Revenirea acasă
Putem avea un impact nemaipomenit în vieţile multor familii… atunci când acceptăm invitaţia Salvatorului de a paşte oiţele Sale.
Se face foarte frig în timpul iernii în oraşul meu Minas, în Uruguay. La apus, mama mea obişnuia să pună buşteni în şemineu, ca să menţină sufrageria încălzită şi, rând pe rând, părinţii mei, surorile mai mari şi eu ne strângeam laolaltă, odată ce ne terminam treburile de zi cu zi. Acea încăpere confortabilă – datorată căldurii şemineului în combinaţie cu prezenţa fiecăruia dintre membrii familiei mele – mi-a insuflat sentimente pe care le voi preţui mereu.
După ce soţia mea şi cu mine am întemeiat propria noastră familie, oriunde am fi locuit, ne adunam şi noi toţi, deseori, fie în jurul şemineului sau pur şi simplu în jurul căldurii ce-o simţeam mereu când eram alături de copiii noştri.
Ce sentiment minunat! Ce loc plăcut ne este casa, căminul, refugiul.
De-a lungul anilor, familia noastră a locuit în diverse ţări şi în fiecare dintre acestea am putut să găsim, datorită Bisericii, acelaşi sentiment de căldură din partea membrilor în fiecare episcopie la care mergeam.
Fiecare membru al Bisericii trebuie să aibă şansa de a trăi astfel de sentimente plăcute, şi pot să le simtă prin eforturile noastre de reactivare şi muncă misionară.
Daţi-mi voie să vă împărtăşesc ceva ce s-a întâmplat în unele ţăruşuri şi districte din Peru, iar în acest timp, voi menţiona câteva nume de familii: familia Causo, familia Banda, familia Vargas, iar lista continuă. Conţine peste 1.700 de nume de membri care au revenit acasă. Sunt membri din diverse episcopii, ramuri, ţăruşi şi districte de oriunde de pe cuprinsul Perului, care au fost invitaţi de către preşedinţii de ţăruşi, de episcopi şi conducătorii cvorumurilor şi ai organizaţiilor auxiliare de a reveni acasă. Au acceptat invitaţia făcută de conducătorii preoţiei, de misionarii cu timp deplin şi alţii, care au luat asupra lor responsabilitatea de a-i ajuta să revină în Biserică şi să vină la Hristos. Către fiecare în parte, noi spunem: Bine aţi revenit. Bine aţi revenit acasă!
Ce a făcut posibil ca aceste persoane să revină acasă? A fost efortul comun al unui număr de 14 ţăruşi şi 4 districte dintr-o misiune care s-au străduit timp de un an să le aducă înapoi pe toate aceste persoane prin intermediul reactivării şi al rânduielilor botezului şi confirmării.
Acest efort a fost inspirat de cuvintele Salvatorului: „Mă iubeşti? …Paşte oiţele mele” (Ioan 21:16) şi din învăţătura preşedintelui Thomas S. Monson care a zis: „De-a lungul anilor, noi am emis apeluri către cei mai puţini activi, către cei jigniţi, către cei critici, către păcătoşi – să vină înapoi. ’Veniţi înapoi şi ospătaţi-vă la masa Domnului şi gustaţi din nou din roadele dulci şi îndestulătoare ale înfrăţirii cu sfinţii.’” („Să ne uităm în urmă şi să mergem înainte”, Liahona, mai 2008, p. 89).
Alma, simţind o mare suferinţă pentru sufletele fraţilor săi, s-a rugat la Domnul, spunând:
„O, Doamne, vrei Tu să ne acorzi nouă să avem succes în efortul nostru de a-i aduce pe ei iarăşi către Tine, pentru Hristos?
Iată, o, Doamne, sufletele lor sunt preţioase şi mulţi dintre ei sunt fraţii noştri; de aceea, dă-ne nouă, o, Doamne, putere şi înţelepciune ca să putem să-i aducem pe aceşti fraţi ai noştri iarăşi către Tine” (Alma 31:34-35).
Preşedintele Angel Alarcón din ţăruşul Puente Piedra din Lima, Peru, mi-a împărtăşit această experienţă: „În fiecare sâmbătă, misionarii, un episcop, câţiva conducători ai organizaţiilor auxiliare şi cu mine îi vizitez pe cei mai puţini activi, pe câţiva simpatizanţi şi pe noii convertiţi, de la 8:30 dimineaţa până la prânz”.
În acel moment al istorisirii sale, mi-au venit în minte cuvintele imnului:
Mult Îşi iubeşte Păstorul
Şi mieii din turma Sa;
Unii părăsesc izlazul,
Departe de grija Sa.
Dar bunul Păstor caută
Mieii ce sunt rătăciţi;
Înapoi să îi aducă,
Pentru că-s nepreţuiţi
(„Dear to the Heart of the Sheperd”, Hymns, nr. 221).
Fratele Vargas, a cărui casă se găsea într-o zonă cu acces limitat, a primit un telefon într-o sâmbătă dimineaţa. Era preşedintele Alarcón, care îl suna de pe mobil anunţându-şi venirea. Fratele Vargas a spus, apoi: „Sunt surprins; e foarte dificil să ajungi la casa mea”.
La care răspunsul a fost: „Ei bine, sunt la uşa dumneavoastră chiar acum şi doresc să vorbesc cu dumneavoastră. Avem nevoie de dumneavoastră şi vă invităm să veniţi la adunările Bisericii noastre de mâine”.
Apoi, omul care a încetat să mai vină la Biserică de mulţi ani, mi-a răspuns: „Voi fi acolo”. Astfel, a început călătoria sa înapoi spre casă.
„’Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine…
…Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’” (Matei 25:35-36, 40).
În timp ce participam la adunările de duminica în urmă cu câteva săptămâni, am avut ocazia de a întâlni un frate care participa pentru prima oară după mulţi ani de inactivitate. Era însoţit de soţia sa, care nu era membră a Bisericii.
Când l-am întrebat de ce a decis să revină, el a răspuns: „Prietenul meu Fernando şi acest episcop bun m-au invitat să vin, şi aşa am făcut. Biserica am cunoscut-o cu mulţi ani în urmă şi încă am o flacără mică ce continuă să ardă în inima mea. Nu este puternică, dar este acolo”.
I-am răspuns: „Ei bine, ca frate al dumneavoastră, vom sufla amândoi în acea flacără ca să rămână aprinsă”. Apoi, ne-am îmbrăţişat unul pe celălalt.
Arătarea interesului, atenţiei şi grijii faţă de fraţii noştri sunt manifestări profunde ale dragostei faţă de Tatăl nostru Ceresc. De fapt, ne exprimăm dragostea faţă de Dumnezeu atunci când slujim şi când această slujire este concentrată asupra bunăstării aproapelui nostru.
Regele Beniamin a spus referitor la aceasta: „Şi iată, vă spun aceste lucruri ca voi să puteţi învăţa înţelepciune; ca voi să puteţi învăţa că, atunci când sunteţi în slujba aproapelui, sunteţi numai în slujba Dumnezeului vostru” (Mosia 2:17).
Putem avea un impact nemaipomenit în vieţile multor familii mai puţin active şi ale celor care nu sunt membri ai Bisericii, atunci când acceptăm invitaţia Salvatorului de a „paşte oiţele Sale” şi de a ajuta pe fiecare să „vină la Hristos”!
Aceste experienţe sunt doar câteva dintre ceea ce mii de fraţi fac în linişte: acceptă invitaţia Domnului de a paşte oile Sale. Să ne amintim că dragostea şi slujirea sunt ca gemenii ce caută unul compania celuilalt.
O, fie ca fiecare dintre noi să accepte, ca o demonstrare frumoasă a dragostei noastre faţă de Tatăl nostru Ceresc, responsabilitatea ce o purtăm ca membri ai acestei Biserici de a-i căuta pe cei care nu sunt aici, cu noi! Dacă prin slujirea aceasta din dragoste vom aduce numai un singur suflet în Biserică şi dacă vom face din aceasta ţelul vieţii noastre, cât de multă bucurie vom aduce asupra noastră şi a celor pe care îi ajutăm să revină la Hristos!
Lasă „nouăzeci şi nouă”
Şi merge-n toată lumea;
Pe fiecare îl roagă:
„Căutaţi oiţa Mea”
(Hymns, nr. 221)
Mărturisesc că suntem fiii şi fiice ale unui Tată Ceresc care ne iubeşte şi ne cunoaşte pe fiecare în parte pe nume.
Îmi depun mărturia despre dragostea Tatălui nostru şi a Salvatorului. El ne-a iubit mai întâi şi a dat pe Fiul Său ca, prin El, să ne putem întoarce acasă. Îmi exprim dragostea faţă de El, Salvatorul, Domnul, Învăţătorul şi Mântuitorul meu, în numele lui Isus Hristos, amin.