Predarea Evangheliei – cea mai importantă chemare a noastră
Când învăţăm câteva principii fundamentale despre predare şi ni se arată cum să predăm, putem face cu toţii acest lucru.
De curând, sora Oswald şi cu mine am hotărât să le învăţăm pe nepoatele noastre gemene în vârstă de cinci ani cum să sară coarda. Săritul corzii este un joc pentru copii în care participanţii sar peste o coardă în timp ce aceasta trece pe sub picioarele şi peste capetele lor. După ce au primit câteva instrucţiuni simple, ambele fete au încercat dar, în repetate rânduri, nu au reuşit.
Chiar când eram gata să ne lăsăm bătuţi, doi copii mai mari din vecinătate treceau pe acolo şi le-am cerut ajutorul. Ambele fete vecine aveau experienţă la săritul corzii şi au putut să le arate nepoatelor noastre cum să sară coarda. În timp ce săreau, am observat că fetele vecine fredonau un cântec care le ajuta să sară pe ritmul corzii care se rotea.
Odată ce nepoatele noastre au înţeles principiile săritului corzii şi li s-a arătat cum să sară, restul lecţiei a fost uşor. Cu puţin exerciţiu, ambele gemene nu mai aveau mult până să stăpânească principiile săritului corzii.
În timpul lecţiei de sărit coarda, o altă nepoată a noastră, în vârstă de numai trei ani, stătea în linişte pe peluză şi privea. Când a fost întrebată dacă voia să încerce să sară coarda, ea a încuviinţat din cap, a venit şi s-a aşezat lângă coardă. Pe măsură ce învârteam coarda, spre marea noastră surprindere, ea sărea la fel cum văzuse că făcuseră surorile ei. Ea a sărit o dată, de două ori, apoi iar şi iar, repetând cu voce tare acelaşi cântec pe care îl fredonaseră copiii mai mari.
Toate cele trei nepoate ale noastre înţeleseseră că aveau nevoie de îndemânare pentru a sări coarda. Era un lucru simplu pe care toate l-au putut face după ce au învăţat câteva principii de bază şi după ce li s-a arătat cum să facă. La fel este şi cu predarea Evangheliei. Când învăţăm câteva principii fundamentale despre predare şi ni se arată cum să predăm, putem face cu toţii acest lucru.
Preşedintele Boyd K. Packer ne aminteşte, adesea, că „noi toţi – conducători, învăţători, misionari şi părinţi – avem o provocare pe viaţă din partea Domnului atât de a preda, cât şi de a învăţa doctrinele Evangheliei aşa cum ne-au fost revelate nouă”1. Aşa cum a declarat, simplu, vârstnicul L. Tom Perry: „Fiecare chemare din Biserică necesită un învăţător eficient”2.
Deoarece fiecare membru este un învăţător şi „predarea se află în centrul tuturor activităţilor noastre”3, cu toţii avem responsabilitatea sacră de a învăţa câteva principii de bază ale predării. Există multe principii ale predării şi învăţării şi nu este de ajuns ca noi doar să citim despre acestea. În primul rând, trebuie să înţelegem aceste principii de bază şi, în al doilea rând, trebuie să ni se arate cum sunt folosite acestea de către învăţătorii care au succes. Acest lucru poate fi făcut prin a-i urmări cu atenţie pe învăţătorii capabili din episcopiile şi ramurile noastre şi prin a revedea adunarea de instruire a conducătorilor din întreaga lume pe tema predării şi învăţării, care se găseşte pe locaţia web a Bisericii sau în revistele Bisericii4.
Principiile fundamentale care se aplică învăţării şi predării principiilor Evangheliei se găsesc în scripturi. Acestea sunt, de asemenea, discutate într-o resursă pentru predare excelentă, adesea neglijată, numită Predarea, nu este chemare mai mare5.
Când căutăm un exemplu de învăţător ideal care ne poate arăta cum să predăm Evanghelia, ne îndreptăm indiscutabil către Isus din Nazaret. Ucenicii Săi Îl numeau „’Rabuni!’ adică: ’Învăţătorule!’” sau „Stăpâne”6. El era şi este Învăţătorul Stăpân.
Isus se deosebea de alţi învăţători ai vremii Sale prin faptul că El preda „ca unul care avea putere”7. Această autoritate de a preda şi de a sluji venea de la Tatăl Său Ceresc, căci „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus… căci Dumnezeu era cu El”8.
Urmând acest tipar, Isus a fost învăţat de Tatăl Său Ceresc, după cum consemnează Ioan. Isus a spus: „Nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu”9. „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând… căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face”10.
În scripturi, putem găsi exemple suplimentare de învăţători ai Evangheliei care au avut succes şi care au schimbat vieţile şi au salvat sufletele celor cărora le-au predat. Din Cartea lui Mormon, de exemplu, Nefi11, Alma12 şi fiii lui Mosia13 ne vin uşor în minte. Observaţi pregătirea personală a fiilor lui Mosia pe măsură ce se pregăteau să predea Evanghelia:
„Ei se întăriseră în cunoaşterea adevărului; pentru că ei erau oameni cu bună înţelegere şi cercetaseră scripturile cu sârguinţă pentru ca să poată cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu.
Dar aceasta nu este totul; ei se dedaseră la multă rugăciune şi post; de aceea, aveau spiritul profeţiei şi spiritul revelaţiei şi atunci când propovăduiau, ei propovăduiau cu puterea şi autoritatea de la Dumnezeu”14.
Un alt învăţător puternic al Evangheliei a fost Moroni, care a fost ales ca „un mesager trimis… din prezenţa lui Dumnezeu”15 pentru a-l învăţa şi a-l instrui pe profetul Joseph Smith. Joseph ne-a lăsat o descriere scurtă, dar detaliată, a ceea ce a spus şi a făcut Moroni când l-a învăţat pe Joseph16.
Prima dată când Moroni i-a apărut lui Joseph Smith, Joseph era un adolescent de 17 ani, care avea puţină educaţie oficială. Joseph s-a descris pe sine ca fiind „un băiat necunoscut… fără importanţă în lume”17, iar un prieten l-a numit, mai târziu, „neinstruit” şi „neînvăţat”18. În mâinile unui învăţător răbdător şi atent ca Moroni – şi ale altor mesageri trimişi din ceruri care l-au instruit – acest tânăr avea să devină personajul central din ceea ce Domnul a numit „o lucrare minunată şi un miracol”19.
Care sunt câteva dintre principiile predării şi învăţării pe care le putem găsi, observând felul în care Moroni l-a învăţat pe Joseph Smith? Există câteva principii importante pe care le-am putea discuta, dar haideţi să ne concentrăm pe trei principii fundamentale, esenţiale unei predări bune.
Principiul 1: Arătaţi-le dragoste celor cărora le predaţi şi spuneţi-le pe nume
Joseph Smith a spus despre momentul în care îngerul Moroni i-a apărut prima dată: „Mi-a fost teamă; dar frica m-a părăsit de îndată”. Ce anume a făcut Moroni pentru a risipi acea teamă? Joseph a spus: „El m-a chemat pe nume”20. Învăţătorii care-şi iubesc elevii şi le spun pe nume urmează un tipar ceresc21.
Într-o adunare recentă cu preşedintele Thomas S. Monson, am observat că ne-a salutat pe fiecare, spunându-ne pe nume. El ne-a vorbit despre învăţătoarea sa de la Şcoala de duminică de când era mic, Lucy Gertsch, spunându-ne că era o învăţătoare care cunoştea numele fiecărui elev din clasa ei. Preşedintele Monson a spus despre ea: „Le dădea de fiecare dată cuvântul celor care nu veniseră o duminică sau care pur şi simplu nu veneau. Ştiam că îi pasă de noi. Niciunul dintre noi n-a uitat-o, nici lecţiile pe care le preda”22.
Principiul 2: Predaţi din scripturi
Un alt principiu al predării pe care l-a folosit Moroni a fost acela că el cunoştea scripturile şi preda din ele. Joseph Smith a relatat că, prima dată când s-au întâlnit, Moroni: „a început să citeze profeţiile din Vechiul Testament… El a citat multe alte pasaje din scriptură şi a dat multe explicaţii”23. Din multele scripturi citate de Moroni, Joseph a aflat despre rolul său profetic în scoaterea la lumină a Cărţii lui Mormon şi în restaurarea Evangheliei adevărate pe pământ24.
Principiul 3: Încurajaţi meditarea asupra adevărurilor Evangheliei
Un al treilea principiu folosit de Moroni în a-i preda lui Joseph Smith a fost acela de a-l face să se gândească la ceea ce fusese învăţat. Joseph afirmă că, după a treia întâlnire a sa cu Moroni, el a „fost lăsat, din nou, să meditez[e] asupra… evenimentelor prin care tocmai [trecuse]”25. Învăţătorii eficienţi vor dori să folosească tiparul pe care l-a utilizat Hristosul înviat printre nefiţi când a cerut mulţimii să se întoarcă la „casele [lor] şi [să se] gând[ească] la lucrurile” pe care El le predase, astfel încât ei să poată „înţelege”26.
Nefi ne aminteşte că faptul de a medita necesită nu numai mintea noastră, ci şi inimile noastre. El a spus: „Inima mea cântăreşte tot timpul lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit”27. Faptul de a medita asupra scripturilor şi asupra lucrurilor pe care le-am văzut şi auzit invită revelaţia personală să vină în vieţile noastre.
Mărturisesc că predarea Evangheliei este o chemare sacră şi sfântă. Când vă iubiţi cursanţii şi le spuneţi pe nume, când deschideţi scripturile şi predaţi din ele şi când îi încurajaţi să mediteze la adevărurile Evangheliei restaurate şi să le pună în practică, atunci influenţa dumneavoastră în bine va creşte şi vieţile cursanţilor dumneavoastră vor fi binecuvântate mai din abundenţă. În acea zi glorioasă, ei vor spune despre dumneavoastră, la fel cum s-a spus despre Isus din Nazaret: „Ştim că eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu”28. În numele lui Isus Hristos, amin.