Pentru binele tău
În afară de adversităţile noastre putem căuta realizările noastre cele mai mari şi poate, va veni ziua în care, din încercările noastre, vom înţelege cuvintele familiare „pentru binele tău“.
Acum câţiva ani, am primit o scrisoare anonimă de la o mamă cu inima frântă, în care erau exprimate suferinţa şi durerea ei cauzate de un fiu care comisese păcate serioase, rănind rău, din inocenţă, pe cei dragi.
De când am primit scrisoarea ei anonimă, simţind disperarea ei, am avut o mare dorinţă de a-mi exprima dragostea faţă de ea şi faţă de alţii care sunt în condiţii similare şi de a încerca să aduc puţină mângâiere şi speranţă acelora care, sub anonimat şi în singurătate, îşi duc poverile grele, cunoscute, deseori, numai de ei şi de un Tată Ceresc iubitor.
Ştiu, soră Anonimă, că ceea ce spun, nu va fi doar o aducere aminte, ci încă o mărturie a ceea ce cunoaşteţi deja.
Când profetul Joseph Smith, suferind ceea ce trebuia să fie unul dintre momentele sale cele mai întunecate în timp ce era întemniţat în închisoarea numită Liberty, a strigat: „O, Dumnezeule, unde eşti?“ (D&L 121:1), Domnul l-a mângâiat cu aceste cuvinte: „Să ştii, fiul Meu, că toate aceste lucruri îţi vor da experienţă şi vor fi pentru binele tău“ (D&L 122:7). Cât de greu este şi cât de nepotrivit de dureros poate să pară faptul de a găsi binele din tragedia şi suferinţa noastră. Cât de discordante pot părea cuvintele „pentru binele tău“.
Totuşi, o înţelegere a planului mântuirii al lui Hristos ne ajută să punem totul în altă perspectivă. În starea noastră pre-existentă, Tatăl nostru Ceresc a prezentat planul Său pentru mortalitate, pe care Alma îl descrie ca „planul fericirii“ (Alma 42:8). Eu cred că toţi am înţeles faptul că venind pe pământ, vom fi expuşi la toate experienţele vieţii pământene, inclusiv încercările nu aşa de plăcute ale durerii, ale suferinţei, ale desnădejdii, ale păcatului şi ale morţii. Va fi opoziţie şi adversitate. Şi, dacă aceasta era tot ceea ce ştiam despre plan, mă îndoiesc că unii dintre noi l-ar fi acceptat, spunând cu bucurie: „Aceasta este tot ceea ce am dorit întotdeauna – durere, suferinţă, desnădejde, păcat şi moarte“. Dar, atenţia s-a concentrat asupra planului în întregime şi acesta a devenit acceptabil, chiar dorit, atunci când Salvatorul a păşit înainte şi S-a oferit să meargă jos şi să îl îndeplinească. În afară de durere şi suferinţă, El va aduce pace. În afară de desnădejde, El va aduce speranţă. În afară de păcate, El va aduce pocăinţă şi iertare. În afară de moarte, El va aduce învierea. Şi cu acea explicaţie şi cu cea mai generoasă ofertă, fiecare şi toţi dintre noi au hotărât: „Pot face aceasta. Este un risc care merită“. Şi astfel, noi am ales.
Profunda dimensiune a milosteniei lui Hristos şi a Ispăşirii Sale sunt explicate de Amulec în capitolul 34 din Alma, din Cartea lui Mormon. Amulec explică faptul că trebuie să fie o „jertfă nesfârşită şi veşnică“ (Alma 34:10). Şi după aceea, el spune că acesta nu poate fi un sacrificiu de animale sau de păsări, similare cu acelea cunoscute, deja, de oameni. Trebuie să fie o jertfă a unui Dumnezeu – Isus Hristos. Pentru aceasta, trebuie să fie o jertfă nesfârşită şi veşnică. Şi astfel, sacrificiul a fost făcut şi, prin credinţă, ne găsim făcând această călătorie pe care o numim viaţă muritoare. Drept consecinţă, inimile noastre sunt întristate de pierderea inexplicabilă a unui copil, sau de boala sau de incapacitatea prematură a cuiva drag nouă. Părinţii care sunt singuri se străduiesc să asigure siguranţă financiară şi influenţele liniştitoare ale Evangheliei în căminele lor. Şi poate, cea mai grea dintre toate este durerea prin care treci atunci când priveşti neputincios suferinţa unei persoane iubite din cauza unui păcat.
Sunt puţini dintre noi, poate nici unul, care nu trec prin focul purificator al adversităţii şi al disperării, uneori, cunoscut unora, dar care este ascuns de mulţi în linişte şi suportat în particular. Cele mai multe inimi îndurerate, tristeţi şi suferinţe nu le-am ales astăzi. Dar, le-am ales. Le-am ales când am putut vedea întregul plan. Le-am ales când am avut o viziune clară a faptului că Salvatorul ne salvează. Şi, dacă înţelegerea şi credinţa noastră ar fi astăzi tot aşa de clară cum a fost atunci când am făcut, prima dată, acea alegere, eu cred că am alege din nou.
De aceea, poate, încercarea înseamnă faptul de a avea în timpul perioadelor grele acea credinţă pe care am avut-o când am ales prima dată. Genul de credinţă care transformă întrebările şi chiar mânia în cunoaşterea puterii, a binecuvântărilor şi a speranţei care pot veni numai de la El, care este sursa oricărei puteri, a oricăror binecuvântări şi a speranţei. Genul de credinţă care aduce cunoaşterea şi asigurarea că toate experienţele prin care trecem fac parte din planul Evangheliei şi că pentru cei drepţi, tot ceea ce apare rău va fi, în final, bine. Pacea şi înţelegerea de a îndura cu demnitate şi claritate pot fi dulcea răsplată. Acest gen de credinţă ne poate ajuta să vedem binele, chiar atunci când vieţile noastre par a fi doar o serie de încercări, dureri şi greutăţi.
Când Isus şi ucenicii Lui au trecut pe lângă un om care era orb din naştere, ucenicii Săi L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: ,N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu‘“ (Ioan 9:2–3).
Nu cred că Tatăl nostru Ceresc provoacă tragedii şi dureri copleşitoare în vieţile noastre. Dar, aşa cum „lucrarea lui Dumnezeu“ s-a arătat prin vindecarea omului orb, tot aşa felul în care facem faţă încercărilor personale poate arăta „lucrarea lui Dumnezeu“.
Din supărarea noastră putem căuta farmecul şi bunătatea, care, deseori, se asociază, şi aparţin exclusiv încercărilor noastre. Putem descoperi acele momente memorabile care sunt, frecvent, ascunse de durere şi agonie. Putem găsi pace întinzând mâna celorlalţi, folosind experienţa noastră pentru a asigura speranţă şi mângâiere. Şi, putem să ne amintim, întotdeauna, cu multă demnitate şi recunoştinţă de Cel care a suferit cel mai mult pentru a face tot ceea ce este drept pentru noi. Şi făcând astfel, putem fi întăriţi pentru a purta poverile noastre în pace. Şi atunci, „lucrarea lui Dumnezeu“ se poate arăta.
Vorbind despre Ispăşirea lui Hristos, menţionez că îmi place definiţia din dicţionar pentru cuvintele: “infinit“ şi „eternă“ deoarece eu cred că explică exact ceea ce înseamnă Dumnezeu.
„Infinit: a nu avea graniţe sau limite“. Iar definiţia cuvântului etern: „fiind fără început sau sfârşit“ (The American Heritage Dictionary of the English Language , ediţia a 4-a, [2000], „infinite“, „eternal“ pag. 898, 611).
Vedeţi, soră Anonimă? Aceasta înseamnă că ispăşirea a fost pentru dumneavoastră, care sunteţi în suferinţă. Ea este personală, aşa cum El este îndeaproape încunoştinţat despre încercările şi durerile dumneavoastră, pentru că El a trecut, deja, prin ele. Înseamnă că, poate fi, întotdeauna, un nou început pentru fiecare dintre noi – chiar pentru un fiu care a comis păcate serioase. Înseamnă că, în timp ce înaintăm prin încercările şi durerile vieţii, împovăraţi de sentimente de desnădejde, nu ne concentrăm asupra locului în care am fost, ci asupra locului spre care mergem. Nu ne concentrăm asupra a ceea ce a fost, ci asupra a ceea ce putem fi.
După cum este recunoscut, cei mai mulţi dintre noi vor învăţa lecţiile grele ale vieţii, mai degrabă, în clasele liniştite şi sigure ale Şcolii de Duminică sau bucurându-se de căldura care radiază dintr-un cămin, în timpul unei liniştite seri de familie. Dar, permiteţi-mi să subliniez, din colţurile reci şi întunecate ale închisorii Liberty au venit unele dintre cele mai frumoase şi alinătoare scripturi date omului, încheiate cu aceste cuvinte: „toate lucrurile îţi vor da experienţă şi vor fi pentru binele tău“. În mod asemănător, în afară de adversităţile noastre putem căuta realizările noastre cele mai mari şi poate, va veni ziua în care, din încercările noastre, vom înţelege cuvintele familiare „pentru binele tău“.
Din scripturi aflăm că, atunci când Salvatorul a mers în Grădina Ghetsimani să plătească ultimul preţ pentru păcatele şi suferinţele noastre, El a sângerat din fiecare por (vezi D&L 19). Eu cred, soră Anonimă, că în durerea Sa chinuitoare, El a sângerat o picătură de sânge pentru dumneavoastră. A sângerat o picătură pentru fiul dumneavoastră şi a sângerat o picătură pentru mine.
Cred în rugăciune. Am încredere în credinţă. Cred în pocăinţă. Cred în puterea mântuirii. Şi, da, soră Anonimă, cred în dumneavoastră. Şi aşa face şi un Tată iubitor în Cer. În numele lui Isus Hristos, amin.