Să facem totul cu bucurie

Vârstnicul L. Tom Perry

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

În căutarea noastră de a obţine consolare la stresul vieţii, fie ca noi să căutăm cu sinceritate căile ce ne simplifică viaţa.

Aceia dintre noi care trăiesc de ceva vreme – iar eu şi vârstnicul Wirthlin trăim de multă vreme – recunoaştem anumite tipare în perioada de încercare reprezentată de această viaţă. Există cicluri de vremuri bune şi rele, suişuri şi coborâşuri, perioade de bucurie şi tristeţe şi vremuri de belşug şi, la fel de bine, de lipsuri. Când vieţile iau o întorsătură pe o direcţie neaşteptată şi nedorită, câteodată simţim stres şi nelinişte. Una dintre provocările acestei experienţe pământeşti este de a nu permite stresului şi surmenajului din viaţă să ne biruie – ci de a îndura în perioadele diverse ale vieţii rămânând încrezători, ba chiar optimişti. Probabil că, atunci când întâmpinăm momente dificile şi încercări, trebuie să avem întipărite în minte următoarele cuvinte încurajatoare ale lui Robert Browning: „Ce-i mai bun urmează să se întâmple” („Rabbi Ben Ezra”, în ediţia de Charles W. Elliot „The Harvard Classics”, 50 de volume [1909-1910], 42:1103). Nu putem prevedea toate strădaniile şi furtunile din viaţă, nici măcar pe cele ce se vor întâmpla dar, ca oameni credincioşi şi încrezători, ştim fără nicio îndoială că Evanghelia lui Isus Hristos este adevărată, şi că ce-i mai bun urmează să se întâmple.

Mi-amintesc de o perioadă anume din viaţa mea când eram neobişnuit de stresat. Aveam probleme privind locul de muncă şi, în acelaşi timp, soţia mea a fost diagnosticată cu o boală care-i punea viaţa în pericol. Aceasta a fost una dintre acele vremuri când am simţit că adversarul a pregătit un asalt frontal împotriva mea şi a familiei mele. În zilele când stresul şi neliniştea din viaţa noastră tumultuoasă erau pe cale să ia ce-i mai bun din noi, soţia mea şi cu mine am găsit o modalitate de a le uşura.

Am mers cu maşina într-un loc, la câteva mile de casă, ca să scăpăm de probleme având câteva clipe de destindere, să discutăm şi să ne oferim sprijin emoţional unul celuilalt. Locul nostru era iazul Walden. Era un iaz frumos şi mititel înconjurat de păduri. Când soţia mea se simţea îndeajuns de puternică, mergeam la o plimbare în jurul iazului. În alte zile, când nu se simţea în stare să depună efort să se plimbe, stăteam pur şi simplu în maşină şi vorbeam. Iazul Walden era locul nostru special unde să ne oprim, să reflectăm şi să ne vindecăm. Probabil că, în parte, datorită istoriei sale – a legăturii sale cu eforturile lui Henry David Thoreau de a se separa de cele lumeşti pentru o perioadă de câţiva ani – acel iaz Walden ne-a oferit atât de multă speranţă pentru simplitate, şi ne-a asigurat o evadare revigorantă de la vieţile noastre extrem de complexe.

În martie 1845, Thoreau a decis să locuiască pe malurile iazului Walden şi să petreacă doi ani încercând să descifreze sensul vieţii. S-a stabilit pe o parcelă din proprietatea unui bun prieten al său, Ralph Waldo Emerson. A achiziţionat o baracă veche de la un muncitor al căilor ferate şi a dărâmat-o. Din cheresteaua de la baracă şi cheresteaua din pădure el şi-a construit propria căsuţă de lemn. A ţinut cu meticulozitate lista cu cheltuieli şi a ajuns la concluzia că pentru o casă şi pentru libertate a cheltuit numai 28,12 dolari. Şi-a plantat o grădină în care a semănat mazăre, cartofi, porumb, fasole şi napi pentru a duce o viaţă simplă. A plantat 2 acri şi jumătate de fasole cu intenţia de a beneficia de micul profit pentru a-şi asigura nevoile. Profit mic, într-adevăr: 8,71.

Thoreau a trăit fără să-i pese de timp. Nu avea nici ceas şi nici calendar în căsuţa sa. Şi-a petrecut timpul scriind şi studiind frumuseţile şi minunile naturii ce-l înconjura, inclusiv plantele, păsările şi animalele de prin loc. Nu a trăit o viaţă de pustnic – a vizitat oraşul Concord mai toate zilele, şi a invitat, la rându-i, pe alţii să vină la el, în căsuţa sa, pentru a purta conversaţii edificatoare. Când s-au scurs cei doi ani, a plecat din căsuţă fără niciun regret. A considerat că timpul petrecut acolo a fost un interval de timp corespunzător pentru a-şi îndeplini scopul – să experimenteze beneficiile spirituale ale unui stil de viaţă simplificat. De asemenea, el a simţit că are şi alte experienţe de viaţă în faţa sa. Era vremea să meargă mai departe şi să exploreze alte ocazii.

Din experienţele sale la iazul Walden, Thoreau a realizat că sunt patru lucruri de care un om are, într-adevăr, nevoie: mâncare, îmbrăcăminte, adăpost şi combustibil. Aş dori să dezvolt fiecare dintre aceste patru nevoi elementare ale vieţii, precum şi beneficiile spirituale ale unui stil de viaţă simplificat.

Prima cerinţă este mâncarea. Ca membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă noi avem o cunoaştere sacră datorată adevărului revelat despre legătura dintre trup şi spirit. În Doctrină şi legăminte 88:15 se declară: „Spiritul şi trupul sunt sufletul omului”. Pentru a ne binecuvânta, atât fizic, cât şi spiritual, Domnul ne-a revelat şi o lege a sănătăţii, spunându-ne care alimente şi substanţe sunt bune pentru trup şi care nu. Odată cu aceste instrucţiuni vine şi promisiunea găsită în secţiunea 89 din Doctrină şi legăminte:

„Şi toţi sfinţii care îşi amintesc să ţină şi să pună în practică aceste cuvinte, umblând în supunere faţă de porunci, vor primi sănătate în trupurile lor şi măduvă în oasele lor;

Şi vor găsi înţelepciune şi mari comori de cunoştinţe, chiar comori ascunse;

Şi vor alerga şi nu vor obosi, şi vor umbla şi nu vor osteni.

Şi Eu, Domnul, le fac promisiunea că îngerul nimicitor va trece pe lângă ei, la fel ca pe lângă fiii lui Israel, şi nu-i va omorî” (v. 18-21).

Nu există un sfat mai bun referitor la cuvântul de înţelepciune decât cel aflat în broşura Pentru întărirea tineretului. Se spune:

„Domnul v-a dat porunca de a vă îngriji bine de corpurile voastre. Pentru a face aceasta, ţineţi Cuvântul de înţelepciune, care se găseşte în Doctrină şi legăminte, secţiunea 89. Consumaţi o hrană sănătoasă, faceţi exerciţii în mod regulat şi dormiţi cât aveţi nevoie. Când faceţi aceste lucruri, rămâneţi liberi de dependenţele dăunătoare şi aveţi control asupra propriilor voastre vieţi. Dobândiţi binecuvântările unui corp sănătos, ale unei minţi treze, precum şi îndrumarea Duhului Sfânt…

Orice drog, substanţă chimică sau practică periculoasă care este folosită pentru a induce o stare de alterare a conştienţei, poate să vă distrugă starea de bine fizic, mental sau spiritual. Printre acestea se află drogurile puternice, medicamentele eliberate cu sau fără prescripţie medicală care sunt consumate abuziv, precum şi substanţele chimice care se găsesc în gospodărie” ([2001], p. 36-37).

Nu vrem să ne vătămăm trupurile muritoare, căci sunt un dar de la Dumnezeu, iar o parte din măreţul plan al fericirii făcut de Tatăl Ceresc este reunirea trupurilor noastre nemuritoare cu spiritele noastre.

O altă necesitate de bază este îmbrăcămintea noastră. O viaţă simplificată ce aduce binecuvântări spirituale necesită purtarea unei îmbrăcăminţi simple şi decente. Îmbrăcămintea şi înfăţişarea noastră transmit un mesaj către alţii despre cine suntem, şi influenţează şi modul în care ne comportăm în preajma altora. Când suntem îmbrăcaţi decent, invităm şi Spiritul Domnului să ne fie un scut şi un protector.

Tendinţele lumeşti în moda pentru femei invită mereu spre extreme. Mulţi creatori par, prin ultimele stiluri şi tendinţe în modă, că încearcă să creeze două sau trei rochii din totalul materialului necesar uneia. În general, ei iau prea mult din partea de sus şi prea mult din partea de jos din hainele femeilor iar, uneori, micşorează şi undeva la mijloc. Şi moda pentru bărbaţi adoptă stiluri extreme. În zilele mele, erau denumite neglijente şi neadecvate. Cred că hainele sport preced multe maniere neglijente.

Mulţi dintre voi încearcă prea mult să fie unici prin îmbrăcăminte şi înfăţişare pentru a atrage ceea ce Domnul ar considera a fi atenţia nepotrivită. În Cartea lui Mormon, în povestea despre pomul vieţii, oamenii cu „îmbrăcămintea lor [care] era foarte frumoasă” erau cei care îi batjocoreau pe cei care luaseră din fructul pomului. Trebuie să înţelegi că batjocoritorii cu gândul la modă din clădirea mare şi spaţioasă erau responsabili de jignirea multora, iar cei care se ruşinau „au pornit-o pe căi nepermise şi au fost pierduţi” (1 Nefi 8:27-28).

Preşedintele N. Eldon Tanner ne-a avertizat, odată, prin aceste vorbe: „Decenţa în îmbrăcăminte este o calitate a minţii şi a inimii, izvorâtă din respectul de sine, pentru celălalt şi pentru Creatorul nostru, al tuturor. Modestia reflectă o atitudine de respect, decenţă şi simţ al proprietăţii. Potrivit acestor principii şi îndrumaţi de Spiritul Sfânt, lăsaţi-i pe părinţi, pe învăţători şi pe tineri să discute despre aceste subiecte legate de îmbrăcăminte, înfăţişare şi aspect personal, iar prin liberul arbitru asumaţi-vă responsabilitatea şi alegeţi ce-i drept” („Friend to Friend”, Friend, p. 3).

Acum, să revenim la a treia cerinţă a lui Thoreau, aceea a adăpostului. Cotidianele sunt pline de reportaje despre actuala criză imobiliară. Îmi amintesc că, la aproape fiecare conferinţă generală a Bisericii, am fost încurajaţi să nu cheltuim peste veniturile noastre. Venitul nostru este cel care trebuie să determine tipul de casă pe care ni-l permitem, nu casa mare a vecinului de peste drum. Preşedintele Heber J. Grant a zis odată: „Din primele mele amintiri, din zilele lui Brigham Young şi până în prezent, i-am ascultat pe bărbaţii ce stăteau la pupitru… îndemnând oamenii să nu intre în datorii; iar eu cred că majoritatea problemelor noastre de azi se datorează nereuşitei de a duce la îndeplinire acel sfat” (în Conference Report, oct. 1921, p. 3).

Una dintre căile mai bune de a ne simplifica vieţile este de a urma sfatul ce l-am tot primit, adeseori: de a trăi în limita venitului nostru, de a sta departe de datorii şi de a economisi pentru zile negre. Ar trebui să exersăm şi să ne îmbunătăţim deprinderi de a fi cumpătaţi, harnici, economi şi chibzuiţi. Membrii unei familii bine organizate nu plătesc dobândă, ei o câştigă.

Ultima necesitate a lui Thoreau a fost combustibilul. Am auzit deseori despre combustibil şi energie – de costurile lor piperate şi de provizia limitată, de dependenţa noastră nesigură şi neprevăzută faţă de furnizorii săi şi despre nevoia unor surse de energie noi şi sigure. Las discuţia despre aceste probleme complicate în seama conducătorilor guvernului şi industriei. Combustibilul despre care doresc să vorbesc este combustibilul spiritual.

Domnul ne-a dat un plan minunat referitor la cum ne putem întoarce în prezenţa Lui, dar pentru încheierea călătoriei noastre pământene este nevoie de combustibil spiritual. Vrem să concurăm cu cele cinci fecioare înţelepte care au păstrat suficient untdelemn pentru a intra cu mirele la sosirea Lui (vezi Matei 25:6-10). Ce ni se cere pentru a avea o rezervă suficientă de combustibil spiritual? Trebuie să dobândim cunoaştere despre planul veşnic al lui Dumnezeu şi despre rolul nostru în el, iar apoi, trăind în neprihănire, acceptând voinţa Domnului, vom primi binecuvântările promise.

Aşa cum vârstnicul William R. Bradford a predicat la acest pupitru: „În neprihănire este o mare simplitate. În orice situaţie cu care ne confruntăm în viaţă, există de urmat fie o cale dreaptă, fie o cale greşită. Dacă alegem calea dreaptă, suntem susţinuţi în faptele noastre de principiile neprihănirii, în care este putere din cer. Dacă alegem calea greşită şi urmăm acea alegere, nu este niciun fel de promisiune sau putere cerească, şi suntem singuri şi sortiţi eşecului („Righteousness”, Liahona, ian. 2000, p. 103).

Chiar înainte ca Thoreau să moară, a fost întrebat dacă s-a împăcat cu Dumnezeu. A răspuns: „N-am fost conştient de faptul că am avut vreodată un conflict” (în compilaţia de Marthy Grote „Viva la Repartee”, [2005], p. 181).

În căutarea noastră de a obţine consolare la stresul vieţii, fie ca noi să căutăm cu sinceritate căile ce ne simplifică viaţa. Fie ca noi să ne conformăm sfatului inspirat şi îndrumării pe care Domnul ni le-a dat în marele plan al fericirii. Fie ca noi să fim demni de a avea însoţirea Duhului Sfânt şi să urmăm îndrumarea Spiritului în timp ce navigăm prin această călătorie pământeană. Fie ca noi să ne pregătim spre a îndeplini scopul suprem al acestui test pământean – de a ne întoarce şi de a trăi alături de Tatăl nostru Ceresc – este rugăciunea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.