2008
Slujirea îngerilor
Noiembrie 2008


Slujirea îngerilor

Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri sau neajutoraţi în timpul încercărilor cu care ne confruntăm.

Imagine
Elder Jeffrey R. Holland

Când Adam şi Eva au păşit de bunăvoie în viaţa pământeană, ştiau că în această lume telestială vor fi spini şi pălămidă, precum şi probleme de tot felul. Poate că ei au înţeles că cea mai mare provocare a lor nu era greutatea şi pericolul ce aveau să le îndure, ci faptul că aveau să fie departe de Dumnezeu, despărţiţi de Cel cu care au mers şi vorbit, care le-a dat sfat în persoană. După această alegere lucidă, aşa cum se spune în cronica despre creaţie: „Ei nu L-au văzut pentru că ei au fost alungaţi din prezenţa Sa”1. În pofida tuturor lucrurilor ce ar fi putut să-i mâhnească, cu siguranţă că aceasta i-a mâhnit cel mai mult.

Dar Dumnezeu ştia de încercările cu care aveau să se confrunte iar El ştia cu siguranţă cât de singuri şi necăjiţi aveau să se simtă câteodată. Astfel, El a vegheat în mod constant asupra familiei Sale pământene, a auzit mereu rugile lor şi a trimis profeţi (iar apoi apostoli) să-i înveţe, să-i sfătuiască şi să-i îndrume. Dar, în vremuri de nevoi speciale, El a trimis îngeri, mesageri divini, ca să-i binecuvânteze pe copiii Săi, să-i reasigure că cerul a fost întotdeauna foarte aproape şi că ajutorul Său a fost întotdeauna la îndemână. Într-adevăr, la scurt timp după ce Adam şi Eva s-au trezit în lumea pustie şi mohorâtă, le-a apărut un înger2, care i-a învăţat însemnătatea sacrificiului oferit de ei şi rolul ispăşitor al Mântuitorului promis, ce urma să vină.

Când era aproape vremea venirii Salvatorului, un înger a fost trimis să-i spună Mariei că ea avea să fie mama Fiului lui Dumnezeu3. Apoi, o oaste de îngeri a fost desemnată să cânte în noaptea în care pruncul Isus S-a născut4. La scurt timp după aceea, un înger îl anunţa pe Iosif că pruncul nou-născut era în primejdie şi că această familie micuţă trebuia să fugă în Egipt pentru siguranţă5. Când nu a mai existat nicio primejdie, un înger a transmis această informaţie familiei, iar cei trei s-au întors în ţara moştenirii lor6.

De la începuturi, de-a lungul dispensaţiilor, Dumnezeu a trimis îngeri ca emisari ai Săi pentru a transmite dragostea şi grija faţă de copiii Săi. Timpul pe care-l am la dispoziţie pentru a vorbi nu-mi permite nici măcar o examinare fugitivă a scripturilor, nici a istoriei noastre din zilele din urmă, care abundă de relatări despre slujirea îngerilor către cei de pe pământ, dar această doctrină despre slujirea îngerilor este cu siguranţă de mare valoare, iar în istorie sunt foarte multe exemple ale acesteia.

De obicei, astfel de fiinţe nu sunt văzute. Câteodată, ele sunt. Dar, văzute sau nu, ele sunt mereu aproape. Câteodată, îndatoririle lor sunt foarte mari şi privesc întreaga omenire. Câteodată, mesajele sunt mai personale. Ocazional, scopul angelic este de a avertiza. Dar, cel mai adesea, este de a alina, de a asigura o formă de atenţie îngăduitoare, de îndrumare în vremuri dificile. Atunci când în visul lui Lehi, el s-a găsit într-un loc înfricoşător, „un pustiu întunecat şi mohorât”, aşa cum l-a descris el, a fost întâmpinat de un înger, „un om… îmbrăcat într-o mantie albă… el mi-a vorbit”, spune Lehi, „şi mi-a cerut să-l urmez”7. Lehi l-a urmat către un loc sigur şi, în cele din urmă, către calea spre salvare.

În cursul vieţii, noi toţi petrecem timp în locuri „întunecate şi mohorâte”, în pustietate, în vremuri de tristeţe sau teamă ori descurajare. Ziua de azi este plină de o nenorocire globală din cauza crizei financiare, a problemelor energetice, a atacurilor teroriste şi a calamităţilor naturale. Acestea duc la îngrijorări familiale şi individuale, nu numai referitor la casele în care să locuim şi a hranei de mâncat, dar şi referitor la siguranţa şi bunăstarea finală a copiilor noştri şi la profeţiile din zilele din urmă despre planeta noastră. Mai grav decât acestea – şi câteodată legate de ele – sunt lucrurile referitoare la decăderea etică, morală şi spirituală ce se vede în comunităţi mari şi mici, acasă şi peste hotare. Dar mărturisesc că îngerii încă sunt trimişi să ne ajute, chiar aşa cum au fost trimişi să-i ajute pe Adam şi Eva, pe profeţi, ba chiar să-L ajute pe Însuşi Salvatorul lumii. Matei a scris, în evanghelia pe care a consemnat-o, că după ce Satana L-a ispitit pe Hristos în pustiu, „îngeri au început să-I slujească”8. Chiar şi Fiul lui Dumnezeu, El Însuşi un Dumnezeu, a avut nevoie de alinare cerească în timpul călătoriei Sale pământene. Prin urmare, îngerii vor continua să le slujească celor neprihăniţi până la sfârşitul vremii. Aşa cum Mormon i-a spus fiului său, Moroni, care într-o bună zi avea să fie un înger:

„A încetat ziua miracolelor?

Sau au încetat îngerii să apară în faţa copiilor oamenilor? Sau a retras El puterea Duhului Sfânt de la ei? Sau va face El aceasta atâta timp cât timpul va fi sau cât pământul va dura sau cât va fi vreun om pe faţa pământului ca să fie salvat?

Iată, vă spun eu vouă: Nu, căci… prin credinţă apar îngerii şi le slujesc oamenilor…

căci iată, ei sunt slujitorii lui [Hristos] ca să slujească conform cuvântului poruncii Lui, arătându-se acelora cu mare credinţă şi cu min- te nestrămutată în fiecare fel de dumnezeire”9.

Le cer tuturor care-mi pot auzi glasul să aibă curajul, să fie plini de credinţă şi să-şi amintească faptul că Domnul a spus că El va „lupta pentru [noi]… pentru copiii [noştri] şi [lupta] pentru copiii copiilor [noştri]”10. Dar ce să facem ca să merităm o astfel de apărare? Trebuie să „[căutăm] cu sârguinţă, [să ne rugăm] întotdeauna şi [să fim] credincioşi. [Apoi] toate lucrurile vor conlucra spre binele [nostru], dacă [umblăm] drept şi [ne amintim] legământul pe care [l-am] făcut”11. Zilele din urmă nu sunt o vreme de a ne speria şi a tremura. Ele sunt o vreme de a crede şi de a ne aminti de legămintele noastre.

Am vorbit aici despre ajutor ceresc, despre îngeri trimişi să ne binecuvânteze la vreme de nevoi. Dar, când vorbim despre cei care sunt unelte în mâinile lui Dumnezeu, ni se reaminteşte că nu toţi îngerii sunt din partea cealaltă a vălului. Cu unii dintre ei mergem sau vorbim – aici, acum şi în fiecare zi. Unii dintre ei locuiesc în cartierele noastre. Unii dintre ei ne-au dat naştere, iar în cazul meu unul dintre ei a consimţit să se căsătorească cu mine. Într-adevăr, cerul nu pare niciodată mai aproape ca atunci când vedem dragostea lui Dumnezeu manifestată în bunătatea şi devotamentul oamenilor atât de buni şi puri, încât singurul cuvânt care-mi vine în minte pentru a-i descrie este angelic. Vârstnicul James Dunn a folosit acest cuvânt în rugăciunea sa de deschidere la acest pupitru cu câteva clipe în urmă, pentru a descrie corul Societăţii Primare – şi de ce nu? Având în minte şi în faţa ochilor noştri aceste spirite, chipuri şi voci ale acestor copii, permiteţi-mi să împărtăşesc o istorioară a unui prieten şi coleg de-al meu la BYU, răposatul Clyn D. Barrus. Fac aceasta cu permisiunea soţiei sale, Marilyn, şi a familiei ei.

Referindu-se la copilăria sa la o fermă mare din Idaho, fratele Barrus a vorbit despre îndatorirea sa de seară de a strânge laolaltă vacile la vremea mulsului. Deoarece vacile păşteau pe o pajişte care se învecina cu râul Teton care era câteodată foarte periculos, regula strictă a familiei Barrus era ca în sezonul viiturilor de primăvară, niciun copil nu trebuia să meargă nicicând după vreo vacă ce se aventura peste râu. Trebuiau să se întoarcă mereu acasă şi să ceară ajutorul cuiva matur.

Într-o sâmbătă după ce acesta a împlinit şapte ani, părinţii fratelui Barrus au promis familiei o noapte la cinema, dacă treburile casnice erau făcute la timp. Dar când tânărul Clyn a ajuns pe pajişte, vacile pe care le căuta trecuseră râul, chiar dacă el curgea depăşind nivelul de alertă. Ştiind că ocazia rară de a merge la film era în primejdie, el a decis să se ducă de unul singur după vaci, chiar dacă fusese avertizat de multe ori să nu facă niciodată aşa.

Când băiatul de şapte ani a mânat bătrânul său cal, Banner, jos în râul rece şi rapid, abia dacă se vedea capul calului. Un adult călare pe cal ar fi putut fi în siguranţă, dar pentru că fratele Barrus era la o vârstă fragedă, apa l-a acoperit în întregime, mai puţin când calul a galopat de câteva ori scoţându-l pe Clyn cu capul deasupra apei, îndeajuns încât să ia o gură de aer.

Acum voi rosti propriile cuvinte ale fratelui Barrus:

„Când Banner a urcat în sfârşit pe celălalt mal, am realizat că viaţa îmi fusese în mare pericol şi că făcusem un lucru îngrozitor – nu ascultasem de tata cu bunăştiinţă. Am simţit că mă pot îndrepta numai aducând vacile acasă în siguranţă. Poate că atunci tatăl meu mă va ierta. Dar era deja pe înserat şi nu ştiam sigur unde sunt. M-a copleşit disperarea. Eram ud şi înfrigurat, rătăcit şi speriat.

Am descălecat de pe bătrânul Banner, am căzut la pământ lângă picioarele lui şi am început să plâng. Între suspine adânci, am încercat să spun o rugăciune, repetând iar şi iar către Tatăl meu Ceresc: ’Îmi pare rău. Iartă-mă! Îmi pare rău. Iartă-mă!’.

M-am rugat vreme îndelungată. Când, în sfârşit, am privit în sus, printre lacrimi am văzut o fiinţă îmbrăcată în alb venind spre mine. În întuneric, am fost convins că trebuie să fie un înger trimis ca răspuns la rugăciunile mele. Nu m-am mişcat şi nici n-am scos vreun sunet în timp ce se apropia fiinţa, atât de copleşit eram de ceea ce vedeam. Chiar să trimită Domnul un înger la mine, eu fiind aşa de nesupus?

Apoi, o voce cunoscută a zis: ’Fiule, te-am tot căutat’. În întuneric, am recunoscut vocea tatălui meu şi am fugit în braţele sale larg deschise. M-a ţinut strâns, apoi a zis cu blândeţe: ’Eram îngrijorat. Mă bucur că te-am găsit’.

Voiam să-i spun cât de rău îmi părea, dar din vocea-mi tremurândă ieşeau numai cuvinte incoerente: ’Îţi mulţumesc… întuneric… speriat… râu… singur’. Mai târziu, în acea seară, am aflat că atunci când nu m-am întors de la păşune, tatăl meu a venit să mă caute. Când nu eram de găsit, nici eu, nici vacile, ştia că trecusem râul şi că eram în primejdie. Fiindcă era întuneric şi timpul era scurt, el şi-a scos hainele până la veşmintele de corp care-i ţineau de cald, şi-a înfăşurat pantofii la gât şi a înotat în râul periculos ca să salveze fiul nesupus”12.

Dragii mei fraţi şi surori, mărturisesc despre îngeri, atât cei cereşti, cât şi cei pământeni. Făcând aceasta, mărturisesc că Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri, nu ne lasă niciodată să fim neajutoraţi în timpul încercărilor cu care ne confruntăm. „[Nu] va face El aceasta atâta timp cât timpul va fi sau cât pământul va dura sau cât va fi vreun om pe faţa pământului ca să fie salvat”13. În situaţii generale sau personale, putem simţi că suntem departe de Dumnezeu, alungaţi din cer, pierduţi, însinguraţi în locuri întunecoase şi mohorâte. Destul de des, această nenorocire poate fi provocată de noi înşine, dar chiar şi atunci Tatăl nostru, al tuturor, ne priveşte şi ne ajută. Iar totdeauna, peste tot în jurul nostru, sunt acei îngeri care vin şi pleacă, văzuţi şi nevăzuţi, ştiuţi sau neştiuţi, pământeni sau nemuritori.

Fie ca noi să credem cu mai multă uşurinţă şi să fim mai recunoscători faţă de promisiunea Domnului, aşa cum se găseşte într-una dintre scripturile preferate ale preşedintelui Monson: „Eu voi merge în faţa voastră. Voi fi la dreapta voastră şi la stânga voastră… Spiritul Meu va fi în inima voastră şi îngerii Mei în jurul vostru pentru a vă susţine”14. Atunci când ne rugăm ca acei îngeri să ne fie alături, fie ca noi toţi să încercăm să fim mai angelici – printr-o vorbă bună, un braţ oferit la nevoie, o declaraţie a credinţei şi „legământul pe care [l-am] făcut”15. Poate că atunci noi putem fi emisari trimişi de Dumnezeu când cineva, poate un copil de la Societatea Primară, plânge: „întuneric… speriat… râu… singur”. Pentru aceasta mă rog, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Moise 5:4.

  2. Vezi Moise 5:6-8.

  3. Vezi Luca 1:26-38.

  4. Vezi Luca 2:8-14.

  5. Vezi Matei 2:13-15.

  6. Vezi Matei 2:19-23.

  7. 1 Nefi 8:7, 5-6.

  8. Matei 4:11.

  9. Moroni 7:35-37, 30.

  10. D&L 98:37; subliniere adăugată.

  11. D&L 90:24.

  12. Vezi Clyn D. Barrus „Coming Home”, Liahona, nov. 1995, F5-F7.

  13. Moroni 7:36.

  14. D&L 84:88.

  15. D&L 90:24.

Tipărește