Dumnezeu îi iubeşte şi îi ajută pe toţi copiii Săi
Avem nevoie de ajutorul Tatălui Ceresc. Sursele importante ale acestui ajutor constau în slujirea pe care omul o face aproapelui său, în rugăciune şi în concentrarea asupra lui Hristos.
Unul dintre adevărurile cele mai importante ale restaurării este acela că Dumnezeu trăieşte şi locuieşte în cerurile Sale, că El este un om exaltat care are un trup din „carne şi oase”1 şi că El este acelaşi Dumnezeu neschimbat2 ieri, astăzi şi pentru totdeauna, izvorul întregii virtuţi şi al întregului adevăr.
Adam şi Eva au fost primii dintre copiii Săi muritori de pe acest pământ. Despre crearea lor, El a spus: „Şi Eu, Dumnezeu, am creat omul după chipul Meu, l-am creat după chipul Singurului Meu Născut; bărbat şi femeie i-am creat”3.
Acest adevăr înalţă familia umană. Bărbaţii şi femeile sunt făpturi deosebite înzestrate cu însuşiri divine. În timpul creării, Dumnezeu le-a dat lui Adam şi Evei capacitatea divină de a avea copii după chipul şi asemănarea lor. Prin urmare, cu toţii suntem creaţi după chipul Său.
Cu toate acestea, noi avem de-a face cu şubrezenia şi riscurile reale ale vieţii muritoare. Îmbolnăvirea, îmbătrânirea şi moartea sunt inevitabile. Încercările şi greutăţile fac parte din călătoria vieţii. Personalitatea, poftele şi pasiunile cer să fie satisfăcute.
Din aceste motive şi din multe altele, avem nevoie de ajutorul Tatălui Ceresc. O sursă importantă a acestui ajutor o constituie slujirea pe care omul o face aproapelui său4. Porunca este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”5. Deoarece cu toţii suntem fraţi şi surori, suntem cu toţii „aproape”, chiar dacă suntem despărţiţi de distanţă, cultură, religie sau rasă. Profetul Joseph a spus: „Un om plin de dragostea lui Dumnezeu nu se mulţumeşte doar să-şi binecuvânteze familia, ci cutreieră întreaga lume, nerăbdător să binecuvânteze întreaga rasă umană”6. Domnul dă exemplul, căci: „El face ceea ce este bine pentru copiii oamenilor… şi El nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El, negri şi albi, sclavi şi liberi, bărbaţi şi femei; şi El îşi aduce aminte de păgâni; şi toţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu”7.
Pentru a ne putea îngriji de alţii în modul în care doreşte Domnul, ne străduim să ne îngrijim de noi înşine şi să facem sacrificii pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi. Săracii muncesc pentru ceea ce primesc şi caută ca şi celorlalţi să le fie mai bine8. Acest tipar ne-a fost dat încă de la început9.
Planul de bunăstare al Bisericii include acest tipar divin, iar membrii credincioşi ai Bisericii îl urmează. Donaţiile lor oferă ajutor văduvelor, grijă faţă de orfani şi alinare celor suferinzi.
În urmă cu câţiva ani, un înalt demnitar chinez a vizitat oraşul Salt Lake, a făcut turul locurilor istorice ale Bisericii şi a vorbit la Universitatea Brigham Young. Aflând despre programul de bunăstare al Bisericii, a spus: „Dacă ne-am iubi cu toţii în acest fel, lumea ar fi un loc mult mai paşnic”.
Postul şi donarea banilor care nu au fost cheltuiţi pentru mesele din timpul postului pentru a-i ajuta pe cei săraci i-au captat atenţia. La încheierea vizitei sale în Welfare Square (Piaţa bunăstării), el i-a înmânat managerului de acolo un plic mic, roşu – un „buzunar roşu”. În China, „buzunarul roşu” este oferit ca simbol al dragostei, al binecuvântării şi al urării de a avea noroc. „Nu conţine mult”, a spus vizitatorul, „dar reprezintă banii pe care i-am economisit nemâncând micul dejun în ultimele două dimineţi. Doresc să ofer darul meu de post programului de bunăstare al Bisericii”10.
Planul de bunăstare al Bisericii este inspirat de Dumnezeu. Principiile sale sunt esenţiale pentru salvarea omului11. Este un drapel al slujirii, o mărturie către lume că Biserica lui Isus Hristos a fost restaurată. Este ajutorul cerului sub aspecte practice. Preşedintele Thomas S. Monson, a spus: „Principiile bunăstării… nu se schimbă. Ele nu se vor schimba. Ele sunt adevăruri revelate”12.
O altă modalitate esenţială de a primi ajutorul lui Dumnezeu este prin intermediul rugăciunii. Ni s-a poruncit să ne rugăm la Dumnezeu, Tatăl nostru, în numele lui Isus Hristos. Îndemnul este: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide”13. Tatăl Ceresc răspunde tuturor rugăciunilor sincere.
În calitate de profet al Domnului, preşedintele Monson ne sfătuieşte: „Uneori, ni se pare că nu există nicio luminiţă la capătul tunelului, niciun răsărit de soare care să năruie întunericul nopţii. Ne simţim abandonaţi, îndureraţi, singuri. Dacă vă aflaţi într-o astfel de situaţie, vă rog să vă întoarceţi cu credinţă către Tatăl nostru Ceresc. El vă va ridica moralul şi vă va îndruma. El nu vă va îndepărta întotdeauna greutăţile, însă El vă va alina şi vă va conduce cu dragoste prin orice problemă aţi întâmpina”14.
În unele cazuri, ne îndreptăm către o formă a rugăciunii disponibilă numai sub mâinile acelora care sunt autorizaţi să slujească în numele lui Dumnezeu. Isus Hristos a mers printre oameni „[vindecându-i] pe cei bolnavi, [înviindu-i] pe cei morţi”15 şi înălţând spiritual sufletele deznădăjduite. Odată cu restaurarea Evangheliei au venit şi puterea şi autoritatea preoţiei, pentru a continua acest aspect al lucrării lui Dumnezeu16.
Când cineva este bolnav sau foarte tulburat, „[chemaţi] pe presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi”17. Vârstnicii credincioşi sunt împuterniciţi să facă ceea ce Domnul ar face dacă ar fi prezent18.
Dacă s-ar fi consemnat toate rugăciunile care şi-au primit răspunsul, ar fi fost atât de multe volume, încât nu ar fi încăput în lumea aceasta. Din partea vârstnicului Glen L. Rudd, o autoritate generală emerită şi o cunoştinţă dragă, avem următoarea mărturie preţioasă:
„Am primit un telefon prin care am fost anunţat că o membră a familiei mele, o fetiţă în vârstă de 12 ani pe care o chema Janice, se afla în spital cu răni grave. Mama ei dorea ca ea să primească o binecuvântare a preoţiei.
Vârstnicul Cowley şi cu mine ne-am dus la spital. Acolo, am aflat mai multe detalii despre accident. Janice fusese lovită de un autobuz. Roţile autobuzului trecuseră peste capul şi trupul ei.
Vârstnicul Cowley şi cu mine am intrat în salonul unde zăcea Janice. Avea bazinul fracturat, un umăr rănit grav, multiple fracturi la nivelul oaselor şi răni grave la cap care nu puteau fi vindecate. În ciuda acestor lucruri, noi am simţit că trebuia să-i slujim şi să-i dăm o binecuvântare. Am uns-o cu ulei, iar vârstnicul Cowley a pecetluit ungerea. Într-o manieră puternică şi hotărâtă, el a binecuvântat-o să se vindece şi să se însănătoşească, precum şi să trăiască o viaţă normală. În binecuvântare i-a spus că avea să se vindece fără să aibă nicio sechelă de pe urma multiplelor ei răni. A fost o binecuvântare minunată şi un moment cu adevărat grandios”.
Vârstnicul Rudd continuă: „Janice nu şi-a mişcat nici măcar un muşchi timp de peste o lună. Nu ne-am pierdut niciodată credinţa. I-a fost dată binecuvântarea că se va vindeca şi nu va avea niciun handicap”.
Vârstnicul Rudd încheie: „Acum, au trecut mulţi ani de când am făcut acea vizită la spital. Am vorbit cu Janice recent. Acum, ea are 70 de ani, este mama a trei copii şi bunica a 11 nepoţi. Până în această zi, ea nu a suferit nicio urmare negativă de pe urma accidentului ei”.19
Vindecarea ei este numai una dintre multele vindecări de acest gen. Dar, niciuna nu este o mărturie mai puternică a modului în care Tatăl Ceresc Îşi ajută copiii prin intermediul rugăciunii, decât aceea care a avut loc acum aproximativ 58 de ani, într-un salon de spital, la care au participat Janice, în vârstă de 12 ani, şi doi slujitori umili ai lui Dumnezeu.
Ajutorul final venit din partea Tatălui Ceresc îl primim prin intermediul Fiului Său: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”20.
Cu mare pioşenie şi veneraţie, depun mărturie despre Domnul Isus Hristos. Făcând aceasta, mi se reaminteşte cât de atenţi trebuie să fim atunci când folosim numele Său. Pe măsură ce influenţa, eliberarea şi învăţăturile Sale Îl fac să ne fie drag, vom face bine să nu vorbim despre El de parcă ar fi prietenul care locuieşte alături.
El este Primul Născut dintre copiii de spirit ai Tatălui nostru. El a făcut tot ce a fost rânduit ca El să facă – prin urmare, toate lucrurile dau dovadă de respect şi mărturisesc despre El21. El le-a spus profeţilor din vechime ce să scrie, Îşi dezvăluia dorinţa profeţilor Săi din ziua de astăzi şi împlineşte fiecare cuvânt al lor22.
Fiind zămislit de Dumnezeu, El a fost născut de fecioara Maria, a învins moartea, a ispăşit pentru păcatele lumii şi a adus salvarea, atât celor vii, cât şi celor morţi. În calitate de Domn al nostru înviat, El a mâncat peşte şi fagure de miere împreună cu apostolii şi a invitat mulţimi de oameni, în ambele emisfere, să simtă rănile din mâinile, picioarele şi coasta Sa pentru ca toţi să ştie că El este Dumnezeul lui Israel – că El este Hristosul cel Viu.
El le declară tuturor:
„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată”23.
El este Legiuitorul şi Judecătorul nostru, Mântuitorul lumii. La a Doua Sa Venire, „domnia se va sprijini pe umerii Lui; iar numele Lui va fi Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu cel Puternic; Părinte Veşnic, Prinţul Păcii”24. Despre aceasta depun mărturie în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.