În data de 20 iulie 1833, un grup de 400-500 de locuitori din Missouri a cerut ca niciun sfânt să nu se mai mute în ținutul Jackson și ca cei care locuiau deja acolo să părăsească ținutul. Înainte ca sfinții din Missouri să poată răspunde, o gloată a început să le distrugă proprietățile și să le amenințe viața. În data de 6 august 1833, profetul Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 98, în care Domnul i-a instruit pe sfinți cum să reacționeze în fața persecuției. Deși unele vești despre necazul din Missouri ajunseseră probabil la profet, în Kirtland, Ohio, la aproximativ 1.450 de kilometri distanță, el a putut să înțeleagă gravitatea situației numai prin revelație. În această revelație, Domnul a recunoscut suferințele sfinților, i-a sfătuit să se supună legii constituționale și i-a instruit să-și țină legămintele.
Domnul îi sfătuiește pe sfinți să-și țină legămintele în timpul momentelor dificile.
În Doctrină și legăminte 98:1-22, Domnul i-a sfătuit pe sfinții care sufereau să aducă mulțumiri pentru toate lucrurile și să nădăjduiască dând dovadă de răbdare în Domnul.
Citiți Doctrină și legăminte 98:13-15 și aflați ce le-a spus Domnul sfinților cu privire la faptul de a fi testați sau puși la încercare. Din aceste versete, învățăm că ne dovedim fidelitatea față de Domnul ținându-ne legămintele chiar și atunci când ne este greu să facem acest lucru.
Gândiți-vă la motivul pentru care a fost important ca sfinții care trăiau în Missouri în anul 1833 să-și aducă aminte de importanța de a-și ține legămintele chiar și când le era greu să facă acest lucru. De ce credeți că ar fi important pentru noi, astăzi, să ne aducem aminte de importanța de a ne ține legămintele în momentele dificile?
Domnul revelează modul în care sfinții trebuie să reacționeze în fața persecuției.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, desenați trei coloane. Denumiți prima coloană Legea Domnului cu privire la răzbunare (D&L 98:23-32), a doua coloană Legea Domnului cu privire la război (D&L 98:33-38), iar a treia coloană Legea Domnului cu privire la iertare (D&L 98:39-48). Lăsați loc în fiecare coloană pentru a scrie principiile și doctrinele pe care le găsiți în timp ce studiați această lecție. Pe măsură ce parcurgeți lecția, veți găsi instrucțiuni cu privire la ce să scrieți în aceste coloane.
Cum v-ați simți dacă cineva v-ar face rău vouă sau membrilor familiei voastre? De ce credeți că unii oameni ar putea dori să se răzbune împotriva celui care le-a făcut rău?
Puteți să marcați expresiile „nu îi insultați” și „suportați cu răbdare” în aceste versete.
Ținând cont de ceea ce Domnul i-a învățat pe sfinți în Missouri, învățăm că, dacă suportăm cu răbdare tratamentul necorespunzător la care suntem supuși și nu căutăm să ne răzbunăm, Domnul ne va răsplăti. Scrieți acest principiu în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, în coloana „Legea Domnului cu privire la răzbunare”.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:
În ce moduri credeți că insulta și răzbunarea sunt dăunătoare?
Gândiți-vă la cineva pe care îl cunoașteți (sau despre care ați citit) care a dat dovadă de răbdare în timp ce a fost tratat necorespunzător și nu a căutat să se răzbune. Ce a făcut această persoană pentru a-și arăta răbdarea în pofida faptului că a fost tratată necorespunzător?
Când gloata s-a format în ținutul Jackson, Missouri, în ziua de sâmbătă, 20 iulie 1833, aceasta nu a vrut doar să distrugă proprietăți, ci și să le facă rău conducătorilor Bisericii. Următoarea relatare ne arată cum au reacționat episcopul Edward Partridge și Charles Allen, un convertit în vârstă de 27 de ani din Pennsylvania, în fața persecuției gloatelor din Missouri.
Imagine
Gloată în Missouri
O gloată violentă înfruntă conducători ai Bisericii în ținutul Jackson, Missouri.
„Gloata i-a prins pe episcopul Edward Partridge și pe Charles Allen și i-a târât prin mulțimea furioasă, care i-a insultat și batjocorit de-a lungul drumului, până au ajuns în centrul orașului. Acolo, li s-au oferit două posibilități; fie renunțau la credința lor în Cartea lui Mormon, fie plecau din ținut. Ei nu aveau să renege Cartea lui Mormon și nici să fie de acord să părăsească ținutul. Episcopul Partridge, permițându-i-se să vorbească, a spus că sfinții au trebuit să sufere persecuții de-a lungul tuturor epocilor lumii și că el era dispus să sufere de dragul lui Hristos, așa cum făcuseră sfinții în epocile anterioare; că nu făcuse nimic care să fi jignit pe cineva și că, dacă ei aveau să fie violenți cu el, aveau să rănească un om nevinovat. În acest moment, glasul lui nu a mai putut fi auzit din cauza gălăgiei gloatei, mulți dintre membrii ei strigând: «Apelează la Dumnezeul tău să te elibereze…»! Celor doi frați, Partridge și Allen, li s-au sfâșiat hainele și au fost unși cu smoală amestecată cu clei sau potasă ori cu un alt fel de acid dăunător pielii și acoperiți cu pene. Ei au suportat această cruzime și acest abuz cu multă resemnare și umilință astfel încât gloata s-a liniștit și părea uimită de ceea ce văzuse. Fraților li s-a permis să plece în liniște” (B. H. Roberts, A Comprehensive History of the Church, 1:333; vezi, de asemenea, Church History in the Fulness of Times Student Manual, a 2-a ediție [Manual al Sistemului Educațional al Bisericii], 2003, p. 133).
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:
Ce vă impresionează cu privire la modul în care episcopul Partridge și Charles Allen au reacționat în fața persecuției de care au avut parte?
Ce puteți face pentru a urma mai bine sfatul Domnului în această privință?
În Doctrină și legăminte 98:28-32, Domnul i-a sfătuit pe sfinți că, dacă vreun dușman le făcuse rău de trei ori fără a avea parte de răzbunarea lui Dumnezeu, ei trebuiau să-l avertizeze pe acel dușman, în numele Domnului, să nu le mai facă rău vreodată. Domnul a mai explicat că, dacă dușmanul continua să le facă rău și după această avertizare, atunci sfinții erau justificați „[să-l răsplătească] după lucrările sale” (D&L 98:31). Cu toate acestea, sfinților li s-a mai spus că, dacă își cruțau dușmanii chiar și atunci când erau justificați să se răzbune, ei aveau să fie răsplătiți pentru neprihănirea lor.
Ținând cont de ceea ce ați citit în versetul 33, completați spațiile goale din următoarea frază: Ei meargă să se lupte împotriva niciunei națiuni, neam, limbi sau popor, Domnul le poruncește. Puteți să scrieți acest adevăr în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, în coloana „Legea Domnului cu privire la război”. (Amintiți-vă că Domnul a dat această lege în mod deosebit unor oameni care au trăit într-un timp diferit și într-o cultură diferită. Deși principiul legii este adevărat, astăzi ne supunem și legilor națiunilor în care trăim [vezi Articolele de credință 1:12].)
Potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 98:34, ce trebuiau să facă profeții din vechime dacă cineva le declara război? (Scrieți răspunsul vostru la această întrebare în jurnalul pentru studiul scripturilor, în coloana „Legea Domnului cu privire la război”.
Citiți Doctrină și legăminte 98:35-38 și aflați ce le-a spus Domnul profeților Săi din vechime să facă dacă oferta lor de pace nu era acceptată.
Din aceste versete învățăm că războiul este justificat în circumstanțele stabilite de Domnul. Scrieți acest adevăr în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, în coloana „Legea Domnului cu privire la război”.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când numeroase națiuni erau implicate în luptă, președintele David O. McKay a explicat circumstanțele în care ucenicii Domnului sunt justificați să se implice în război:
Imagine
Președintele David O. McKay
„Războiul este incompatibil cu învățăturile lui Hristos. Evanghelia lui Isus Hristos este Evanghelia păcii. Războiul este antiteza [opusul] ei și generează mânie…
Cu toate acestea, există două condiții care pot justifica intrarea unui creștin adevărat – remarcați că am spus intrarea, nu începerea – într-un război: (1) încercarea [cuiva] de a stăpâni asupra altcuiva și de a-l priva pe acesta de libertatea de a alege, și (2) loialitatea față de țara sa. Este posibil să existe și a treia, [și anume] apărarea unei națiuni slabe care este asuprită cu cruzime de una puternică și nemiloasă (în Conference Report, apr. 1942, p. 71-72).
Domnul îi învață pe sfinți cum trebuie să reacționeze în fața dușmanilor.
În strânsă legătură cu legea Domnului cu privire la război este legea Domnului cu privire la iertare, menționată în Doctrină și legăminte 98:39-48. Următoarea relatare despre un eveniment petrecut după al Doilea Război Mondial demonstrează legea Domnului cu privire la iertare:
„În Olanda, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, familia Casper ten Boom își folosea casa ca ascunzătoare pentru cei urmăriți de naziști. Acesta era modul lor de a trăi conform credinței lor creștine. Patru membri ai familiei și-au pierdut viața pentru că au oferit acest refugiu. Corrie ten Boom și sora ei, Betsie, au petrecut luni groaznice în degradantul lagăr de concentrare Ravensbrück. Betsie a murit acolo – Corrie a supraviețuit.
În Ravensbrück, Corrie și Betsie au învățat că Dumnezeu ne ajută să iertăm. După război, Corrie era hotărâtă să împărtășească acest mesaj. Odată, în Germania, ea tocmai vorbise unui grup de oameni care sufereau ca urmare a distrugerilor lăsate de război. Mesajul ei era: «Dumnezeu iartă». În momentul acela, credința lui Corrie ten Boom a adus cu sine binecuvântarea.
Un bărbat s-a apropiat de ea. Ea l-a recunoscut ca fiind unul dintre cei mai duri gardieni din lagăr. «Ai menționat despre Ravensbrück în discuția ta», a spus el. «Am fost gardian acolo… Dar, după acea perioadă… am devenit creștin». El a explicat că a căutat iertare de la Dumnezeu pentru lucrurile nemiloase pe care le făcuse. Și-a întins mâna și a întrebat: «Vrei să mă ierți?».
Apoi, Corrie ten Boom a spus:
«Nu au trecut multe secunde cât a stat el acolo – cu mâna întinsă – dar mie mi-au părut a fi ore, confruntându-mă cu cel mai dificil lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată…
Mesajul că Dumnezeu iartă are o… condiție: ca noi să-i iertăm pe cei care ne-au rănit
Mă rugam în sinea mea: „Ajută-mă! Îmi pot ridica mâna. Pot face măcar atât. Tu, Dumnezeule, trebuie să-mi dai sentimentul de a ierta”…
Cu o expresie rigidă și în mod mecanic, mi-am întins mâna spre cea care îmi era întinsă. Făcând acest pas, s-a produs un lucru incredibil. Fiorul a început din umărul meu, a trecut prin brațul meu și s-a împrăștiat în mâinile noastre unite. Apoi, acea căldură vindecătoare părea că îmi inundă întreaga ființă, făcându-mă să lăcrimez.
„Te iert, frate!” Am spus, plângând. „Din toată inima!”
O lungă bucată de vreme ne-am strâns mâna, fostul gardian și fosta prizonieră. Nu știusem niciodată că dragostea lui Dumnezeu este așa de intensă cum am simțit atunci» [Corrie ten Boom, Tramp for the Lord (1974), p. 54-55]” (Keith B. McMullin, „Drumul datoriei noastre”, Ensign sau Liahona, mai 2010, p. 13).
Potrivit celor relatate în aceste versete, ce trebuie să facem când cineva ne cere iertare?
Expresia „până la de șaptezeci de ori șapte” din versetul 40 înseamnă că trebuie să-i iertăm pe alții de fiecare dată când se pocăiesc și ne cer iertare după ce ne-au jignit sau ne-au rănit. (Deși ni s-a poruncit să iertăm, acest lucru nu înseamnă că trebuie să le permitem altora să continue să ne rănească.)
Citiți Doctrină și legăminte 98:41-43 și căutați celelalte adevăruri pe care Domnul i-a învățat pe sfinți cu privire la dușmanii lor care le greșesc și care nu se pocăiesc.
Scrieți în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor un rezumat despre legea Domnului cu privire la iertare, în coloana „Legea Domnului cu privire la iertare”.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:
De ce credeți că ni s-a poruncit să iertăm pe alții chiar și atunci când ei nu ne cer iertare?
De ce ni s-a poruncit să ne iertăm dușmanii?
Gândiți-vă la ce puteți să faceți în viața voastră pentru a respecta legea Domnului cu privire la iertare.
În Doctrină și legăminte 98:44-48, Domnul a promis că, dacă dușmanii sfinților se pocăiesc, ei vor scăpa de răzbunarea Sa.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele: