Seminar
Unitatea 1: ziua 1 − Planul salvării


Unitatea 1: ziua 1

Planul salvării

Introducere

V-ați întrebat vreodată de ce Dumnezeu ne-a poruncit să facem unele lucruri și să nu le facem pe altele? O trecere în revistă a planului pe care Tatăl Ceresc l-a întocmit pentru salvarea noastră, numit uneori planul fericirii, ne poate ajuta să înțelegem mai bine scopul poruncilor Sale. Președintele Boyd K. Packer, președinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Cunoașterea planului fericirii, chiar și într-o formă schematică, poate da minților tinere răspunsul la un «de ce»” („The Great Plan of Happiness” [cuvântare adresată învățătorilor de religie ai SEB, 10 aug 1993], p. 3, si.lds.org).

Această lecție oferă o scurtă prezentare a planului salvării. Lecția se concentrează asupra ispășirii lui Isus Hristos, care este, potrivit celor spuse de vârstnicul Jeffrey R. Holland, membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, „evenimentul central, temelia crucială și doctrina principală a mărețului și eternului plan al salvării” („Missionary Work and the Atonement”, Ensign, mart. 2001,p. 8)

Planul fericirii întocmit de Tatăl Ceresc

Dumnezeu a revelat lui Moise scopul planului salvării întocmit de El când au vorbit față în față pe munte. Citiți Moise 1:39 și aflați ce a spus Dumnezeu despre scopul Său.

Știți care este diferența dintre „nemurire” și „viață veșnică”? Nemurirea înseamnă faptul de a trăi veșnic ca ființă înviată. Prin intermediul ispășirii lui Isus Hristos, toți cei care vin pe pământ pentru a primi un trup vor primi acest dar. Viața veșnică, sau exaltarea, înseamnă faptul de a trăi veșnic în prezența lui Dumnezeu. Acest dar este, de asemenea, disponibil prin ispășirea lui Isus Hristos, însă doar celor care sunt demni.

Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat: „Așa cum este folosită în scripturi, expresia viața veșnică este denumirea dată vieții pe care o trăiește Tatăl nostru Veșnic… Viața trăită de Dumnezeu este viața veșnică; viața veșnică este viața trăită de Dumnezeu – aceste expresii sunt sinonime” (Mormon Doctrine, a doua ediție, [1966], p. 237).

Vârstnicul Joseph B.Wirthlin, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat:

Imagine
Vârstnicul Joseph B. Wirthlin

„Nemurirea are legătură cu cantitatea. Viața veșnică are legătură cu calitatea

Viața veșnică este punctul culminant al existenței. În calitate de copii de spirit ai lui Dumnezeu, voi și cu mine suntem moștenitori ai acestei bogății neprețuite, părtași la un viitor glorios, destinatari ai harului.

Dacă nemurirea este lucrarea lui Dumnezeu, atunci viața veșnică este slava lui Dumnezeu” (“What Is the Difference between Immortality and Eternal Life?” New Era, nov. 2006, p. 8).

Viața veșnică include faptul de a trăi în prezența lui Dumnezeu, de a deveni asemănători Lui în ceea ce privește trupul și caracterul și de a primi tot ceea ce El are, inclusiv o familie eternă.

Bazându-vă pe ceea ce ați învățat din Moise 1:39, completați următoarea afirmație doctrinară legată de planul Tatălui Ceresc: Scopul planului Tatălui Ceresc este acela ca noi să primim .

În viața premuritoare, am trăit ca spirite în prezența Tatălui nostru Ceresc. Acolo, am aflat despre planul Său pentru fericirea noastră și despre felul în care urmarea acelui plan avea să ne ajute să împlinim scopurile pe care El le are pentru noi. (Vezi D&L 138:55-56; Avraam 3:22-28.)

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. Din ceea ce ați înțeles, prin ce eram diferiți de Tatăl nostru Ceresc în viața premuritoare?

    2. Ce ne-a prezentat Tatăl nostru Ceresc și a stabilit că trebuie să facem pentru a deveni ca El?

  2. Planul Tatălui nostru Ceresc presupune ca noi să plecăm din prezența Sa și să experimentăm viața pe pământ. Viața noastră pe pământ este deseori numită viața muritoare. Cugetați pentru o clipă de ce a trebuit să plecăm din prezența lui Dumnezeu și cum ne ajută viața muritoare să creștem și să devenim mai asemănători Tatălui nostru Ceresc. Scrieți gândurile voastre în jurnalul pentru studiul scripturilor.

În ceea ce privește viața noastră muritoare de pe pământ, președintele Spencer W. Kimball a spus: „Dumnezeu ne-a oferit un plan. El ne-a trimis pe toți pe pământ pentru a primi trupuri, a dobândi experiență și a progresa” (The Teachings of Spencer W. Kimball, redactată de Edward L. Kimball [1982], p. 25; subliniere adăugată). În ce mod ne ajută faptul că obținem un trup fizic și dobândim experiență, aici, pe pământ, să devenim mai asemănători Tatălui Ceresc? Ce rol au ispita, boala, tristețea, durerea, descurajarea, dizabilitatea și celelalte încercări din viața muritoare în eforturile noastre de a primi viața veșnică și de a deveni mai asemănători Tatălui Ceresc?

Un obstacol mare pe care trebuie să-l depășim în viața muritoare este păcatul. Păcatul ne împiedică să devenim ca Tatăl nostru Ceresc și să ne întoarcem să trăim în prezența Lui (vezi D&L 20:18-20; Moise 6:57). Păcatul nu doar că ne face impuri, dar a păcătui este, de asemenea, împotriva firii lui Dumnezeu – nu putem continua să păcătuim și, în continuare, să ne îndeplinim obiectivul de a deveni ca Tatăl Ceresc (vezi Alma 41:10-11).

Citiți Doctrină și legăminte 76:40-42 și marcați calea pe care Tatăl Ceresc ne-a oferit-o pentru a birui păcatul.

Imagine
Isus rugându-Se în Ghetsimani.
Imagine
Răstignirea

Adevărul că Isus Hristos a suferit și a fost răstignit pentru păcatele tuturor oamenilor este o doctrină esențială în planul întocmit de Tatăl Ceresc pentru noi și poate oferi speranță tuturor copiilor Tatălui Ceresc. Reflectați pentru un moment ce înseamnă jertfa Salvatorului pentru voi.

Ispășind pedeapsa pentru păcatele noastre, Isus Hristos nu ne-a absolvit totuși de responsabilitatea personală. Citiți Doctrină și legăminte 18:22-23; 25:13, 15 și căutați ce trebuie să facem pentru a dobândi puterea de purificare a ispășirii și a ne întoarce să trăim în prezența Tatălui Ceresc. Puteți marca lucrurile pe care le găsiți.

  1. Potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 18:22-23; 25:13, 15, ce trebuie să facem pentru a veni la Isus Hristos și a primi binecuvântările sacrificiului Său ispășitor? Scrieți răspunsurile în jurnalul pentru studiul scripturilor.

Dacă ne supunem principiilor și rânduielilor Evangheliei, putem birui păcatul prin intermediul harului și ispășirii lui Isus Hristos (vezi Moroni 10:32-33). Datorită ispășirii, când ținem legămintele pe care le facem la botez, putem să ne pocăim și să fim iertați de păcatele noastre și putem să primim îndrumarea Duhului Sfânt care ne va duce pe calea către viața veșnică.

Pe lângă păcat, există un alt obstacol care trebuie depășit pentru a putea primi viața veșnică. Citiți Alma 12:24 și identificați acest obstacol.

Când murim, spiritul nostru se separă de trupul nostru. Dacă spiritul și trupul nostru ar rămâne separate veșnic, ne-ar fi imposibil să devenim ca Dumnezeu.Fără un trup din carne și oase, nu putem fi ca Tatăl Ceresc (vezi D&L 93:33-34; 130:22).

Citiți Alma 11:42-45 și identificați cum este învinsă separarea spiritului nostru de trupul nostru, care are loc când murim.

Imagine
Maria și Domnul înviat
  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. De ce este învierea lui Isus Hristos o veste bună pentru toată lumea?

    2. În ce mod speranța învierii vă aduce bucurie?

Așa cum ați citit mai devreme, nemurirea este un dar al ispășirii lui Isus Hristos pe care toți oamenii îl vor primi, indiferent dacă au făcut fapte bune sau rele în viața muritoare (vezi Alma 11:42-45; D&L 138:14-17). Datorită învierii lui Isus Hristos, toți oamenii vor fi înviați și vor trăi în veșnicie. Pe de altă parte, viața veșnică este darul lui Dumnezeu oferit numai celor care se supun legilor și rânduielilor Evangheliei Sale (vezi D&L 14:7).

Imagine
planul salvării diagramă
  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, rezumați ceea ce ați învățat despre planul Tatălui Ceresc pentru fericirea noastră. Găsiți timp pentru a propovădui în mod personal ceea ce ați învățat despre planul Tatălui Ceresc întocmit pentru salvarea noastră unui membru al familiei sau unui prieten. Pe măsură ce explicați planul, puteți desena această diagramă. Fiți pregătiți să împărtășiți această experiență învățătorului vostru.

Această lecție a fost doar o scurtă prezentare a planului salvării. Anul acesta, în timp ce veți studia Doctrină și legăminte, veți învăța multe alte adevăruri legate de planul salvării. Pe măsură ce învățați mai multe lucruri despre plan, observați tot ce a făcut Dumnezeu pentru voi și fiți atenți la îndemnurile Spiritului cu privire la ce trebuie să faceți pentru a primi toate binecuvântările oferite de Tatăl Ceresc.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat lecția „Planul salvării” și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu:

Tipărește