Biserica merge mai departe

Preşedintele Gordon B. Hinckley

Nici o altă biserică cu originea pe teritoriul Americii nu a crescut atât de repede şi nu s-a răspândit pe o suprafaţă atât de mare… Este un fenomen fără precedent.

Preaiubiţii mei fraţi şi surori, este minunat să vă întâlnesc din nou într-o mare conferinţă mondială a Bisericii.

Cu o sută şaptezeci şi doi de ani în urmă, Joseph Smith şi confraţii săi s-au adunat într-o casă simplă, din bârne, de la ferma lui Peter Whitmer, în satul liniştit Fayette, New York, şi au organizat Biserica lui Hristos.

Acela a fost începutul modest a ceva cu adevărat remarcabil. Istoria acestei lucrări este măreaţă. Oamenii noştri au îndurate suferinţe de toate felurile. Sacrificiul lor este de nede-scris. Munca pe care au făcut-o a fost atât de mare, încât este greu de crezut că cineva a putut-o face. Dar din toate aceste mari sacrificii şi din toată această muncă a ieşit ceva glorios. Astăzi ne aflăm într-un loc din care putem vedea rezultatul tuturor acelor ani, tot ce s-a realizat.

De la cei şase membri câţi au fost la început, Biserica a crescut la o cuprinzătoare familie de credincioşi, numărând 11 milioane de persoane. Din acel sat liniştit, a crescut o organizaţie care este răspândită astăzi în 160 de naţiuni ale pământului. Aceasta a devenit, ca mărime, a cincea biserică din Statele Unite. Este o dezvoltare remarcabilă. Numărul membrilor din afara Statelor Unite este mai mare decât cel de aici. Şi acesta este un lucru remarcabil. Nici o altă biserică cu originea pe teritoriul Americii nu a crescut atât de repede şi nu s-a răspândit pe o suprafaţă atât de mare. Această Biserică cu o răspândire atât de largă are membri din multe naţiuni, care vorbesc diverse limbi. Este un fenomen fără precedent. În frumoasa tapiserie, care este istoria Bisericii de-a lungul anilor, se disting imagini frumoase, care sunt rezultatele creşterii şi dezvoltării ei. Aceste rezultate se văd în viaţa oamenilor minunaţi şi fericiţi. Şi mai sunt încă multe lucruri minunate de împlinit.

Când au ajuns pentru prima oară în această vale, cu 155 de ani în urmă, ei au avut viziunea unui viitor măreţ. Dar, mă întreb uneori dacă ei au înţeles cu adevărat dimensiunea acelui vis, aşa cum avea să fie transformat în realitate.

Sediul Bisericii se află în acest oraş care a găzduit recent cea de a 19-a ediţie a Olimpiadei de Iarnă. Am hotărât, în mod deliberat, să nu facem prozelitism în această perioadă şi în acest loc, dar sunt încredinţat că acest eveniment important va avea rezultate minunate pentru Biserică. Clădirile mari pe care le avem aici – Templul, Tabernacolul, structurile destinate istoriei familiei, Clădirea Administraţiei Bisericii, Clădirea cu birouri ale Bisericii, structurile de bunăstare şi sutele de capele din această vale nu au putut trece neobservate de către cei care au păşit pe străzile din acest oraş şi din oraşele învecinate. Aşa cum mi-a spus odată Mike Wallace: „Aceste structuri indică ceva solid“.

Pe lângă toate acestea, noi am avut încredere deplină în oamenii noştri, mii de persoane, care au slujit ca voluntari în această Olimpiadă. Au fost oameni de nădejde, oameni plăcuţi, oameni inteligenţi, oameni gata oricând să-şi ofere ajutorul. Unica şi distinctiva capacitate a oamenilor noştri de a vorbi limbile popoarelor lumii s-a dovedit a fi o calitate ce nu putea fi găsită în altă parte.

Totul a funcţionat foarte bine. Vizitatorii au venit cu sutele de mii. Unii au manifestat suspiciune şi ezitare, imagini vechi şi false persistând în mintea lor. Au venit cu sentimentul că ar putea fi prinşi în capcana unor situaţii nedorite de către fanatici religioşi. Dar, au găsit ceva la care nu se aşteptau. Au descoperit nu numai frumuseţea peisajului din această zonă, cu munţii săi magnifici şi văi minunate, ci şi frumuseţea acestui oraş. Au găsit aici gazde amabile, informate şi nerăbdătoare să le ofere ajutorul. Nu vreau să spun că numai oamenii noştri au manifestat această ospitalitate. Întreaga comunitate şi-a unit forţele pentru a crea acest cadru ospitalier. Şi toate acestea au avut un efect minunat pentru Biserică. Reprezentanţii mijloacelor de informare în masă, care alteori s-au manifestat ca un grup dur şi insensibil, au vorbit şi au scris, cu câteva excepţii, în termeni elogioşi, descriind cu acurateţe cultura unică pe care au găsit-o aici, oamenii pe care i-au întâlnit şi cu care au intrat în contact, spiritul ospitalităţii pe care l-au simţit.

Televiziunea a făcut posibil ca aceste imagini să fie văzute de miliarde de oameni de pe întregul pământ. Ziarele şi revistele au scris relatare după relatare.

Mii de oameni au păşit prin Piaţa Templului, au admirat maiestuoasa Casă a Domnului, au stat în Tabernacol şi au ascultat muzica fără de egal interpretată de cor. Multe alte mii au umplut acest Centru de Conferinţe, pentru a urmări spectacolul minunat, a cărui temă a fost Biserica şi misiunea sa în lume. Alte mii de persoane au vizitat Centrul pentru istoria familiei. Reprezentanţii mass media au fost găzduiţi în Clădirea Memorială Joseph Smith. Noi am fost intervievaţi de corespondenţi ai canalelor de televiziune, ai posturilor de radio şi ai presei din multe părţi ale acestei naţiuni şi din întreaga lume. Mi s-a spus că numai în presa germană au apărut peste 4.000 de relatări despre Biserică.

Georgie Anne Geyer, o publicistă bine cunoscută, ale cărei articole apar în multe ziare, a scris următoarele: „Cum a fost posibil ca un stat în mare măsură mormon să facă ceva atât de îndrăzneţ ca găzduirea unei întruniri a celebrităţilor internaţionale? Va merge cu plăcere omenirea într-un stat a cărui religie predominantă le cere membrilor să nu consume alcool, ţigări şi cofeină, trei articole nelipsite de la conferinţele internaţionale?“

Şi a continuat prin a-l cita pe Raymond T. Grant, director artistic al Festivalului Olimpic. El a vorbit despre ceremonia de deschidere şi a spus: „,Ştiţi, 98 la sută din întreaga distribuţie sunt voluntari, o cifră uriaşă. Adică, cea mai mare parte nu a fost plătită deloc. Este un lucru extraordinar şi l-aş lega direct de cultura mormonă. Sunt catolic din New York şi găsesc interesant faptul că Brigham Young, întemeietorul aşezării mormone Utah, a construit, înainte de orice, un teatru.‘

El a continuat lista informaţiilor despre acest stat: Statul are şase companii de dans, numărul de piane şi harpe vândute în Utah este mai mare decât în orice alt stat din SUA, Corul Tabernacolului Mormon are 360 de membri, iar cel mai vechi producător de piane din Utah, Steinway… şi-a început afacerea în 1862. În Utah, cheltuielile pe cap de elev sunt unele din cele mai scăzute – totuşi, ei obţin cele mai bune rezultate la teste. ,Lucrurile pe care le-am aflat despre această cultură m-au fascinat‘“.

Domnişoara Geyer şi-a încheiat povestirea scriind: „Este vorba de o combinaţie de religie serioasă şi dreaptă, de familii care promovează şi insistă să asigure cel mai înalt nivel de cultură alături de cea mai modernă tehnologie şi de un mod, în general receptiv, de organizare şi guvernare. Pe scurt, este o combinaţie modernă de Americă veche“ („Salt Lake City şi statul Utah se dezvăluie lumii“, Salt Lake Tribune, 15 februarie 2002, p. A15).

Dacă ar fi timp, v-aş putea da multe citate din articolele jurnaliştilor cu experienţă din întreaga lume, care au scris folosind termeni foarte laudativi.

Nu a existat nimic negativ? Ba da. Dar foarte puţin. Am purtat discuţii particulare cu preşedinţi de naţiuni, cu ambasadori, cu oameni de afaceri şi lideri din diverse domenii.

În 1849, la doi ani după sosirea în aceste locuri a primilor noştri oameni şi după descoperirea aurului în California, mulţi dintre ei erau descurajaţi. Se luptaseră să-şi câştige existenţa din terenul arid. Greierii le devoraseră recoltele. Iernile erau friguroase. Mulţi s-au gândit că ar fi bine să plece în California, pentru a se îmbogăţi. Preşedintele Young le-a vorbit şi i-a îndemnat să rămână pe loc, promiţându-le că „Dumnezeu va îmblânzi clima, iar noi vom construi un oraş şi un templu Celui Mai Înalt Dumnezeu în aceste locuri. Ne vom extinde aşezările către est şi către vest, către nord şi către sud, vom construi sate şi oraşe cu sutele şi mii de sfinţi se vor aduna aici din toate colţurile pământului. Acesta va deveni marele drum al naţiunilor. Regi şi împăraţi, nobilii şi înţelepţii pământului ne vor vizita aici“ (în Preston Nibley, Brigham Young: Omul şi munca lui, [1936], p. 128).

Noi suntem martorii împlinirii acestei profeţii în aceste zile. Nu mai este nevoie să spun cât sunt de fericit. Acei vizitatori au cunoscut cultura distinctă a acestei comunităţi. Noi credem că această cultură merită să fie păstrată. Îi felicit şi le mulţumesc oamenilor noştri care au participat în număr atât de mare şi atât de generos şi îi felicit şi le mulţumesc tuturor acelora care au lucrat împreună pentru a face din această Olimpiadă un eveniment important şi minunat.

Acum, aş dori să spun câteva cuvinte despre alte două, trei subiecte.

Vorbind despre Brigham Young, mi-am adus aminte de Fondul Permanent pentru Educaţie, pe care l-am creat. Cu numai un an în urmă, am vorbit prima oară despre acesta în conferinţa noastră generală. Sfinţii din zilele din urmă au contribuit cu generozitate la acest fond şi acum această iniţiativă are o temelie solidă. Deşi mai sunt multe de făcut, s-a demonstrat deja marea bunăvoinţă cu care a fost primită iniţiativa. Tinerii băieţi şi tinerele fete din zonele defavorizate ale lumii, tinerii băieţi şi tinerele fete, care sunt în majoritate foşti misionari, vor putea beneficia de o educaţie bună care îi va scoate din sărăcia în care s-au zbătut strămoşii lor timp de multe generaţii. Ei se vor căsători şi vor merge mai departe, având o pregătire care le va permite să câştige bine şi să ocupe locuri în societate, în care să contribuie la schimbarea lumii în bine. De asemenea, ei vor creşte în Biserică, ocupând poziţii cu responsabilităţi şi crescând familii care vor duce credinţa mai departe.

Timpul îmi permite să citesc doar o mărturie. Este a unui tânăr băiat care a fost binecuvântat de acest program.

„Este atât de minunat că nu mai trebuie doar să visez la educaţia mea sau la viitorul meu. Domnul mi-a deschis calea şi acum păşesc pe ea!

Urmez acum cursurile unui important institut tehnic din ţara noastră, pentru a deveni tehnician de calculatoare… Mergând la şcoală, îmi descopăr abilităţile. Comportamentul disciplinat pe care mi l-am format în timpul cât am fost misionar mă ajută să reuşesc… Nu există tânăr care să se simtă mai binecuvântat decât mine. Fondul Permanent pentru Educaţie mi-a întărit credinţa în Domnul Isus Hristos. Acum, mai mult ca niciodată, simt responsabilitatea pe care mi-a încredinţat-o Evanghelia, de a mă pregăti să fiu un membru mai bun, un conducător mai bun şi un tată mai bun…

Draga mea mamă, care a făcut atâtea sacrificii, când se roagă, seara, este atât de copleşită de recunoştinţă faţă de Domnul, încât plânge…

Acum, mă gândesc că oraşul meu este binecuvântat datorită mie. Mă gândesc la Biserică şi la conducătorii ei care au stabilitate financiară şi care pot sprijini lucrarea Domnului cu toată puterea, mintea şi tăria lor. Văd Biserica prosperând. Mă gândesc cu emoţie că îmi voi întemeia propria familie şi o voi învăţa că trebuie să ne bizuim pe resursele proprii. Trebuie să-mi desăvârşesc educaţia. Apoi, voi returna repede împrumutul, pentru a-i ajuta pe semenii mei… Sunt recunoscător pentru milostenia Salvatorului. El ne susţine cu adevărat prin dragostea Lui.“

Aceasta este situaţia, stimaţi fraţi şi surori. În timp ce această mare lucrare cuprinde lumea, pot să vă spun că am binecuvântat până acum un număr de 2.400 de tineri. Şi alţii vor fi binecuvântaţi.

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze, pe dumneavoastră şi pe noi, care ne bucurăm de ocazia de a participa la realizarea marii cauze în această perioadă minunată a lucrării Domnului. Aceasta este umila mea rugăciune, în numele lui Isus Hristos, amin.