Rugaţi-vă tot timpul

Vârstnicul David A. Bednar

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Mărturisesc că rugăciunea devine mai semnificativă atunci când ne sfătuim cu Domnul în toate faptele noastre, când ne exprimăm sincer recunoştinţa şi când ne rugăm pentru ceilalţi.

Elder David A. Bednar

Mesajul pe care l-am adresat la ultima conferinţă generală s-a concentrat asupra principiului Evangheliei de a cere, rugându-ne cu credinţă. Astăzi, vreau să discut despre alte trei principii care pot face ca rugăciunile noastre să devină mai semnificative şi mă rog ca Duhul Sfânt să ne ajute, pe mine şi pe dumneavoastră.

Principiul nr. 1. Rugăciunea devine mai semnificativă dacă ne sfătuim cu Domnul în toate faptele noastre (vezi Alma 37:37).

Simplu spus, rugăciunea este calea de comunicare cu Tatăl Ceresc pentru fiii şi fiicele Sale de pe pământ. „De îndată ce aflăm care este adevărata noastră relaţie cu Dumnezeu (anume că, Dumnezeu este Tatăl nostru şi noi suntem copiii Săi), atunci imediat rugăciunea noastră devine firească şi vine în mod instinctiv din partea noastră” (Bible Dictionary, „Prayer”, p. 752). Ni s-a poruncit să ne rugăm la Tatăl în numele Fiului (vezi 3 Nefi 18:19-20). Ni s-a promis că, dacă ne rugăm sincer pentru ceea ce este bun şi drept în acord cu voinţa lui Dumnezeu, putem fi binecuvântaţi, protejaţi şi îndrumaţi (vezi 3 Nefi 18:20; D&L 19:38).

Revelaţia este calea de comunicare de la Tatăl Ceresc către copiii Săi de pe pământ. Când cerem cu credinţă, putem primi revelaţie după revelaţie, cunoaştere după cunoaştere, pentru ca să putem cunoaşte lucrurile tainice şi paşnice care aduc bucurie şi viaţă veşnică (vezi D&L 42: 61). Lucrurile tainice (misterele) sunt acele lucruri care pot fi cunoscute şi înţelese numai prin puterea Duhului Sfânt (vezi Harold B. Lee, Ye Are the Light of the World [1974], p. 211).

Revelaţiile Tatălui şi ale Fiului sunt transmise prin al treilea membru al Dumnezeirii, chiar Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este martorul şi mesagerul pentru Tatăl şi pentru Fiul.

Modelele folosite de Dumnezeu la crearea pământului sunt instructive şi ne ajută să înţelegem cum să facem ca rugăciunea să fie semnificativă. În al treilea capitol al Cărţii lui Moise, aflăm că toate lucrurile au fost create în mod spiritual înainte ca ele să existe în mod firesc pe pământ.

„Şi acum, iată, vă spun vouă că acestea sunt originile cerului şi ale pământului, când au fost create, în ziua în care Eu, Domnul Dumnezeu, am făcut cerul şi pământul.

Şi fiecare plantă de pe câmp înainte ca ea să fie pe pământ şi fiecare iarbă de pe câmp înainte ca ea să crească. Pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, am creat, spiritual, toate lucrurile despre care am vorbit înainte ca ele să fie de la natură pe suprafaţa pământului” (Moise 3:4-5).

Creaţia spirituală a precedat creaţia materială, după cum aflăm din aceste versete. La fel, începerea fiecărei zile cu o rugăciune semnificativă este importantă din punct de vedere al pregătirii spirituale individuale de fiecare zi şi precede munca din acea zi, la fel cum creaţia spirituală a fost o pregătire importantă pentru creaţia materială. Exact aşa cum creaţia materială a fost legată de creaţia spirituală şi a fost o continuare a acesteia, rugăciunile de dimineaţă şi de seară sunt legate între ele şi una este o continuare a celeilalte.

Să ne gândim la acest exemplu. Pot exista lucruri în caracterul nostru, în comportamentul nostru sau în ceea ce priveşte creşterea noastră spirituală, în legătură cu care trebuie să ne sfătuim cu Tatăl Ceresc în rugăciunea de dimineaţă. După ce ne exprimăm mulţumirile pentru binecuvântările primite, ne rugăm ca să putem înţelege, ca să fim îndrumaţi şi ajutaţi să facem lucrurile pe care nu le putem face numai prin puterea noastră. De exemplu, în timp ce ne rugăm, putem:

• să ne gândim la situaţiile în care le-am vorbit urât sau nepotrivit celor pe care-i iubim cel mai mult;

• să recunoaştem că ştim că trebuie să ne purtăm mai bine, dar nu acţionăm întotdeauna în acord cu ceea ce ştim;

• să ne exprimăm remuşcările pe care le avem din cauza slăbiciunilor noastre şi din cauză că nu am înlăturat omul firesc cu mai multă seriozitate;

• să hotărâm să urmăm mult mai mult exemplul Salvatorului în viaţa noastră;

• să ne rugăm ca să avem mai multă putere să facem lucrurile mai bine şi să devenim mai buni.

O asemenea rugăciune este una din cheile pregătirii spirituale pentru ziua noastră.

În cursul zilei, păstrăm în inima noastră o rugăciune pentru ajutor şi îndrumare continue – chiar aşa cum a sugerat Alma: „Fă ca toate gândurile tale să fie îndreptate către Domnul” (Alma 37:36).

Observăm, în timpul unei astfel de zile (în care ne-am rugat dimineaţa), că există situaţii în care am avea tendinţa să vorbim urât, dar nu o facem; sau am putea fi înclinaţi să ne înfuriem, dar rămânem calmi. Distingem ajutorul şi puterea venite din cer şi recunoaştem umili răspunsul la rugăciunea noastră. Chiar în acele momente de recunoaştere, oferim o rugăciune tăcută de recunoştinţă.

La sfârşitul zilei noastre, îngenunchem din nou şi dăm un raport Tatălui nostru. Revedem evenimentele zilei şi exprimăm mulţumiri sincere pentru binecuvântările şi ajutorul pe care l-am primit. Ne pocăim şi, cu ajutorul Spiritului Domnului, identificăm căile prin care putem face lucrurile mai bine mâine şi putem deveni mai buni. Astfel, rugăciunea noastră de seară este clădită pe rugăciunea noastră de dimineaţă şi este o continuare a ei. Iar rugăciunea noastră de seară este, de asemenea, o pregătire pentru rugăciunea de dimineaţă.

Rugăciunile de dimineaţă şi de seară – şi toate rugăciunile dintre ele – nu sunt evenimente separate, necorelate, ci ele sunt legate una de alta în fiecare zi şi de-a lungul zilelor, săptămânilor, lunilor şi chiar anilor. Acesta este, în parte, modul în care împlinim îndemnul scriptural „rugaţi-vă tot timpul” (Luca 21:36; 3 Nefi 18:15, 18; D&L 31:12). Asemenea rugăciuni semnificative sunt esenţiale pentru obţinerea celor mai mari binecuvântări pe care le are Dumnezeu pentru copiii Săi credincioşi.

Rugăciunea devine semnificativă atunci când ne amintim relaţia noastră cu Divinitatea şi urmăm sfatul:

„Da, şi imploră-L pe Dumnezeu pentru tot sprijinul; da, ca toate faptele tale să fie în Domnul; şi oriunde te duci, fă ca acestea să fie în Domnul; da, fă ca toate gândurile tale să fie îndreptate către Domnul; da, ca toate simţirile inimii tale să fie puse în Domnul, în vecii vecilor.

Sfătuieşte-te cu Domnul în toate faptele tale, iar El te va îndrepta pe tine către bine; da, atunci când te culci noaptea, culcă-te în Domnul pentru ca El să poată să vegheze asupra ta în somnul tău; iar atunci când te scoli dimineaţa, lasă-ţi inima să fie plină de mulţumiri către Dumnezeu; şi dacă tu faci aceste lucruri, atunci tu vei fi înălţat în ultima zi” (Alma 37:36-37; sublinieri adăugate).

Principiul nr. 2. Rugăciunea devine mai semnificatică atunci când ne exprimăm în mod sincer recunoştinţa.

În timpul serviciului nostru la Universitatea Brigham Young – Idaho, sora Bednar şi cu mine am găzduit deseori autorităţi generale în casa noastră. Familia noastră a învăţat o lecţie importantă despre rugăciunea semnificativă atunci când am îngenuncheat în rugăciune într-o seară, împreună cu un membru al Cvorumului Celor Doisprezece Apostoli.

Mai devreme, în timpul zilei, sora Bednar şi cu mine fuseserăm informaţi despre moartea neaşteptată a unui prieten drag, iar dorinţa noastră imediată a fost să ne rugăm pentru soţia şi copiii supravieţuitori. În timp ce am invitat-o pe soţia mea să ofere rugăciunea, membrul Celor Doisprezece, neştiind despre tragedie, a sugerat amabil ca, în rugăciune, sora Bednar să exprime numai aprecierea pentru binecuvântările primite şi să nu ceară nimic. Sfatul lui era asemănător instrucţiunilor lui Alma către membrii Bisericii din vechime „să se roage fără încetare şi să dea mulţumiri în toate cele” (Mosia 26:39). Dată fiind tragedia neaşteptată, să cerem binecuvântări pentru prietenii noştri ni s-a părut iniţial mai important decât să ne exprimăm mulţumirile.

Sora Bednar a reacţionat cu credinţă la îndrumarea primită. A mulţumit Tatălui Ceresc pentru momentele semnificative şi memorabile pe care le-am trăit alături de acest prieten drag. Ea şi-a exprimat recunoştinţă sinceră pentru Duhul Sfânt în calitate de Mângâietor şi pentru darurile Spiritului care ne permit să facem faţă greutăţilor şi să-i slujim pe alţii. Cel mai important, ea şi-a exprimat aprecierea pentru planul salvării, pentru sacrificiul ispăşitor al lui Isus Hristos, pentru învierea Sa şi pentru rânduielile şi legămintele Evangheliei restaurate care fac posibil ca familiile să fie împreună pentru totdeauna.

Familia noastră a învăţat din acea experienţă o mare lecţie despre puterea recunoştinţei într-o rugăciune semnificativă. Datorită acelei rugăciuni şi prin ea, familia noastră a fost binecuvântată cu inspiraţie în legătură cu multe probleme care ne preocupau, acaparându-ne toate gândurile şi afectându-ne sentimentele. Am învăţat că recunoştinţa noastră pentru planul salvării şi pentru misiunea Salvatorului de a salva, ne-a dat asigurarea de care aveam nevoie şi ne-a întărit încrederea că totul va fi bine în legătură cu dragii noştri prieteni. De asemenea, am primit cunoaşterea referitoare la lucrurile pentru care trebuie să ne rugăm şi să le cerem cu credinţă.

Cele mai semnificative şi spirituale rugăciuni din viaţa mea au conţinut multe exprimări de mulţumire şi puţine cereri sau chiar au fost lipsite de cereri. Fiind binecuvântat acum să mă rog împreună cu apostoli şi profeţi, găsesc la aceşti conducători din prezent ai Bisericii Salvatorului aceleaşi caracteristici pe care le-a descris căpitanul Moroni în Cartea lui Mormon: aceştia sunt oameni ale căror inimi cresc în recunoştinţă către Dumnezeu pentru numeroasele privilegii şi binecuvântări pe care El le-a revărsat asupra poporului Său (vezi Alma 48:12). De asemenea, ei nu spun mai multe cuvinte, căci lor le este dat ce să se roage şi ei sunt plini de dorinţă (vezi 3 Nefi 19:24). Rugăciunile profeţilor sunt copilăreşti în simplitatea lor şi puternice datorită sincerităţii lor.

În timp ce ne străduim să ne facem rugăciunile mai semnificative, trebuie să ne amintim: „cu nimic nu Îl supără omul pe Dumnezeu sau împotriva nimănui nu este aprinsă mânia Sa, decât împotriva acelora care nu mărturisesc mâna Lui în toate lucrurile şi nu se supun poruncilor Sale” (D&L 59:21). Permiteţi-mi să recomand ca, periodic, dumneavoastră şi cu mine să oferim o rugăciune în care doar să aducem mulţumiri şi să ne exprimăm recunoştinţa. Nu cereţi nimic; pur şi simplu lăsaţi ca sufletele noastre să se bucure şi să se străduiască să comunice aprecierea cu toată energia inimilor noastre.

Principiul nr. 3. Rugăciunea devine mai semnificativă atunci când ne rugăm pentru ceilalţi cu intenţie adevărată şi cu o inimă sinceră.

Să ne rugăm la Tatăl Ceresc pentru binecuvântările pe care le dorim în viaţa noastră este bine şi potrivit. Totuşi, să ne rugăm cu sinceritate pentru ceilalţi, atât pentru cei pe care-i iubim, cât şi pentru cei care ne sunt vrăjmaşi este, de asemenea, un element important al rugăciunii semnificative. Aşa cum exprimarea recunoştinţei mai des în rugăciunile noastre creşte posibilitatea de a primi mai des şi mai puternic revelaţia, la fel, rugăciunea pentru ceilalţi cu toată puterea sufletelor noastre creşte capacitatea noastră de a auzi şi de a da ascultare glasului Domnului.

Învăţăm o lecţie vitală din exemplul lui Lehi din Cartea lui Mormon. Lehi a răspuns cu credinţă instruirii profetice şi avertizărilor referitoare la distrugerea Ierusalimului. El s-a rugat atunci la Domnul „din toată inima sa, pentru poporul său” (1 Nefi 1:5; sublinieri adăugate). Ca răspuns la rugăciunea sa fierbinte, Lehi a fost binecuvântat cu o viziune glorioasă despre Dumnezeu şi Fiul Său şi despre distrugerea iminentă a Ierusalimului (vezi 1 Nefi 1:6-9, 13, 18). Prin urmare, Lehi s-a bucurat şi i s-a umplut inima datorită lucrurilor pe care Domnul i le arătase (vezi 1 Nefi 1:15). Vă rog să observaţi că viziunea a venit ca răspuns la o rugăciune făcută pentru ceilalţi şi nu ca rezultat al unei cereri pentru edificare sau îndrumare personală.

Salvatorul este exemplul perfect al rugăciunii pentru ceilalţi cu intenţie reală. În măreaţa Sa rugăciune adresată lui Dumnezeu în folosul celorlalţi, rostită în noaptea dinaintea răstignirii Sale, Isus S-a rugat pentru apostolii Săi şi pentru toţi sfinţii.

„Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi.

Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

… pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17:9, 20, 26).

În timpul slujirii Salvatorului pe continentul american, El a îndrumat oamenii să cugete la învăţăturile Sale şi să se roage ca să înţeleagă. El i-a vindecat pe bolnavi şi s-a rugat pentru oameni folosind cuvinte care nu pot fi scrise (vezi 3 Nefi 17:1-16). Impactul rugăciunii Sale a fost profund: „Şi nimeni nu poate concepe bucuria care ne-a umplut sufletele noastre la timpul când L-am auzit pe El rugându-se Tatălui pentru noi” (3 Nefi 17:17). Imaginaţi-vă cum ar fi fost să-L auziţi pe Salvatorul lumii rugându-Se pentru noi.

Oare soţiile noastre, copiii şi alţi membri ai familiei simt la fel puterea rugăciunilor noastre oferite Tatălui pentru nevoile şi dorinţele lor specifice? Oare aceia cărora le slujim ne aud rugându-ne pentru ei cu credinţă şi sinceritate? Dacă cei pe care-i iubim şi-i slujim nu au auzit şi nu au simţit influenţa rugăciunilor noastre sincere în folosul lor, înseamnă că acum este timpul să ne pocăim. Pe măsură ce căutăm să urmăm exemplul Salvatorului, rugăciunile noastre vor deveni cu adevărat mai semnificative.

Ni s-a poruncit să ne „rugăm tot timpul” (2 Nefi 32:9; D&L 10:5; 90:24) – „cu glas tare, precum şi [în inimile noastre]; …în faţa lumii, cât şi în secret, în public, cât şi în particular” (D&L 19:28). Mărturisesc că rugăciunea devine mai semnificativă atunci când ne sfătuim cu Domnul în toate faptele noastre, când ne exprimăm sincer recunoştinţa, când ne rugăm pentru ceilalţi cu intenţie adevărată şi cu o inimă sinceră.

Mărturisesc că Tatăl Ceresc trăieşte şi că El aude şi răspunde la fiecare rugăciune sinceră. Isus este Hristosul, Salvatorul şi Mijlocitorul nostru. Revelaţia este reală. Plenitudinea Evangheliei a fost restaurată pe pământ în această dispensaţie. Mărturisesc astfel, în numele sfânt al Domnului Isus Hristos, amin.