. Susanna, singura membră a familiei ei care s-a alăturat Bisericii, a fost o membră a companiei de cărucioare a lui Willie. Ca mulţi alţi pionieri, a îndurat foamea, bolile şi oboseala care ameninţau viaţa.
La sosirea în Valea Salt Lake, Susanna a împrumutat o oglindă ca să arate mai bine. În ciuda eforturilor ei mari, ea îşi aduce aminte: „N-o să uit niciodată cum arătam. Unii dintre vechii mei prieteni nu m-au cunoscut“.1 După ce îşi vânduse propria oglindă unui indian pentru o bucată de carne de bizon, ea nu şi-a mai pierdut timpul uitându-se la persoana ei. Acum nu-şi mai recunoştea propria-i înfăţişare. Era o persoană diferită, atât la exterior, cât şi în interior. Din timpul călătoriei peste Munţii Stâncoşi şi din greutăţile extrem de mari, venea o convingere adâncă. Credinţa ei a fost pusă la încercare şi convertirea ei a fost concretă. Ea fusese purificată în felul în care nici cea mai bună oglindă nu putea s-o reflecte. Susanna se rugase pentru forţă şi o găsise – profund în sufletul ei.
Acesta este felul de forţă interioară despre care aş dori să vă vorbesc. Cum puteţi dumneavoastră şi cu mine să fim atât de convertite la adevăr, să fim atât de pline de credinţă, să depindem de Dumnezeu într-atât încât să putem înfrunta încercările şi să fim chiar întărite de acestea?
Nu trebuie să trăieşti prea mult ca să-ţi dai seama că viaţa, aproape niciodată, nu este aşa cum ai plănuit. Nenorocirile şi durerile vin la toată lumea. Ştiţi pe cineva care n-ar dori să schimbe ceva în legătură cu persoana lor sau cu situaţiile în care se află? Şi totuşi, sunt sigură că ştiţi pe mulţi care merg înainte cu credinţă. Sunteţi atrase de aceşti oameni, inspirate de ei şi chiar întărite de exemplul lor.
În ultimii cinci ani, m-am întâlnit cu surorile din Africa până în Spania, care sunt pioniere în felul lor. M-a impresionat forţa lor interioară, iar profunzimea mărturiilor lor m-a însufleţit. Aceste surori trăiesc cu adevărat conform adevărurilor afirmate de declaraţia Societăţii de Alinare.
Declaraţia ne reaminteşte cine suntem cu adevărat şi de ce facem lucrurile pe care le facem. Cu cât trăim mai mult conform preceptelor ei, cu atât mai mare va fi forţa noastră interioară. Vom oglindi credinţa noastră. Postul, rugăciunea şi studiul scripturilor au impact asupra relaţiilor noastre cu Salvatorul. Aş dori să scot în evidenţă încă două căi prin care putem să ne dezvoltăm forţa interioară:
Slujire
Când suntem convertiţi cu adevărat, atenţia noastră se mută de la propria persoană asupra altora. Nimic nu i-ar place mai mult lui Satana decât ca noi să fim atrase de grijile şi poftele noastre egoiste. Dar noi ştim mai bine. Slujirea ne va ajuta să stăm pe calea cea dreaptă.
La conferinţele femeilor, la adunările de îmbogăţire a vieţii personale, a familiei şi a căminului, şi mai important, în propriile cămine, am fost inspirată de faptele noastre de slujire.
Acum câteva săptămâni, am primit un telefon de la Preşedintele de Zonă din Zona Europa Centrală. El a spus că membrilor şi misionarilor din Albania şi Moldova le era atât de frig încât el se întreba dacă Societatea de Alinare nu avea nişte pături să le trimită. Imaginaţi-vă bucuria pe care am simţit-o când am vizitat Serviciul umanitar şi am descoperit că puteam să donăm 1.000 de pături. În câteva zile ele erau împachetate şi trimise. Preşedintele de misiune a scris: „Membrii de aici au fost impresionaţi că alţi membrii s-au gândit la ei“. Vă mulţumim pentru slujirea dumneavoastră altruistă.
Surori, uitaţi-vă mai îndeaproape la subiectele sugerate pentru adunările de îmbogăţire a vieţii personale, a familiei şi a căminului şi oferiţi o slujire spirituală. Procedând în acest mod, vom deveni mai puţin preocupate de problemele noastre proprii şi vom depinde mai mult de Dumnezeu.
Unitate
Un alt mod prin care putem să ne dezvoltăm forţa interioară este prin efortul de a păstra unitatea în familiile, in ţăruşii şi în episcopiile noastre, ca şi în cadrul preşedinţiilor noastre. Domnul Însuşi ne-a învăţat: „Dacă nu sunteţi unul, nu sunteţi ai Mei“.2
Unitate în scop, gândire şi sentimente sunt calităţi înălţătoare. Când putem pune deoparte diferenţele şi preţuim punctele tari ale fiecăruia, lucruri măreţe se întâmplă. Profetul Joseph Smith ne-a admonestat: „Nu fiţi limitaţi în concepţiile dumneavoastră în legătură cu virtuţile aproapelui vostru… .Trebuie să vă deschideţi inimile unul către altul“.3 O asemenea generozitate a spiritului ne oferă o mai mare unitate.
Am vizitat ţăruşi şi episcopii care sunt unite. Preşedinţiile auxiliare se sprijină unele pe altele şi îşi coordonează eforturile; ele îşi susţin conducătorii preoţiei şi împreună se străduiesc să aducă familii la Hristos. Pe măsură ce împărăţia lui Dumnezeu se dezvoltă, trebuie să ne unim eforturile pentru salvarea sufletelor.
Ca preşedinţie generală a Societăţii de Alinare suntem recunoscătoare pentru noul accent ce se pune pe învăţătoarele vizitatoare.4 Mesajele noi invită surorile să citească din scripturile lor şi din învăţăturile Primei Preşedinţii şi ale autorităţilor generale despre un principiu din Evanghelie. Apoi surorile sunt încurajate să-şi împărtăşească părerile şi experienţele despre cum au fost binecuvântate dacă au trăit conform acelui principiu.
Surori, dacă veţi urma acest model, vă veţi simţi mai unite cu colega dumneavoastră şi cu cele pe care le învăţaţi. Veţi fi întărite din punct de vedere spiritual.
Indiferent de situaţiile noastre, care dintre noi îşi poate permite să-şi risipească viaţa în faţa oglinzii compătimindu-se şi descurajându-se? Da, aşa cum apostolul Pavel ne-a avertizat, noi toate avem nevoie să ne „examinăm“5 din când în când. Toate avem nevoie să ne pocăim, să ne recunoaştem slăbiciunile şi să venim la Hristos pe deplin. Ca Susanna, poate trebuie să ne vindem oglinda ca să traversăm câmpiile durerii, ale tristeţii şi descurajării. Dar când facem acest lucru, vom descoperi puteri date de Dumnezeu pe care altfel nu le-am fi cunoscut.
Preşedintele Joseph F. Smith a vorbit cu multă simpatie despre forţa interioară a femeilor pioniere. El a spus: „Moartea nu conta pentru ele. Greutăţile nu existau. Frigul sau ploaia, sau arşiţa nu reprezentau nimic pentru ele. Tot ceea ce simţeau şi ştiau şi doreau era triumful împărăţiei lui Dumnezeu şi al adevărului pe care Domnul le-a dat“. Şi atunci cu toată sinceritatea unui profet al lui Dumnezeu, el a mărturisit: „Oare, unde sunt aceste femei acum?“6
Mă aflu astăzi, aici, ca să vă depun mărturie că astfel de femei există pretutindeni în lume în Societatea de Alinare a Bisericii. Sunt recunoscătoare peste măsură pentru ocazia mea de a le vedea pe aceste femei din timpul nostru care „s-au întărit în cunoaşterea adevărului“.7 Ştiu din toată inima că Domnul „face ca lucrurile slabe să devină puternice“.8 Ştiu că aceasta este lucrarea Lui şi împărăţia Lui. Ştiu că fiecare dintre noi se poate asemăna cu Salvatorul prin modul pe care îl alege să-şi trăiască viaţa. În numele lui Isus Hristos, amin.