Ştii destul
Ca discipoli ai Domnului Isus Hristos, noi avem enorme rezervoare spirituale de lumină şi de adevăr care sunt la dispoziţia noastră… În zilele noastre de încercări, alegem calea credinţei.
Mă bucur împreună cu dumneavoastră că suntem membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. În timp ce preşedintele Monson ne împărtăşea veştile minunate despre 5 temple noi, m-am gândit cum peste tot în lume, pe fiecare continent, în marile oraşe şi în micile sate, noi formăm o familie mare de credincioşi. Am început împreună marşul nostru către viaţa veşnică. Este călătoria cea mai importantă. Noi mergem înainte luând asupra noastră „numele lui Hristos, având hotărârea să-L slujim până la capăt”.1
În timp ce sunt multe experienţe ca cea pe care o avem astăzi, plină de putere şi confirmare spirituală, există, de asemenea, zile când ne simţim nesiguri şi nepregătiţi, când îndoiala şi confuzia cuprind spiritele noastre, când avem probleme să găsim sursa puterii noastre spirituale. O parte a victoriei noastre ca discipoli ai lui Hristos este cum acţionăm atunci când ne vin aceste sentimente.
Acum aproape 40 de ani, în timp ce mă gândeam la provocările unei misiuni, m-am simţit foarte nesigur şi nepregătit. Îmi amintesc că mă rugam: „Tată Ceresc, cum pot să slujesc într-o misiune când cunosc aşa de puţin?”. Credeam în Biserică, dar simţeam că îmi erau foarte limitate cunoştinţele spirituale. În timp ce mă rugam, am avut sentimentul: „Nu ştii totul, dar ceea ce ştii este destul!”. Acea asigurare mi-a dat curajul de a trece la următorul pas, să devin misionar.
Călătoria noastră spirituală este un proces de-o viaţă. Nu ştim totul de la început şi nici chiar pe parcursul drumului. Convertirea noastră are loc pas cu pas, precept după precept. Mai întâi, zidim o fundaţie a credinţei în Domnul Isus Hristos. Preţuim principiile şi rânduielile pocăinţei, ale botezului şi ale primirii darului Duhului Sfânt. Includem un angajament continuu de a ne ruga, o dorinţă de a fi supuşi şi o mărturie permanentă despre Cartea lui Mormon. (Cartea lui Mormon este o hrană spirituală puternică.)
Apoi, rămânem fermi şi răbdători pe parcursul trecerii prin viaţa muritoare. Uneori, răspunsul Domnului va fi: Nu ştii totul, dar ştii destul – destul pentru a ţine poruncile şi pentru a face ceea ce este corect. Aduceţi-vă aminte de cuvintele lui Nefi: „Eu ştiu că El îi iubeşte pe copiii Săi; şi totuşi, eu nu cunosc înţelesul tuturor lucrurilor”.2
Odată, am vizitat o misiune în sudul Europei. Am ajuns în ziua în care un nou misionar se pregătea să se întoarcă acasă la cererea lui insistentă. Avea biletul cu care să se întoarcă acasă în ziua următoare.
Am stat împreună în casa preşedintelui de misiune. Misionarul mi-a povestit despre copilăria lui tulburătoare, despre problemele lui în procesul de învăţare şi despre mutarea lui de la o familie la alta. Îmi vorbea cu sinceritate despre incapacitatea lui de a învăţa o limbă nouă. Apoi, a adăugat: „Frate Andersen, nu ştiu nici dacă Dumnezeu mă iubeşte.” Când a spus aceste cuvinte, am simţit un sentiment sigur şi puternic venindu-mi în spirit: „Ştie cu siguranţă că-L iubesc. Ştie asta”.
L-am lăsat să cotinue câteva minute şi apoi i-am spus: „Vârstnice, sunt de acord cu multe din cele ce mi-ai spus, dar trebuie să te corectez la un singur lucru: ştii cu siguranţă că Dumenezeu te iubeşte. Ştii că El te iubeşte”.
În timp ce-i spuneam aceste cuvinte, acelaşi spirit care îmi vorbise mie, i-a vorbit şi lui. Şi-a aplecat capul şi a început să plângă. „Frate Andersen”, a spsus el, „ştiu că Dumnezeu mă iubeşte, ştiu asta.” El nu ştia totul, dar ştia destul. Ştia că Dumnezeu îl iubea. Acea micuţă cunoaştere spirituală nepreţuită era suficientă pentru ca îndoiala lui să fie înlocuită de credinţă. El a găsit puterea să rămână în misiune.
Dragi fraţi şi surori, trebuie să luăm acele momente de putere spirituală pe care le avem cu toţii - acele momente de inspiraţie şi revelaţie – şi să le păstrăm adânc în sufletul nostru. Trebuie să le cufundăm în adâncul sufletului nostru. Făcând acest lucru, ne pregătim să avem depozitul nostru spiritual pentru momentele noastre de dificultate personală. Isus a spus: Stabiliţi aceasta în inimile voastre, că veţi face lucrurile pe care vă voi învăţa şi pe care vi le poruncesc.3
Cu câţiva ani în urmă, unui prieten de-al meu i-a murit o fiică tânără în- tr-un tragic accident. Speranţe şi visuri s-au spulberat. Prietenul meu se simţea trist, de neconsolat. A început să pună sub semnul întrebării ceea ce crezuse. Mama prietenului meu mi-a scris o scrisoare şi m-a întrebat dacă îi puteam da o binecuvântare. În timp ce îi puneam mâinile pe cap, impresia care îmi venise era aceasta: Credinţa nu este doar un sentiment, este o decizie. El va trebui să aleagă credinţa.
Prietenul meu nu ştia totul, dar ştia destul. El a ales calea credinţei şi a supunerii. A îngenuncheat. Echilibrul său spiritual i-a revenit.
Au trecut câţiva ani de la acel eveniment. Cu puţin timp în urmă, am primit o scrisoare de la fiul său care acum slujeşte în misiune. Era plină de convingere şi de mărturie. În timp ce citeam scrisoarea lui frumoasă, am văzut cum alegerea credinţei de către un tată, într-un moment foarte dificil, binecuvântase atât de profund următoarea generaţie.
Încercările, greutăţile, întrebările, îndoielile – acestea fac parte din viaţa muritoare. Dar noi nu suntem singuri. Ca discipoli ai Domnului Isus Hristos, noi avem enorme rezervoare spirituale de lumină şi de adevăr care sunt la dispoziţia noastră. Frica şi credinţa nu pot exista împreună în inimile noastre în acelaşi timp. În zilele noastre de încercări, alegem calea credinţei. Isus a spus: „Nu te teme, crede numai”.4
De-a lungul anilor, trecem prin aceste etape spirituale importante de nenumărate ori. Începem să vedem că „acela care primeşte lumina şi rămâne credincios lui Dumnezeu, primeşte mai multă lumină; şi acea lumină devine din ce în ce mai strălucitoare, crescând mereu până în miezul zilei”.5 Întrebările şi îndoielile noastre se rezolvă sau devin din ce în ce mai putin importante. Credinţa noastră devine simplă şi pură. Ajungem să ştim ceea ce deja ştiam.
Isus a spus: „Dacă… nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.6
Hadley Peay are acum şapte ani. Hadley s-a născut cu o deficienţă foarte gravă de auz care a necesitat o operaţie complicată pentru a realiza măcar un auz limitat. Părinţii ei printr-un antrenament neobosit au ajutat-o să înveţe să vorbească. Hadley şi familia ei s-au adaptat de bunăvoie la încercările datorate surzeniei ei.
Odată, când Hadley avea patru ani, stătea la coada de la casieria unui magazin alimentar împreună cu mama ei. Ea s-a uitat în spatele ei şi a văzut un băieţel stând într-un cărucior cu rotile. Ea a observat că băiatul nu avea picioare.
Deşi Hadley învăţase să vorbească, ea avea dificultăţi să-şi controleze volumul vocii. Cu voce tare, ea a întrebat-o pe mama ei de ce băieţelul nu avea picioare.
Mama ei i-a explicat lui Hadley cu calm şi cu simplitate că „Tatăl Ceresc îi face pe toţi copiii Lui diferiţi”. „Bine”, a răspuns Hadley.
Apoi, dintr-odată, Hadley s-a întors către băieţel şi a spus: „Ştii că atunci când Tatăl Ceresc m-a făcut pe mine, urechile mele nu funcţionau? Acest lucru mă face deosebită. Pe tine te-a făcut fără picioare şi acest lucru te face pe tine deosebit. Când Isus va veni, eu voi fi în stare să aud şi tu vei primi picioare. Isus va face totul bine”.
„Dacă… nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.
Hadley ştia destul.
Isus este Hristosul. El a înviat. El este Salvatorul şi Mântuitorul nostru. Prin profetul Joseph Smith, preoţia Lui a fost restaurată pe pământ şi astăzi profetul Lui este preşedintele Thomas S. Monson. Aşa mărturisesc în numele lui Isus Hristos, amin.