Această cale pe care o numim viaţă
Dacă rămâneţi pe cărarea cea dreaptă, răsplata pe care o primiţi la sfârşitul călătoriei vieţii face să merite faptul că v-aţi confruntat cu adversităţile ce v-au ieşit în cale.
Dragi fraţi, mă bucur să fiu în această seară împreună cu voi. Şi eu doresc să mă adresez în mod special tinerilor băieţi din cadrul Preoţiei lui Aaron. Vă iubesc şi îmi sunteţi foarte dragi.
În noua broşură Pentru întărirea tineretului, Prima Preşedinţie vă spune: „Iubiţii noştri tineri băieţi… avem mare încredere în voi. Voi sunteţi spiritele alese care au fost născute în aceste zile, în care responsabilităţile şi ocaziile, ca şi ispitele, sunt cele mai mari. Sunteţi la începutul călătoriei voastre prin această viaţă muritoare. Tatăl vostru Ceresc doreşte ca viaţa voastră să fie plină de bucurie şi să vă aducă înapoi în prezenţa Sa. Hotărârile pe care le veţi lua acum vor determina o mare parte din evenimentele care vor avea loc în timpul vieţii voastre şi în eternitate“ (broşură, 2001, pag. 2).
Sper ca, măcar în mică măsură, să puteţi învăţa în această seară din experienţa celor şaptezeci de ani petrecuţi de mine pe această cale pe care o numim viaţă. Poate că părinţii şi bunicii voştri v-au spus deja acest lucru: „cu cât devii mai în vârstă, cu atât timpul pare să treacă mai repede“. Este ca şi cum, la un moment dat, ai doisprezece ani şi toată viaţa în faţă, pentru ca în momentul următor să ai aproape şaptezeci de ani, iar în faţă o burtă care creşte pe zi ce trece!
Este greu de crezut că au trecut aproape treisprezece ani de când am vorbit la o adunare generală a preoţiei. La vremea aceea, le-am spus fraţilor despre o călătorie pe care o făcusem pe bicicletă împreună cu fiii mei şi, pornind de la acea călătorie, atrăgeam atenţia asupra importanţei unei bune pregătiri pentru călătoria vieţii.
Astăzi doresc să vă vorbesc despre alte călătorii pe care le-am întreprins şi despre lecţiile pe care le-am învăţat din ele.
De curând, câţiva membri ai familiei mele au hotărât că ar fi frumos dacă ar călători pe bicicletă de la Bozeman, Montana spre Jackson Hole, Wyoming localităţi aflate pe teritoriul Statelor Unite. Această călătorie avea să dureze trei zile şi avea să treacă în trei rânduri peste creasta cumpănei apelor. Am hotărât că trecerea pe vreme bună prin pasurile montane avea să fie o experienţă minunată, care ne va ajuta să înţelegem şi să apreciem creaţiile lui Dumnezeu.
După o planificare exactă şi după pregătiri minuţioase, doi dintre fiii mei, singura mea fiică şi cu mine am pornit în prima zi către locul unde aveam să ne oprim peste noapte, Big Sky, în Montana. Dimineaţa era perfectă, iar noi ne aşteptam la o călătorie încântătoare. Totuşi, pe măsură ce călătoream, s-au adunat nori negri ce au adus ploaie, care s-a transformat apoi în lapoviţă şi grindină; aceasta ne-a udat şi ne-a făcut să fim înfriguraţi, uzi şi nefericiţi. Pe când încheiam prima zi a călătoriei noastre şi ajungeam la locul unde urma să înnoptăm, mi-am adus aminte că jumătate din viaţă poate fi întocmai ca ziua aceea. Din fericire, eram pregătiţi pentru toate felurile de condiţii meteorologice; dacă nu am fi fost, ne-ar fi fost greu să încheiem acea primă zi a călătoriei. În fiecare etapă a călătoriei vieţii pornim plini de curaj şi de optimism, dar trebuie totuşi să fim pregătiţi pentru a face faţă, la un moment dat, adversităţii şi greutăţilor.
Obiceiurile pe care vi le creaţi în tinereţea voastră vă pot însoţi pe parcursul întregii voastre vieţi muritoare. Dacă acum faceţi alegerile care sunt drepte, veţi putea urma cărarea ce vă va ajuta să înduraţi cele mai grele momente şi cele mai mari încercări de mai târziu.
De exemplu, dacă aveţi obiceiul de a folosi un limbaj nepotrivit, cu cât mai mult timp îl folosiţi, cu atât este mai greu să vă schimbaţi şi să renunţaţi la folosirea lui. Este mai bine să alegeţi acum un drum care să vă conducă spre gânduri, cuvinte şi acţiuni curate, astfel încât să vă puteţi bucura de tovărăşia Duhului Sfânt. Imaginaţi-vă cât de greu este să slujiţi într-o misiune şi să vă treziţi cu un limbaj necorespunzător dând buzna în mintea voastră, atunci când aveţi nevoie de Spirit ca însoţitor constant. Dacă folosirea unui limbaj nepotrivit este o problemă pentru voi, acesta este momentul ca să vă schimbaţi.
În a doua zi a excursiei, ne-am îndreptat spre West Yellowstone. Totul era aşa cum se cuvenea să fie – bicicletele mergeau uşor, picioarele ne erau odihnite, iar noi ne îndreptam spre a doua destinaţie. Atunci mi-am dat seama că, dacă nu suntem atenţi în momentul în care totul merge bine în viaţă, putem cădea în ispita de a-L uita pe Tatăl Ceresc şi de a ne aroga merite pentru acea stare fericită. Să nu faceţi această greşeală.
Profetul Joseph Smith a spus: „Vieţile noastre sunt concepute şi create pentru fericire; fericirea este scopul vieţii noastre, dacă noi urmăm calea care duce către ea; aceasta este calea virtuţii, a cinstei, a credinţei, a sfinţeniei şi a ţinerii tuturor poruncilor“ (Teachings of the Prophet Joseph Smith, selecţiuni de Joseph Fielding Smith [1976], pag. 255–256).
Cartea lui Mormon este plină de relatări despre oameni care au fost binecuvântaţi de Domnul, iar apoi au devenit mândri de realizările lor. În final, din cauza mândriei lor, ei au părăsit calea cea dreaptă şi au pierdut tot ce aveau, în momentul în care s-au îndepărtat de adevăr. Străduiţi-vă să nu ajungeţi ca nefiţii din vechime; aduceţi-vă aminte întotdeauna de adevărata sursă a binecuvântărilor voastre.
În ziua a treia a călătoriei noastre am aflat că, deşi pot exista perioade dificile, de urcuş, în vieţile noastre, atitudinea noastră este cea care hotărăşte cum le vom face faţă. În acea zi, am traversat de trei ori creasta cumpenei apelor, urcând de la o altitudine de 4.800 de picioare (1.463 de metri) la 8.300 de picioare (2.530 de metri). Urcarea pe bicicletă a pasurilor montane abrupte impune o atitudine potrivită pentru a ajunge la o altitudine corespunzătoare. Acelaşi lucru se petrece şi în viaţă. Dacă vă stabiliţi scopuri care să merite efortul şi dacă vă ţineţi privirea aţintită asupra lor, veţi învăţa autodisciplina şi veţi realiza multe. Da, erau momente în care urcatul pe cărările abrupte ale muntelui era la limita rezistenţei mele, dar am putut îndura pentru că ţineam să-mi ating scopul.
Tineri băieţi din Preoţia lui Aaron, vă îndemn să vă stabiliţi scopuri cum ar fi absolvirea seminarului, slujirea cu cinste într-o misiune, absolvirea unei facultăţi şi demnitatea de a încheia o căsătorie în templu. La vârsta voastră, acestea pot părea scopuri foarte mari, dar, dacă începeţi de pe acum să munciţi pentru ele, veţi fi mult mai bine pregătiţi pentru a le realiza.
Cu doi ani în urmă, elder Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi cu mine am avut ocazia de a face o excursie în canoe în ţinutul pustiu Quetico din Ontario, Canada, cărând canoea de la un lac la altul. Pe când ajunsesem la jumătatea traversării unuia dintre lacurile mai mari, vremea s-a înrăutăţit foarte mult, iar apa care fusese foarte liniştită, a devenit agitată, aruncând de colo-colo mica noastră canoe.
Trebuia să luăm o hotărâre. Oare să încercăm să ajungem la destinaţia hotărâtă, sau să ne îndreptăm spre insula cea mai apropiată, pentru a aştepta sfârşitul furtunii? Răspunsul pare acum evident, dar în acel moment nu a fost o decizie uşor de luat. Dacă am fi vâslit înainte, am fi ajuns la locul unde plănuiserăm să facem tabăra. Dacă am fi întrerupt călătoria, am fi ajuns foarte târziu şi am fi fost nevoiţi să mergem pe întuneric. Pe când ne gândeam la aceste opţiuni, am avut sentimentul că trebuie să ne îndreptăm repede către cea mai apropiată insulă. În timp ce făceam aceasta, deasupra noastră a izbucnit o furtună mult mai rea decât ne aşteptaserăm. Dacă am fi ales să vâslim mai departe, ne-am fi pus vieţile în mare primejdie.
Aici, în viaţa muritoare, noi suntem chemaţi să luăm decizii importante, al căror deznodământ poate avea consecinţe permanente asupra viitorului nostru spiritual. Vă încurajez să fiţi întotdeauna demni pentru a căuta Spiritul, care vă va ajuta să alegeţi ceea ce este drept.
În cartea lui Mormon, Nefi ne spune: „atunci sunteţi pe această cărare strâmtă şi îngustă care duce la viaţa veşnică; da, voi aţi intrat prin poartă; voi aţi făcut aşa cum au cerut poruncile Tatălui şi ale Fiului; şi voi aţi primit pe Duhul Sfânt…“ (2 Nefi 31:18).
Pe când familia noastră încheia călătoria de 225 de mile (362 de kilometri), noi am aflat că, oricât de grele pot ajunge lucrurile pe această cale pe care o numim viaţă, o mare fericire îi aşteaptă pe cei care ţin poruncile şi îndură până la sfârşit.
Tineri băieţi din Preoţia lui Aaron, voi aveţi responsabilitatea de a rămâne concentraţi cu fermitate asupra destinaţiei voastre eterne. Da, călătoriile vieţii pot avea multe lucruri bune şi multe lucruri rele. Da, vor fi zile în care veţi simţi că viaţa este grea. Dar, dacă rămâneţi pe cărarea cea dreaptă, răsplata pe care o primiţi la sfârşitul călătoriei vieţii face să merite faptul că v-aţi confruntat cu adversităţile ce v-au ieşit în cale.
Tot în broşura Pentru întărirea tineretului, Prima Preşedinţie scrie: „Fie ca voi să vă păstraţi minţile şi corpurile curate de păcatele lumii, astfel încât să puteţi îndeplini marile lucrări care stau înaintea voastră. Ne rugăm ca voi să fiţi demni pentru a duce mai departe munca de clădire a împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru a pregăti lumea pentru a Doua Venire a Salvatorului“ (pagina 3).
Tinerii mei prieteni, vă rog să aflaţi de ce este important să fiţi înţelepţi şi să urmaţi sfatul profeţilor; dacă veţi face aceasta, veţi fi fericiţi pe parcursul întregii călătorii a vieţii voastre.
Despre aceasta depun mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.