Calea
Există o singură cale către fericire şi împlinire. Isus Hristos este Calea.
Isus Hristos, Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu…
În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.”1
El a spus: „Eu sunt Alfa şi Omega, Hristos Domnul; da, chiar Eu sunt, începutul şi sfârşitul, Mântuitorul lumii”.2
El a spus: „Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică”.3
El a spus: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată”.4
El a spus: „Eu sunt Lumina lumii; Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.5
El a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată”.6
El a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.7
Isus Hristos este Calea. El este Lumina şi Viaţa, Pâinea şi Apa, Începutul şi Sfârşitul, Învierea şi Viaţa, Salvatorul lumii, Adevărul şi Calea.
Există o singură cale către fericire şi împlinire. El este Calea. Fiecare altă cale, orice altă cale, oricare altă cale înseamnă nesăbuinţă.
El ne oferă un izvor de apă veşnică. Fie bem şi nu ne va mai fi sete niciodată, fie nu bem şi va continua să ne fie sete din cauza nesăbuinţei noastre.
El este Pâinea vieţii. Fie mâncăm şi nu ne va mai fi foame niciodată, fie nu mâncăm şi vom continua să fim slabi şi înfometaţi din cauza nesăbuinţei noastre.
El este Lumina lumii. Fie Îl urmăm şi vom vedea clar, fie nu-L urmăm şi vom continua să fim orbi şi să rămânem în întuneric din cauza nesăbuinţei noastre.
El este Învierea şi Viaţa. El a spus: „Cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”8. Fie învăţăm de la El şi vom avea viaţă din abundenţă9, fie nu învăţăm şi vom continua să fim morţi din cauza nesăbuinţei noastre.
El este Salvatorul lumii. Fie acceptăm binecuvântările ispăşirii Sale şi vom fi curăţiţi şi purificaţi, devenind demni de a avea Spiritul Său, fie nu le acceptăm şi vom continua să rămânem singuri şi întinaţi din cauza nesăbuinţei noastre.
El este Calea.
Nu există alt Dumnezeu
„Noi credem în Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi în Fiul Său, Isus Hristos, şi în Duhul Sfânt.”10 Planul Tatălui a fost adoptat şi aplicat de către Fiu pentru ca noi să putem avea Spiritul Duhului Sfânt. Calea Tatălui este calea Fiului. El a spus: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”11.
Numai Dumnezeu ne poate binecuvânta. Numai El ne poate sprijini. Numai El poate face ca inima noastră să bată şi ca noi să respirăm. Numai El ne poate ocroti şi proteja. Numai El ne poate da tăria de a îndura greutăţile vieţii. Numai El ne poate da putere, cunoaştere, pace şi bucurie. Numai El ne poate ierta păcatele. Numai El ne poate vindeca. Numai El ne poate schimba şi poate modela un suflet evlavios. Numai El ne poate duce înapoi în prezenţa Sa. Şi El va face toate aceste lucruri şi chiar mai multe, dacă doar ne amintim de El pentru a ţine poruncile Sale. Atunci ce trebuie să facem? Ne vom aminti de El pentru a ţine poruncile Sale. Este singurul lucru inteligent pe care-l putem face.
Isus botează cu Duhul Sfânt
Ioan Botezătorul a spus că el boteza cu apă şi că Isus boteza „cu Duhul Sfânt”12.
În această viaţă, nimic nu este mai preţios decât darul divin al Duhului Sfânt. Acesta este sursa bucuriei, păcii, cunoaşterii, tăriei, dragostei şi a fiecărui alt lucru bun. Împreună cu ispăşirea, este puterea prin care putem fi schimbaţi şi făcuţi puternici în ceea ce suntem slabi. Împreună cu preoţia, este puterea prin care căsătoriile şi familiile sunt pecetluite pentru eternitate13. Este puterea prin care Domnul Se arată acelora care cred în El.14 Fiecare lucru bun depinde de primirea şi păstrarea puterii Duhului Sfânt în viaţa noastră. Totul depinde de aceasta.
Pentru acest scop, Isus Hristos a mers într-o grădină, numită Ghetsimani, unde a biruit păcatul pentru noi. El a luat păcatele noastre asupra Lui. El a suferit pedeapsa pentru greşelile noastre. El a plătit preţul educaţiei noastre. Nu ştiu cum a făcut ceea ce a făcut. Eu ştiu doar că El a făcut şi, pentru că a făcut, dumneavoastră şi cu mine putem fi iertaţi de păcatele noastre pentru a putea fi înzestraţi cu puterea Sa. Totul depinde de aceasta. Atunci, ce trebuie să facem? Vom „[lua] asupra [noastră] numele Fiului, şi [ne vom aminti] totdeauna de El şi [vom ţine] poruncile pe care El [ni le-a] dat, pentru ca [noi să putem] avea totdeauna Spiritul Său cu [noi].15 Totul depinde de aceasta.
„Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”
Una dintre cele mai cunoscute şi atrăgătoare filozofii omeneşti este aceea de a-ţi trăi viaţa în felul tău, de a face ce vrei, de a fi tu însuţi şi de a nu-i lăsa pe alţii să-ţi spună ce să faci. Însă, Domnul a spus: „Eu sunt calea”16. El a spus: „[Urmaţi-Mă]”17. El a spus: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi? Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu”18.
Să nu credeţi că nu puteţi. Am putea crede că nu-L putem urma cu adevărat, deoarece standardul vieţii Sale este extrem de ridicat, încât pare a fi de neatins. Putem crede că este prea greu, prea sus, prea mult şi peste puterea noastră, cel puţin pentru moment. Niciodată să nu credeţi aceasta. Deşi standardul Domnului este cel mai înalt, să nu vă gândiţi niciodată că poate fi atins numai de câţiva oameni aleşi, care sunt cei mai capabili.
Dacă gândim aşa, experienţa vieţii ne conduce pe un drum greşit. În timpul vieţii, învăţăm că cele mai mari realizări ale oricăror eforturi omeneşti sunt întotdeauna cele mai grele şi, prin urmare, realizabile doar de câţiva oameni aleşi, care sunt cei mai capabili. Cu cât standardul este mai ridicat, cu atât sunt mai puţini cei care-l ating.
Acest caz nu este valabil şi aici deoarece, spre deosebire de oricare altă experienţă din această viaţă, acesta nu este un efort omenesc. Este lucrarea lui Dumnezeu. Este lucrarea lui Dumnezeu şi este „… slava [Sa] – să [realizeze] nemurirea şi viaţa veşnică a omului”19. Nu există nimic asemănător. Nicăieri. Niciodată nu va fi.
Niciun alt obicei, plan, program sau sistem conceput vreodată de om nu are acces la puterea mântuitoare şi transformatoare a ispăşirii lui Isus Hristos şi la darul Duhului Sfânt. Prin urmare, deşi invitaţia Domnului de a-L urma este cea mai grea, aceasta poate, de asemenea, să fie realizată de toată lumea, nu pentru că suntem capabili, ci pentru că El este şi pentru că El ne poate face şi pe noi capabili. „Noi credem că, prin ispăşirea lui Hristos, toţi oamenii [toată lumea, atât cei vii, cât şi cei morţi] pot fi salvaţi supunându-se legilor şi rânduielilor Evangheliei.”20
Calea Domnului nu este grea. Viaţa este grea, nu Evanghelia. „Trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile”21 peste tot, pentru toată lumea. Viaţa este grea pentru noi toţi, dar ea este, de asemenea, simplă. Avem doar două opţiuni22. Fie Îl urmăm pe Domnul şi suntem înzestraţi cu puterea Sa şi avem pace, lumină, tărie, cunoaştere, încredere, dragoste şi bucurie, fie putem să mergem pe o altă cale, orice altă cale, indiferent care este, şi să trăim viaţa aşa cum vrem, fără sprijinul Său, fără puterea Sa, fără îndrumare, în întuneric, în incertitudine, îndoială, necaz şi disperare. Atunci întreb, care cale este mai uşoară?
El a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine… şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”.23
Viaţa este grea, dar, de asemenea, simplă. Mergeţi pe această cale şi nu renunţaţi niciodată. Nu renunţaţi niciodată. Doar mergeţi înainte. Nu renunţaţi şi veţi reuşi.
Există o singură cale către fericire şi împlinire. Isus Hristos este Calea. Fiecare altă cale, orice altă cale, oricare altă cale înseamnă nesăbuinţă.
Depun mărturie despre El, chiar despre Isus Hristos, că El este Fiul Dumnezeului cel Viu, El este Pâinea vieţii, El este Adevărul, El este Învierea şi Viaţa, El este Salvatorul şi Lumina lumii. El este Calea, singura Cale.
Fie ca noi să avem înţelepciunea de a-L urma. În numele Său sfânt, chiar al lui Isus Hristos, amin.