Prieteni adevăraţi
Toţi vom fi puşi la încercare. Şi toţi avem nevoie de prieteni adevăraţi, care să ne iubească, să ne arate calea şi să depună mărturie despre adevăr în faţa noastră.
În fiecare an, sute de mii de copii ai Tatălui nostru Ceresc se alătură Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Pentru cei mai mulţi, aceasta înseamnă o mare schimbare în viaţă. Toţi au făcut un legământ sacru, implicând mari promisiuni şi un angajament solemn de a rămâne credincioşi. Acest legământ este atât de important, încât Tatăl nostru Ceresc a descris profetului Nefi binecuvântarea şi provocarea:
„Şi eu am auzit un glas de la Tatăl, zicând: Da, cuvintele Iubitului Meu sunt adevărate şi credincioase. Cel care rabdă până la sfârşit, acela va fi salvat.
Şi acum, fraţii mei preaiubiţi ştiu prin aceasta că, dacă omul nu va răbda până la sfârşit, urmând exemplul Fiului Dumnezeului Celui Viu, el nu poate fi salvat“.1
Salvatorul ne avertizează că, dacă pornim pe cale, fiind botezaţi şi ţinând poruncile, şi parcurgem o bună parte din ea iar, apoi, ne abatem de la ea şi Îl renegăm, atunci ar fi fost mai bine pentru noi să nu fi pornit niciodată pe cale.2
Mă gândesc la acest lucru, de fiecare dată când vizitez noi membri ai Bisericii. Am deseori acest prilej, în toată lumea. Le privesc feţele încrezătoare şi, deseori, ei îmi vorbesc despre încercările la care le este supusă credinţa; după aceea, cu glas indicând necesitatea imperioasă, ei îmi şoptesc: „Rugaţi-vă pentru mine“. În acele momente, simt din nou responsabilitatea poruncii pe care profetul în viaţă al Domnului a dat-o fiecăruia dintre noi. Şi anume de a ne respecta promisiunea pe care am făcut-o în apele botezului „să purtaţi greutăţile unul altuia“.3 Aceasta înseamnă să fii prieten.
Aceste cuvinte ale preşedintelui Hinckley îmi dau energie: „Eu sper, mă rog, vă rog pe dumneavoastră, pe fiecare dintre dumneavoastră, să îmbrăţişaţi pe fiecare nou membru al Bisericii. Faceţi din el un prieten. Ţineţi la el“.4
Preşedintele Hinckley nu poate fi prietenul fiecărui nou membru. Dar fiecare dintre dumneavoastră poate fi prietenul a cel puţin un nou convertit. Tot ce trebuie să faceţi este să simţiţi ceva din ce simt ei şi ceva din ce simte Salvatorul pentru ei. Încercaţi să simţiţi ce este în inima unui tânăr băiat din Africa, Nkosiyabo Eddie Lupahla, care scrie despre prietenul său.
„Cu doi ani şi jumătate înainte de a mă alătura Bisericii, în 1999, bunul meu prieten, Mbuti Yona, a venit să mă caute. Fusesem prieteni din clasa a 5-a până în clasa a 12-a, apoi ne-am despărţit, pentru că mergeam la şcoli diferite.
Mbuti a fost botezat în aprilie 1999 şi, patru săptămâni mai târziu, el m-a vizitat acasă şi mi-a vorbit despre Evanghelie. În ciuda zvonurilor care circulau despre Biserică, am fost impresionat de ,fraţii sfinţi‘ care mi-au urat un călduros bun venit în timpul primei mele vizite. În aceeaşi duminică, prietenul meu m-a prezentat misionarilor. Am stabilit întâlnirile pentru a mi se propovădui. Prietenul meu a fost prezent la toate discuţiile şi mă invita la activităţi. Îmi făcea plăcere să mă aflu alături de oameni care împărtăşeau aceleaşi valori, interese, standarde şi scopuri. În aceea perioadă de timp, am început să particip la orele institutului [de religie]. Totul mi se părea foarte natural: joia după-amiaza [la 5:30] – aveau loc discuţiile cu misionarii, urmate de institut.
La institut, am aflat foarte multe lucruri şi mi-a plăcut în mod deosebit ora noastră despre modul în care se poate ajunge la căsătoria celestă. Primul semestru s-a încheiat în luna mai, la scurt timp după ce începusem eu să particip la orele respective şi m-am simţit dezamăgit. Dar am fost destul de norocos să particip la orele din semestrul al doilea, având ca temă Învăţăturile profeţilor în viaţă. În perioada institutului, mi-am cumpărat cele patru lucrări canonice şi am continuat să învăţ şi să cresc în Biserică, rând după rând, precept după precept, aici puţin, acolo puţin. Am fost botezat în 17 septembrie 1999, de un alt prieten pe care mi l-am făcut la institut.
Sunt recunoscător pentru programul institutului. Nu numai că m-a modelat, dar m-a şi ajutat să mă pregătesc pentru a deveni misionar; am început să mă pregătesc pentru misiune la cinci luni după botez. Am fost binecuvântat cu multe prilejuri de a sluji şi de a propovădui chiar înainte de misiunea mea.
Sunt recunoscător pentru prietenul meu. Sper ca el să înţeleagă importanţa a ceea ce a făcut pentru mine. Amândoi am slujit în misiuni, eu în Durban, Africa de Sud, el în Cape Town, Africa de Sud. Nu este nevoie decât de un prieten, pentru a aduce în viaţa cuiva o schimbare atât de mare.“5
Nu pare a fi nimic miraculos în această povestire. Este, totuşi, miracolul înţelepciunii ce depăşeşte capacitatea umană.
Poate pentru că Mbuti a păşit el însuşi pe acea cale sau poate datorită revelaţiei, el a ştiut ce trebuia să facă prietenul lui pentru a rămâne credincios. Şi, tot aşa, a ştiut cum să-l încurajeze şi să-l ajute.
El l-a prezentat pe prietenul său misionarilor. A fost prezent când prietenul său a fost botezat şi a primit darul Duhului Sfânt. L-a dus pe prietenul său, chiar înainte de botez, acolo unde putea să studieze scripturile şi să fie, astfel, hrănit cu bunul cuvânt al lui Dumnezeu. Chiar înainte de botez el l-a ajutat pe prietenul său să descopere această promisiune: „Prin urmare, vă zic vouă, ospătaţi-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi“6. Cuvintele trebuie să-i fi spus să cumpere scripturile, ceea ce el a făcut.
La botez, fratele Lupahla a primit darul Duhului Sfânt pentru a-i sluji drept însoţitor permanent, atât timp cât îl va invita şi va trăi demn de el. Aceasta i-a adus o altă promisiune: „Căci iată, iarăşi vă spun că dacă veţi intra pe această cale şi veţi primi Duhul Sfânt, El vă va arăta toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi“.7 Duhul Sfânt trebuie să-i fi spus să înceapă să se pregătească pentru misiune, ceea ce el a şi făcut.
Nu ştim care dintre prieteni au fost cu el la adunările de împărtăşanie de dinainte şi de după botez, dar au fost oameni care l-au felicitat cu căldură, aşa cum au făcut-o şi la prima sa vizită. Atunci, el şi-a reînnoit legământul de a-şi aminti întotdeauna de Salvator, de a ţine poruncile Sale şi de a primi din nou promisiunea companiei Duhului Sfânt. Nu ştim ce rol au jucat prietenii lui în chemările pe care le-a primit de a sluji şi a vorbi. Dar, putem fi siguri că ei i-au mulţumit şi i-au spus când au simţit Spiritul în slujirea lui şi în propovăduirea lui.
Putem afla câte ceva despre viaţa lui particulară. Vă amintiţi că a scris că a continuat să înveţe. A scris că a crescut „în Biserică, rând cu rând, precept după precept, aici puţin, acolo puţin“. A spus că a fost modelat de experienţele pe care le-a avut în cadrul institutului organizat de Sistemul Educaţional al Bisericii. Ştim din scripturi ce a determinat producerea acelor schimbări din persoana lui. Probabil că s-a rugat cu credinţă în Salvator. A primit mărturie şi îndrumări prin Spirit. Şi, apoi, nu a făcut doar ce a fost inspirat să facă, ci L-a rugat pe Dumnezeu să lase ispăşirea să acţioneze în viaţa sa.
Descriind miracolul schimbării şi ce aduce el, Nefi a spus:
„Şi acum, fraţii mei preaiubiţi, simt că încă mai cântăriţi în inimile voastre; şi mă întristează că trebuie să vorbesc despre lucrul acesta. Căci, dacă voi aţi asculta de Spiritul care îl învaţă pe om să se roage, aţi şti că trebuie să vă rugaţi; căci spiritul cel rău nu îl învaţă pe om să se roage, ci îl învaţă că nu trebuie să se roage
Dar, iată, vă spun că voi trebuie întotdeauna să vă rugaţi şi să nu vă lăsaţi; că voi nu trebuie să faceţi nimic pentru Domnul până când în primul rând nu vă rugaţi Tatălui în Numele lui Hristos, ca El să sfinţească fapta voastră pentru voi înşivă, pentru ca fapta voastră să fie pentru binele sufletului vostru“.8
Duhul Sfânt este alinătorul şi îndrumătorul. Dar are şi o influenţă purificatoare. Acesta este motivul pentru care slujirea în împărăţie este atât de importantă pentru păstrarea credinţei. Când suntem chemaţi să slujim, ne putem ruga ca Duhul Sfânt să fie însoţitorul nostru şi puteţi fi siguri că aşa va fi. Când cerem cu credinţă, fiinţa noastră poate fi schimbată spre bunăstarea sufletului nostru şi putem fi întăriţi pentru a rezista în încercările prin care trebuie să trecem cu toţii.
Dar, sunt lucruri pe care prietenii nu le pot face pentru a-i ajuta pe cei care trebuie să-şi păstreze credinţa. Nimeni nu poate spune rugăciunea în locul noilor membri. Ei sunt aceia care trebuie să se bizuiască pe tăria pe care o vor primi ca răspuns la rugăciunile lor. Ei sunt aceia care trebuie să aleagă, cu credinţă, să fie botezaţi, încrezându-se în prietenul lor perfect, Salvatorul. Ei trebuie să aleagă, cu credinţă în El, să se pocăiască, să fie umili şi plini de căinţă.
Ei trebuie să aleagă să primească darul Duhului Sfânt. Cuvintele de confirmare în Biserică sunt o invitaţie: „Primeşte pe Duhul Sfânt“. Şi această alegere trebuie făcută nu o dată, ci în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut. Chiar şi atunci când Duhul Sfânt vine şi le inspiră ce ar trebui să facă, a face sau nu un anumit lucru este tot o alegere. Chiar şi atunci când oamenii citesc în mod regulat scripturile, este nevoie de o alegere pentru ca ei să se poată „ospăta din cuvintele lui Hristos“. Şi chiar ospăţul nu înseamnă hrănire, dacă ei nu aleg să facă ceea ce le spun cuvintele lui Hristos. Prin credinţă şi supunere îndelung practicate, Duhul Sfânt devine un însoţitor permanent, fiinţa noastră se schimbă şi păstrarea credinţei devine sigură.
Membrul trebuie să aleagă, dar prezenţa prietenului adevărat este vitală. Există modalităţi importante prin care putem împărţi povara, ce pare de nesuportat, ce apasă asupra noului membru. Putem iubi, asculta, arăta calea şi depune mărturie.
În primul rând, trebuie să-l iubim. Aşa a făcut Salvatorul. Putem face acest lucru cu El şi pentru El. El ne-a arătat cum să facem acest lucru în slujirea Sa ca muritor. El a propovăduit prin precept şi exemplu că trebuie să-i iubim pe ucenicii Săi.
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.
Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.
Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.
Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.“9
Salvatorul veghează asupra membrilor încercaţi, ca un prieten. El şi-a dat viaţa pentru noi toţi. El ne iubeşte şi ne va conferi, dacă suntem credincioşi, darul de a simţi o parte din dragostea Lui pentru ei. Am fost binecuvântat uneori de Duhul Sfânt să simt dragostea Salvatorului pentru un nou membru. Ştiu, din proprie experienţă, că acest lucru este posibil.
În al doilea rând, trebuie să-l ascultăm pe noul membru cu înţelegere şi cu empatie. Şi pentru aceasta este nevoie de daruri spirituale, pentru că experienţa noastră va putea fi rareori comparabilă cu a lor. Nu va fi suficient să spunem: „Înţeleg ce simţi“, dacă nu înţelegem. Dar Salvatorul o face. El este pregătit să vă ajute să fiţi un prieten care îi înţelege, chiar şi pe aceia pe care abia i-aţi cunoscut, dacă îi cereţi aceasta cu credinţă. Înainte de a se naşte El, profeţii au ştiut ce avea El să facă, pentru a putea să vă ajute să-I fiţi prieten:
„Şi El va merge înainte, răbdând dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile; şi aceasta ca făgăduinţa să fie împlinită, aceea care spune că El va lua asupra Lui durerile şi bolile poporului Său.
Şi El va lua moartea asupra Lui, ca să poată dezlega legăturile morţii care leagă poporul Său; şi va lua asupra Lui infirmităţile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce priveşte trupul, ca El să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor“.10
În al treilea rând, noi trebuie să fim exemplu pentru noul membru. Noi ne putem ospăta din cuvântul lui Dumnezeu. Putem cere tovărăşia Duhului Sfânt şi putem trăi demni de ea. Putem fi supuşi din credinţă în Isus Hristos. Şi, în timp, putem deveni exemplu de ucenic care este născut din nou prin ispăşire. Toate acestea se vor produce treptat. Poate ne va fi greu să ne dăm seama că suntem renăscuţi spiritual. Dar va fi ceva real. Şi aceasta îi va da speranţă noului membru şi tuturor acelora cu care ne împrietenim pe calea spre viaţa eternă.
În al patrulea rând, noi trebuie să depunem mărturie despre adevăr în faţa noului membru. Mărturia trebuie să fie sinceră şi este mai bine să fie simplă. Ea este de mai mult ajutor când se referă la realitate şi la prezenţa Duhului Sfânt. Şi este esenţial să depunem mărturie că Tatăl şi Fiul i s-au arătat tânărului Joseph Smith şi că deplinătatea Evangheliei şi Biserica adevărată au fost restaurate prin mesageri cereşti. Duhul Sfânt va confirma aceste declaraţii simple ca fiind adevărate.
Noul membru va avea nevoie de această confirmare, din nou şi din nou, chiar şi când noi nu suntem acolo ca să depunem mărturie. Dacă el va alege să refuze prezenţa Duhului Sfânt, el nu îşi va păstra credinţa. Şi aşa ni se va întâmpla tuturor, oriunde am fi şi oricât de credincioşi am fost. Toţi vom fi puşi la încercare. Şi toţi avem nevoie de prieteni adevăraţi, care să ne iubească, să ne arate calea şi să depună mărturie despre adevăr în faţa noastră, pentru ca noi să putem păstra prezenţa Duhului Sfânt. Dumneavoastră trebuie să fiţi acest prieten adevărat.
Îmi amintesc încă, de parcă s-ar întâmpla astăzi, de prieteni care au avut o influenţă asupra vieţii mele cu mult timp în urmă. Ei nu mai sunt, dar amintirea dragostei lor, a exemplului lor, a credinţei şi mărturiei lor mă înalţă încă spiritual. Prietenia arătată doar unui singur nou membru poate face, în această viaţă şi în viaţa viitoare, ca sute sau chiar mii de strămoşi, precum şi urmaşii acestora să vă numească binecuvântat.
Aceasta este Biserica adevărată a lui Isus Hristos. El trăieşte. El vă iubeşte şi îi iubeşte pe aceia pe care trebuie să-i slujiţi dumneavoastră şi care vă vor deveni prieteni adevăraţi pentru totdeauna.
În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.