Braţele siguranţei
Venind cu umilinţă şi cu pocăinţă deplină la adunările de împărtăşanie şi luând din împărtăşanie în mod demn, putem simţi, iar şi iar, acele braţe [ale siguranţei].
În această seară, vorbesc despre ispăşirea lui Isus Hristos şi despre importanţa acesteia în administrarea împărtăşaniei de către deţinătorii Preoţiei aaronice, despre care vârstnicul Oaks a predat atât de frumos şi cu atât de multă putere în această dimineaţă. Voi folosi un scurt citat din scripturi care mă ajută să vizualizez mila Salvatorului. Este vorba despre sintagma „braţele siguranţei” (vezi Alma 34:16).
În siguranţă în braţele Sale
O familie făcea fotografii într-un loc de unde se putea admira peisajul marginii de nord a Marelui Canion. Au auzit ţipete şi au alergat spre locul de unde veneau, găsind o fetiţă de doi ani care căzuse printre barele balustradei şi ajunsese pe o bordură aflată la aproximativ 11 metri mai jos. Micuţa a încercat să se caţere înapoi, dar mişcările ei au făcut-o să alunece şi mai jos, până când se afla la un metru şi jumătate de locul de unde ar fi putut suferi o cădere periculoasă de 61 de metri.
Un tânăr de 19 ani pe nume Ian a văzut unde se afla fetiţa şi, folosindu-se de pregătirea pe care o avea în acordarea ajutorului în caz de pericol, ştia cum să trateze situaţia. Acestea sunt cuvintele lui: „’Mi-a venit în minte imediat o înţelegere a situaţiei şi am ştiut pur şi simplu ce trebuia să fac. Mi-am lăsat jos aparatul foto şi am urcat puţin pe potecă, acolo unde aceasta nu era atât de abruptă, m-am căţărat pe balustradă, am coborât printre câteva stânci şi tufişuri dese şi am găsit-o’. Ţinând-o în braţe timp de o oră, Ian a aşteptat până când echipele de intervenţii au putut să coboare cu frânghii” pentru a-i salva („Save Her!” New Era, sep. 2007, p. 6). Sintagma „ţinând-o în braţe” mi-a atras atenţia deoarece scripturile vorbesc despre braţe – braţele dragostei, braţele îndurării şi braţele siguranţei (vezi 2 Nefi 1:15; Mosia 16:12; Alma 5:33; D&L 6:20; 29:1).
Sintagma din scripturi „înconjuraţi cu braţele siguranţei” provine de la mesajul lui Amulec către zoramiţi referitor la ispăşirea infinită şi eternă. El a predat că jertfa Fiului lui Dumnezeu a făcut posibil ca oamenii să aibă credinţă în Hristos, pentru a ne conduce spre pocăinţă: „Şi astfel, îndurarea poate să satisfacă cerinţele dreptăţii şi le înconjoară pe acestea cu braţele siguranţei” (Alma 34:16, vezi, de asemenea, v. 9-15).
Predaţi despre lucruri abstracte folosindu-vă de lucruri palpabile
Pentru a înţelege mai bine „braţele siguranţei”, este important să ne amintim că Salvatorul a folosit lucruri palpabile, precum monede, seminţe, oi, pâini şi părţi ale corpului pentru a preda principii ale Evangheliei.
Braţele sunt palpabile şi le folosim pentru a ne exprima afecţiunea şi dragostea. Atunci când mă întorc acasă de la birou, sunt înconjurat de braţele palpabile ale soţiei mele. Am simţit braţele dragostei şi siguranţei de-a lungul slujirii mele în America Latină, prin intermediul salutului obişnuit, un abrazo, sau îmbrăţişare.
În timp ce am meditat la felul în care să le predau în mod eficient celorlalţi despre ispăşire, sintagma „braţele siguranţei” mi-a fost de folos. Atunci când am fost botezaţi şi am primit Duhul Sfânt prin aşezarea mâinilor, am primit două rânduieli care ne pun în braţele siguranţei. Venind cu umilinţă şi cu pocăinţă deplină la adunările de împărtăşanie şi luând din împărtăşanie în mod demn, putem simţi, iar şi iar, acele braţe.
Asemănând o adunare de împărtăşanie cu zilele noastre
Paragraful de titlu al secţiunii 110 din Doctrină şi legăminte ne oferă contextul pentru unul dintre cele mai relevante versete referitoare la a ne bucura de braţele siguranţei. Într-o zi de sabat, în timpul dedicării templului din Kirtland, profetul Joseph Smith a explicat faptul că el şi alţi deţinători ai preoţiei administraseră împărtăşania către membrii Bisericii.
După această rânduială sacră, Joseph Smith şi Oliver Cowdery s-au retras pentru a se ruga în particular. După rugăciune, Salvatorul le-a apărut acestor doi bărbaţi şi le-a spus: „Iată, păcatele voastre vă sunt iertate; voi sunteţi curaţi înaintea Mea; de aceea, înălţaţi-vă capul şi bucuraţi-vă” (D&L 110:5).
Suita de evenimente din templul din Kirtland din anul 1836 se aseamănă cu zilele noastre şi cu noi. Sabat după sabat, voi, tineri deţinători ai preoţiei, administraţi împărtăşania către sfinţi, care vin pioşi la adunarea de împărtăşanie, flămânzind după vindecare spirituală, sperând şi stăruind să audă în minţile şi în inimile lor aceste cuvinte: „Iată, păcatele voastre vă sunt iertate; voi sunteţi curaţi înaintea Mea; de aceea, înălţaţi-vă capul şi bucuraţi-vă” (D&L 110:5).
Vârstnicul Dallin H. Oaks a mărturisit că există curăţire sau vindecare spirituală ce este strâns legată de împărtăşanie. „Împărtăşania de la Cina Domnului este o reînnoire a legămintelor şi a binecuvântărilor de la botez. Nouă ni se porunceşte să ne pocăim de păcatele noastre şi să venim la Domnul cu inima frântă şi cu spiritul smerit şi să luăm din împărtăşanie. Luând pâinea, noi mărturisim că dorim cu adevărat să luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos şi să ne amintim întotdeauna de El şi să ţinem poruncile Lui. Când suntem de acord cu acest legământ, Domnul reînnoieşte efectul purificator al botezului nostru. Suntem curăţaţi de păcate şi putem avea totdeauna Spiritul Său cu noi” („Martori speciali ai lui Hristos”, Liahona, apr. 2001, p. 14).
Implicaţii pentru deţinătorii Preoţiei aaronice
Pentru a-i ajuta pe membri să primească mai din plin acea curăţire sau braţele siguranţei, cei care deţin cheile pentru a autoriza şi cei care administrează împărtăşania ar trebui să se asigure că sunt urmate îndrumările generale din manualele Bisericii cu privire la pregătirea, binecuvântarea şi împărţirea împărtăşaniei. Fiecare deţinător al preoţiei ar trebui să-şi amintească faptul că el acţionează în numele Domnului şi să fie pios şi demn. În general vorbind, tineretul nostru este exemplar. Totuşi, la administrarea împărtăşaniei, vedem câteodată o tendinţă perturbatoare către prea multă lipsă de formalitate şi neglijenţă în îmbrăcăminte şi înfăţişare.
Tineri băieţi, înainte de a pleca la biserică, vă rog să vă opriţi încă o dată în faţa oglinzii şi să vă întrebaţi dacă fiecare aspect al înfăţişării voastre este în ordine. Sau, şi mai bine, invitaţi pe cineva pe care iubiţi, cum ar fi un părinte, să se uite la voi încă o dată şi dacă ceva este nelalocul lui, nu îi luaţi sfatul în nume de rău.
Adevăraţii slujitori ai lui Isus Hristos sunt îmbrăcaţi şi îngrijiţi cum se cuvine, reflectând întotdeauna standardele Sale şi nu tendinţa lumească a neglijenţei. Dacă avem în vedere, cu grijă, fiecare detaliu, aceasta ne asigură că Spiritul Domnului va fi prezent. Îmbrăcămintea sau înfăţişarea celor care administrează împărtăşania nu ar trebui să distragă atenţia celor care caută cu sinceritate binecuvântările ispăşirii infinite.
Un subiect care se găseşte în mesajele preşedintelui Monson către noi, deţinătorii preoţiei spune că este un privilegiu să deţinem preoţia; „Este un angajament de a sluji, un privilegiu de a înălţa spiritual şi un prilej de a binecuvânta vieţile altora” („Responsabilitatea noastră în calitate de deţinători ai preoţiei sfinte,” Liahona, mai 2006, p. 57). Mărturisesc că aceasta este valabilă în cazul administrării împărtăşaniei.
Simţind braţele siguranţei
În timp ce slujeam ca episcop, am fost martorul binecuvântărilor ispăşirii în vieţile membrilor Bisericii care săvârşiseră păcate grave. Ca judecător în Israel, le-am ascultat destăinuirile şi, atunci când era cazul, le-am pus restricţii, cum ar fi aceea de a nu lua din împărtăşanie pentru o vreme.
Un tânăr adult necăsătorit din episcopia noastră se întâlnea cu o tânără fată. Aceştia au permis ca sentimentele lor să iasă de sub control. El a venit la mine pentru sfaturi şi pentru ajutor. În baza a ceea ce a mărturisit şi a sentimentelor pe care mi le-a dat Spiritul, printre altele, lui nu i s-a permis să ia din împărtăşanie pentru o vreme. Ne întâlneam în mod regulat pentru a ne asigura că pocăinţa avusese loc şi, după un timp corespunzător, i-am dat voie să ia din nou din împărtăşanie.
Cum stăteam pe podium în timpul acelei adunări de împărtăşanie, privirea mi-a fost atrasă către el, care lua, acum, din împărtăşanie în mod demn. Am fost martorul braţelor îndurării, dragostei şi siguranţei care îl înconjurau pe măsură ce vindecarea ispăşirii îi încălzea sufletul şi îi ridica povara, dând naştere iertării, păcii şi fericirii promise.
Ispăşirea – o putere omniprezentă
Am trăit şi am fost martorul unui adevăr pe care l-a predat preşedintele Packer: „Dintr-un motiv sau altul, credem că ispăşirea lui Hristos este valabilă numai la sfârşitul vieţii muritoare pentru mântuire de la cădere, de la moarte spirituală. Este mult mai mult decât atât. Este o putere omniprezentă pe care să o chemăm în viaţa de zi cu zi. Atunci când suntem frământaţi sau întristaţi ori chinuiţi de vină sau împovăraţi de mâhnire, El ne poate vindeca. Deşi nu înţelegem pe deplin cum a fost înfăptuită ispăşirea lui Hristos, putem să simţim ’pacea lui Dumnezeu care, întrece orice pricepere’” („The Touch of the Master’s Hand”, Liahona, iulie 2001, p. 26).
Îi iubesc pe Tatăl meu Ceresc şi pe Fiul Său, Isus Hristos. Îmi pun încrederea, dragostea, loialitatea şi devotamentul în Ei. Mărturisesc că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc şi că noi suntem copiii Săi. Depun mărturie că ispăşirea este reală şi că are putere în vieţile noastre. Mărturisesc că Evanghelia restaurată este adevărată. Aceste adevăruri se regăsesc în sfintele scripturi, îndeosebi în Cartea lui Mormon. În numele lui Isus Hristos, amin.